ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2154/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2440 din 5 decembrie 2003, Judecătoria Năsăud a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. B.P. SRL Năsăud, împotriva pârâților B.R.T., B.I. și B.H., prin care se solicită stabilirea unei servituți de trecere. Din considerentele sentinței, rezultă că între părți a avut loc un proces de ieșire din indiviziune, iar instanța prin sentința civilă nr. 1649/1987 a omologat varianta a II-a a raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit căreia imobilele atribuite societății reclamante aveau asigurată ieșirea la calea publică și nu existau construcții pe teren.

Ulterior, reclamanta a edificat construcții, iar prin modul de amplasare și-a restrâns în mod considerabil calea de acces. Cum în principiu, este interzis proprietarului a-și crea pe proprietatea sa și în folosul lui, situația ce impune servitutea pe proprietatea vecinului, în temeiul art. 620 C. civ., s-a respins acțiunea ca neîntemeiată. Curtea de Apel Cluj, cu decizia civilă nr. 481/A din 1 martie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței susmenționate cu motivarea că atunci când existența locului înfundat se datorește faptei reclamantei, care după cumpărarea terenului și-a edificat o construcție în curmezișul terenului, lăsându-și în spatele casei, un culoar insuficient pentru trecerea cu un autovehicul, aceasta nu este îndreptățită să pretindă de la pârâții vecini, o servitute pe terenul învecinat.

SC B.P. SRL Năsăud, a formulat recurs împotriva deciziei curții, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că singura chestiune care s-a modificat de la realizarea partajului și până la promovarea prezentei acțiuni, a fost faptul că pe lângă accesul pietonal, a solicitat și acces cu mașina, pe o porțiune care din punct de vedere fizic, nu a fost modificat nimic; că pentru edificarea construcției a solicitat acordul pârâților. Precizările la motivele de recurs, depuse în ședința de judecată, nu se circumscriu în totalitate motivelor depuse în termen, și nici nu constituie nulități de ordine publică care să poată fi primite în afara termenului legal de depunere așa încât se vor analiza numai dezvoltarea recursului motivat în termen.

Potrivit prevederilor înscrise în art. 616 C. civ. prin loc înfundat, al cărui proprietar poate reclama o trecere pe terenul vecinului, se înțelege acel loc care nu are o ieșire la calea publică. În aplicarea acestui text, se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, precum și cazurile în care ieșirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. Reclamanta, la data dobândirii proprietății avea ieșire la calea publică, situație ce rezultă din procesul de ieșire din indiviziune ce a avut loc între autorii părților din proces. Citarea hotărârii de partaj din 1987 nu a avut ca scop, reținerea autorității lucrului judecat așa cum greșit insinuează reclamanta în motivele de recurs, nici nu ar putea fi vorba de așa ceva.

Sentința civilă nr. 1649/1987 a Judecătoriei Năsăud a constituit împreună cu raportul de expertiză efectuat în partaj, varianta a II-a punctul de plecare în stabilirea situației de fapt, dacă reclamanta sau autoarea acesteia a avut sau nu, ieșire la calea publică și ce s-a întâmplat pe parcursul anilor, cu respectiva cale de ieșire. Din analiza expertizei din procesul de partaj, rezultă fără putință de tăgadă că imobilele cu nr. top 1202/2 și 1201/2 atribuite autorului reclamantei aveau asigurat accesul la calea publică, peste nr. top 1201/1/a, teren ce aparține tot reclamantei, și pe acest teren nr. top 1201/1/a nu existau construcții. Raportul de expertiză efectuat la fond, în această cauză, de expert P.I.

(fila 61) scoate în evidență că în prezent s-au edificat construcții care prin modul de amplasare, a restrâns considerabil calea de acces, având la poarta dinspre str. B. 2,7 m și apoi îngustându-se până la 1,7 m în dreptul punctului “C” iar la colțul casei spre grădină să ajungă la 1 m. Este lipsit de relevanță cine a construit ulterior partajului, autorii sau chiar reclamanții, deoarece și în cazul efectuării construcțiilor de către cei de la care au cumpărat reclamanții, aceștia din urmă și-au asumat un risc la cumpărare, cunoscând topografia terenului. Oricum, așa cum rezultă și din planșele fotografice, terenul nu este înfundat, există cale de ieșire la calea publică, dar îngustată din culpa reclamanților sau autorilor lor care au construit pe terenul ce constituia o cale de ieșire mai lată.

Literatura juridică de specialitate și practica judiciară constantă au statuat că atunci când existența locului înfundat se datorește faptei reclamanților, care și-au amplasat construcții pe calea de ieșire la stradă, reclamanții nu sunt îndreptățiți să pretindă de la vecini o trecere peste terenul acestora. Nu are nici o importanță pentru dezlegarea pricinii, dacă pârâții locuiesc sau nu permanent în locuința vecină reclamanților, ei au tot dreptul să se bucure de toate prerogativele drepturilor de proprietate. Critica referitoare la nedovedirea de către pârâți a susținerilor că imobilul, casă de locuit fiind vechi de peste 100 ani, ar fi afectat de circulația unor autovehicule este de asemenea nefondată.

La fila 48 este depus un act din dosarul nr. 1163/1984 din care rezultă că s-a construit casa “înainte de 1908”. Din dispozițiile art. 618 și art. 634 C. civ. rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează să suporte consecințele ei, și nu să se ia în considerare în mod precumpănitor și exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere. În raport de aceste dispoziții, este de luat în considerare apărarea pârâților că trecerea unor autovehicule în imediata apropiere a casei lor veche de 100 de ani, le-ar putea produce mari pagube. Nefondată este și critica referitoare la interpretarea făcută de instanțe art. 620 C. civ.

deoarece textul condiționează solicitarea oricărei servituți de neimplicarea vreunui fapt personal al proprietarului fondului aservit. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta-reclamantă să fie obligată, la plata cheltuielilor de judecată către intimații-pârâți, culpa sa procesuală fiind evidentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta SC B.P. SRL Rodna Năsăud împotriva deciziei nr. 481 A din 1 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Obligă pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.418.000 lei către intimații-pârâți B.H., B.I. și B.R.T. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.