ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2147/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 409 din 22 aprilie

2003, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.V.,

a anulat în întregime dispozițiile nr. 4572 și 4573 din 14 octombrie 2002 emise

de Primarului municipiului Cluj Napoca în temeiul Legii nr. 10/2001, a dispus

restituirea în natură a imobilelor, terenuri în suprafață de 275 mp „loc de

casă” înscris în C.F. 759 Cluj cu nr. top 9793 situat în Cluj Napoca și în

suprafață de 232 mp, înscris în C.F. 5372 cu nr. top 9792 situat în Cluj Napoca

și a dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietatea asupra acestor

imobile în favoarea reclamantei, cu titlu de lege.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond

a reținut că imobilul din C.F. 5372 Cluj nr. top 9792 a constituit proprietatea

lui H.L. și M.S. iar prin sentința civilă nr. 7831 din 1958 a Tribunalului

Popular al orașului Cluj aceștia au fost obligați să-i recunoască dreptul de

proprietate soțului reclamantei, P.A., cu titlu de cumpărare și că celălalt

imobil, evidențiat în C.F. 759 Cluj nr. top 9793 a figurat în proprietatea

soțului reclamantei, ambele imobile fiind preluate de stat în temeiul art. 3

din Decretul nr. 218/1960, act normativ ce nu poate fi considerat titlu valabil,

astfel că terenurile în litigiu urmează regimul juridic al Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond a mai reținut că reclamanta,

în calitate de moștenitoare a soțului său, P.A., a notificat pe Primarul

municipiului Cluj Napoca în sensul de a-i restitui în natură cele două

terenuri, cererea fiindu-i respinsă prin dispozițiile nr. 4572 și 4573 din 14

octombrie 2002, cu motivația că terenurile sunt cuprinse în planurile de

sistematizare a zonei, ca spații verzi, de-a lungul albiei râului Someș,

propunându-se măsuri reparatorii prin echivalent. Instanța a apreciat că nu

există nici un impediment, sub aspectul incidenței Legii nr. 107/1996, în ceea

ce privește restituirea în natură a imobilelor ce au aparținut soțului

reclamantei și, având în vedere caracterul prioritar al restituirii în natură, a

considerat că se impune admiterea acțiunii reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj Napoca prin Primar, solicitând

modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei. S-a susținut

că, în raport cu prevederile legii nr. 10/2001, nelegal și netemeinic s-au

admis pretențiile de restituire în natură a terenurilor trecute în proprietatea

statului în anul 1960, conform art. 3 din Decretul nr. 218 /1960.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin

decizia nr. 155 din 29 septembrie 2003 a respins ca nefondat apelul pârâtului

Consiliul local al municipiului Cluj Napoca prin Primar, reținând că doar

zidurile de sprijin pe malurile râului Someș figurează în inventarul bunurilor

care alcătuiesc domeniul public al statului, în privința terenurilor în litigiu

putându-se stipula doar interdicții ori restricții referitoare la regimul

construcțiilor și exploatarea fondului funciar și că legal s-a statuat de către

instanța de fond că, în concepția art. 2 din Legea nr. 10 /2001, Decretul nr. 218

/1960 nu are valoarea unui titlu valabil de preluare de către stat a imobilelor

astfel încât regula de principiu ce trebuie aplicată în speță este cea a

restituirii în natură, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat

recurs pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj Napoca prin Primar

susținând că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății și

considerentele deciziilor emise de Primarul municipiului Cluj Napoca, prin care

s-a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent

bănesc, neputându-se restitui terenul în natură motivat de faptul că acesta

face parte din domeniul public al municipiului , întreaga suprafață fiind

cuprinsă în planurile de sistematizare ale zonei ca spațiu verde de-a lungul

albiei râului Someș, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 3 alin. (2),

art. 11 și anexa 1 ale Legii nr. 213 /1998.

Recursul nu este fondat.

Este de remarcat că deși recurentul-pârât a

înțeles să invoce ca motiv de recurs art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile

formulate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 9 C.

proc. civ.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213

/1998

privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în

temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data

preluării lor de către stat”, alin. (2) statuând că „Bunurile preluate da stat fără un titlu valabil, inclusiv

cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii

proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale

de reparație”.

Obiectul de reglementare al Legii nr. 10 /2001,

lege specială de reparație, îl constituie măsurile reparatorii care se acordă

pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de

orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, precum

și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor

și nerestituite [art. 1 alin. (1)], consacrând principiul restituirii în natură

al acestora.

Ca urmare, numai în situațiile în care Legea

nr. 10 /2001, prin dispoziții exprese, interzice restituirea în natură sau

prevede că se pot acorda numai măsuri reparatorii prin echivalent nu va avea

loc o restituire în natură a imobilului.

În speță, imobilele în litigiu au fost

preluate de stat prin Decretul nr. 218/1960, act normativ care, în accepțiunea

art. 2 din legea nr. 10/2001, nu reprezintă un titlu valabil așa încât regimul

juridic al acestora este cel prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În acest sens, este de reținut că pârâtul Primarul

municipiului Cluj Napoca a considerat că terenurile solicitate de reclamantă a-i

fi restituite în natură fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și nu

a contestat starea de fapt reținută de instanța de fond în sensul ca reclamanta

este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în privința celor două imobile

în litigiu, evidențiate în C.F. 5372 Cluj, nr. top 9792 și C.F. 759 Cluj nr. top

9793, preluate abuziv de stat conform Decretului nr. 218 /1960, prin deciziile

emise hotărând însă ca acestea să fie acordate prin echivalent.

Potrivit adresei nr. 2267 din 21 aprilie 2003

emise de Administrația Națională Apele Române, Direcția Apelor Someș Tisa din

cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului (fila 59 din dosarul nr. 13395/2002

al Tribunalului Cluj) la solicitarea instanței de fond, terenul situat în municipiul

Cluj Napoca , se învecinează cu râul Someș, aval de podul rutier, în această

porțiune râul fiind regularizat, având apărări de maluri formate din ziduri de

sprijin pe ambele maluri, care figurează în inventarul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public al statului, instituindu-se, în temeiul art. 40

alin. (1) din Legea nr. 107/1996, o zonă de protecție pentru a asigura

protecția albiilor malurilor și îmbunătățirii regimului de curgere al apelor.

Din conținutul acestui înscris mai reiese că, în legătură cu terenul aflat în

această zonă de protecție, se pot stipula doar interdicții sau restricții

privind regimul construcțiilor sau exploatarea fondului funciar, pentru a

asigura stabilitatea malurilor sau a construcțiilor, respectiv prevenirea

poluării resurselor de apă și că terenul nu figurează în evidențele cadastrale,

apărarea de mal din zonă fiind afectată doar dacă proprietarul terenului ar

executa construcții pe cursul de apă fără acordul Administrației Naționale Apele

Române sau în cazul depozitării pe maluri sau în albie a deșeurilor.

Așa fiind, se constată, că instanțele de fond

și apel, cu respectarea principiului restituirii în natură consacrat de Legea

nr. 10/2001, au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor acestui act normativ

și au constatat, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 7, art. 9 alin. (1) și art.

20 alin. (1) din Legea nr. 10 /2001, că cererea reclamantei pentru restituirea

terenului în natură este întemeiată, imobilul neregăsindu-se în nici una din situațiile

pentru care se poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent, reclamanta

fiind ținută doar de îndeplinirea unor obligații

propter rem

(acele

obligații ce trebuie îndeplinite de proprietarii unor anumite bunuri,

indiferent cine ar fi aceștia), impuse de dispozițiile Legii nr. 107/1996.

Pentru temeiurile arătate, decizia atacată se

verifică a fi legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj Napoca prin Primar împotriva

deciziei nr. 155 din 29 septembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2005.