ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Retine următoarele

Prin acțiunea formulată la 19 martie 1997 și care a

fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca cu numărul de dosar

4494/1997 G.A., G.S.M., G.E. și E.V. au chemat în judecată S.R. reprezentat de

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, C.L.M. CLUJ NAPOCA și I.C.R.A.L. CLUJ NAPOCA

solicitând ca, în contradictoriu cu acești pârâți, să se constate

„inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 în ceea ce privește clădirea și

terenul menționate în anexa acelui act normativ ca fiind situate în municipiul

Cluj Napoca la adresele la adresele din str. General Grigorescu și respectiv

din str. Deva.

În motivarea acestei cereri s-a afirmat că, deși

proprietarul respectivului bun, defunctul I.G., era funcționar, iar soția

acestuia, defuncta M.G. era casnicã, beneficiind de prevederile art. II

din Decretul nr. 92/1950, imobilul a fost preluat de către stat considerându-se

că intră sub incidența măsurii naționalizării prevăzute de același act

normativ.

Prin acțiune s-a mai solicitat să se constate

inexistenta unor drepturi reale ale pârâților asupra imobilului, cu consecința

obligării acestora la restituirea bunului revendicat către reclamanți, în

calitatea lor de succesori în drepturi ai proprietarilor originari.

Prin sentința civilã nr. 7312 pronunțată de

Judecătoria Cluj Napoca la 3 iunie 1997 acțiunea a fost respinsă nefondată.

Ulterior, prin decizia nr. 239/ A pronunțată de

Tribunalul Cluj la 16 februarie 1998, în dosarul nr. 5963/1997, în

contradictoriu cu pârâții inițiali, precum și cu D.A.I.S. CLUJ NAPOCA a fost de

asemenea respins apelul pe care reclamanții l-au făcut împotriva acestei

sentințe.

Un prim recurs declarat de reclamanții G.A., S.G.M.,

G.E. și E.V. a fost admis prin decizia nr. 1563, pronunțată de secția civilă a

Curții de Apel Cluj la 27 octombrie 1998, în dosarul 2275/1998, hotărârile date

anterior fiind casate cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond în

vederea rejudecării acțiunii în contradictoriu cu proprietarii tabulari.

Ca urmare cauza a fost reînregistrată pe rolul

Judecătoriei Cluj Napoca cu numărul de dosar 1610/1999.

Distinct de aceasta prin acțiunea formulatã la

28 ianuarie 1999 și care a fost înregistratã tot pe rolul Judecătoriei

Cluj Napoca cu numărul de dosar 1052/1999 reclamanții G.A., S.G.M., G.E. și

E.V. au solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate între

pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA, în calitate de vânzător și pârâții-cumpărători

X.G., X.A., M.I., M.M., P.I. și P.G., contracte având ca obiect

vânzarea-cumpărarea unor apartamente care făceau parte din clădirea situată în

municipiul Cluj Napoca la adresele din str. General Grigorescu și respectiv din

str. Deva.

Prin aceeași acțiune formulatã și în

contradictoriu cu B.B.R. NR. IV CLUJ și D.A.I.S., devenitã ulterior

D.A.F.I.S. CLUJ NAPOCA, reclamanții au revendicat același imobil compus din

teren și construcție.

Prin încheierea de la 12 martie 1999 cele doua dosare

au fost conexate sub numărul 1610/R/1999, iar prin încheierea nr. 4426

pronunțata la 14 mai 1999 Judecătoria Cluj Napoca a declinat competenta de

soluționare a cauzei la Tribunalul Cluj.

După înregistrarea cauzei pe rolul secției civile a

Tribunalului Cluj cu numărul de dosar 6166/1999 reclamanții au formulat, la 15

mai 1999, o precizare a acțiunilor cerând să fie anulate decizia nr. 183 emisă

la 25 aprilie 1975 de fostul Consiliu Popular Cluj Napoca, prin care terenul în

suprafață de 759 mp fusese atribuit B.R. NR. IV – CLUJ, precum și actele

subsecvente de înstrăinare, prin schimb, a terenului pe care această din urmă

pârâtă le încheiase cu pârâții X.G. și X.A.

Prin sentința civilă nr. 92 pronunțată la 11 februarie

2000 instanța astfel sesizată a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.

Ulterior, prin decizia nr. 154 pronunțată de Curtea de

Apel Cluj Napoca, secția civilă, la 11 iulie 2000, în dosarul nr. 2694/2000,

s-a admis apelul făcut de reclamanți împotriva acestei sentințe care a fost schimbată

în parte, în sensul admiterii parțiale a acțiunii. Pe cale de consecință

instanța de apel a constatat:

- nelegalitate naționalizării imobilului aflat în

litigiu:

- calitatea de moștenitori legali, fi și fice, ai

defuncților G.I. și G.M. pe care o aveau reclamanții:

- nulitatea absoluta a contractelor prin care pârâții

X.G. și X.A., pe de-o parte și pârâta P.G. pe de alta au cumpărat de la S.C. C.

SA câte un apartament situat în clădirea revendicatã de reclamanți

În legătură cu această ultimă constatare s-a dispus și

modificarea corespunzătoare a cărții funciare.

Totodată instanța de apel s-a pronunțat, în sensul

respingerii cererilor având ca obiect:

- restituirea către reclamanți a imobilului aflat în

litigiu,

- anularea deciziei nr. 183/1975 emise de fostul

C.E.C.P. CLUJ

- anularea actului de schimb încheiat între la 23

iunie 1975 între G.I.G.C.L. Cluj și B.B.R. IV CLUJ NAPOCA

În același timp s-a reținut că STATUL ROMÂN

reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și P.I. nu au calitate procesuală pasivă,

față de respectivii pârâți acțiunea fiind respinsa cu această motivare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât

reclamanții, cât și pârâții C.L.M. CLUJ NAPOCA, X.G., X.A., P.G. și M.I., cauza

fiind înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu

numărul de dosar 5096/2000.

Prin decizia civilă nr. 1633 pronunțată la 19 aprilie

2002, instanța astfel sesizată a admis recursurile și a casat decizia nr. 154

din 11 iulie 2000 a Curții de Apel Cluj Napoca cu consecința trimiterii cauzei

la aceeași curte de apel în vederea rejudecării.

Pronunțând această decizie, instanța a reținut că,

potrivit unor apărări invocate doar în recurs, proprietarii originari ai

bunului revendicat „și-ar fi dobândit averea imobiliarã prin exploatare,

în modalitatea închirierii a peste 13 imobile sau apartamente situate în mai

multe orașe”.

În legătură cu acest aspect instanța de recurs a

apreciat că o asemenea situație era susceptibila de a da eficientă măsurii

naționalizării imobilului litigios indiferent de împrejurarea că, având

calitatea de profesor universitar și respectiv de casnică, „antecesorii

reclamanților intră netăgăduit în categoria persoanelor exceptate de la

naționalizare”.

În același sens s-a subliniat că înlăturarea măsurii

exceptării de la naționalizare a nu poate fi „reținută și valorificată în

soluționarea procesului decât în temeiul unor dovezi concludente, de natură să

demonstreze netăgăduit faptul că proprietarii nu și-ar fi dobândit averea

imobiliară prin munca lor ori a autorilor lor, ci prin exploatarea unor

locuințe apte să producă venituri atât de importante încât să justifice

apartenența la categoria marii burghezii și să facă irelevantă calitatea lor de

funcționar public și de casnică”.

În altă ordine de idei s-a relevat caracterul

contradictoriu al deciziei recurate prin care pe de-o parte s-a constatat că

trecerea imobilului în proprietatea statului ar fi fost nelegală, iar pe de

alta a fost respinsă cererea reclamanților de lăsare a respectivului bun în

proprietatea și posesia lor, conchizându-se cã, în acest mod, acțiunea

în revendicare a fost lipsita de eficientă.

În legătură cu incidența dispozițiilor O.U.G. nr.

40/1999 asupra raporturilor juridice dintre părți instanța de recurs a

subliniat că acest act normativ conține exclusiv prevederi având ca obiect

protejarea chiriașilor, astfel încât, el nu poate fi invocat pentru a paraliza

în mod eficient acțiunea în revendicare.

Tot în considerentele deciziei de casare s-a apreciat

că instanța de apel a făcut o aplicare corecta a dispozițiilor legale reținând

cã terenul revendicat nu mai poate fi restituit în natură și că,

referitor la acest imobil, „reclamanții au deschisă calea despăgubirii în

celelalte moduri prevăzute de lege”.

În urma casării cu trimitere cauza a fost reînregistrată

pe rolul secției civile a Curții de Apel Cluj cu numărul de dosar 6029/2002.

Prin decizia civilă nr. 30 pronunțată 6 martie 2003,

instanța astfel sesizată, a admis apelul declarat de reclamanții G.A., S.G.M.,

G.E. și E.V. împotriva sentinței civile nr. 92 din 11 februarie 2000 a

Tribunalului Cluj pe care a schimbat-o, în sensul admiterii acțiunii formulate

de aceiași reclamanți, constatând că „naționalizarea imobilului casă de

cărămidă acoperită cu țiglă, cu 7 camere, 3 bucătarii, dependințe, curte și

grădină în str. G-ral E. Grigorescu în suprafață de 775 stj. p” este nelegală

S-a mai constatat că reclamanții sunt moștenitorii

legali ai proprietarilor originari ai imobilului și că sunt nule contractele cu

numerele 30471 din 4 noiembrie 1996 și 32925 din 5 februarie 1997 prin care SC

C. SA a vândut pârâților X.G. și X.A., precum și pârâtei P.G. două apartamente

situate în clădirea revendicată de reclamanți.

Totodată s-a dispus „rectificarea corespunzătoare a

cărții funciare” și „restituirea în posesia reclamanților a imobilului”

menționat.

Prin aceeași decizie au fost respinse capetele de

cerere privind anularea deciziei administrative nr. 183 din 25 aprilie 1975 și

a „actului de schimb (procesul-verbal) încheiat la 23 iunie 1975 între

G.I.G.C.L. Cluj și B.R. IV Cluj Napoca;

- a fost respinsă acțiunea față de STATUL ROMÂN

reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și respectiv de P.I. reținându-se

că acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă și

- au fost obligați pârâții X.G., X.A. și P.G. să le

plătească reclamanților cheltuieli de judecată, „în fond și apel”, în valoare

de 20 000 000 lei.

Împotriva deciziei astfel pronunțate au declarat

recurs reclamanții, precum și unii dintre pârâți.

Astfel prin recursul declarat la 1 aprilie 2003 de

pârâții X.G., X.A., P.G. și M.I. s-a solicitat casarea deciziei atacate cerere

susținută prin mai multe critici aduse respectivei hotărâri.

Printr-o prima critică i s-a afirmat că decizia

recurată intră sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța

de apel nu a respectat cadrul procesual definit prin acțiune și apoi prin

decizia de casare neanalizând „pricina în raport cu posesorul bunului”, în

sensul de a valida sau nu titlul fiecărui subdobânditor.

În dezvoltarea acestei critici s-a susținut:

- că pârâții persoane fizice au fost de bună credință

- că în favoarea lor operează și dispozițiile de

principiu cuprinse în art. 18 alin. (1) și art. 46 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, a căror ignorare echivalează cu un abuz procesual sancționat și de art.

304 pct. 3 C. proc. civ.;

- că aceiași pârâți și-au constituit titlurile de

proprietate cu respectarea riguroasa a procedurii și termenelor instituite prin

Legea nr. 112/1995 și

- că pe de altă parte reclamanții nu au manifestat

diligenta minima necesară, în sensul unei afirmării lipsite de echivoc a

intenției de a solicita restituire în natură a imobilului.

Tot recurenții pârâți X.G., X.A., P.G. și M.I. au

susținut că decizia recurată intră și sub incidența art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., deoarece instanța a dat eficiență juridică exclusiv prevederilor art. II

din Decretul nr. 92/1950, fără a ține seama de dispozițiile art. I din același

act normativ, ori de probele administrate după casarea cu trimitere care atestă

că, deși a avut mai întâi calitatea de funcționar și apoi pe aceea de profesor

defunctul G.I. își asigura în mod preponderent mijloace de existentă pentru el

și familia sa, compusă din soție și cinci copii, din exploatarea averii

imobiliare.

În motivarea recursului declarat la 4 aprilie 2003 de

pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA au fost invocate prevederile art. 299, art. 304 pct.

9 și art. 312 C. proc. civ., susținându-se că decizia atacată a fost dată cu

aplicarea greșită a mai multor prevederi legale:

- art. 1 din Normele metodologice de aplicarea Legii

nr. 112/1995 și care au fost aprobate prin H.G. nr. 20/1950 și H.G. nr. 11/1997

- art. 9 din Legea nr. 112/1995

- art. 1295 alin. (1) și art. 1989 C. civ.

- art. 45 din Decretul - Lege nr. 115/1938 și

- art. I și II din Decretul nr. 92/1950

În dezvoltarea acestei critici s-a subliniat că

probele administrate în cauză atestă că antecesorii reclamanților nu puteau fi

exonerați de efectele actului de naționalizare și că pe de altă parte

drepturile de proprietate ale pârâților-cumpărători au fost dobândite cu

respectarea riguroasã a prevederilor legale aplicabile materiei

analizate.

Prin recursul declarat de ei la 9 aprilie 2003,

reclamanții G.A., S.G.M., G.E. și E.V. au criticat la rândul lor hotărârea

pronunțată ulterior casării cu trimitere.

Printr-o primă critică s-a susținut că decizia

recurată a fost dată cu încălcarea art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., deoarece

recurenților-reclamanți le-a fost încălcat fără temei dreptul de proprietate

asupra unui teren în suprafață de 759 de mp situat de-a lungul fațadei clădirii

revendicate și care a fost utilizat întotdeauna cu destinația de gradină

determinând o creștere a valorii funcționale și patrimoniale a imobilului.

În legătură cu același teren s-a formulat și un al

doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

afirmându-se că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii reclamanților de

constatare a nulității unui act de schimb și respectiv a unui act de vânzare a

respectivului imobil.

O a treia critică formulată de recurenții reclamanți

s-a referit la nerespectarea de către instanță a prevederilor ar. 274 C. proc.

civ., prin neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată solicitate în

cauză.

Ca urmare a declarării acestor recursuri cauza a fost

înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu

numărul de dosar 2141/2003.

Ulterior, la 4 octombrie 2003 și 4 februarie 2003

recurenții pârâți X.G., X.A., P.G. și M.I. au depus două memorii în cuprinsul

cărora au dezvoltat motivele recursului declarat de ei în cauză, recurs pe care

l-au susținut și printr-o analiza ampla a doctrinei și jurisprudenței.

Memoriile astfel formulate au fost însoțite de diverse

alte înscrisuri, inclusiv de copii ale unor hotărâri pronunțate de Curtea de

Apel Cluj și de Curtea Suprema de Justiție în spețe considerate a fi similare

celei deduse judecații.

Memorii cu un conținut asemănător au fost adresate de

pârâții X.G., X.A., P.G. și M.I. Președintelui Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Ministrului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii.

Apreciindu-se că respectivele demersuri de natură

administrativă erau contrare principiului independenței judecătorilor,

destinatarii memoriilor menționate le-au comunicat acestei Curți spre a fi

analizate în limitele prevăzute de art. 124 alin. (3) din Constituția României.

Ca urmare și aceste înscrisuri au fost depuse în

dosarul cauzei.

Totodată pârâții menționați, X.G., X.A., P.G. și M.I.,

au solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA și

respingerea recursului declarat de reclamanți.

La rândul lor recurenții reclamanți au formulat în

scris o precizare a motivelor lor de recurs și o întâmpinare prin care au

solicitat respingerea celor două recursuri declarate în cauză de către unii

dintre pârâți, depunând, de asemenea, mai multe înscrisuri.

În cauză au fost formulate, de asemenea, întâmpinări

prin care intimați-pârâți B.R. NR. IV CLUJ - NAPOCA, SC C. SA și M.M. au

solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

Cu ocazia dezbaterilor desfășurate în ședința publică

de la 13 februarie 2004 pârâtul C.L.M. BUCURESTI a solicitat admiterea

propriului recurs și respectiv a celui declarat de pârâții X.G., X.A., P.G. și

M.I., cerând, de asemenea, respingerea recursului declarat de reclamanți.

Concluzii similare au fost puse și de intimatul-pârât

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE în calitatea sa de reprezentant al STATULUI

ROMAN.

Având a se pronunța asupra recursurilor declarate în

cauză, Curtea retine că prin decizia de casare nr. 1633 din 19 aprilie 2002 au

fost enumerate expres aspectele pe care instanța de trimitere urma să le

analizeze cu ocazia rejudecării.

În același context s-a subliniat că, în ciclul

procesual anterior soluționarea cererii privind „restituirea în natură a

terenului” s-a făcut de către instanța de apel printr-o „corectă aplicare a

legii” și că referitor la acest imobil „reclamanții au deschis calea

despăgubirii în celelalte moduri prevăzute de lege”.

Pe de altă parte criticile care configurează primul și

al doilea motiv al recursului declarat de reclamanți urmăresc în esență

obținerea restituirii în natură a terenului.

Așa fiind, respectivele critici nu pot fi primite,

deoarece tind să repună în discuție o problemă de drept dezlegată prin decizia

de casare care, din punctul de vedere analizat, era obligatorie pentru instanța

de trimitere, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Nefondat este însă și cel de-al treilea motiv al

recursului declarat de reclamanți în legătură cu recunoașterea doar parțială a

dreptului lor de a li se restitui cheltuielile de judecată efectuate în cauză.

În acest sens, Curtea are în vedere că însăși acțiunea

formulată de reclamanți a fost doar parțial admisă și că deci chestiunea

cheltuielilor de judecată a fost soluționată conform principiului instituit

prin art. 274 C. proc. civ., cu respectarea finanțărilor instituite de art. 276

din același cod.

Într-un asemenea

context menționarea în considerentele deciziei recurate doar a celui dintâi

dintre articolele amintite poate fi calificată ca o inadvertență de motivare,

iar nu o încălcare a legii.

Reținând deci că aspectele critice evocate de

reclamanți în recurs nu sunt de natură a atrage incidența în cauză a

prevederilor art. 304 C. proc. civ., Curtea va face aplicarea art. 312 alin.

(1) din același cod, respingând respectivul recurs ca nefondat.

În ceea ce privește recursurile declarate de

intimații-pârâți, Curtea retine că sunt nefondate criticile prin care acești

recurenți tind, în esență, să demonstreze că Decretul nr. 92/1950 ar fi produs

efecte și asupra imobilului aflat în litigiu și că respectivul bun ar fi intrat

în mod legal sub incidența măsurii naționalizării.

În legătură cu acest aspect prin decizia de casare s-a

evidențiat împrejurarea că antecesorii reclamanților beneficiau de prevederile

art. II din Decretul nr. 92/1950 făcând parte din categoriile socio

profesionale ale căror imobile erau în principiu exceptate de la naționalizare.

Prin aceeași decizie s-a subliniat că aserțiunile

pârâților potrivit cărora veniturile proprietarilor originari ai imobilului

litigios ar fi provenit cu precădere din exploatarea averii lor imobiliare se

cereau a fi temeinic dovedite.

În abordarea acestei chestiuni Curtea are în vedere și

prevederile art. 1169 C. civ., conform cărora sarcina unei asemenea probațiuni

revenea pârâților care s-au prevalat de respectivele apărări.

Cu ocazia rejudecării apelului după casare pârâții nu

s-au conformat însă acestei obligații, în condițiile în care reclamanții au

completat materialul probatoriu cu numeroase înscrisuri care atestau că antecesorul

lor, defunctul G.I., a desfășurat o vastă activitate didactică și de cercetare

științifică.

Aceste elemente probatorii se află în convergentă cu

prezumția legală instituită prin art. II din Decretul nr. 92/1950 confirmând

temeinicia concluziei instanței de apel potrivit căreia imobilul ce a format

obiectul litigiului nu a făcut obiectul naționalizării.

Aprecierea aceleiași instanțe, în sensul că lipsa de

eficiență a actului de naționalizare ar reprezenta un motiv de nulitate

absoluta a actelor juridice subsecvente nu este însă justificată.

Referitor la acest aspect este de observat mai întâi

că instanța a considerat că sunt nule contractele de cumpărare a unor

apartamente încheiate de pârâții X. și respectiv P., dar a reținut ca este

valabil schimbul de terenuri făcut în beneficiul B.R. NR. IV CLUJ NAPOCA.

Întrucât în cazul tuturor acestor acte juridice

problema de drept era identică abordarea ei diferită și deci contradictorie de

către instanța de apel face aplicabile în cauză prevederile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Într-o altă perspectivă decizia recurată intră însă și

sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu încălcarea

unor principii de drept și a unor dispoziții legale care, pe de-o parte conferă

eficiența juridică aparenței de drept (aspect care în doctrina juridică își

găsește o exprimare sintetică în adagiul latin „Eror communis facit jus”), iar

pe de alta ocrotesc buna credință.

În acest sens, Curtea reține că la datele la care au

fost încheiate contractele prin care recurenții-pârâți X.G. și X.A. și

respectiv P.G. au dobândit cele două apartamente situate în clădirea

revendicată de reclamanți:

- era de notorietate existența, anterior anului 1990,

a așa numitului fond locativ de stat care includea o parte considerabilă a

clădirilor cu destinație de locuința situate în mediul urban;

- apartenența la acel fond locativ de stat a clădirii

care formează obiectul litigiului nu fusese contestatã prin nici o

acțiune în justiție, nefiind așadar pronunțată nici o hotărâre judecătorească

susceptibilă de a pune la îndoială validitatea și eficiența juridică a titlului

de proprietate al vânzătorului celor două apartamente;

- nici o comunicare sau notificare nu le fusese

adresată chiriașilor spre a-i încunoștința despre intenția reclamantei de a

revendica bunul, iar o lege specială, Legea nr. 112/1995, permitea cumpărarea

de către chiriași a apartamentelor având un regim juridic similar acelora

ocupate de pârâții X. și P.

Pe lângă această aparență de drept pârâții menționați

beneficiază și de prezumția de bună credință în condițiile în care în speță

respectiva prezumție nu a fost combătuta prin nici o probă.

Mai mult decât atât, în cauză s-a făcut dovada că, în

ceea ce privește un al treilea apartament, ocupat în calitate de chiriaș de

pârâtul M.I., formele prealabile vânzării, aflate în curs, au fost sistate

tocmai ca urmare a introducerii acțiunii.

Această împrejurare evidențiază o dată în plus că

întârzierea cu care reclamanții au formulat acțiunea în revendicare și în

general lipsa lor de diligență în exprimarea, într-o forma lipsită de echivoc,

a intenției de a înlătura aparenta de drept ce le era defavorabilă a legitimat

demersurile chiriașilor care au cumpărat celelalte două apartamente.

Având deci în vedere că în cauză sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. pen., Curtea va face

aplicarea art. 312 alin. (1) și (3) și art. 314 din același cod admițând

recursul declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA reprezentat prin PRIMAR, precum

și pe acela declarat de pârâții X.G., X.A., P.G. și M.I.

Ca urmare decizia recurată va fi modificată în parte,

în sensul respingerii cererii de constatare a nulității actelor de proprietate

ale pârâților X.G., X.A. și P.G.

Dispoziția de restituire a imobilului către reclamanți

urmează a fi, de asemenea, modificată, în sensul că aceasta va opera cu

respectarea drepturilor pe care pârâții menționați le au asupra unor

apartamente, iar X.G. și X.A. și asupra terenului dobândit prin contractul

încheiat cu B.R. NR. IV - CLUJ.

În ceea ce privește dispozițiile din decizia recurată

referitoare la efectuarea unor notări în cartea funciară urmează a se preciza

că ele operează conform prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA

reprezentat prin PRIMAR, precum și recursul declarat de pârâții X.G., X.A.,

P.G. și M.I. împotriva deciziei civile nr. 30 din 6 martie 2003 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă, pe care o modifică în parte după cum urmează:

Respinge cererea de constatare a nulității absolute: a

contractului nr. 30471 din 4 noiembrie 1996

Respinge cererea de constatare a nulității absolute: a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30471 din 4 noiembrie 1996 și nr. 32925

din 5 februarie 1997 prin care SC C. SA Cluj Napoca a vândut pârâților X.G. și

X.A. apartamentul nr. 1, iar pârâtei P.G. apartamentul nr. 2 situate în

Cluj-Napoca, str. Eremia Grigorescu.

Obligă pe pârâtul C.L.M. CLUJ-NAPOCA să restituie

reclamanților G.A., S.M., G.E. și E.V. imobilul situat în Cluj Napoca str.

General Eremia Grigorescu, cu respectarea drepturilor de proprietate dobândite

de pârâții X.G., X.A. și P.G.

Dispune efectuarea modificărilor corespunzătoare în

cartea funciară conform prevederilor acestei decizii.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții

G.A., S.M., G.E. și E.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.