ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1485/2005

Asupra recursului de față, constată următoarele: Cu notificarea transmisă la data de 12 iulie 2001, J.I.C.M.G. a cerut Primăriei orașului Băicoi, Prahova restituirea în natură a unei suprafețe de 7500 mp teren și construcțiilor edificate pe acesta, care au fost naționalizate în baza Legii nr. 119/1948, odată cu bunurile societății S.R. căreia îi erau concesionate la acea dată, cu mențiunea că își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Cu adresa nr. 4668 din 30 iulie 2001, Primăria Orașului Băicoi i-a răspuns că unitatea deținătoare a imobilelor ce solicită a-i fi retrocedate este SC A. SA Băicoi. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 12 august 2001 J.I.C.M.G.

a cerut, în contradictoriu cu SC A. SA Băicoi, Primăria orașului Băicoi și A.P.A.P.S. restituirea, în natură, a imobilelor descrise în notificare, situate la punctul Marginea-Fînețe, pe raza localității Băicoi. În cursul judecării cauzei, în primă instanță, reclamantul a notificat, în sensul celor mai sus arătate, pârâtele SC A. SA Băicoi și A.P.A.P.S., la data de 22 octombrie 2001, respectiv, 31 octombrie 2001. La termenul de judecată din 22 noiembrie 2002, pârâta Primăria Băicoi a invocat excepția prematurității cererii deduse judecății. Prin sentința civilă nr. 679 din 22 noiembrie 2002 Tribunalul Prahova a admis excepția menționată și, în consecință, a respins cererea dedusă judecății de reclamantul J.C.M.

ca fiind prematur formulată. În motivarea hotărârii, în esență, s-a reținut că reclamantul nu a urmărit finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin depunerea actelor necesare în dovedirea dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu. Reține instanța că, în raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, numai după emiterea unei decizii/dispoziții de către unitatea deținătoare, se naște dreptul persoanei interesate de a contesta în justiție soluția adoptată, respectiv de a cere verificarea legalității și temeiniciei acesteia. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul susținând, în esență, că a notificat pârâtele, notificare la care a anexat actele necesare soluționării acestora, la data de 12 iulie 2001, caz în care acestea erau obligate să îi răspundă într-un termen de 60 de zile.

Susține reclamantul și că pârâta Primăria Băicoi, față de conținutul adresei nr. 4668 din 30 august 2001, nu are calitatea de unitate deținătoare a imobilului și, ca atare, nu era îndreptățită să invoce prematuritatea cererii deduse judecății. Referitor la pârâta SC A. SA, care deține imobilele în litigiu, reclamantul arată că nu i-a răspuns la notificare, situație în care se impunea respingerea excepției reținută de prima instanță. Prin decizia nr. 52 din 18 martie 2003 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamant ca nefondat. În motivarea deciziei, în esență, s-a reținut că atâta timp cât nici una dintre pârâte nu a emis o decizie prin care să se constate încheiată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și din care să rezulte soluția adoptată cu privire la cererea reclamantului, în mod just, prima instanță, în raport și de dispozițiile art. 24, a reținut excepția prematurității cererii de chemare dedusă judecății.

Reține instanța de apel că este irelevant care dintre pârâți a invocat excepția atâta timp cât pârâtul i-a notificat pe fiecare în parte. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând incidența art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul, invocă aplicarea greșită a legii de către instanțele de fond, cu consecința reținerii eronate a excepției prematurității cererii deduse judecății, reiterând apărările în sensul că, deși notificate, pârâtele nu i-au răspuns în termenul prevăzut de lege și instanța a trecut în mod greșit la analiza excepției reținute deși nu a fost invocată de unitate deținătoare a imobilelor în litigiu. Analizând criticile formulate, care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: În drept, regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001. Or, potrivit reglementării menționate, persoanele îndreptățite la restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în sensul art. 2 din lege, prealabil declanșarii oricărei proceduri judiciare, au obligația de a notifica, în termenul prevăzut de lege persoana juridică deținătoare căreia îi va transmite și actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și cele care le atestă calitatea de moștenitori atunci când este cazul.

Corelativ, legiuitorul a instituit în sarcina unității deținătoare a imobilului obligația de a răspunde notificării în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Instituirea unei proceduri administrative prealabile a avut ca scop realizarea unui dialog între părțile implicate în vederea stabilirii elementelor necesare identificării imobilelor ce cad sub incidența acestui act normativ, a situației juridice actuale a acestuia, respectiv, a calității persoanei îndreptățite în scopul soluționării cererilor prin emiterea unei decizii/dispoziții. Numai după emiterea dispoziției/deciziei de către unitatea deținătoare, persoana îndreptățită poate cere, în justiție, analizarea legalității și temeiniciei soluției adoptate de către aceasta.

Or, așa cum rezultă din lucrările dosarului reclamantul J.C.M. a notificat doar pârâta Primăria orașului Băicoi (conform mențiunii făcută pe notificare aceasta ar fi fost expediată cu confirmare de primire la 12 iulie 2001) care i-a răspuns în termenul legal, cu adresa nr. 4668 din 30 iulie 2001, comunicându-i că unitatea deținătoare a imobilelor pe care le solicită a-i fi retrocedate este SC A. SA Băicoi. Or, reclamantul a declanșat procedura judiciară referitor la această pârâtă mai înainte de a o notifica, reclamantul depunând la dosarul cauzei un proces-verbal de predare, din care rezulta că i-a expediat o notificare abia la data de 22 octombrie 2001. Totodată, este de observat că reclamantul a notificat și pârâta A.P.A.P.S.

București la data de 31 octombrie 2001, adică tot ulterior formulării cererii deduse judecății. Așa fiind, cum reclamantul a acționat direct în justiție, mai înainte de a notifica persoana deținătoare a imobilelor în litigiu, în mod just, instanțele de fond au respins cererea acestuia ca fiind prematur formulată. Ca atare, reclamantul urmează a se conforma procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001 și, în măsura în care va fi nemulțumit de decizia/dispoziția ce se va pronunța asupra notificării sale de către unitatea deținătoare să solicite instanței analizarea legalității și temeiniciei acesteia. Este de menționat și că, potrivit legii, oricare dintre părțile litigante, ca, de altminteri, și instanța din oficiu poate invoca excepții procesuale peremptorii, cum este și cea a prematurității cererii de chemare în judecată.

Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecății ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul J.M.G.C. împotriva deciziei nr. 52 din 18 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.