ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5378/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 433 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Constanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., au fost achitați inculpații: - M.R.V.; - F.S. ambii pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., și; - S.E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la 23 noiembrie 2002, cu ocazia unui control efectuat la SC R. SRL organele de poliție au ridicat 24 de caiete cu diverse însemnări. Într-un caiet s-a găsit mențiunea „8.000.000 gardă, șpagă, 14 noiembrie 2002”.

În consecință, în cauză s-au efectuat cercetări de către P.N.A. – Serviciul Teritorial Anticorupție Constanța care a reținut că inculpatul S.E. asociat la societatea menționată a dat suma de 8 milioane lei la 14 decembrie 2002 inculpaților M.R.V. și F.S. ambii comisari la Garda Financiară Constanța pentru ca aceștia să aplice primului, o amendă contravențională orientată spre minimul special prevăzut de lege. În acest sens s-a motivat că inculpatul S.E. a făcut autodenunț în referire la această împrejurare și că în cursul urmăririi penale a dat mai multe declarații în fața organelor de poliție în legătură cu alte fapte penale pentru care a fost cercetat. Instanța de fond reține că la cercetarea judecătorească inculpatul S.E.

a revenit la declarațiile din cursul urmăririi penale cu motivarea că acele declarații au fost date la promisiunea organelor de cercetare că nu va fi urmărit pentru alte fapte penale. În același sens instanța mai reține că martora S.M., soția inculpatului S.E., prevalându-se de dispozițiile art. 80 C. proc. pen., s-a abținut să facă declarații la cercetarea judecătorească. În consecință, instanța de fond a motivat că numai în baza declarațiilor de la urmărirea penală ale inculpatului S.E. și a mențiunii din caietul ridicat de la acesta nu există certitudinea că inculpatul a săvârșit infracțiunea de dare de mită iar cei doi comisari inculpați au săvârșit infracțiunea de luare de mită. Prin decizia penală nr. 26/P/2005, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul P.N.A.

– Serviciul Teritorial Constanța care a criticat hotărârea instanței de fond de achitare a inculpaților ca nelegală și netemeinică. Împotriva deciziei a declarat recurs P.N.A. – Serviciul Teritorial Constanța care a criticat hotărârile pronunțate pentru că au făcut o greșită apreciere a probelor administrate ceea ce a determinat reținerea unei situații de fapt neconforme realității și în consecință achitarea eronată a celor trei inculpați pentru infracțiunile ce au făcut obiectul trimiterii lor în judecată. S-a motivat că în cauză există cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și pct. 18 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Din examinarea textului rezultă că sarcina de a contribui la lămurirea cauzei sub toate aspectele revine deopotrivă organului de urmărire penală și instanței de judecată în cursul procesului penal. Că această lămurire, dezlegare a cauzei se face pe bază de probe, care potrivit legii se administrează în ambele faze ale procesului penal, urmărire penală și judecată. Potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Concomitent potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. În cauză s-a ivit o controversă între parchet și instanțele care au soluționat cauza până în prezent, cu privire la aprecierea declarațiilor inculpatului S.E., înscrisul examinat la dosarul de Urmărire penală în cadrul constatării grafoscopice și declarația de la urmărire penală a martorei S.M., soția inculpatului. În baza acestora ar urma să se stabilească dacă cei doi funcționari ai Gărzii Financiare, inculpați în cauză, au primit 8 milioane de lei, care nu li se cuveneau de la S.E.

în scopul de a-i aplica o sancțiune situată la limita minimă prevăzută de lege pentru o anumită contravenție ceea ce ar constitui infracțiunile de luare de mită și respectiv dare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., și respectiv 255 C. pen. Din declarația martorei S.M. de la urmărire penală rezultă că cei doi comisari au constatat o oarecare inadvertență în registrul de casă al societății cu privire la încasările bănești efectuate și înregistrate de martoră. Mai rezultă că aceste inadvertențe n-au fost lămurite în prezența martorei care la un moment dat a ieșit din birou să servească clienții care așteptau. Martora declară: „Nu știu ce au discutat cei doi comisari cu soțul meu, dar la un moment dat soțul meu a ieșit și m-a anunțat că trebuie să meargă la Constanța ca să se continue controlul.

Eu nu știu ce s-a întâmplat la sediul societății din Constanța. A doua zi soțul meu mi-a spus că le-a dat celor doi comisari 8 milioane lei. Nu-mi amintesc dacă soțul mi-a spus și pentru care a dat suma celor doi comisari. Eu însă am notat într-un caiet pe care-l țineau la depozit și în care notam cheltuieli pe care le făceam .. pentru a nu uita ce au făcut cu banii.” Examinând această declarație în raport cu prevederile citate ale art. 63 C. proc. pen., care definesc proba rezultă că din această declarație se poate reține cu certitudine ca element de fapt doar că martora a fost prezentă la constatarea de către comisari a unor relative inadvertențe în înregistrarea încasărilor. Afirmația „eu nu știu ce s-a întâmplat la sediul societății din Constanța” și .. „nu-mi mai amintesc dacă soțul meu mi-a spus pentru ce a dat suma celor doi comisari,” nu realizează condițiile probei întrucât nu fixează, nu relevă nici un element concret cu valoare de certitudine.

Or pentru a avea valoare de probă în raport de infracțiunile ce se rețin în cauză era esențial ca faptul dării și luării celor 8 milioane lei se rezultă neîndoielnic din declarație. Mai mult potrivit cerințelor textelor legale ale art. 254 și art. 255 C. pen., era necesar să rezulte în mod evident în ce scop s-a dat suma pentru ca în cauză să existe infracțiuni. Așa fiind, și nota din caiet care s-a stabilit cu certitudine că a fost scrisă de martoră capătă relevanță pur-subiectivă, rămâne o bănuială aproximativă a martorei. Așa fiind, declarațiile contradictorii ale inculpatului S.E. care nu se coroborează cu nici un element de fapt cert nu pot căpăta aptitudinea unor probe în raport de prevederile art. 69 C. proc.

pen., mai sus citate. Cât privește pe ceilalți doi inculpați, aceștia în mod constant au declarat că n-au pretins și n-au primit suma de bani de la S.E. Prin urmare, în cauză nu se poate aprecia pe baze de probe că situația de fapt este acea reținută în rechizitoriu, motivarea hotărârilor la judecata în fond și în apel fiind corectă iar soluțiile legale și temeinice. Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul parchetului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.N.A. – Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 26/ P din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Constanța, privind pe intimații inculpați M.R.V., F.S. și S.E. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2005.