ÎCCJ, Decizia nr. 54/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

367 din 15 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul

D.O.

împotriva

rezoluției nr. 492/P/2004 din 11 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

S-a reținut că petentul D.O., prin plângerea

formulată la data de 9 februarie 2004, a solicitat a se efectua cercetări față

de judecătorii T.M. și R.F., de la Judecătoria Giurgiu, D.C., grefier la

aceeași instanță și procurorul A.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Giurgiu, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că

instanța, în compunerea arătată, a admis în mod abuziv, prin sentința civilă

nr. 3 din 25 ianuarie 1996, pronunțată în dosarul nr. 3/PJ/1006, al

Judecătoriei Giurgiu, cererea formulată de numitul N.D. și a acordat

personalitate juridică Asociației L.P. Giurgiu, deși la momentul respectiv nu

exista acordul scris în acest sens al majorității locatarilor din ansamblul de

blocuri 3S1 de pe Șoseaua B.

În baza acestei sentințe, președintele asociației de

locatari a sistat lucrările de amenajare ce se efectuau la subsolul scării F,

pentru firma M.D. SRL Giurgiu, al cărei asociat era petiționarul.

Urmare a sistării lucrărilor, societății comerciale

i-au fost cauzate prejudicii ireparabile.

Prin rezoluția nr. 492/P/2004 din 11 martie 2004,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi

penale, reținând că de la data pronunțării sentinței a curs un termen mai mare

decât cel prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru înlăturarea

răspunderii penale.

Prin sentința penală nr. 56 din 31 mai 2004, Curtea

de Apel București, secția I penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă,

reținându-se că petentul D.O. nu a urmat procedura prevăzută de art. 278 C.

proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

prin decizia nr. 446 din 20 ianuarie 2005, a admis recursul declarat de petent

împotriva hotărârii primei instanțe, a casat sentința atacată și a trimis

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În motivarea acestei decizii, instanța de control

judiciar a reținut că plângerea petentului viza adresa nr. 35/2004 a Parchetului

Național Anticorupție, prin care acestuia i s-a comunicat că plângerea penală a

fost trimisă, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București. Ca atare, plângerea acestuia a fost greșit respinsă ca

inadmisibilă.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin

sentința penală nr. 42 din 11 mai 2005, a declinat competența soluționării în

fond a plângerii, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform

dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu referire la calitatea

intimatei T.M.C., de judecător la Curtea de Apel București.

Examinând rezoluția atacată, secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a constatat că aceasta este temeinică și legală.

Astfel, termenul prescripției speciale a răspunderii

penale de 7 ani și 6 luni, prevăzut de art. 124, raportat la art. 122 lit. d)

C. pen., cu referire la maximul pedepsei închisorii prevăzut de art. 246 C.

pen. și data comiterii infracțiunii - 25 ianuarie 1996, era împlinit.

În raport cu data împlinirii termenului prescripției

speciale - iulie 2003, se constată că însăși plângerea penală a fost formulată

ulterior acestui termen.

Prin urmare, în mod judicios organul de urmărire

penală a invocat cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., ca impediment

pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul D.O. a

declarat recurs, criticile privind greșita reținere a cazului de împiedicare a

exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Din actele dosarului rezultă că prin plângerea penală

privind pe intimații menționați, petentul a sesizat organul de urmărire penală

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., cu referire la sentința pronunțată

la data de 25 ianuarie 1996.

Infracțiunea menționată era pedepsită cu închisoare

de la 6 luni, la 3 ani închisoare.

În raport cu cuantumul închisorii prevăzută de norma

incriminatoare, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani,

conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

Prin urmare, în raport cu data pronunțării sentinței,

termenul pentru înlăturarea răspunderii penale, prevăzut de art. 122 lit. d) C.

pen., se împlinea în ianuarie 2001.

Ca atare, plângerea penală fiind formulată numai la

data de 9 februarie 2004, ulterior împlinirii termenului de prescripție a

răspunderii penale, în mod întemeiat a fost reținut cazul prevăzut de art. 10

lit. g) C. proc. pen. în care punerea în mișcare a acțiunii penale este

împiedicată.

Prin urmare, respingând plângerea formulată de

petent, prima instanță a pronunțat o soluție legală, nesupusă nici unuia din

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge

recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

petentul D.O. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul D.O. împotriva sentinței nr. 367 din 15

iunie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în dosarul nr. 3152/2005.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.