ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2861/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2861/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Cluj Napoca prin sentința civilă nr. 3329 din 30 martie 2004 a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții B.E. și B.I. în contradictoriu cu pârâții B.S., B.R., B.A., B.I.O., B.R.T. și B.G. și a dispus desființarea contractului de închiriere încheiat între părți în data de 4 aprilie 1998 precum și evacuarea pârâților din locuința pe care o dețin în corpul B a imobilului proprietatea reclamanților situat în Cluj Napoca. Soluția adoptată de prima instanță s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1439 alin. (1) teza a II–a C. civ., potrivit cărora „contractul de locațiune se desființează când lucrul s-a făcut netrebnic spre obișnuita întrebuințare”.
În fapt s-a stabilit că reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în C.F. 23860 Cluj nr.top. 2350, curte și grădină de 114 gh și 440 st.p., casă din cărămidă cu 4 camere, 2 bucătării și dependințe (corp A), apoi un grajd alcătuit din cameră (14,80 mp) bucătărie (10,91 mp) cămară (2,30 mp) și antreu (5 mp), (corp B). În timpul regimului comunist imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, fiind redobândit prin hotărâre judecătorească în revendicare imobiliară în anul 1997, înscrierea ca proprietari în cartea funciară fiind făcută în anul 2002. Obiectul contractului de închiriere nr. 18417/98 având termen până la 1 iunie 1999, prelungit ulterior de drept până la 8 aprilie 2004, îl formează corpul B, grajd din cărămidă, acoperit cu țiglă și șindrilă.
Sub nr. 96 din 22 decembrie 2003 Primăria municipiului Cluj Napoca a emis autorizația de desființare a construcției grajd, aflată în litigiul locativ actual, avându-se în vedere raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar H.A.; potrivit acestui raport datorită configurației terenului pe care construcția este amplasată, în pantă, și reefectuării periodice a lucrărilor de întreținere și reparații, clădirea se afla într-o stare tehnică necorespunzătoare, în zona nord-est constatându-se tasarea terenului de fundare, fisurarea fundațiilor și diafragmelor de zidărie, apreciindu-se că există pericolul iminent al unor degradări structurale de natură a pune în pericol integritatea fizică a locatarilor și a bunurilor acestora.
Dată fiind degradarea avansată și iminenta sa prăbușire s-a constatat că imobilul a devenit impropriu întrebuințării sale ca locuință făcând imposibilă obiectiv menținerea contractului de închiriere. Apelul declarat de pârâți pentru menținerea închirierii locuinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 2113/A din 8 octombrie 2004. Prin recursul de față se reiterează solicitarea din apel privind respingerea acțiunii de evacuare, lipsind cu desăvârșire orie motivare în fapt și în drept a acestei cereri. Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă doar nelegalitatea hotărârii atacate (art. 304 C. proc. civ.). Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) pct. 3 C. proc.
civ. cererea de recurs va cuprinde printre alte mențiuni, sub sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, această condiție legală implică determinarea greșelilor anume imputate, o anume argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază. În speță această condiție legală nu este îndreptățită, urmând să se aplice sancțiunea nulității recursului potrivit art. 302 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Constată nul recursul declarat de pârâții B.R., B.S., B.A., B.I.O., B.R.T. și B.G. împotriva deciziei nr. 2113/A din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.