ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5699/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 iunie 2004 la Biroul de carte funciară a Judecătoriei Buftea, reclamantul B.F. a solicitat înscrierea în cartea funciară a patru imobile situate în satul Pipera, toate proprietatea SC B.R.P. SA. Prin încheierea nr. 11746 din 29 iunie 2004, Biroul de Carte funciară al Judecătoriei Buftea a admis în parte cererea și a dispus notarea în C.F. a faptului personal conform convenției din 10 iulie 2000 de asigurare prin rețele proprii contra cost a utilităților cu privire la imobilul cu nr. cadastral 510/9 (construcție și teren). A fost respinsă cererea de înscriere în C.F. a dreptului de servitute asupra imobilelor cu numere cadastrale 510/55, 510/100 și 510/14, acestea fiind proprietatea SC B.R.P.

SA, respectiv SC U.T. SRL, care nu au fost părți contractante la convenția din 10 iulie 2000. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 2174/A din 5 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantului. S-a constatat că în înțelesul convenției invocate ”noțiunea de acces nu înseamnă trecere ci, intervenție pentru remedierea defecțiunilor”. Ca urmare, accesul petentului pentru remedierile în discuție nu este un drept real de servitute ci un fapt personal conferit acestuia din relații contractuale. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs în termen legal. Recursul a fost motivat în sensul că s-a aplicat greșit legea iar hotărârea s-a pronunțat printr-o apreciere greșită a probelor în cauză, fără să se indice articolul în baza căruia se atacă soluția curții de apel.

Recursul se impune a se admite pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 52 alin. (2) din Legea 7/1996 privind cadastrul modificat prin Legea nr. 499/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 41/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/1996, încheierea Biroului de C.F. se poate ataca cu plângere la instanța competentă. Noțiunea de „instanță competentă” se referă în mod evident la judecătorie, instanța de drept comun în soluționarea plângerilor. Că este așa o demonstrează și circumscrierea, din punct de vedere teritorial a instanței competente și anume, „instanța din circumscripția în care se află imobilul”. În raport de această situație curtea de apel trebuia în primul rând să-și verifice competența de soluționare a căii de atac cu care a fost investită și să stabilească, în raport de dispozițiile speciale în materie natura acestei căi de atac.

Pe cale de consecință se dispune casarea deciziei nr. 217/A din 15 octombrie 2004 și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului la tribunal, instanță ierarhic superioară judecătoriei, care va analiza în raport de obiectul cauzei natura și succesiunea căilor de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul B.F. împotriva deciziei nr. 2174/A din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza pentru competentă soluționare în recurs la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.