ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3251/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată la data de 6 februarie 2003 la Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta Fundația A.I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Buzău, obligarea acesteia să-i plătească contravaloarea investiției realizate în spațiul situat în satul Aldeni, jud. Buzău, ce a funcționat cu destinație de cămin de bătrâni și totodată să se dispună instituirea unui drept de retenție în favoarea sa până la achitarea integrală a despăgubirilor de către pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în calitate de locatar, a închiriat de la pârâtă spațiul construit de 208 mp.

și anexe gospodărești cu terenul aferent, în noiembrie 1999, în vederea amenajării unui cămin de bătrâni, la data preluării spațiului, acesta prezentând grave deficiențe ce făceau impracticabilă locațiunea, conform destinației date, astfel că au fost executate lucrări de construcții, reparații, sanitare, electrice, în sumă de 1.627.746.724 lei sumă ce solicită să-i fie restituită, indexată conform indicelui de inflație la data executării. Pe parcursul procesului, reclamanta și-a precizat câtimea pretențiilor, arătând că solicită suma de 3.259.700.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor realizate la imobil. Prin sentința nr. 272 pronunțată la data de 17 martie 2003, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pârâta să-i plătească suma de 1.692.000.000 lei cu titlu de despăgubiri și 51.385.000 lei cheltuieli de judecată.

Totodată instanța dispune instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei până la achitarea integrală a despăgubirii. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în considerentele sentinței că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2968 din 24 noiembrie 1999 prin care pârâta, în calitate de proprietar închiria reclamantei spațiul situat în sat Aldeni, în vederea amenajării unui cămin de bătrâni. Că, pentru folosirea spațiului conform destinației propuse, reclamanta a executat o serie de lucrări de reparații, îmbunătățiri și amenajări de încăperi dotate cu grupuri sanitare, lucrări evaluate de expertul A.I., desemnat în cauză, la suma de 1.692.000.000 lei.

Mai reține instanța că lucrările expertizate au fost executate de reclamantă pe perioada locațiunii, dar și după rămânerea definitivă a sentinței nr. 873 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Buzău, prin care s-a dispus rezilierea contractului de închiriere și evacuarea reclamantei din spațiul proprietatea pârâtei, în condițiile în care pârâta nu a pus în executare hotărârea de evacuare. Pe de altă parte, instanța constată că toate lucrările și investițiile executate de reclamantă în spațiul deținut, profită pârâtei care au în obiectul de activitate și asistență socială cu cazare, așa încât în virtutea principiului îmbogățirii fără just temei, pârâta datorează reclamantei contravaloarea acestor lucrări.

Împotriva acestei sentințe atât reclamanta, cât și pârâta, au declarat apel, invocând motive de netemeinicie și nelegalitate. Reclamanta a criticat sentința fondului sub aspectul respingerii obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit de expertul A.I., care semnalau grave deficiențe în stabilirea valorii lucrărilor, solicitând administrarea unei noi expertize în construcții. Pârâta critică sentința sub aspectul situației de fapt reținute de prima instanță, în sensul că nu și-a dat acordul pentru realizarea investițiilor în spațiul închiriat, iar în ce privesc lucrările executate după data de 2 noiembrie 2001, când s-a pronunțat hotărârea de evacuare, investițiile nu mai puteau fi luate în considerare, cu atât mai mult cu cât permanent a încercat punerea în executare a sentinței de evacuare.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 572 din data de 5 august 2004, respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă și admițând apelul pârâtei, schimbă în parte sentința fondului în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta la plata sumei de 650.000.000 lei despăgubiri și 28.835.000 lei cheltuieli de judecată la fond. Instanța de control judiciar a reținut în considerentele deciziei, referitor la apelul reclamantei că în mod corect prima instanță a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză întocmit de expertul A.I., deoarece criticile nu aveau corespondent în conținutul raportului, iar raportul extrajudiciar invocat de reclamantă în susținerea obiecțiunilor nu putea fi avut în vedere fiind întocmit chiar de președintele fundației, reclamanta în cauză.

Referitor la cererea de suplimentare a probelor cu un nou raport de expertiză, instanța a apreciat că nu se impune, la dosar existând suficiente probe pentru soluționarea corectă a litigiului. Cu privire la apelul pârâtei, instanța a constatat întemeiate criticile formulate, în sensul că pârâta a încercat la 19 aprilie 2002 punerea în executare a sentinței de evacuare, demers la care reclamanta s-a opus, astfel că acordarea despăgubirii pentru lucrările efectuate după data pronunțării hotărârii judecătorești de evacuare, nu se justifică. În contra acestei decizii, reclamanta a declarat, în termen legal, recurs, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În argumentarea criticilor formulate, recurenta susține următoarele: - În mod nelegal instanța de apel a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize în construcții care să răspundă obiecțiunilor formulate la expertiza întocmită de arh.

A.I.; - Expertiza extrajudiciară întocmită la cererea reprezentantului fundației de către o firmă de specialitate putea constitui un reper în evaluarea expertizei A., și încuviințarea unei noi expertize; - Instanța a ignorat profilul de activitate al fundației care are în întreținere 42 de cazuri sociale de bătrâni cu probleme grave de sănătate, pentru întreținerea cărora în condiții corespunzătoare erau necesare și lucrările efectuate după data de 2 noiembrie 2001 cu atât mai mult cu cât D.S.P. Buzău prin adresa nr. 1490 din 8 aprilie 2003 a impus realizarea acestor lucrări pentru obținerea autorizației de funcționare. Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei curții de apel care în mod corect a reținut că lucrările efectuate la imobil după data de 2 noiembrie 2001 de către reclamantă au fost făcute cu rea credință și pe proprie răspundere.

Recursul este fondat. 1. Trebuie precizat, mai întâi, că potrivit celor consimțite de părți prin art. 1 din contractul încheiat la 24 noiembrie 1999, închirierea spațiului de către locatar s-a făcut în vederea amenajării unui cămin de bătrâni. Pe de altă parte, pârâta intimată, pe tot parcursul procesului a declarat că va folosi în continuare spațiul, proprietatea sa, conform destinației date, de cămin de bătrâni, având în obiectul de activitate și servicii de asistență socială cu cazare. 2. Pornind de la aceste premize indubitabile ale cauzei, instanța de apel, dat fiind caracterul esențialmente devolutiv al apelului, trebuia să stabilească în ce măsură lucrările efectuate după data de 2 noiembrie 2001, au fost utile și necesare funcționării spațiului conform destinației acceptate de ambele părți, și de care va beneficia în continuare pârâta.

Prin urmare se impunea încuviințarea unei noi expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte esențiale în soluționarea corectă a pricinii, aspecte care nu au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză A. 3. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. Or, instanța de apel, respinge proba cu o nouă expertiză solicitată de recurentă, nemotivat, aserțiunea utilizată de instanță, în sensul că sunt suficiente probe pentru formarea convingerii sale, reprezintă o simplă afirmație, în măsura în care nu este susținută de o dezvoltare a argumentelor care au impus această concluzie.

4. Admițând acțiunea în parte și obligând pârâta la contravaloarea lucrărilor executate până la data de 2 noiembrie 2001, urmare aplicării principiului îmbogățirii fără just temei, instanța de apel nu motivează de ce pentru lucrările efectuate după această dată principiul devine inaplicabil, hotărârea fiind sub acest aspect lipsită de temei legal. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei la aceiași instanță de apel pentru rejudecare, urmând a dispune o nouă expertiză tehnică în construcții care să lămurească toate aspectele hotărâtoare dezlegării corecte a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta F.A.I.C. com. Cernătești împotriva deciziei nr. 572 din 9 august 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia atacată și trimite cauza la aceiași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.