ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2154/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2440 din 5 decembrie 2003, Judecătoria Năsăud a respins ca

neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. B.P. SRL Năsăud,

împotriva pârâților B.R.T., B.I. și B.H., prin care se solicită stabilirea unei

servituți de trecere.

Din considerentele sentinței,

rezultă că între părți a avut loc un proces de ieșire din indiviziune, iar

instanța prin sentința civilă nr. 1649/1987 a omologat varianta a II-a a

raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit căreia imobilele atribuite

societății reclamante aveau asigurată ieșirea la calea publică și nu existau

construcții pe teren. Ulterior, reclamanta a edificat construcții, iar prin

modul de amplasare și-a restrâns în mod considerabil calea de acces.

Cum în principiu, este interzis

proprietarului a-și crea pe proprietatea sa și în folosul lui, situația ce

impune servitutea pe proprietatea vecinului, în temeiul art. 620 C. civ., s-a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj, cu decizia

civilă nr. 481/A din 1 martie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei

împotriva sentinței susmenționate cu motivarea că atunci când existența locului

înfundat se datorește faptei reclamantei, care după cumpărarea terenului și-a

edificat o construcție în curmezișul terenului, lăsându-și în spatele casei, un

culoar insuficient pentru trecerea cu un autovehicul, aceasta nu este

îndreptățită să pretindă de la pârâții vecini, o servitute pe terenul

învecinat.

SC B.P. SRL Năsăud, a formulat

recurs împotriva deciziei curții, invocând nulitățile prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că singura

chestiune care s-a modificat de la realizarea partajului și până la promovarea

prezentei acțiuni, a fost faptul că pe lângă accesul pietonal, a solicitat și

acces cu mașina, pe o porțiune care din punct de vedere fizic, nu a fost

modificat nimic; că pentru edificarea construcției a solicitat acordul

pârâților.

Precizările la motivele de recurs,

depuse în ședința de judecată, nu se circumscriu în totalitate motivelor depuse

în termen, și nici nu constituie nulități de ordine publică care să poată fi

primite în afara termenului legal de depunere așa încât se vor analiza numai

dezvoltarea recursului motivat în termen.

Potrivit prevederilor înscrise în

art. 616 C. civ. prin loc înfundat, al cărui proprietar poate reclama o trecere

pe terenul vecinului, se înțelege acel loc care nu are o ieșire la calea

publică.

În aplicarea acestui text, se are în

vedere imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, precum și cazurile

în care ieșirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.

Reclamanta, la data dobândirii

proprietății avea ieșire la calea publică, situație ce rezultă din procesul de

ieșire din indiviziune ce a avut loc între autorii părților din proces.

Citarea hotărârii de partaj din 1987

nu a avut ca scop, reținerea autorității lucrului judecat așa cum greșit

insinuează reclamanta în motivele de recurs, nici nu ar putea fi vorba de așa

ceva.

Sentința civilă nr. 1649/1987 a

Judecătoriei Năsăud a constituit împreună cu raportul de expertiză efectuat în

partaj, varianta a II-a punctul de plecare în stabilirea situației de fapt,

dacă reclamanta sau autoarea acesteia a avut sau nu, ieșire la calea publică și

ce s-a întâmplat pe parcursul anilor, cu respectiva cale de ieșire.

Din analiza expertizei din procesul

de partaj, rezultă fără putință de tăgadă că imobilele cu nr. top 1202/2 și

1201/2 atribuite autorului reclamantei aveau asigurat accesul la calea publică,

peste nr. top 1201/1/a, teren ce aparține tot reclamantei, și pe acest teren

nr. top 1201/1/a nu existau construcții.

Raportul de expertiză efectuat la

fond, în această cauză, de expert P.I. (fila 61) scoate în evidență că în

prezent s-au edificat construcții care prin modul de amplasare, a restrâns

considerabil calea de acces, având la poarta dinspre str. B. 2,7 m și apoi

îngustându-se până la 1,7 m în dreptul punctului “C” iar la colțul casei spre

grădină să ajungă la 1 m.

Este lipsit de relevanță cine a

construit ulterior partajului, autorii sau chiar reclamanții, deoarece și în

cazul efectuării construcțiilor de către cei de la care au cumpărat

reclamanții, aceștia din urmă și-au asumat un risc la cumpărare, cunoscând

topografia terenului. Oricum, așa cum rezultă și din planșele fotografice,

terenul nu este înfundat, există cale de ieșire la calea publică, dar îngustată

din culpa reclamanților sau autorilor lor care au construit pe terenul ce

constituia o cale de ieșire mai lată.

Literatura juridică de specialitate

și practica judiciară constantă au statuat că atunci când existența locului

înfundat se datorește faptei reclamanților, care și-au amplasat construcții pe

calea de ieșire la stradă, reclamanții nu sunt îndreptățiți să pretindă de la

vecini o trecere peste terenul acestora.

Nu are nici o importanță pentru

dezlegarea pricinii, dacă pârâții locuiesc sau nu permanent în locuința vecină

reclamanților, ei au tot dreptul să se bucure de toate prerogativele

drepturilor de proprietate.

Critica referitoare la nedovedirea

de către pârâți a susținerilor că imobilul, casă de locuit fiind vechi de peste

100 ani, ar fi afectat de circulația unor autovehicule este de asemenea

nefondată. La fila 48 este depus un act din dosarul nr. 1163/1984 din care

rezultă că s-a construit casa “înainte de 1908”.

Din dispozițiile art. 618 și art.

634 C. civ. rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere

trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează să suporte

consecințele ei, și nu să se ia în considerare în mod precumpănitor și exclusiv

interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.

În raport de aceste dispoziții, este

de luat în considerare apărarea pârâților că trecerea unor autovehicule în

imediata apropiere a casei lor veche de 100 de ani, le-ar putea produce mari

pagube.

Nefondată este și critica

referitoare la interpretarea făcută de instanțe art. 620 C. civ. deoarece

textul condiționează solicitarea oricărei servituți de neimplicarea vreunui

fapt personal al proprietarului fondului aservit.

Față de cele de mai sus, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., urmează ca recurenta-reclamantă să fie obligată, la plata

cheltuielilor de judecată către intimații-pârâți, culpa sa procesuală fiind

evidentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

recurenta-reclamanta SC B.P. SRL Rodna Năsăud împotriva deciziei nr. 481 A din

1 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Obligă

pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.418.000 lei

către intimații-pârâți B.H., B.I. și B.R.T.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.