ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4946/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții

V.P. și D.C. au chemat în judecată pe pârâtul S.I., solicitând obligarea la

plata sumei de 370.000.000 lei reprezentând împrumut nerestituit, 63.701.712

lei reprezentând rata inflației pe perioada 5 august 2000–31 ianuarie 2001,

99.301.831 lei dobândă aferentă.

Pârâtul a formulat cerere

reconvențională, solicitând să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub

semnătură privată încheiat între părți la 28 iulie 2000.

Tribunalul Alba, prin sentința

civilă nr. 568 din 16 noiembrie 2001, a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâtul la plata sumei de 370.000.000 lei cu titlul de pretenții, la plata

dobânzilor legale aferente sumei menționate calculată la nivelul taxei oficiale

a scontului stabilit de Banca Națională a României, diminuat cu 20%, începând

cu data promovării acțiunii și până la plata integrală a debitului, a respins

celelalte capete de cerere, a respins acțiunea reconvențională.

S-a reținut că la data de 28 iulie

2000 printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” pârâtul a

recunoscut că a împrumutat suma de 370.000.000 lei, obligându-se să o restituie

până la 5 august 2000.

Prin decizia civilă nr. 42 din 29

martie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de pârât

împotriva sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că susținerile din apel contrazic pe cele din acțiunea reconvențională,

nu s-a făcut dovada cauzei false a convenției, lipsa mențiunilor prevăzute de

art. 1180 C. civ. nu sunt de natură să ducă la nulitatea actului, câtă vreme nu

se contestă primirea sumei de bani sau din probele administrate rezultă

neechivoc raporturile dintre părți.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul susținând că raporturile contractuale dintre părți sunt cu totul

altele decât cele reținute de instanța de fond, decurgând din relații

comerciale, actul încheiat având o cauză falsă, cauză care nu a fost analizată

corespunzător prin sentință conform art. 966 C. civ.

De asemenea, se susține mai departe,

instanța de fond nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1180 C.

civ., iar probele administrate au fost apreciate necorespunzător.

Intimații-reclamanți au invocat,

printre altele, excepția tardivității recursului, arătând că hotărârea a fost

comunicată părții la data de 12 aprilie 2002, recursul fiind înregistrat la 14

iunie 2002.

În raport de modul în care a fost

efectuată comunicarea hotărârii atacate, actul procedural întocmit în acest

sens este viciat, întrucât nu atestă locul afișării (f. 29), recursul apare ca

fiind exercitat în termen.

Recursul nu este însă întemeiat.

Sub un prim aspect este de observat

că în mod explicit criticile formulate vizează în mod evident hotărârea primei

instanțe și nu pe cea dată în apel, recursul formulat fiind numai o reproducere

exactă,

ad literam

, a apelului.

Așadar, din acest punct de vedere,

recursul nu poate fi primit, raportat la prevederile art. 299 C. proc. civ.

potrivit cărora supusă recursului nu poate fi decât hotărârea dată în apel.

Chiar dacă s-ar trece peste aceasta,

oricum decizia instanței de apel ce a avut în vedere firesc criticile aduse

prin apelul formulat, este temeinică și legală, reținându-se în mod corect că

susținerile formulate astfel sunt cu totul altele decât cele din acțiunea

reconvențională, în ce privește titlul cu care a fost dată suma în litigiu,

iar, pe de altă parte, mențiunile cuprinse în actul încheiat cu această ocazie,

coroborate cu declarațiile martorilor audiați (apreciate corespunzător) converg

spre concluzia netemeiniciei acestor susțineri.

Mai departe, instanța de apel (dacă

trebuie să ne referim la hotărârea atacată și nu la sentința primei instanțe),

a dat o rezolvare legală și obiecțiunilor invocate în legătură cu incidența

prevederilor art. 966 C. civ. și cele ale art. 1180 C. civ., confirmând

aprecierea instanței de fond, în sensul că nu s-a dovedit existența unei cauze

false a înscrisului întocmit și că, lipsa mențiunilor prevăzute de art. 1180 nu

sunt de natură a duce la nulitatea actului.

În ce privește motivul vizând

probațiunea administrată în cauză, astfel formulat, el constituie, evident, o

chestiune de eventuală netemeinicie a hotărârii, ceea ce, în prezent, în

această fază de judecată, nu mai poate fi examinată, pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ. ce reglementa anterior o astfel de ipoteză, fiind abrogat.

Așa fiind, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul S.I. împotriva deciziei civile nr. 42 /A din 29 martie 2002 a Curții de

Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2004.