ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5699/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29

iunie 2004 la Biroul de carte funciară a Judecătoriei Buftea, reclamantul B.F.

a solicitat înscrierea în cartea funciară a patru imobile situate în satul

Pipera, toate proprietatea SC B.R.P. SA.

Prin încheierea nr. 11746 din 29

iunie 2004, Biroul de Carte funciară al Judecătoriei Buftea a admis în parte

cererea și a dispus notarea în C.F. a faptului personal conform convenției din

10 iulie 2000 de asigurare prin rețele proprii contra cost a utilităților cu

privire la imobilul cu nr. cadastral 510/9 (construcție și teren). A fost

respinsă cererea de înscriere în C.F. a dreptului de servitute asupra

imobilelor cu numere cadastrale 510/55, 510/100 și 510/14, acestea fiind

proprietatea SC B.R.P. SA, respectiv SC U.T. SRL, care nu au fost părți

contractante la convenția din 10 iulie 2000.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 2174/A din 5 octombrie 2004 a respins ca

nefondat apelul reclamantului.

S-a constatat că în înțelesul

convenției invocate ”noțiunea de acces nu înseamnă trecere ci, intervenție

pentru remedierea defecțiunilor”. Ca urmare, accesul petentului pentru

remedierile în discuție nu este un drept real de servitute ci un fapt personal

conferit acestuia din relații contractuale.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat recurs în termen legal.

Recursul a fost motivat în sensul că

s-a aplicat greșit legea iar hotărârea s-a pronunțat printr-o apreciere greșită

a probelor în cauză, fără să se indice articolul în baza căruia se atacă

soluția curții de apel.

Recursul se impune a se admite

pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 52 alin. (2) din Legea

7/1996 privind cadastrul modificat prin Legea nr. 499/2004 privind aprobarea

O.U.G. nr. 41/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/1996,

încheierea Biroului de C.F. se poate ataca cu plângere la instanța competentă.

Noțiunea de „instanță competentă” se

referă în mod evident la judecătorie, instanța de drept comun în soluționarea

plângerilor. Că este așa o demonstrează și circumscrierea, din punct de vedere

teritorial a instanței competente și anume, „instanța din circumscripția în

care se află imobilul”.

În raport de această situație curtea

de apel trebuia în primul rând să-și verifice competența de soluționare a căii

de atac cu care a fost investită și să stabilească, în raport de dispozițiile

speciale în materie natura acestei căi de atac.

Pe cale de consecință se dispune

casarea deciziei nr. 217/A din 15 octombrie 2004 și trimiterea cauzei spre

rejudecarea recursului la tribunal, instanță ierarhic superioară judecătoriei,

care va analiza în raport de obiectul cauzei natura și succesiunea căilor de

atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul B.F.

împotriva deciziei nr. 2174/A din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza pentru competentă

soluționare în recurs la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.