ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5856/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 162 din 8 iulie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului S.A., formulată în contradictoriu cu Autoritatea pentru Străini și, în consecință, a anulat decizia nr. 612903/V.G./SIV, emisă de această autoritate publică, la 24 martie 2005 și a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să stabilească domiciliul reclamantului pe teritoriul României. În motivare, instanța a reținut că actul administrativ atacat în contencios administrativ este nelegal, întrucât se întemeiază pe o dispoziție legală ulterioară cererii reclamantului de stabilire a domiciliului în România, condițiile cerute de legea în vigoare la data depunerii cererii fiind îndeplinite de către reclamant.

Împotriva sentinței a declarat recurs, Autoritatea pentru Străini, susținând că este netemeinică și nelegală, fiindcă a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În acest sens, prin motivele depuse la dosar și susținute în ședința de judecată, recurenta arată că potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 482/2004, „Străinii își pot stabili domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele cereri: a) o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani, anteriori depunerii cererii”. Or, în cauză, probele dosarului atestă că șederea reclamantului în România a fost, la data solicitării stabilirii domiciliului, de numai 3 ani și 10 luni, condiția legală mai sus menționată nefiind, așadar, îndeplinită.

Se mai susține prin motivele de recurs că instanța de fond a greșit, atunci când a considerat că modificarea art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, survenită prin Legea nr. 482/2004, nu este aplicabilă în cauză, întrucât, chiar dacă cererea de aprobare a stabilirii domiciliului a fost depusă anterior intrării în vigoare a legii de modificare, decizia prin care s-a soluționat cererea, a fost emisă sub imperiul acestei legi. Recursul este nefondat. Legea civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea în vigoare și până la abrogare. Cele două momente, intrarea în vigoare și abrogarea, reprezintă limitele aplicării în timp a legilor civile, principiul tempus regit actum având caracter universal și aplicabilitate asupra întregului sistem de norme juridice.

Așa fiind, actele și faptele ce se produc între momentul intrării în vigoare și abrogare, vor fi supuse legii respective. În cauză, intimatul-reclamant a făcut dovada că după 3 ani și 10 luni de ședere temporară continuă și legală în România, a formulat cerere pentru stabilirea domiciliului în România, la data de 28 octombrie 2004, când art. 71 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 prevedea condiția unei șederi de 3 ani. Recurenta-intimată nu contestă că la data depunerii cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România - 28 octombrie 2004, reclamantul îndeplinea toate condițiile prevăzute de legea atunci în vigoare (art. 71 și 72 ale O.U.G. nr. 194/2002, aprobată și completată prin Legea nr. 357/2003).

Împrejurarea că ulterior, prin Legea nr. 482/2004, în vigoare de la data de 27 noiembrie 2004, termenul de ședere temporară continuă și legală de 3 ani prevăzut de art. 71 alin. (1) lit. a) pct. 1 din O.U.G. nr. 194/2002, s-a majorat la 5 ani, este nerelevantă, fiindcă legea civilă nu retroactivează, iar dreptul reclamantului, a cărui recunoaștere s-a solicitat sub imperiul legii nemodificate, s-a născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 482/2004. Așa fiind, în mod corect, instanța de fond a reținut că la data depunerii cererii - 28 octombrie 2004, intimatul-reclamant îndeplinea condițiile cerute de legea atunci în vigoare pentru stabilirea domiciliului în România și, ca atare, a anulat decizia nr. 612903/V.G./SIV din 24 martie 2005 și a obligat autoritatea publică pârâtă să emită o nouă decizie prin care să stabilească domiciliul reclamantului pe teritoriul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini împotriva sentinței civile nr. 162 din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2005.