ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5378/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 433 din 2

iulie 2004 a Tribunalului Constanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., au fost achitați inculpații:

- M.R.V.;

- F.S. ambii pentru infracțiunea

prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin.

(2) C. pen., și;

- S.E., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin.

(1) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, la 23 noiembrie 2002, cu ocazia unui control efectuat la SC R. SRL

organele de poliție au ridicat 24 de caiete cu diverse însemnări.

Într-un caiet s-a găsit mențiunea

„8.000.000 gardă, șpagă, 14 noiembrie 2002”. În consecință, în cauză s-au

efectuat cercetări de către P.N.A. – Serviciul Teritorial Anticorupție Constanța

care a reținut că inculpatul S.E. asociat la societatea menționată a dat suma

de 8 milioane lei la 14 decembrie 2002 inculpaților M.R.V. și F.S. ambii

comisari la Garda Financiară Constanța pentru ca aceștia să aplice primului, o

amendă contravențională orientată spre minimul special prevăzut de lege. În

acest sens s-a motivat că inculpatul S.E. a făcut autodenunț în referire la

această împrejurare și că în cursul urmăririi penale a dat mai multe declarații

în fața organelor de poliție în legătură cu alte fapte penale pentru care a

fost cercetat.

Instanța de fond reține că la

cercetarea judecătorească inculpatul S.E. a revenit la declarațiile din cursul

urmăririi penale cu motivarea că acele declarații au fost date la promisiunea

organelor de cercetare că nu va fi urmărit pentru alte fapte penale.

În același sens instanța mai reține

că martora S.M., soția inculpatului S.E., prevalându-se de dispozițiile art. 80

C. proc. pen., s-a abținut să facă declarații la cercetarea judecătorească.

În consecință, instanța de fond a

motivat că numai în baza declarațiilor de la urmărirea penală ale inculpatului S.E.

și a mențiunii din caietul ridicat de la acesta nu există certitudinea că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de dare de mită iar cei doi comisari inculpați

au săvârșit infracțiunea de luare de mită.

Prin decizia penală nr. 26/P/2005,

Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul P.N.A. – Serviciul Teritorial

Constanța care a criticat hotărârea instanței de fond de achitare a

inculpaților ca nelegală și netemeinică.

Împotriva deciziei a declarat recurs

P.N.A. – Serviciul Teritorial Constanța care a criticat hotărârile pronunțate

pentru că au făcut o greșită apreciere a probelor administrate ceea ce a

determinat reținerea unei situații de fapt neconforme realității și în

consecință achitarea eronată a celor trei inculpați pentru infracțiunile ce au

făcut obiectul trimiterii lor în judecată.

S-a motivat că în cauză există

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și pct.

18 C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 62 C. proc. pen., în

vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată

sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Din examinarea textului rezultă că

sarcina de a contribui la lămurirea cauzei sub toate aspectele revine

deopotrivă organului de urmărire penală și instanței de judecată în cursul

procesului penal.

Că această lămurire, dezlegare a

cauzei se face pe bază de probe, care potrivit legii se administrează în ambele

faze ale procesului penal, urmărire penală și judecată.

Potrivit art. 63 C. proc. pen.,

constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței

sau inexistenței unei infracțiuni la identificarea persoanei care a săvârșit-o

și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte

stabilită.

Aprecierea fiecărei probe se face de

organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării

tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Concomitent potrivit art. 69 C.

proc. pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul

procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt

coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente

în cauză.

În cauză s-a ivit o controversă

între parchet și instanțele care au soluționat cauza până în prezent, cu

privire la aprecierea declarațiilor inculpatului S.E., înscrisul examinat la

dosarul de Urmărire penală în cadrul constatării grafoscopice și declarația de

la urmărire penală a martorei S.M., soția inculpatului.

În baza acestora ar urma să se

stabilească dacă cei doi funcționari ai Gărzii Financiare, inculpați în cauză,

au primit 8 milioane de lei, care nu li se cuveneau de la S.E. în scopul de a-i

aplica o sancțiune situată la limita minimă prevăzută de lege pentru o anumită

contravenție ceea ce ar constitui infracțiunile de luare de mită și respectiv

dare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., și respectiv 255 C. pen.

Din declarația martorei S.M. de la

urmărire penală rezultă că cei doi comisari au constatat o oarecare

inadvertență în registrul de casă al societății cu privire la încasările

bănești efectuate și înregistrate de martoră. Mai rezultă că aceste

inadvertențe n-au fost lămurite în prezența martorei care la un moment dat a ieșit

din birou să servească clienții care așteptau. Martora declară: „Nu știu ce au

discutat cei doi comisari cu soțul meu, dar la un moment dat soțul meu a ieșit

și m-a anunțat că trebuie să meargă la Constanța ca să se continue controlul.

Eu nu știu ce s-a întâmplat la sediul

societății din Constanța. A doua zi soțul meu mi-a spus că le-a dat celor doi

comisari 8 milioane lei.

Nu-mi amintesc dacă soțul mi-a spus

și pentru care a dat suma celor doi comisari.

Eu însă am notat într-un caiet pe

care-l țineau la depozit și în care notam cheltuieli pe care le făceam ..

pentru a nu uita ce au făcut cu banii.”

Examinând această declarație în raport

cu prevederile citate ale art. 63 C. proc. pen., care definesc proba rezultă că

din această declarație se poate reține cu certitudine ca element de fapt doar

că martora a fost prezentă la constatarea de către comisari a unor relative

inadvertențe în înregistrarea încasărilor. Afirmația „eu nu știu ce s-a

întâmplat la sediul societății din Constanța” și .. „nu-mi mai amintesc dacă

soțul meu mi-a spus pentru ce a dat suma celor doi comisari,” nu realizează

condițiile probei întrucât nu fixează, nu relevă nici un element concret cu

valoare de certitudine.

Or pentru a avea valoare de probă în

raport de infracțiunile ce se rețin în cauză era esențial ca faptul dării și

luării celor 8 milioane lei se rezultă neîndoielnic din declarație. Mai mult

potrivit cerințelor textelor legale ale art. 254 și art. 255 C. pen., era

necesar să rezulte în mod evident în ce scop s-a dat suma pentru ca în cauză să

existe infracțiuni. Așa fiind, și nota din caiet care s-a stabilit cu

certitudine că a fost scrisă de martoră capătă relevanță pur-subiectivă, rămâne

o bănuială aproximativă a martorei.

Așa fiind, declarațiile

contradictorii ale inculpatului S.E. care nu se coroborează cu nici un element

de fapt cert nu pot căpăta aptitudinea unor probe în raport de prevederile art.

69 C. proc. pen., mai sus citate.

Cât privește pe ceilalți doi

inculpați, aceștia în mod constant au declarat că n-au pretins și n-au primit

suma de bani de la S.E.

Prin urmare, în cauză nu se poate

aprecia pe baze de probe că situația de fapt este acea reținută în

rechizitoriu, motivarea hotărârilor la judecata în fond și în apel fiind

corectă iar soluțiile legale și temeinice.

Față de aceste considerente, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul parchetului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de P.N.A. – Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr.

26/ P din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Constanța, privind pe intimații

inculpați M.R.V., F.S. și S.E.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2005.