ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5233/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

30 septembrie 2004 și precizată ulterior, B.A.I. a chemat în judecată A.N.P.C.

și Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții,

solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se recunoască dreptul de a fi

sprijinit de autoritățile pârâte, îndeosebi prima dintre ele, prin sancționarea

celor vinovați de nerespectarea drepturilor sale legitime și luarea măsurilor

necesare în vederea remedierii situației (obligarea persoanelor vinovate la restituirea

contravalorii actualizate a produsului defect, sesizarea organelor de urmărire

penală în legătură cu infracțiunile săvârșite, despre care autoritățile

respective au luat cunoștință, atât din cuprinsul cererii, cât și în mod

direct).

De asemenea, reclamantul a cerut

obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin

refuzul nejustificat de soluționare a cererii, refuz dat de lipsa răspunsului

în termenul prevăzut de lege.

Este vorba despre suma de 12.302

Euro cu titlu de daune materiale și de suma de 10.000 lei, reprezentând daunele

morale care îi sunt datorate, ca urmare a atitudinii culpabile a pârâtelor.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în baza contractului nr. 83 din 22 iunie 2002, la data de 5 iunie 2002,

a cumpărat autoturismul R.C. de la SC G.S. SRL, reprezentanta R. pentru județul

Argeș a SC R.R. SRL. Ulterior, a constatat că autoturismul avea un defect de

fabricație și în temeiul art. 26 din H.G. nr. 394/1995, s-a adresat A.N.P.C.,

cerând să-i acorde sprijinul în rezolvarea situației.

Ca urmare a acestui demers, s-a

încheiat procesul-verbal de contravenție nr. 117/831, care, însă, a fost anulat

de Tribunalul București, pe considerentul că între SC R.R. SA și SC S.C. SA, de

la care a fost cumpărat autoturismul, nu există relații de reprezentare, firma

vânzătoare fiind direct răspunzătoare față de cumpărător.

În opinia lui B.A.I., societatea

vânzătoare a comis infracțiunea de înșelăciune, cu prilejul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, deoarece s-a declarat reprezentantă în

județul Argeș a SC R.R. SA și pentru acest motiv, el a pierdut posibilitatea de

a pretinde, în cadrul termenului de garanție de 18 luni, plata unor despăgubiri

din partea firmei vinovate.

Recurentul a precizat, totodată, că,

deși s-a adresat primei autorități publice pârâte, cu cererile nr. 4008 din 23

octombrie 2002, nr. 1925 din 7 iunie 2004, nr. 2032 din 18 iunie 2004 și

respectiv, nr. 1/2115 din 28 iunie 2004, pentru continuarea demersurilor legale

și sesizarea organelor de cercetare penală, nu a primit răspuns.

Petiții au fost înaintate, în

același scop, pârâtelor Autoritatea Națională de Control și Comisia pentru

Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții, la care, de asemenea, nu

s-a primit nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 512 din 23

martie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut, în esență, că la

cererile formulate în temeiul art. 26 din H.G. nr. 394/1995, reclamantul a

primit răspuns și autoritatea publică competentă a depus toate diligențele în

vederea soluționării aspectelor semnalate.

Faptul că B.A.I. dorește o anumită

rezolvare a deficiențelor constatate la autoturismul achiziționat și nu

cooperează cu societatea comercială vânzătoare, pentru identificarea unei

modalități de soluționare a problemelor ivite, conform art. 17 din O.U.G. nr.

21/1992, nu poate fi apreciat ca refuz nejustificat de soluționare a cererilor,

din partea A.N.P.C.

O concluzie similară a fost dedusă

în privința pretenției de sesizare a organului de cercetare penală, iar în

legătură cu cererile nr. 2702 din 8 iunie 2004 și nr. 1929 din aceeași dată,

adresate celorlalte pârâte, s-a motivat că pârâta Comisia pentru Cercetarea

Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții a Camerei Deputaților a transmis

Autorității Naționale de Control, sesizarea reclamantului, în vederea

formulării răspunsului. Această din urmă autoritate publică a răspuns cu adresa

nr. 1055 din 28 iunie 2001, în sensul că autoritatea competentă în rezolvarea

petiției este A.N.P.C.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul B.A.I.

Recurentul a susținut că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

- în mod eronat, curtea de apel a considerat

că răspunsul O.J.P.C. Argeș, conținut în adresa nr. 2053 din 25 iunie 2004,

este temeinic și legal;

- a fost ignorată împrejurarea că el

s-a adresat instituțiilor statului, inclusiv instanței de judecată, cu cereri,

ca urmare a faptului că A.N.P.C - O.P.C. a sancționat în mod greșit un alt

agent economic, decât cel cu adevărat vinovat și a întocmit procesul-verbal de

contravenție care a determinat apoi, prejudicierea recurentului, prin expirarea

termenului de garanție;

- s-a făcut o greșită interpretare a

dispozițiilor art. 17 din O.U.G. nr. 21/1992 și faptul că A.N.P.C. - O.P.C. a

considerat că un alt agent economic are calitatea de vânzător, este imputabil

exclusiv acestei autorități publice;

- referitor la Comisia pentru

Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții, precum și la Autoritatea

Națională de Control, instanța a demonstrat, încă odată, înțelegere și

toleranță, deși amândouă sunt culpabile pentru situația creată, care îl

prejudiciază grav.

Recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din cuprinsul

acțiunii, la data de 23 octombrie 2002, B.A.I. a înaintat o cerere la A.N.P.C.

- O.P.C. București, prin care solicita sprijin în vederea rezolvării situației

apărute după achiziționarea unui autoturism R.C. de la SC G.S. SRL Pitești.

Urmare a acelei petiții, inspectorii

O.P.C. București au efectuat un control la SC R.R. SA București și au dispus

înlocuirea autoturismului, fie restituirea contravalorii sale actualizate.

Prin adresa nr. 4389 din 4 noiembrie

2002, O.P.C. București a comunicat reclamantului, rezultatele controlului,

precum și posibilitatea pe care o are de a se adresa instanței de judecată,

pentru recuperarea prejudiciului.

B.A.I. a sesizat, însă, și O.P.C.,

care i-a răspuns cu scrisoarea nr. 2053 din 25 iunie 2004.

Din conținutul acestui înscris

rezultă că reclamantul a semnalat existența unui defect de pornire la motorul

autovehiculului care a fost implicat într-un accident și a fost supus unei

intervenții la data de 25 octombrie 2002.

De asemenea, scrisoarea face

referire la refuzul din partea reclamantului, de a se conforma procedurii

instituite prin H.G. nr. 394/1995 (etapa obligatorie), care condiționează

etapele următoare.

În sfârșit, autoritatea publică

emitentă și-a exprimat fără echivoc, disponibilitatea de a efectua intervenția

de remediere necesară.

Curtea de Apel București a reținut

corect această stare de fapt, ce confirmă justețea apărărilor formulate de

pârâte, cu privire la lipsa unei colaborări reale a reclamantului, cu

societatea comercială vânzătoare, pentru identificarea unei modalități de

rezolvare a problemelor legate de autoturismul achiziționat.

Nu este lipsită de semnificație nici

împrejurarea că la sesizarea reclamantului, organele de poliție ale

Inspectoratului Poliției județului Argeș au propus neînceperea urmăririi penale

împotriva reprezentanților SC G.S. SRL Pitești, iar prin rezoluția procurorului

din 9 decembrie 2004, propunerea respectivă a fost confirmată.

La cererile înregistrate sub nr.

2702 din 8 iunie 2004 (adresată Autorității Naționale de Control) și nr. 1929

din aceeași dată (adresată Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și

pentru Petiții), cea de a treia pârâtă a transmis Autorității Naționale de

Control, sesizarea reclamantului, cerându-i verificarea și analizarea

aspectelor semnalate.

Cu adresa nr. 1055 din 28 iunie

2004, Autoritatea Națională de Control a comunicat lui B.A.I. că s-a cerut

primei pârâte să dispună cercetarea aspectelor sesizate, precum și luarea

măsurilor legale care se impun.

Se constată, prin urmare, că

pârâtele nu au manifestat pasivitate, ci, dimpotrivă, au răspuns la toate

cererile și sesizările formulate de reclamant, exprimându-și voința de

soluționare favorabilă a situației create după cumpărarea autovehiculului.

Nemulțumirea acestuia, vizând

conținutul adreselor de răspuns și modalitatea de rezolvare a cererilor nu

constituie temei pentru admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor să

reformuleze răspunsul în sensul dorit.

În lipsa unui refuz nejustificat al

pârâtelor de rezolvare a cererilor, se apreciază că în mod judicios instanța de

fond a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Față de considerentele expuse în

cele ce preced și de inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine

publică ce pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 1 alin.

(1) și ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul B.A.I. împotriva sentinței civile nr. 512 din 23 martie 2005 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 noiembrie 2005.