ÎCCJ, Decizia nr. 54/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 367 din 15 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.O. împotriva rezoluției nr. 492/P/2004 din 11 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a reținut că petentul D.O., prin plângerea formulată la data de 9 februarie 2004, a solicitat a se efectua cercetări față de judecătorii T.M. și R.F., de la Judecătoria Giurgiu, D.C., grefier la aceeași instanță și procurorul A.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că instanța, în compunerea arătată, a admis în mod abuziv, prin sentința civilă nr. 3 din 25 ianuarie 1996, pronunțată în dosarul nr. 3/PJ/1006, al Judecătoriei Giurgiu, cererea formulată de numitul N.D. și a acordat personalitate juridică Asociației L.P. Giurgiu, deși la momentul respectiv nu exista acordul scris în acest sens al majorității locatarilor din ansamblul de blocuri 3S1 de pe Șoseaua B. În baza acestei sentințe, președintele asociației de locatari a sistat lucrările de amenajare ce se efectuau la subsolul scării F, pentru firma M.D. SRL Giurgiu, al cărei asociat era petiționarul. Urmare a sistării lucrărilor, societății comerciale i-au fost cauzate prejudicii ireparabile.

Prin rezoluția nr. 492/P/2004 din 11 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale, reținând că de la data pronunțării sentinței a curs un termen mai mare decât cel prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru înlăturarea răspunderii penale. Prin sentința penală nr. 56 din 31 mai 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă, reținându-se că petentul D.O. nu a urmat procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 446 din 20 ianuarie 2005, a admis recursul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanțe, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că plângerea petentului viza adresa nr. 35/2004 a Parchetului Național Anticorupție, prin care acestuia i s-a comunicat că plângerea penală a fost trimisă, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Ca atare, plângerea acestuia a fost greșit respinsă ca inadmisibilă. Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 42 din 11 mai 2005, a declinat competența soluționării în fond a plângerii, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu referire la calitatea intimatei T.M.C., de judecător la Curtea de Apel București.

Examinând rezoluția atacată, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că aceasta este temeinică și legală. Astfel, termenul prescripției speciale a răspunderii penale de 7 ani și 6 luni, prevăzut de art. 124, raportat la art. 122 lit. d) C. pen., cu referire la maximul pedepsei închisorii prevăzut de art. 246 C. pen. și data comiterii infracțiunii - 25 ianuarie 1996, era împlinit. În raport cu data împlinirii termenului prescripției speciale - iulie 2003, se constată că însăși plângerea penală a fost formulată ulterior acestui termen. Prin urmare, în mod judicios organul de urmărire penală a invocat cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., ca impediment pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul D.O. a declarat recurs, criticile privind greșita reținere a cazului de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din actele dosarului rezultă că prin plângerea penală privind pe intimații menționați, petentul a sesizat organul de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., cu referire la sentința pronunțată la data de 25 ianuarie 1996. Infracțiunea menționată era pedepsită cu închisoare de la 6 luni, la 3 ani închisoare. În raport cu cuantumul închisorii prevăzută de norma incriminatoare, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

Prin urmare, în raport cu data pronunțării sentinței, termenul pentru înlăturarea răspunderii penale, prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen., se împlinea în ianuarie 2001. Ca atare, plângerea penală fiind formulată numai la data de 9 februarie 2004, ulterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, în mod întemeiat a fost reținut cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen. în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată. Prin urmare, respingând plângerea formulată de petent, prima instanță a pronunțat o soluție legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul D.O. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.O. împotriva sentinței nr. 367 din 15 iunie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3152/2005. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.