ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2415/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin plângerile formulate la

17 martie 2004 și 28 aprilie 2004, petiționara P.A. a solicitat cercetarea și

verificarea activității procurorilor C.M. și M.A. de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Marghita și a judecătorului G.I. de la Judecătoria Marghita în

legătură cu modul de soluționare a cauzei înregistrată sub nr. 67/2004 la

Judecătoria Marghita și a unor plângeri penale referitoare la același dosar.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Oradea, prin rezoluția din 24 mai 2004 din dosarul nr. 97/P/2004, a

dispus, neînceperea urmăririi penale împotriva celor trei magistrați întrucât

nu există fapte penale și nici făptuitori în cauză.

S-a reținut că nu s-a făcut

dovada ca aceste persoane, așa cum petiționara a susținut, ar fi „sustras acte

din dosare și ar fi favorizat infractorii”.

Totodată, parchetul a

comunicat petiționarei că pentru atribuirea terenului aferent casei de locuit

anexele gospodărești, precum și a curții și grădinii din jurul acestora cu

suprafața de 830 mp se poate adresa Prefecturii județului Bihor, pentru ca aceasta

să revină asupra ordinului anterior conform art. 36 alin. (3) și (4), cu

trimitere la art. 23 din Legea nr. 18/1991.

Prin rezoluția nr. 375/VIII-1/2004

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost

respinsă plângerea petiționarei împotriva rezoluției din 24 mai 2004 cu

mențiunea că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei trei

magistrați este corectă aceștia nesăvârșind vreo faptă penală.

Împotriva acestor rezoluții,

petiționara P.A. împreună cu soțul său P.Șt. și cu copiii P.N.R., P.A.M., P.M. și

P.I. au formulat plângere în temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen., solicitând desființarea actelor atacate și trimiterea cauzei la procuror

în vederea începerii urmăririi penale împotriva magistraților C.M. și M.A. de

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita și a judecătorului G.I.

Prin aceeași plângere și

petiționarii P.T. și S. au susținut că nu ar fi mulțumiți de modul în care le-a

fost soluționat litigiul civil pe care l-au avut cu numita T.A.

Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 8 din 2 februarie

2005, a respins plângerea formulată de P.A., P.Șt., P.N.R., P.A.M., P.M. și P.I.

cu motivarea că magistrații reclamați nu au săvârșit infracțiuni în legătură cu

modul de soluționare a cauzelor referitoare la petiționari.

Privitor la numita P.T. și P.E.S.

s-a reținut că nu au calitatea să înainteze plângerea împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale din dosarul nr. 97/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea și ca atare plângerea lor s-a considerat inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs petiționarii P.Șt., P.A., P.T. și P.E.S.

În recursul lor primii doi

petiționari au susținut că procurorii M.A. și C.M. nu au efectuat cercetările

unor falsuri comise la Primăria Viișoara favorizându-i pe numiții T.L. și M.U. care

se pretind proprietari asupra curții și terenului recurenților.

La rândul lor ceilalți

petiționari au susținut că ar fi cerut cercetarea faptelor săvârșite de T.A. care

le-a încălcat drepturile referitoare la locuința de serviciu.

Recursurile declarate sunt

nefondate.

dosarului se constată că, în mod legal, prin rezoluția din 24 mai 204 din

dosarul nr. 97/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus

neînceperea urmăririi penale, constatând că persoanele reclamate respectiv

procurorii C.M. și M.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita și

judecătorul G.I. nu au săvârșit nici o faptă penală cu prilejul soluționării

plângerilor ori cauzelor referitoare la recurenții P.Șt. și A.

Astfel, procurorul M.A. a

dispus în dosarele nr. 909/A/2002 și nr. 176/P/2003, prin rezoluție, confirmarea

propunerilor de neîncepere a urmăririi penale a unor persoane despre care

petiționara P.A. a susținut că sunt vinovate de neatribuirea terenurilor la

care era îndreptățită, întrucât opera prescripția răspunderii penale ori

faptele reclamate nu existau, iar prim procurorul C.M. a respins plângerea

împotriva acelorași rezoluții.

Mai este de menționat că

prin sentința penală nr. 61 din 6 februarie 2004 a Judecătoriei Marghita,

pronunțată în dosarul nr. 62/2004, au fost respinse plângerile aceleiași petiționare

împotriva soluțiilor din cele două dosare ale parchetului urmând ca P.A. „să se

adreseze instanței civile în vederea constatării nulității absolute a Ordinului

Prefectului nr. 359/1996” ținând cont de dispozițiile sentinței penale nr. 19

din 14 ianuarie 1997 pronunțată de aceeași instanță în dosarul penal nr. 1438/1995.

Cu prilejul comunicării

soluției de respingere a plângerii împotriva rezoluției din 24 mai 2004

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a făcut cunoscut petiționarei că

poate solicita Prefecturii Bihor revocarea actului administrativ arătat și

atribuirea terenului la care este îndreptățită.

În consecință, soluția

primei instanțe de respingere a plângerii petiționarilor recurenți împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de cei trei magistrați este

corectă.

și P.E.S., s-a constatat în mod justificat de către instanța de fond că aceștia

nu au calitate procesuală în cauză, situația lor juridică fiind alta, fără vreo

legătură cu plângerea soților P.Șt. și P.A. referitoare la magistrații

menționați.

Acești recurenți pot folosi

căile prevăzute de lege în vederea soluționării litigiului lor cu numita T.A.

arătate, constatând nefondate criticile formulate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondate, recursurile petiționarilor cu obligarea acestora la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționarii P.Șt., P.A., P.T. și P.E.S. împotriva

sentinței penale nr. 8/ P din 2 februarie 2005 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurenții

petiționari să plătească statului suma de câte 200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 aprilie 2005.