ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1485/2005

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Cu notificarea transmisă la data de

12 iulie 2001,

J.I.C.M.G.

a cerut Primăriei orașului Băicoi, Prahova restituirea în natură a unei

suprafețe de 7500 mp teren și construcțiilor edificate pe acesta, care au fost

naționalizate în baza Legii nr. 119/1948, odată cu bunurile societății S.R. căreia

îi erau concesionate la acea dată, cu mențiunea că își întemeiază cererea pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Cu adresa nr. 4668 din 30 iulie

2001, Primăria Orașului Băicoi

i-a răspuns că unitatea deținătoare a imobilelor ce

solicită a-i fi retrocedate este SC A. SA Băicoi.

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Prahova la data de 12 august 2001

J.I.C.M.G. a cerut, în

contradictoriu cu SC A. SA Băicoi, Primăria orașului Băicoi și A.P.A.P.S.

restituirea, în natură, a imobilelor descrise în notificare, situate la punctul

Marginea-Fînețe, pe raza localității Băicoi.

În cursul judecării cauzei, în primă

instanță, reclamantul a notificat, în sensul celor mai sus arătate, pârâtele SC

A. SA Băicoi și A.P.A.P.S., la data de 22 octombrie 2001, respectiv, 31

octombrie 2001.

La termenul de judecată din 22 noiembrie 2002, pârâta Primăria Băicoi a

invocat excepția prematurității cererii deduse judecății.

Prin sentința civilă nr. 679 din 22

noiembrie 2002 Tribunalul Prahova

a admis excepția menționată și, în consecință, a respins

cererea dedusă judecății de reclamantul J.C.M. ca fiind prematur formulată.

În motivarea hotărârii, în esență,

s-a reținut că reclamantul nu a urmărit finalizarea procedurii administrative

prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin depunerea actelor necesare în dovedirea

dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu.

Reține instanța că, în raport de

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, numai după emiterea unei

decizii/dispoziții de către unitatea deținătoare, se naște dreptul persoanei

interesate de a contesta în justiție soluția adoptată, respectiv de a cere

verificarea legalității și temeiniciei acesteia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul susținând, în esență, că a notificat pârâtele, notificare

la care a anexat actele necesare soluționării acestora, la data de 12 iulie

2001, caz în care acestea erau obligate să îi răspundă într-un termen de 60 de

zile.

Susține reclamantul și că pârâta

Primăria Băicoi, față de conținutul adresei nr. 4668 din 30 august 2001, nu are

calitatea de unitate deținătoare a imobilului și, ca atare, nu era îndreptățită

să invoce prematuritatea cererii deduse judecății.

Referitor la pârâta SC A. SA, care

deține imobilele în litigiu, reclamantul arată că nu i-a răspuns la notificare,

situație în care se impunea respingerea excepției reținută de prima instanță.

Prin decizia nr. 52 din 18 martie

2003 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins apelul

declarat de reclamant ca

nefondat.

În motivarea deciziei, în esență,

s-a reținut că atâta timp cât nici una dintre pârâte nu a emis o decizie prin

care să se constate încheiată procedura administrativă prevăzută de Legea nr.

10/2001 și din care să rezulte soluția adoptată cu privire la cererea

reclamantului, în mod just, prima instanță, în raport și de dispozițiile art.

24, a reținut excepția prematurității cererii de chemare dedusă judecății.

Reține instanța de apel că este irelevant care dintre pârâți a invocat

excepția atâta timp cât pârâtul i-a notificat pe fiecare în parte.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul invocând incidența art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

reclamantul, invocă aplicarea greșită a legii de către instanțele de fond, cu

consecința reținerii eronate a excepției prematurității cererii deduse

judecății, reiterând apărările în sensul că, deși notificate, pârâtele nu i-au

răspuns în termenul prevăzut de lege și instanța a trecut în mod greșit la

analiza excepției reținute deși nu a fost invocată de unitate deținătoare a

imobilelor în litigiu.

Analizând criticile formulate, care se încadrează în

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 a fost reglementat prin Legea nr.

10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001.

Or, potrivit reglementării menționate,

persoanele îndreptățite la restituire în natură sau, după caz, prin echivalent,

a imobilelor preluate abuziv în sensul art. 2 din lege, prealabil declanșarii

oricărei proceduri judiciare, au obligația de a notifica, în termenul prevăzut

de lege persoana juridică deținătoare căreia îi va transmite și actele

doveditoare ale dreptului de proprietate precum și cele care le atestă

calitatea de moștenitori atunci când este cazul.

Corelativ, legiuitorul a instituit în sarcina unității deținătoare a

imobilului obligația de a răspunde notificării în termen de 60 de zile de la

înregistrarea acesteia sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.

Instituirea unei proceduri administrative prealabile a avut ca scop

realizarea unui dialog între părțile implicate în vederea stabilirii

elementelor necesare identificării imobilelor ce cad sub incidența acestui act

normativ, a situației juridice actuale a acestuia, respectiv, a calității

persoanei îndreptățite în scopul soluționării cererilor prin emiterea unei

decizii/dispoziții.

Numai după emiterea

dispoziției/deciziei de către unitatea deținătoare, persoana îndreptățită poate

cere, în justiție, analizarea legalității și temeiniciei soluției adoptate de

către aceasta.

Or, așa cum rezultă din lucrările

dosarului reclamantul J.C.M. a notificat doar pârâta Primăria orașului Băicoi

(conform mențiunii făcută pe notificare aceasta ar fi fost expediată cu

confirmare de primire la 12 iulie 2001) care i-a răspuns în termenul legal, cu

adresa nr. 4668 din 30 iulie 2001, comunicându-i că unitatea deținătoare a

imobilelor pe care le solicită a-i fi retrocedate este SC A. SA Băicoi.

Or, reclamantul a declanșat

procedura judiciară referitor la această pârâtă mai înainte de a o notifica,

reclamantul depunând la dosarul cauzei un proces-verbal de predare, din care

rezulta că i-a expediat o notificare abia la data de 22 octombrie 2001.

Totodată, este de observat că

reclamantul a notificat și pârâta A.P.A.P.S. București la data de 31 octombrie

2001, adică tot ulterior formulării cererii deduse judecății.

Așa fiind, cum reclamantul a

acționat direct în justiție, mai înainte de a notifica persoana deținătoare a

imobilelor în litigiu, în mod just, instanțele de fond au respins cererea

acestuia ca fiind prematur formulată.

Ca atare, reclamantul urmează a se conforma procedurii administrative

reglementată de Legea nr. 10/2001 și, în măsura în care va fi nemulțumit de

decizia/dispoziția ce se va pronunța asupra notificării sale de către unitatea

deținătoare să solicite instanței analizarea legalității și temeiniciei

acesteia.

Este de menționat și că, potrivit

legii, oricare dintre părțile litigante, ca, de altminteri, și instanța din

oficiu poate invoca excepții procesuale peremptorii, cum este și cea a

prematurității cererii de chemare în judecată.

Pentru considerentele de fapt și de

drept arătate, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecății ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul J.M.G.C. împotriva deciziei nr. 52 din 18 martie 2003 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.