ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1025/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 15 septembrie 2003, Judecătoria

Ploiești a admis cererea de poprire formulată de Biroul Executorului

Judecătoresc T.&T. și a încuviințat executarea silită a sentinței penale

nr. 73/2001 a Judecătoriei Văleni, a deciziei nr. 272/2001 a Tribunalului

Prahova, a sentinței civile nr. 793/2002 a Judecătoriei Vălenii de Munte și a

deciziei nr. 1887/2001 a Tribunalului Prahova, constatând că sunt îndeplinite

condițiile privind executarea silită.

Împotriva încheierii a declarat apel debitorul O.A.

Prin decizia civilă nr. 249 din 5 noiembrie 2003,

Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul, constatând că validarea

popririi s-a făcut în temeiul unor titluri executorii care întrunesc toate

condițiile pentru a fi pus în executare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în

termenul prevăzut de lege, debitorul O.A.

Fără a invoca vreunul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța

a fost indusă în eroare de creditori.

Mai arată că apelul a fost respins fără nici un

suport probator, că intimații nu au făcut proba cu acte asupra terenului în

litigiu și că doresc acapararea unui teren care nu le aparține.

Recursul declarat este nul.

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) din același

cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și de instanță din oficiu.

În recursul declarat, criticile formulate vizează cu

precădere hotărârile pronunțate anterior și pentru care s-a solicitat

încuviințarea executării.

În ceea ce privește decizia civilă recurată, singura

critică formulată se rezumă la afirmația de ordin general că judecătorii au

fost induși în eroare de creditori, ceea ce nu permite încadrarea recursului

declarat în nici unul din cazurile reglementate strict de art. 304 C. proc.

civ.

Acest aspect face ca recursul declarat de debitor să

nu fie motivat, deoarece susținerile din cererea de recurs, fie sunt străine de

obiectul pricinii, fie nu se referă la nici unul din motivele prevăzute de lege,

situație în care operează nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 306 alin. (1)

C. proc. civ.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va constata nul

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de debitorul O.A.

împotriva deciziei civile nr. 249 din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel

Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie

2005.