ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1696/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2712 din 9

decembrie 2003 Judecătoria Caransebeș a admis acțiunea formulată de reclamantul

S.A. dispunând evacuarea pârâților A.S. și S.D. din imobilul proprietatea

reclamantului, situat în comuna Marga și înscris în C.F. Prin aceeași sentință

pârâții au fost obligați și la plata sumei de 2.588.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că reclamantul este proprietarul imobilului din comuna Marga

folosit de pârâți fără titlu, ca tolerați și că investițiile făcute de pârâți

imobilului în litigiu, investiții care formează obiectul unui alt dosar aflat

pe rolul judecătoriei nu sunt de natură să complinească lipsa titlului locativ.

Pentru aceleași considerente, Curtea

de Apel Timișoara, prin decizia 149 din 16 februarie 2004, a respins ca

nefondat apelul pârâților A.S. și S.D. În recursul declarat și nemotivat în

drept pârâții A.S. și S.D. critică decizia curții deoarece prin neacordarea

unui termen în vederea angajării unui avocat le-a încălcat dreptul la apărare

și aceasta cu atât mai mult cu cât A.S. fiind plecat la muncă în străinătate nu

a avut cunoștință de proces.

Decizia este criticată și prin

prisma faptului că instanța nu a ținut seama că pe rolul Judecătoriei Caransebeș

se afla dosarul 830/2004, având ca obiect despăgubirile în valoare de peste

170.000.000 lei reprezentând valoarea investițiilor efectuate de pârâți la

imobilul proprietatea reclamantului pentru care au solicitat și acordarea unui

drept de retenție.

La 5 februarie 2005 recurenții și-au

completat motivele de recurs precizând că evacuarea acestora este nelegală

atâta timp cât nu se solicită evacuarea tuturor membrilor de familie respectiv

minorul S.M.A. născut la 27 mai 1987.

Recursul este nefondat.

Instanța de apel nu a încălcat

dreptul de apărare al părților, deoarece amânarea cauzei pentru acest

considerent este lăsată la aprecierea instanței și trebuie temeinic motivată,

art. 156 C. proc. civ. de referință, având un caracter dispozitiv și nu imperativ.

În afară de aceasta, cererea scrisă

formulată și înregistrată la 9 februarie 2004 la Judecătoria Caransebeș, prin

care se solicită amânarea cauzei pentru lipsa de apărare, nu este semnată de

nici unul din apelanți, fapt care pune sub semn de îndoială apartenența

acesteia.

Nu se poate susține că instanța de

apel a soluționat cauza cu lipsă de procedură în ceea ce îl privește pe

pârâtul-apelant A.S. de vreme ce acesta schimbându-și domiciliul în cursul

procesului, nu s-a conformat exigențelor art. 98 C. proc. civ.

Este adevărat, așa cum rezultă din

recunoașterile intimatului S.A. în întâmpinare precum și din copia acțiunii

pârâților-recurenți A.S. și D.S. împotriva reclamantului S.A., că aceștia au pe

rolul Judecătoriei Caransebeș un dosar privind valorificarea lucrărilor de

investiție efectuate la imobilul din care se cere evacuarea, dar aceasta nu

constituie o cauză de natură a obstrucționa soluționarea acțiunii în evacuare

prin care S.A. își valorifica dreptul de proprietate.

Dovadă este și faptul că

pârâții-recurenți S. nu au formulat cerere reconvențională la acțiunea în

evacuare, în legătură cu valoarea investițiilor și nici nu au solicitat

conexarea celor două dosare, aflate la aceeași instanță și în aceeași fază

procesuală.

Mai mult, din conținutul cererii de

chemare în judecată formulată de A.S. și S.D. ori din alte probe, nu se poate

reține că în legătură cu creanța decurgând din pretinsele investiții aceștia ar

fi solicitat acordarea dreptului de retenție, așa cum au pretins în apel și

recurs, pentru a se putea eventual discuta suspendarea recursului de față până

la soluționarea acțiunii în pretenții, dându-se astfel eficiență dreptului de

retenție, garanție reală strâns legată de detențiunea bunului.

Cât privește motivul de recurs

suplimentar, acesta este tardiv formulat (5 februarie 2005) față de data

comunicării deciziei Curții de Apel Timișoara (8 martie 2004) și în raport de

dispozițiunile art. 301 coroborat cu art. 303 C. proc. civ., care statuează

asupra termenului înlăuntrul căruia recursul trebuie motivat.

Din perspectiva celor expuse mai

sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul de față este nefondat, urmând

a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

A.S. și S.D. împotriva deciziei nr. 149 din 16 februarie 2004 a Curții de Apel

Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.