ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7228/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea civilă nr. 3354 din 5 octombrie 2004 pronunțată de Judecătoria Mediaș s-a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei SC U. SRL Mediaș, la cererea creditoarei M.L.D. Împotriva acestei încheieri a formulat apel debitoarea, care a solicitat schimbarea ei în sensul respingerii cererii. Prin decizia civilă nr. 305/A/2005 Curtea de Apel Alba Iulia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu. In motivarea acestei soluții s-a reținut că în soluționarea apelurilor împotriva încheierilor pronunțate în procedura necontencioasă, competența revine tribunalului, în baza art. 339 alin. (3) C. proc.

civ. La Tribunalul Sibiu cauza a fost înregistrată sub nr. 2707/2005, iar prind decizia civilă nr. 235 din 22 iunie 2005 această instanță a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. În motivarea acestei soluții, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ. (în varianta în vigoare la data pronunțării deciziei) care stabilesc competența instanței de drept comun în ceea ce privește soluționarea apelurilor. Tribunalul a mai reținut că dispoziția de la art. 339 alin. (2) C. proc. civ. nu este aplicabilă în speță, pentru că ea vizează apelul împotriva încheierilor date de președintele judecătoriei, când el ia unele măsuri sau rezolvă unele cereri în calitate de președinte al judecătoriei și nu când acționează ca un complet de judecată.

Ivindu-se un conflict negativ de competență în sensul prevederilor art. 20 pct. 2 C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra conflictului. Pentru stabilirea competenței de soluționare a căii de atac din prezenta cauză se au în vedere obiectul pricinii și prevederile legale aplicabile. Instanța a fost investită cu o cerere de încuviințare a executării silite, în baza dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ. Încheierea primei instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 373 1 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării.

Procedura în materia încuviințării executării silite este, fără echivoc, necontencioasă, fiind vorba despre o etapă ulterioară soluționării irevocabile a litigiului, instanța de executare nu este sesizată pentru a stabili un drept potrivnic față de o altă persoană, atribuțiile ei în această etapă limitându-se la verificările strict formale ale titlului executoriu, impuse de art. 374 și art. 379 C. proc. civ. O astfel de cerere se soluționează fără citarea părților, într-un cadru lipsit de contradictorialitate, specific procedurii necontencioase. Ca atare, norma din art. 373 1 se interpretează în condițiile art. 331-339 C. proc. civ. privitoare la procedura necontencioasă, cuprinse în Cartea a III-a din C. proc.

civ. Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal...” iar dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că „instanța de executare este judecătoria...”, care încuviințează executarea silită prin încheierea dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Norma imperativă relativă la compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, astfel cum a fost modificată și completată prin încheierea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Art. 22 alin. (5) din actul normativ menționat atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă executorie.

Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului și faza executării silite, sunt necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la controlul formal de legalitate al acestuia. Prin urmare, soluționarea cererii de către judecător (chiar și stagiar) nu poate atrage competența judecării apelului de către curtea de apel, iar când cererea este soluționată de președintele instanței să se rămână în competența tribunalului [art. 339 alin. (3) C. proc. civ.]. O asemenea divizare a competenței judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită, fiind în contradicție cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc.

civ. trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci în primul rând sistematic și teleologic. Față de considerentele expuse, Curtea urmează a stabili în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a apelului formulat împotriva încheierii respective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a apelului împotriva încheierii civile nr. 3354/2004 a Judecătoriei Mediaș pronunțată în dosarul nr. 4231/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2005.