ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5856/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 162 din 8

iulie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantului S.A., formulată în contradictoriu

cu Autoritatea pentru Străini și, în consecință, a anulat decizia nr.

612903/V.G./SIV, emisă de această autoritate publică, la 24 martie 2005 și a

obligat-o să emită o nouă decizie prin care să stabilească domiciliul

reclamantului pe teritoriul României.

În motivare, instanța a reținut că

actul administrativ atacat în contencios administrativ este nelegal, întrucât

se întemeiază pe o dispoziție legală ulterioară cererii reclamantului de

stabilire a domiciliului în România, condițiile cerute de legea în vigoare la

data depunerii cererii fiind îndeplinite de către reclamant.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Autoritatea pentru Străini, susținând că este netemeinică și nelegală,

fiindcă a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.).

În acest sens, prin motivele depuse

la dosar și susținute în ședința de judecată, recurenta arată că potrivit art.

70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în

România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 482/2004,

„Străinii își pot stabili domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ

următoarele cereri: a) o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani,

anteriori depunerii cererii”.

Or, în cauză, probele dosarului

atestă că șederea reclamantului în România a fost, la data solicitării stabilirii

domiciliului, de numai 3 ani și 10 luni, condiția legală mai sus menționată

nefiind, așadar, îndeplinită.

Se mai susține prin motivele de

recurs că instanța de fond a greșit, atunci când a considerat că modificarea

art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, survenită prin Legea nr.

482/2004, nu este aplicabilă în cauză, întrucât, chiar dacă cererea de aprobare

a stabilirii domiciliului a fost depusă anterior intrării în vigoare a legii de

modificare, decizia prin care s-a soluționat cererea, a fost emisă sub imperiul

acestei legi.

Recursul este nefondat.

Legea civilă produce efectele pentru

care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea în vigoare și

până la abrogare. Cele două momente, intrarea în vigoare și abrogarea,

reprezintă limitele aplicării în timp a legilor civile, principiul

tempus

regit actum

având caracter universal și aplicabilitate asupra întregului

sistem de norme juridice.

Așa fiind, actele și faptele ce se produc între

momentul intrării în vigoare și abrogare, vor fi supuse legii respective.

În cauză, intimatul-reclamant a

făcut dovada că după 3 ani și 10 luni de ședere temporară continuă și legală în

România, a formulat cerere pentru stabilirea domiciliului în România, la data

de 28 octombrie 2004, când art. 71 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002

prevedea condiția unei șederi de 3 ani.

Recurenta-intimată nu contestă că la

data depunerii cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România - 28

octombrie 2004, reclamantul îndeplinea toate condițiile prevăzute de legea

atunci în vigoare (art. 71 și 72 ale O.U.G. nr. 194/2002, aprobată și

completată prin Legea nr. 357/2003).

Împrejurarea că ulterior, prin Legea

nr. 482/2004, în vigoare de la data de 27 noiembrie 2004, termenul de ședere

temporară continuă și legală de 3 ani prevăzut de art. 71 alin. (1) lit. a)

pct. 1 din O.U.G. nr. 194/2002, s-a majorat la 5 ani, este nerelevantă, fiindcă

legea civilă nu retroactivează, iar dreptul reclamantului, a cărui recunoaștere

s-a solicitat sub imperiul legii nemodificate, s-a născut anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 482/2004.

Așa fiind, în mod corect, instanța

de fond a reținut că la data depunerii cererii - 28 octombrie 2004,

intimatul-reclamant îndeplinea condițiile cerute de legea atunci în vigoare

pentru stabilirea domiciliului în România și, ca atare, a anulat decizia nr.

612903/V.G./SIV din 24 martie 2005 și a obligat autoritatea publică pârâtă să

emită o nouă decizie prin care să stabilească domiciliul reclamantului pe

teritoriul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini împotriva

sentinței civile nr. 162 din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 decembrie 2005.