ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2004

Retine următoarele Prin acțiunea formulată la 19 martie 1997 și care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca cu numărul de dosar 4494/1997 G.A., G.S.M., G.E. și E.V. au chemat în judecată S.R. reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, C.L.M. CLUJ NAPOCA și I.C.R.A.L. CLUJ NAPOCA solicitând ca, în contradictoriu cu acești pârâți, să se constate „inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 în ceea ce privește clădirea și terenul menționate în anexa acelui act normativ ca fiind situate în municipiul Cluj Napoca la adresele la adresele din str. General Grigorescu și respectiv din str. Deva. În motivarea acestei cereri s-a afirmat că, deși proprietarul respectivului bun, defunctul I.G., era funcționar, iar soția acestuia, defuncta M.G.

era casnicã, beneficiind de prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, imobilul a fost preluat de către stat considerându-se că intră sub incidența măsurii naționalizării prevăzute de același act normativ. Prin acțiune s-a mai solicitat să se constate inexistenta unor drepturi reale ale pârâților asupra imobilului, cu consecința obligării acestora la restituirea bunului revendicat către reclamanți, în calitatea lor de succesori în drepturi ai proprietarilor originari. Prin sentința civilã nr. 7312 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca la 3 iunie 1997 acțiunea a fost respinsă nefondată. Ulterior, prin decizia nr. 239/ A pronunțată de Tribunalul Cluj la 16 februarie 1998, în dosarul nr. 5963/1997, în contradictoriu cu pârâții inițiali, precum și cu D.A.I.S.

CLUJ NAPOCA a fost de asemenea respins apelul pe care reclamanții l-au făcut împotriva acestei sentințe. Un prim recurs declarat de reclamanții G.A., S.G.M., G.E. și E.V. a fost admis prin decizia nr. 1563, pronunțată de secția civilă a Curții de Apel Cluj la 27 octombrie 1998, în dosarul 2275/1998, hotărârile date anterior fiind casate cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării acțiunii în contradictoriu cu proprietarii tabulari. Ca urmare cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca cu numărul de dosar 1610/1999. Distinct de aceasta prin acțiunea formulatã la 28 ianuarie 1999 și care a fost înregistratã tot pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca cu numărul de dosar 1052/1999 reclamanții G.A., S.G.M., G.E.

și E.V. au solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA, în calitate de vânzător și pârâții-cumpărători X.G., X.A., M.I., M.M., P.I. și P.G., contracte având ca obiect vânzarea-cumpărarea unor apartamente care făceau parte din clădirea situată în municipiul Cluj Napoca la adresele din str. General Grigorescu și respectiv din str. Deva. Prin aceeași acțiune formulatã și în contradictoriu cu B.B.R. NR. IV CLUJ și D.A.I.S., devenitã ulterior D.A.F.I.S. CLUJ NAPOCA, reclamanții au revendicat același imobil compus din teren și construcție. Prin încheierea de la 12 martie 1999 cele doua dosare au fost conexate sub numărul 1610/R/1999, iar prin încheierea nr. 4426 pronunțata la 14 mai 1999 Judecătoria Cluj Napoca a declinat competenta de soluționare a cauzei la Tribunalul Cluj.

După înregistrarea cauzei pe rolul secției civile a Tribunalului Cluj cu numărul de dosar 6166/1999 reclamanții au formulat, la 15 mai 1999, o precizare a acțiunilor cerând să fie anulate decizia nr. 183 emisă la 25 aprilie 1975 de fostul Consiliu Popular Cluj Napoca, prin care terenul în suprafață de 759 mp fusese atribuit B.R. NR. IV – CLUJ, precum și actele subsecvente de înstrăinare, prin schimb, a terenului pe care această din urmă pârâtă le încheiase cu pârâții X.G. și X.A. Prin sentința civilă nr. 92 pronunțată la 11 februarie 2000 instanța astfel sesizată a respins acțiunea reclamanților ca nefondată. Ulterior, prin decizia nr. 154 pronunțată de Curtea de Apel Cluj Napoca, secția civilă, la 11 iulie 2000, în dosarul nr. 2694/2000, s-a admis apelul făcut de reclamanți împotriva acestei sentințe care a fost schimbată în parte, în sensul admiterii parțiale a acțiunii.

Pe cale de consecință instanța de apel a constatat: - nelegalitate naționalizării imobilului aflat în litigiu: - calitatea de moștenitori legali, fi și fice, ai defuncților G.I. și G.M. pe care o aveau reclamanții: - nulitatea absoluta a contractelor prin care pârâții X.G. și X.A., pe de-o parte și pârâta P.G. pe de alta au cumpărat de la S.C. C. SA câte un apartament situat în clădirea revendicatã de reclamanți În legătură cu această ultimă constatare s-a dispus și modificarea corespunzătoare a cărții funciare. Totodată instanța de apel s-a pronunțat, în sensul respingerii cererilor având ca obiect: - restituirea către reclamanți a imobilului aflat în litigiu, - anularea deciziei nr. 183/1975 emise de fostul

C.E.C.P. CLUJ

- anularea actului de schimb încheiat între la 23 iunie 1975 între G.I.G.C.L. Cluj și B.B.R. IV CLUJ NAPOCA În același timp s-a reținut că STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și P.I. nu au calitate procesuală pasivă, față de respectivii pârâți acțiunea fiind respinsa cu această motivare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâții C.L.M. CLUJ NAPOCA, X.G., X.A., P.G. și M.I., cauza fiind înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 5096/2000. Prin decizia civilă nr. 1633 pronunțată la 19 aprilie 2002, instanța astfel sesizată a admis recursurile și a casat decizia nr. 154 din 11 iulie 2000 a Curții de Apel Cluj Napoca cu consecința trimiterii cauzei la aceeași curte de apel în vederea rejudecării.

Pronunțând această decizie, instanța a reținut că, potrivit unor apărări invocate doar în recurs, proprietarii originari ai bunului revendicat „și-ar fi dobândit averea imobiliarã prin exploatare, în modalitatea închirierii a peste 13 imobile sau apartamente situate în mai multe orașe”. În legătură cu acest aspect instanța de recurs a apreciat că o asemenea situație era susceptibila de a da eficientă măsurii naționalizării imobilului litigios indiferent de împrejurarea că, având calitatea de profesor universitar și respectiv de casnică, „antecesorii reclamanților intră netăgăduit în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare”.

În același sens s-a subliniat că înlăturarea măsurii exceptării de la naționalizare a nu poate fi „reținută și valorificată în soluționarea procesului decât în temeiul unor dovezi concludente, de natură să demonstreze netăgăduit faptul că proprietarii nu și-ar fi dobândit averea imobiliară prin munca lor ori a autorilor lor, ci prin exploatarea unor locuințe apte să producă venituri atât de importante încât să justifice apartenența la categoria marii burghezii și să facă irelevantă calitatea lor de funcționar public și de casnică”. În altă ordine de idei s-a relevat caracterul contradictoriu al deciziei recurate prin care pe de-o parte s-a constatat că trecerea imobilului în proprietatea statului ar fi fost nelegală, iar pe de alta a fost respinsă cererea reclamanților de lăsare a respectivului bun în proprietatea și posesia lor, conchizându-se cã, în acest mod, acțiunea în revendicare a fost lipsita de eficientă.

În legătură cu incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 40/1999 asupra raporturilor juridice dintre părți instanța de recurs a subliniat că acest act normativ conține exclusiv prevederi având ca obiect protejarea chiriașilor, astfel încât, el nu poate fi invocat pentru a paraliza în mod eficient acțiunea în revendicare. Tot în considerentele deciziei de casare s-a apreciat că instanța de apel a făcut o aplicare corecta a dispozițiilor legale reținând cã terenul revendicat nu mai poate fi restituit în natură și că, referitor la acest imobil, „reclamanții au deschisă calea despăgubirii în celelalte moduri prevăzute de lege”. În urma casării cu trimitere cauza a fost reînregistrată pe rolul secției civile a Curții de Apel Cluj cu numărul de dosar 6029/2002.

Prin decizia civilă nr. 30 pronunțată 6 martie 2003, instanța astfel sesizată, a admis apelul declarat de reclamanții G.A., S.G.M., G.E. și E.V. împotriva sentinței civile nr. 92 din 11 februarie 2000 a Tribunalului Cluj pe care a schimbat-o, în sensul admiterii acțiunii formulate de aceiași reclamanți, constatând că „naționalizarea imobilului casă de cărămidă acoperită cu țiglă, cu 7 camere, 3 bucătarii, dependințe, curte și grădină în str. G-ral E. Grigorescu în suprafață de 775 stj. p” este nelegală S-a mai constatat că reclamanții sunt moștenitorii legali ai proprietarilor originari ai imobilului și că sunt nule contractele cu numerele 30471 din 4 noiembrie 1996 și 32925 din 5 februarie 1997 prin care SC C. SA a vândut pârâților X.G.

și X.A., precum și pârâtei P.G. două apartamente situate în clădirea revendicată de reclamanți. Totodată s-a dispus „rectificarea corespunzătoare a cărții funciare” și „restituirea în posesia reclamanților a imobilului” menționat. Prin aceeași decizie au fost respinse capetele de cerere privind anularea deciziei administrative nr. 183 din 25 aprilie 1975 și a „actului de schimb (procesul-verbal) încheiat la 23 iunie 1975 între G.I.G.C.L. Cluj și B.R. IV Cluj Napoca; - a fost respinsă acțiunea față de STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și respectiv de P.I. reținându-se că acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă și - au fost obligați pârâții X.G., X.A. și P.G. să le plătească reclamanților cheltuieli de judecată, „în fond și apel”, în valoare de 20 000 000 lei.

Împotriva deciziei astfel pronunțate au declarat recurs reclamanții, precum și unii dintre pârâți. Astfel prin recursul declarat la 1 aprilie 2003 de pârâții X.G., X.A., P.G. și M.I. s-a solicitat casarea deciziei atacate cerere susținută prin mai multe critici aduse respectivei hotărâri. Printr-o prima critică i s-a afirmat că decizia recurată intră sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a respectat cadrul procesual definit prin acțiune și apoi prin decizia de casare neanalizând „pricina în raport cu posesorul bunului”, în sensul de a valida sau nu titlul fiecărui subdobânditor. În dezvoltarea acestei critici s-a susținut: - că pârâții persoane fizice au fost de bună credință - că în favoarea lor operează și dispozițiile de principiu cuprinse în art. 18 alin. (1) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a căror ignorare echivalează cu un abuz procesual sancționat și de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ.; - că aceiași pârâți și-au constituit titlurile de proprietate cu respectarea riguroasa a procedurii și termenelor instituite prin Legea nr. 112/1995 și - că pe de altă parte reclamanții nu au manifestat diligenta minima necesară, în sensul unei afirmării lipsite de echivoc a intenției de a solicita restituire în natură a imobilului. Tot recurenții pârâți X.G., X.A., P.G. și M.I. au susținut că decizia recurată intră și sub incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece instanța a dat eficiență juridică exclusiv prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, fără a ține seama de dispozițiile art. I din același act normativ, ori de probele administrate după casarea cu trimitere care atestă că, deși a avut mai întâi calitatea de funcționar și apoi pe aceea de profesor defunctul G.I.

își asigura în mod preponderent mijloace de existentă pentru el și familia sa, compusă din soție și cinci copii, din exploatarea averii imobiliare. În motivarea recursului declarat la 4 aprilie 2003 de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA au fost invocate prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., susținându-se că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a mai multor prevederi legale: - art. 1 din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 112/1995 și care au fost aprobate prin H.G. nr. 20/1950 și H.G. nr. 11/1997 - art. 9 din Legea nr. 112/1995 - art. 1295 alin. (1) și art. 1989 C. civ.

- art. 45 din Decretul - Lege nr. 115/1938 și - art. I și II din Decretul nr. 92/1950 În dezvoltarea acestei critici s-a subliniat că probele administrate în cauză atestă că antecesorii reclamanților nu puteau fi exonerați de efectele actului de naționalizare și că pe de altă parte drepturile de proprietate ale pârâților-cumpărători au fost dobândite cu respectarea riguroasã a prevederilor legale aplicabile materiei analizate. Prin recursul declarat de ei la 9 aprilie 2003, reclamanții G.A., S.G.M., G.E. și E.V. au criticat la rândul lor hotărârea pronunțată ulterior casării cu trimitere. Printr-o primă critică s-a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., deoarece recurenților-reclamanți le-a fost încălcat fără temei dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 759 de mp situat de-a lungul fațadei clădirii revendicate și care a fost utilizat întotdeauna cu destinația de gradină determinând o creștere a valorii funcționale și patrimoniale a imobilului. În legătură cu același teren s-a formulat și un al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., afirmându-se că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii reclamanților de constatare a nulității unui act de schimb și respectiv a unui act de vânzare a respectivului imobil. O a treia critică formulată de recurenții reclamanți s-a referit la nerespectarea de către instanță a prevederilor ar.

274 C. proc. civ., prin neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată solicitate în cauză. Ca urmare a declarării acestor recursuri cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 2141/2003. Ulterior, la 4 octombrie 2003 și 4 februarie 2003 recurenții pârâți X.G., X.A., P.G. și M.I. au depus două memorii în cuprinsul cărora au dezvoltat motivele recursului declarat de ei în cauză, recurs pe care l-au susținut și printr-o analiza ampla a doctrinei și jurisprudenței. Memoriile astfel formulate au fost însoțite de diverse alte înscrisuri, inclusiv de copii ale unor hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Cluj și de Curtea Suprema de Justiție în spețe considerate a fi similare celei deduse judecații.

Memorii cu un conținut asemănător au fost adresate de pârâții X.G., X.A., P.G. și M.I. Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministrului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii. Apreciindu-se că respectivele demersuri de natură administrativă erau contrare principiului independenței judecătorilor, destinatarii memoriilor menționate le-au comunicat acestei Curți spre a fi analizate în limitele prevăzute de art. 124 alin. (3) din Constituția României. Ca urmare și aceste înscrisuri au fost depuse în dosarul cauzei. Totodată pârâții menționați, X.G., X.A., P.G. și M.I., au solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA și respingerea recursului declarat de reclamanți.

La rândul lor recurenții reclamanți au formulat în scris o precizare a motivelor lor de recurs și o întâmpinare prin care au solicitat respingerea celor două recursuri declarate în cauză de către unii dintre pârâți, depunând, de asemenea, mai multe înscrisuri. În cauză au fost formulate, de asemenea, întâmpinări prin care intimați-pârâți B.R. NR. IV CLUJ - NAPOCA, SC C. SA și M.M. au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți. Cu ocazia dezbaterilor desfășurate în ședința publică de la 13 februarie 2004 pârâtul C.L.M. BUCURESTI a solicitat admiterea propriului recurs și respectiv a celui declarat de pârâții X.G., X.A., P.G. și M.I., cerând, de asemenea, respingerea recursului declarat de reclamanți.

Concluzii similare au fost puse și de intimatul-pârât MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE în calitatea sa de reprezentant al STATULUI ROMAN. Având a se pronunța asupra recursurilor declarate în cauză, Curtea retine că prin decizia de casare nr. 1633 din 19 aprilie 2002 au fost enumerate expres aspectele pe care instanța de trimitere urma să le analizeze cu ocazia rejudecării. În același context s-a subliniat că, în ciclul procesual anterior soluționarea cererii privind „restituirea în natură a terenului” s-a făcut de către instanța de apel printr-o „corectă aplicare a legii” și că referitor la acest imobil „reclamanții au deschis calea despăgubirii în celelalte moduri prevăzute de lege”. Pe de altă parte criticile care configurează primul și al doilea motiv al recursului declarat de reclamanți urmăresc în esență obținerea restituirii în natură a terenului.

Așa fiind, respectivele critici nu pot fi primite, deoarece tind să repună în discuție o problemă de drept dezlegată prin decizia de casare care, din punctul de vedere analizat, era obligatorie pentru instanța de trimitere, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Nefondat este însă și cel de-al treilea motiv al recursului declarat de reclamanți în legătură cu recunoașterea doar parțială a dreptului lor de a li se restitui cheltuielile de judecată efectuate în cauză. În acest sens, Curtea are în vedere că însăși acțiunea formulată de reclamanți a fost doar parțial admisă și că deci chestiunea cheltuielilor de judecată a fost soluționată conform principiului instituit prin art. 274 C. proc. civ., cu respectarea finanțărilor instituite de art. 276 din același cod.

Într-un asemenea context menționarea în considerentele deciziei recurate doar a celui dintâi dintre articolele amintite poate fi calificată ca o inadvertență de motivare, iar nu o încălcare a legii. Reținând deci că aspectele critice evocate de reclamanți în recurs nu sunt de natură a atrage incidența în cauză a prevederilor art. 304 C. proc. civ., Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) din același cod, respingând respectivul recurs ca nefondat. În ceea ce privește recursurile declarate de intimații-pârâți, Curtea retine că sunt nefondate criticile prin care acești recurenți tind, în esență, să demonstreze că Decretul nr. 92/1950 ar fi produs efecte și asupra imobilului aflat în litigiu și că respectivul bun ar fi intrat în mod legal sub incidența măsurii naționalizării.

În legătură cu acest aspect prin decizia de casare s-a evidențiat împrejurarea că antecesorii reclamanților beneficiau de prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950 făcând parte din categoriile socio profesionale ale căror imobile erau în principiu exceptate de la naționalizare. Prin aceeași decizie s-a subliniat că aserțiunile pârâților potrivit cărora veniturile proprietarilor originari ai imobilului litigios ar fi provenit cu precădere din exploatarea averii lor imobiliare se cereau a fi temeinic dovedite. În abordarea acestei chestiuni Curtea are în vedere și prevederile art. 1169 C. civ., conform cărora sarcina unei asemenea probațiuni revenea pârâților care s-au prevalat de respectivele apărări.

Cu ocazia rejudecării apelului după casare pârâții nu s-au conformat însă acestei obligații, în condițiile în care reclamanții au completat materialul probatoriu cu numeroase înscrisuri care atestau că antecesorul lor, defunctul G.I., a desfășurat o vastă activitate didactică și de cercetare științifică. Aceste elemente probatorii se află în convergentă cu prezumția legală instituită prin art. II din Decretul nr. 92/1950 confirmând temeinicia concluziei instanței de apel potrivit căreia imobilul ce a format obiectul litigiului nu a făcut obiectul naționalizării. Aprecierea aceleiași instanțe, în sensul că lipsa de eficiență a actului de naționalizare ar reprezenta un motiv de nulitate absoluta a actelor juridice subsecvente nu este însă justificată.

Referitor la acest aspect este de observat mai întâi că instanța a considerat că sunt nule contractele de cumpărare a unor apartamente încheiate de pârâții X. și respectiv P., dar a reținut ca este valabil schimbul de terenuri făcut în beneficiul B.R. NR. IV CLUJ NAPOCA. Întrucât în cazul tuturor acestor acte juridice problema de drept era identică abordarea ei diferită și deci contradictorie de către instanța de apel face aplicabile în cauză prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Într-o altă perspectivă decizia recurată intră însă și sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu încălcarea unor principii de drept și a unor dispoziții legale care, pe de-o parte conferă eficiența juridică aparenței de drept (aspect care în doctrina juridică își găsește o exprimare sintetică în adagiul latin „Eror communis facit jus”), iar pe de alta ocrotesc buna credință.

În acest sens, Curtea reține că la datele la care au fost încheiate contractele prin care recurenții-pârâți X.G. și X.A. și respectiv P.G.

au dobândit cele două apartamente situate în clădirea revendicată de reclamanți: - era de notorietate existența, anterior anului 1990, a așa numitului fond locativ de stat care includea o parte considerabilă a clădirilor cu destinație de locuința situate în mediul urban; - apartenența la acel fond locativ de stat a clădirii care formează obiectul litigiului nu fusese contestatã prin nici o acțiune în justiție, nefiind așadar pronunțată nici o hotărâre judecătorească susceptibilă de a pune la îndoială validitatea și eficiența juridică a titlului de proprietate al vânzătorului celor două apartamente; - nici o comunicare sau notificare nu le fusese adresată chiriașilor spre a-i încunoștința despre intenția reclamantei de a revendica bunul, iar o lege specială, Legea nr. 112/1995, permitea cumpărarea de către chiriași a apartamentelor având un regim juridic similar acelora ocupate de pârâții X. și P. Pe lângă această aparență de drept pârâții menționați beneficiază și de prezumția de bună credință în condițiile în care în speță respectiva prezumție nu a fost combătuta prin nici o probă.

Mai mult decât atât, în cauză s-a făcut dovada că, în ceea ce privește un al treilea apartament, ocupat în calitate de chiriaș de pârâtul M.I., formele prealabile vânzării, aflate în curs, au fost sistate tocmai ca urmare a introducerii acțiunii. Această împrejurare evidențiază o dată în plus că întârzierea cu care reclamanții au formulat acțiunea în revendicare și în general lipsa lor de diligență în exprimarea, într-o forma lipsită de echivoc, a intenției de a înlătura aparenta de drept ce le era defavorabilă a legitimat demersurile chiriașilor care au cumpărat celelalte două apartamente. Având deci în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) și (3) și art. 314 din același cod admițând recursul declarat de pârâtul C.L.M.

CLUJ NAPOCA reprezentat prin PRIMAR, precum și pe acela declarat de pârâții X.G., X.A., P.G. și M.I. Ca urmare decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul respingerii cererii de constatare a nulității actelor de proprietate ale pârâților X.G., X.A. și P.G. Dispoziția de restituire a imobilului către reclamanți urmează a fi, de asemenea, modificată, în sensul că aceasta va opera cu respectarea drepturilor pe care pârâții menționați le au asupra unor apartamente, iar X.G. și X.A. și asupra terenului dobândit prin contractul încheiat cu B.R. NR. IV - CLUJ. În ceea ce privește dispozițiile din decizia recurată referitoare la efectuarea unor notări în cartea funciară urmează a se preciza că ele operează conform prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA reprezentat prin PRIMAR, precum și recursul declarat de pârâții X.G., X.A., P.G. și M.I. împotriva deciziei civile nr. 30 din 6 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, pe care o modifică în parte după cum urmează: Respinge cererea de constatare a nulității absolute: a contractului nr. 30471 din 4 noiembrie 1996 Respinge cererea de constatare a nulității absolute: a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30471 din 4 noiembrie 1996 și nr. 32925 din 5 februarie 1997 prin care SC C. SA Cluj Napoca a vândut pârâților X.G. și X.A. apartamentul nr. 1, iar pârâtei P.G. apartamentul nr. 2 situate în Cluj-Napoca, str. Eremia Grigorescu.

Obligă pe pârâtul C.L.M. CLUJ-NAPOCA să restituie reclamanților G.A., S.M., G.E. și E.V. imobilul situat în Cluj Napoca str. General Eremia Grigorescu, cu respectarea drepturilor de proprietate dobândite de pârâții X.G., X.A. și P.G. Dispune efectuarea modificărilor corespunzătoare în cartea funciară conform prevederilor acestei decizii. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G.A., S.M., G.E. și E.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.