ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4330/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62

din 9 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în dosarul nr.

6095/2004, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul

C.O.

, la pedeapsa închisorii de 2 ani

și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C. pen., s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzut de art. 64 C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să

plătească părții civile C.E. suma de 3.014.000 lei cu titlu de despăgubiri

civile.

În baza art. 191 pct. 1 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 1.800.000 lei, din care, 400.000 lei reprezintă onorariul

avocat din oficiu în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele:

În după-amiaza zilei de 13

septembrie 2004, inculpatul, însoțit de martorul V.N., se deplasa cu bicicleta

pe str. Călțun din municipiul Sibiu, moment în care a observat două tinere care

se deplasau pe trotuar, una dintre acestea purtând la gât un telefon mobil

prins cu șnur. În momentul în care inculpatul a ajuns în dreptul celor două

tinere, a smuls părții vătămate telefonul de la gât după care, ajungându-l din

urmă de martorul V.N., care se deplasa în fața sa, au plecat împreună spre

hotelul B.T.T. Ajunși în parcarea acestui hotel, inculpatul a vândut telefonul

sustras unui taximetrist în schimbul sumei de 200.000 lei, ocazie cu care a

fost depistat de organele de poliție alertate de partea vătămată. La locul

efectuării tranzacției a fost descoperită o husă pentru telefon mobil, din

material plastic, recunoscută de partea vătămată.

Cu ocazia depistării

inculpatului, organele de poliție au ridicat de la acesta suma de 186.000 lei

reprezentând contravaloarea telefonului valorificat, sumă ce a fost predată

părții vătămate, conform dovezii aflate la dosar urmărire penală, inculpatul

recunoscând cu acea ocazie săvârșirea faptei.

În ceea ce privește latura

civilă, instanța a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în

cauză cu suma de 3.200.000 lei, reprezentând c/valoarea telefonului mobil și a

abonamentului în valoare de 7 dolari S.U.A.

Deși inculpatul a făcut

dovada expedierii sumei de 1.200.000 lei prin mandatul poștal nr. 19035 din 19

ianuarie 2005, acesta a indicat greșit numele destinatarului motiv pentru care

suma expediată nu a fost încasată de partea vătămată, inculpatul neefectuând,

ulterior, alte demersuri pentru acoperirea prejudiciului.

Prin lipsa de prețuri depusă

la dosarul cauzei partea vătămată a făcut dovada valorii actuale a unui telefon

mobil de 3.200.000 lei, fără conectare și, 999.000 lei, cu abonament.

Deși inculpatul a depus la

dosar o listă de prețuri întocmită de O.S.S., aceasta cuprinde prețurile unui

telefon, cu valoarea unui abonament.

În consecință, instanța

văzând dispozițiile art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C.

civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C.E. și a obligat

inculpatul la plata sumei de 3.014.000 lei (3.200.000–186.000 lei, suma

restituită părții civile în cursul urmăririi penale), acesta fiind obligat la

repararea integrală a prejudiciului cauzat părții civile prin fapta sa ilicită.

Deși inculpatul a invocat

faptul că la data săvârșirii faptei, valoarea telefonului sustras era relativ

mică (900.000 lei), instanța a ținut seama de dinamica prețurilor în domeniul

telefoanelor mobile, de faptul că, de la data săvârșirii faptei, până în

prezent, a trecut un an de zile, perioadă în care s-au îmbunătățit și

performanțele tehnice ale acestora, partea civilă fiind îndreptățită la

acordarea contravalorii unui telefon mobil, la prețurile actuale și la

contravaloarea unui abonament de tipul celui pe care l-a avut anterior.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termen inculpatul C.O., solicitând în motivarea căii de atac

prin apărător ales, reducerea cuantumului pedepsei aplicate spre limita minimă

prevăzută de lege conform art. 74 lit. c) C. pen.

Prin decizia penală nr. 152/

P din 17 mai 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul C.O. împotriva sentinței penale sus

menționate.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie,

sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră

prea aspră în raport de împrejurările săvârșirii faptelor și circumstanțele

sale personale, respectiv poziția sinceră, de recunoaștere și regretare a

faptei, lipsa antecedentelor penale, precum și intenția de a recupera

prejudiciul.

Examinând decizia recurată

prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond și cea de

apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a

pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, modul și mijloacele de săvârșire a faptei (prin smulgerea

telefonului de la gâtul părții vătămate, într-un loc public), cât și

circumstanțele sale personale (a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul

procesului penal, nu este cunoscut cu antecedente penale, a încercat să

recupereze prejudiciul). În raport de aceste date, reținând circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., instanțele au apreciat în

mod justificat că, numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate,

într-un cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, se poate realiza

scopul preventiv și educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru aceleași

considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să

fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) din același cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat,

apreciind că nu sunt motive pentru a se da o eficiență mai mare circumstanțelor

atenuante și a se reduce pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută de

instanța de apel.

Conform dispozițiilor art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.O. împotriva deciziei penale nr. 152/ A din 17 mai

2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă pe recurentul inculpat

la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi) cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 iulie 2005.