Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
7 octombrie 2005

Decizia nr. 7808/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență împotriva încheierii nr. 7080/2004 a Judecătoriei Sibiu

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin încheierea nr. 7080 din 18 octombrie 2004, Judecătoria Sibiu a admis cererea executorului judecătoresc și a încuviințat executarea silită a contractului de leasing nr. LB 03053 din 9 octombrie 2003, la cererea creditoarei. Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr.148/A/2005 a declinat competența de soluționare a apelului declarat de debitoare împotriva încheierii nr. 7079 în favoarea Tribunalului Sibiu. În motivarea deciziei Curtea a reținut că pentru judecarea apelului împotriva încheierilor pronunțate în procedura necontencioasă competența revine tribunalului, potrivit art. 3 pct. 2 paragraf final C. proc.

civ. modificat prin O.U.G. nr. 65/2004 aprobată de Legea nr. 493/2004 și conform art. 373 1 alin. (2) și art. 339 alin. (3) C. proc. civ. Tribunalul Sibiu prin decizia civilă nr. 115 din 26 aprilie 2005 și-a declinat la rândul său competență de soluționare a apelului în favoarea curții de apel, reținând că în cauză nu se aplică dispozițiile art. 339 C. proc. civ. deoarece încuviințarea executării silite nu este dată în competența instanței de executare, în condițiile art. 373 și art. 373 1 C. proc. civ. Constatându-se conflict negativ de competență cauza a fost înaintată spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție. După sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție procedura civilă a fost modificată potrivit Legii nr. 219/2005 în sensul că în prezent tribunalul este competent să judece căile de atac declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorie indiferent că este vorba de apel sau de recurs (art. 282 C. proc.

civ., în forma reintrodusă de Legea nr. 219/2005. Cum această modificare este de imediată aplicare, conform dispozițiilor art. II din Legea nr. 219/2005 urmează a se fixa competența de soluționare a apelului declarat împotriva încheierii civile nr. 7080/2004 a Judecătoriei Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a apelului declarat de debitoarea SC H.U. SRL Sibiu împotriva încheierii civile nr. 7080 din 18 octombrie 2004 a Judecătoriei Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.