ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6132/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6132/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 486 din 24

decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. 1071/P/2004,

prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen.,

art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a

fost condamnat inculpatul G.C., pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune:

- prevăzută de art. 31 alin. (2) C.

pen. (participație improprie), raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (4) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. b) și alin.

(2) C. pen., și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la 100 zile închisoare.

- prevăzută de art. 215 alin. (2) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) alin. (2) C. pen., și art. 76

alin. (1) lit. c) C. pen., la 100 zile închisoare;

- prevăzute de art. 215 alin. (2) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) alin. (2) C. pen., și art. 76

alin. (1) lit. c) C. pen., la 100 zile închisoare;

- prevăzute de art. 215 alin. (2) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. b) alin.

(2) C. pen., și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la 100 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul G.C. să execute pedeapsa de 100 zile

închisoare.

S-a constatat că inculpatul a

executat pedeapsa în perioada 15 septembrie 1999 – 23 decembrie 1999.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997

a fost revocată grațierea pedepsei de 200.000 lei amendă, aplicată prin

sentința nr. 1351 din 27 mai 1997 a Judecătoriei Focșani și s-a dispus ca

inculpatul G.C. să execute această pedeapsă.

A fost obligat inculpatul G.C. la

plata sumelor de 55.148.824 lei către SC R. SA Onești, 10.000.000 lei către SC G.C.

SRL Turda; 16.328.480 lei către SC K. SA Miercurea Ciuc și 133.586.265 lei

către S.N.P. P. București.

A fost obligat inculpatul G.C., în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.M.C.I. SA Focșani la plata sumei

de 144.941.169 lei către SC S.P. SRL Focșani.

S-a constatat recuperat prejudiciul

cazat părții vătămate SC R.D.

S-a menținut sechestrul asigurator

instituit prin procesul verbal din 10 iunie 1999.

S-a dispus anularea C.E.C. - urilor

B 034-12857, B 034-12791, B 034-12855, B 034-12863, B 034-12865, B 034-12867, B

034-12852, B 034-12 856 și a biletelor la ordin din 30 aprilie 1999; 8 martie

1999; 3 martie 1999; 9 martie 1999; 29 martie 1999; 19 mai 1999; 1 iunie 1999

și 13 septembrie 1999.

A fost obligat inculpatul G.C. la

plata sumei de 5.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul G.C. a înființat în anul

1993 SC T.G.M.C.E. SRL Focșani, iar în 1997 a înființat SC G.M.C.I. SA Focșani,

în ambele societăți având calitatea de administrator.

Din adresa B.N. a rezultat că SC G.M.C.I.

este înregistrată în baza de date a C.I.P. cu 30 incidente de plată, din care

11 incidente cu cecuri și 19 incidente cu bilete la ordin, iar SC T.G.M.C.E. SRL

figurează cu 40 incidente de plată, atât cu cecuri cât și cu bilete la ordin.

Prin aceeași adresă s-a precizat că

față de SC G.M.C.I. SA a fost dată interdicție bancară de a emite cecuri, în

perioada 9 noiembrie 1998 – 20 martie 2000, iar față de SC T.G.M.C.E. SRL a

fost dată interdicție bancară de a emite cecuri, în perioada 1 februarie 1999 –

15 februarie 2000.

Prin comenzile nr. 39 din 18

ianuarie 1999 și nr. 57 din 26 ianuarie 1999, SC T.G.M.C.E. SRL Focșani a

solicitat Rafinăriei D. livrarea de produse petroliere urmând a se face cu file

C.E.C.

În baza comenzilor, Rafinăria D. a

livrat societății administrative de inculpat cantitățile de 42.680 kg

combustibil lichid ușor 2.340 kg benzină Premium plus, în valoare totală de

99.425.114 lei.

Deși cunoștea că nu are lichidități

în bancă, inculpatul G.C. a dat dispoziție martorei T.C., care îndeplinea

funcția de director economic la cele două societăți comerciale, să emită filele

C.E.C. B 034 00012857 din 16 ianuarie 1999, în valoare de 18.687.951 lei și B

03400012791 din 22 ianuarie 1999, în valoare de 80.737.163 lei.

Rafinăria D. a încercat să încaseze

contravaloarea celor două file C.E.C., dar B.A. Focșani a refuzat plata, pentru

lipsa totală de disponibil.

Deși întreaga cantitate de produse

petroliere a fost valorificată de către SC T.G.M.C.E. SRL Focșani, sumele

obținute nu au apărut în contul acestei societăți, fiind folosite de inculpat

în alte scopuri. Fiind contactat de reprezentanții Rafinăriei D., inculpatul a

achitat, la data de 15 martie 1999 numai 20.000.000 lei, din suma datorată,

sumă pe care a virat-o către D.G.F.P. C.F.S. Bacău, în contul unor datorii ale

rafinăriei la bugetul statului.

Numai după ce Rafinăria D. a sesizat

organele de urmărire penală, inculpatul a achitat și restul prejudiciului,

astfel că această societate comercială nu s-a mai constituit parte civilă în

cauză.

În cursul lunii ianuarie 1999, cele

două societăți comerciale administrate de inculpat au încheiat contracte de livrare

produse petroliere cu SC R. Onești.

În baza acestor contracte, R. Onești

a livrat SC T.G.M.C.E. SRL Focșani, produse petroliere în valoare de

130.913.348 lei, iar către SC G.M.C.I. SA Focșani a livrat produse în valoare

de 38.622.567 lei.

Deși cunoștea că SC T.G.M.C.E. SRL

nu are disponibil în cont, inculpatul G.C. a dat dispoziție martorei R.C. să

emită, pentru plata produselor petroliere, șase file C.E.C. în valoare totală

de 132.532.432 lei (respectiv fila C.E.C. B 03400012855 din 28 ianuarie 1999,

în valoare de 32.388.782 lei, fila C.E.C. B 03400012863 din 5 februarie 1999,

în valoare de 21.169.196 lei, fila C.E.C. 03400012865 din 10 februarie 1999, în

valoare de 30.758.419 lei, fila C.E.C. B 03400012851 din 1 februarie 1999, în

valoare de 16.767.682 lei și fila C.E.C. B 03400012856 din 28 ianuarie 1999, în

valoare de 16.767.680 lei).

Filele C.E.C. nu au putut fi

încasate de R. Onești datorită lipsei de disponibil în cont.

În ce privește produsele petroliere

livrate de SC R. Onești către cealaltă societate administrată de inculpat,

respectiv SC G.M.C.I. SA, inculpatul G.C. a emis patru bilete la ordin,

cunoștea că nu are disponibil în cont, după cum urmează: biletul la ordin din

30 aprilie 1999, în valoare de 20.000.000 lei, biletul la ordin din 8 martie 1999,

în valoare de 15.093.000 lei, biletul la ordin din 3 martie 1999, în valoare de

21.000.000 lei și biletul la ordin din 9 martie 1999, în valoare de 9.360.000

lei.

Din aceste bilete la ordin, numai

cel din data de 30 aprilie 1999 a fost admis la plată, parțial pentru suma de

13.100.000 lei, celelalte fiind respinse pentru lipsă de disponibil în cont.

Numai după ce s-a început urmărirea

penală împotriva sa și a fost trimis în judecată, inculpatul a achitat

prejudiciul cauzat R. Onești cu ordinele de plată nr. 115 și 116 din 17

septembrie 1999, rămânând de achitat suma de 55.148.824 lei, reprezentând

penalități de întârziere.

La data de 24 martie 1999, SC G.M.C.I.

SA Focșani, prin intermediul inculpatului G.C., a emis către SC S.P. SRL

Focșani o comandă privind livrarea de produse petroliere. În baza acestei

comenzi, SC S.P. SRL a livrat produse petroliere în valoare de 214.941.169 lei.

Pentru produsele livrate, inculpatul G.C. a achitat reprezentantului SC S.P.

SRL, respectiv G.D., suma de 20.000.000 lei, iar pentru diferența de

194.941.169 lei inculpatul a dat dispoziție martorei T.C. să emită biletul la

ordin din 29 martie 1999, deși cunoștea că nu are disponibil în cont. Biletul

la ordin a fost refuzat la plată pentru lipsă disponibil.

Deși inculpatul a valorificat în

totalitate produsele livrate de SC S.P. SRL Focșani, nu a mai achitat

50.000.000 lei în timpul urmăririi penale, restul de 144.941.169 lei, nefiind

achitat nici în prezent.

În cursul lunii mai 1999, inculpatul

G.C. s-a înțeles cu G.T.I., administrator la SC G.C. SRL Turda să-i livreze 315

saci ipsos și 220 saci cu ciment alb, urmând ca plata să se facă în termen de

10 zile cu bilet la ordin.

În baza acestei înțelegeri, la data

de 19 mai 1999, SC G.C. SRL Turda a livrat către SC T.G.M.C.E. SRL, ciment și

ipsos în valoare totală de 32.740.127 lei. Pentru plata mărfii, inculpatul G.C.

a dat dispoziție martorei T.C. să completeze un bilet la ordin cu scadență la

31 mai 1999, deși știa că nu are disponibil în cont. Biletul la ordin a fost

refuzat la plată de către B. Focșani, pentru lipsă disponibil.

În timpul urmăririi penale,

inculpatul a achitat SC G.C. SRL Turda suma de 4.000.000 lei, iar în timpul

cercetării judecătorești suma de 18.740.127 lei, rămânând de recuperat suma de

10.000.000 lei.

Tot în cursul lunii mai 1999,

inculpatul G.C. s-a înțeles cu martorul X.I., reprezentant al SC K. SA

Miercurea Ciuc, pentru livrarea unei cantități de cherestea rășinoase.

La data de 13 mai 1999, inculpatul a

trimis la Miercurea Ciuc autocamionul însoțit de delegatul U.I., căruia i-a dat

un bilet la ordin semnat și ștampilat în alb. Biletul la ordin a fost completat

de R.C., din dispoziția inculpatului G.C. În bilet nu a fost trecută suma, data

emiterii și scadent, urmând ca aceste mențiuni să fie trecute de beneficiar,

după măsurarea și livrarea întregii cantități de masă lemnoasă.

Pentru marfa livrată societății T.G.M.C.E.

SRL, au fost emise facturile din 3 mai 1999, în valoare totală de 16.328.480

lei.

Întreaga cantitate de cherestea a

fost predată de inculpat către SC L.C. pentru stingerea unor obligații.

După trecerea celor șapte zile de la

livrarea mărfii martorul X.I. a luat telefonic legătura cu G.C., avertizându-l

că va completa biletul la ordin cu celelalte mențiuni. Inculpatul i-a spus să

amâne introducerea la plată a biletului la ordin, situație neacceptată de X.I. care

a introdus biletul la plată, astfel că banca a refuzat plata pe motivul lipsei

de disponibil.

Prejudiciul cauzat SC K. SA, în sumă

de 16.328.480 lei, nu a fost reparat de inculpat nici până în prezent.

La începutul lunii septembrie 1999,

inculpatul G.C. s-a deplasat la sediul SC S.G. Roșiorii de Vede, solicitând

încărcarea unui număr de 135 butelii de aragaz.

SC S.G. SA a încărcat pentru SC T.G.M.C.E.

SRL un număr de 96 butelii, care au fost expediate prin C.F.R., cu scrisoarea

de trăsură 215922 din 1 septembrie 1999.

Pentru achitarea mărfii inculpatul a

dat dispoziție martorei T.C. să completeze un bilet la ordin, în sensul de a-l

semna și ștampila, urmând ca beneficiarul la ordin să completeze după livrarea

mărfii, valoarea acesteia, data emiterii și data scadentei.

La data de 13 septembrie 1999,

furnizorul mărfii a completat bilet la ordin cu celelalte elemente și a trecut

ca dată a scadenței 20 august 1999.

Biletul la ordin a fost refuzat la

plată, pentru lipsă de disponibil în cont.

Ulterior SC S.G. a efectuat mai

multe demersuri, solicitând să-i fie achitată contravaloarea încărcăturii, dar

fără rezultat.

În timpul urmăririi penale SC T.G.M.C.E.

SRL a achitat SC S.G. SA suma de 20.000.000 lei cu ordinul de plată din 13

martie 2000.

Situația de fapt menționată mai sus

a fost dovedită cu copiile C.E.C. - urilor și biletele la ordin, coroborate cu

declarațiile martorilor R.C., P.M., D.V., V.A., G.D. și X.I.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel inculpatul G.C., fără a-l motiva în scris.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul

acestuia a apreciat hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică sub aspectul

cuantumului pedepsei aplicate, solicitând redozarea acesteia, cât și în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat

inculpatul, fără însă a evidenția date concrete în acest sens.

Prin decizia penală nr. 211/ A din

16 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. 73/P/2005, a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.C.

A fost obligat apelantul – inculpat

la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, s-a dispus a fi avansată Baroului Galați din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Galați a reținut că intenția inculpatului de inducere în eroare

a părților civile a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză.

Astfel, martorul G.D., administrator

la SC S.P. SRL Focșani, a arătat că inculpatul, după ce i-a dat asigurări că va

plăti marfa, ulterior, a invocat neplata pe motiv că produsele livrate erau

necorespunzătoare, dar în realitate, acesta a vândut produsele petroliere, iar

banii i-a folosit în alte scopuri și nu pentru plata mărfii.

Din declarațiile martorului X.I.,

administrator la SC K. SA a rezultat că, a încercat de mai multe ori să obțină

de la inculpat prețul mărfii livrate, dar acesta a amânat mereu data plății

deși marfa achiziționată a fost vândută de inculpat.

Din declarația martorului M.A.,

reprezentant la SC S.G. SA a rezultat că biletul la ordin emis de inculpat ca

instrument de plată, nu a dat ca o garanție a plății, martorul precizând că

nici un moment nu a avut o asemenea înțelegere cu inculpatul.

Din declarația martorei R.C., a

rezultat că de mai multe ori, inculpatul a determinat-o să emită file C.E.C.

fără acoperire, pentru a achita prețul produselor comparate de la SC R. Onești,

SC R.D. și SC S.P. SRL deși inculpatul știa că nu are disponibil în cont.

Referitor la pedeapsa aplicată

inculpatului, deoarece aceasta a fost stabilită într-un cuantum egal cu durata

arestării preventive, instanța de apel a apreciat că nu se impune reducerea

acesteia, raportat la numărul de fapte reținute în sarcina inculpatului.

Cu privire la latura civilă a

cauzei, instanța de apel a apreciat că prejudiciile cauzate părților civile au

fost corect stabilite, pe baza actelor depuse la dosar, respectiv facturile

fiscale și avizele de însoțire a mărfii ce au făcut dovada mărfurilor livrate

inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul G.C. care a invocat cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., respectiv greșita

soluționare a laturii civile a cauzei.

Inculpatul a susținut că în mod

nelegal, instanța de apel a menținut obligarea sa, în solidar cu partea

civilmente responsabilă, SC T.G.M.C.E. SRL, la plata despăgubirilor civile

către SC R. Onești, S.N.P. P. SA și SC S.P. SRL, fără a ține cont de faptul că

societatea al cărei administrator era dizolvată în acțiunea de faliment

înregistrată sub nr. 56/F/2002 la Tribunalul Vrancea.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de

fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a

probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta,

încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a

efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub

aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În ce privește latura civilă a

cauzei, Înalta Curte constată că întinderea despăgubirilor civile a fost

judicios stabilită de instanța de fond sumele acordate reprezentând o justă și

integrală reparație.

Astfel, în conformitate cu

prevederile art. 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei se face în

modalitățile prevăzute la lit. a) și b) potrivit legii civile, ceea ce înseamnă

că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept material care

reglementează răspunderea civilă delictuală, și anume la art. 998 – art. 1003 C.

civ., cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie de

procedură rezultate din alăturarea acțiunii civile acțiunii penale fiind expres

reglementate în Codul de procedură penală.

Rezultă, deci, că temeiul

răspunderii civile a inculpatului pentru prejudiciile cauzate în urma

săvârșirii infracțiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile

delictuale, astfel cum este reglementat în art. 998 C. civ., care prevede că

orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a

cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, și în art. 999 din același cod, care

prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta

sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Cerințele legii impun ca persoana

care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au

rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă

din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C. civ., care folosesc termenul

general de prejudiciu, fără a distinge în raport cu caracterul material sau

moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile

materiale, cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci și prin

cele cu caracter penal.

Din examinarea actelor aflate la

dosarul de fond se constată că, în mod corect, instanța de apel a avut în

vedere că, după începerea urmăririi penale și până la judecata în fond

inculpatul a achitat unele debite generate părților civile, prin folosirea, cu

rea credință, a instrumentelor de plată, pe timpul interdicției bancare, lucru

evidențiat în primul rând, prin cuantumul redus al pedepsei aplicate.

Soluția pronunțată de Tribunalul

Vrancea, în dosarul nr. 56/F/2002, prin încheierea din 14 aprilie 2004, nu

poate fi invocată ca argument în exonerarea de la plata prejudiciului penal,

deoarece este vorba de altă calde de recuperare a unor debite, prevăzută într-o

lege specială, cale ce poate fi exercitată separat de constituirea de parte

civilă în procesul penal și a cărei finalitate nu vizează tragerea la

răspundere penală a autorului faptelor penale, generatoare de prejudicii, ci

eliminarea acestora din sfera licită a activităților comerciale.

Recurentul inculpat a invocat drept

argument preventoriu faptul că, prin încheierea respectivă, Tribunalul Vrancea

a dispus radierea sarcinilor ce grevau bunurile societății pe care o

administrase, apreciind aceasta drept dovada lichidării debitelor.

Argumentația este greșită, deoarece

radierea sarcinilor în situația vânzărilor silite în cadrul procedurii

falimentului, urmărește doar protejarea adjudecătorilor de bună credință ai

bunurilor debitoarei, după plata prețului și distribuirea sumelor creditorilor

înscriși în tabel și nicidecum vreo dovadă că debitele au fost lichidate în

totalitate.

Un alt argument invocat de inculpat

a fost acela că SC S.P. SRL a fost dizolvată în anul 2003 și, în consecință, nu

ar mai fi putut pretinde despăgubiri deoarece nu ar mai putea încheia raporturi

juridice.

Din actele dosarului însă rezultă că

debitul provine dintr-o tranzacție încheiată în anul 1999, tranzacție în care

inculpatul a folosit instrumente de plată fără acoperire și, în consecință,

răspunderea patrimonială pentru prejudiciu subzistă, până la împlinirea

termenului de prescriere a executării.

Cu privire la suma stabilită ca

prejudiciu în defavoarea părții civile S.N.P. P. București, inculpatul a

pretins inversarea sarcinii probațiunii, în sensul că a afirmat că partea

civilă nu ar mai fi făcut nici un demers din care să rezulte că ar mai avea

pretenție de la inculpat și partea civilmente responsabilă.

Înalta Curte apreciază că, atâta

vreme cât partea civilă și-a dovedit pretențiile în fața instanței de fond,

inculpatul trebuia, în apărare să demonstreze achitarea pretențiilor civile și

nicidecum să o invoce fără susținere probatorie.

Cu privire la pretențiile SC R.

Onești, Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanța de apel a menținut

obligarea inculpatului la despăgubiri, câtă vreme acesta a dovedit doar plata

prețului rămânând de achitat cealaltă componentă a laturii civile, respectiv penalitățile

de întârziere.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.C.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 211/ A din 16 mai

2005 a Curții de Apel Galați.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 octombrie 2005.