ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3365/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.N. a chemat în judecată Consiliul

General al Municipiului București pentru a fi obligat să-i lase în deplină

proprietate și posesie terenul în suprafață de 300 mp situat în București.

În motivarea acțiunii reclamantul a

învederat că a dobândit terenul în discuție în timpul căsătoriei cu A.I. în

baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2501/343 din 4

iunie 1957 și transcris în registrul de transcripție inscripție cu nr. 598 din

8 iunie 1957; împreună cu fosta sa soție A.I. că pe respectivul teren a

edificat o casă și că prin Decretul nr. 291/1985 întreg imobilul i-a fost

expropriat, construcția demolată, iar pe teren nu s-a realizat vreun obiectiv

de utilitate publică, motiv pentru care este îndrituit a pretinde să-i fie

restituit.

După un prim ciclu procesual, în

cauză au formulat o cerere de intervenție în interes propriu A.V. și A.C. în

calitate de moștenitori ai mamei lor A.I., fosta coproprietară asupra

imobilului în discuție solicitând ca pârâta să le lase imobilul în deplină proprietate

și posesie.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința nr. 170 din 24 martie 2003 a admis acțiunea principală și

cererea de intervenție în interes propriu și a obligat C.G.M.B. să lase

reclamantului A.N. și intervenienților A.V. și A.C. în deplină proprietate și

posesie imobilul din București, identificat conform raportului de expertiză

efectuat și completat de ing. N.Ș.D.

Instanța a reținut că prin act

autentic A.N. împreună cu soția sa A.I., ulterior decedată, au cumpărat în anul

1957 suprafața de 300 mp teren, pe care cei doi soți au edificat o casă în care

au locuit până în anul 1986. Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 291

din 19 septembrie 1985 unde soții A. figurează în anexa 1 poz. 54 cu suprafața

de 300 mp și construcție în suprafață de 83 mp.

Expertiza tehnică efectuată în cauză

a conchis că terenul în dispută era viran, neafectat de detalii de

sistematizare, neîmprejmuit, fiind ocupat de grămezi de gunoaie, pământ,

mărăcini și parcaje improvizate. Completarea la expertiză a precizat că nu

exista gard între terenul revendicat și clădirea nouă a școlii din vecinătate

și că nu exista o porțiune din terenul revendicat în incinta școlii. Prin

urmare, tribunalul, admițând acțiunea a făcut în cauză aplicațiunea art. 35 din

Legea nr. 33/1994.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 506 din 19 noiembrie 2003 a admis apelul declarat

de C.G.M.B. prin primar împotriva sentinței nr. 170 din 24 martie 2003 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în

sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Instanța de apel a reținut că

terenul în dispută se găsea în incinta Școlii generale nr. 309 și nu era

separat prin gard de clădirea școlii, iar distanța dintre clădirea nouă a

școlii și teren era de 1,5 m. Prin urmare s-a conchis că terenul în discuție

era folosit în scop de utilitate publică, fiind în curtea Școlii generale nr.

309 și fiind de strictă necesitate pentru utilizarea în condiții normale a

clădirii școlare. S-a mai stabilit că respectivul teren se afla într-o zonă

amenajată din punct de vedere urbanistic cu alei și spații verzi și nu puteau

fi invocate disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 în sensul că nu au fost

utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate.

În contra menționatei decizii au

declarat recurs reclamantul A.N. și intervenienții A.V. și A.C. invocând

motivele de casare prev. de art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., și susținând în

esență că instanța de apel a nesocotit un mijloc de apărare esențial cauzei și

anume expertiza tehnică topo și suplimentul la expertiză din care a reținut

trunchiat și cu aprecieri contradictorii, ca de exemplu, atunci când a afirmat

că terenul în dispută s-ar afla în incinta școlii iar apoi a pretins că între

clădirea școlii și teren ar exista o distanță de 1,5 m.

Pe de altă parte, corect a calificat

instanța de fond acțiunea ca fiind întemeiată pe disp. art. 35 din Legea nr.

33/1994 întrucât Decretul nr. 291/1985 în baza căruia a fost expropriat terenul

în discuție a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 1/1989 astfel că și din

această perspectivă scopul exproprierii nu mai putea fi realizat.

Mai mult, în baza Decretului nr.

291/1985 statul a preluat terenul în litigiu sub condiție rezolutorie,

respectiv îndeplinirea utilității publice propuse iar pentru expropriat a

operat o condiție suspensivă. Or, în speță respectivul teren a rămas liber

neafectat de detalii de sistematizare, nefiind utilizat potrivit scopului ce a

justificat exproprierea, ceea ce conduce la desființarea retroactivă a actului.

Așa fiind și având în vedere și

Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secțiilor Unite ale C.S.J., obligatorie

pentru instanțe, cazul în speță intră sub incidența art. 35 din Legea nr.

33/1994 urmând a se constata și că întrucât în ceea ce-i privește pe

expropriați condiția suspensivă nu a operat, aceștia se găsesc în situația în

care ar fi fost dacă nu ar fi intervenit Decretul nr. 291/1985 și prin urmare

bunul nu a ieșit niciodată din patrimoniul lor.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Din dosar a rezultat că litigiul a

parcurs două cicluri procesuale și că prin decizia nr. 648 din 30 ianuarie 2001

a C.S.J., secția civilă, ce a finalizat primul ciclu procesual, instanța de

trimitere a fost îndrumată, între altele, ca expertiza tehnică ce urma a fi

efectuată să aibă în vedere dacă existau planuri de utilitate publică cu

privire la terenul în litigiu și în funcție de acest aspect să se stabilească

și dacă respectivul teren era liber sau dacă apărea afectat de detalii de

sistematizare.

Cu ocazia rejudecării, atât în

raportul de expertiză (f. 20-31 dos. nr. 4877/2001) cât și în suplimentul

acestuia (f. 79-80 dos. nr. 4877/2001) s-au folosit planul original din 1961 și

planul cadastral din 1976 (f. 22 și 26-28 dos. nr. 4877/2001) iar în raportul

inițial nu s-a specificat dacă existau planuri de utilitate publică recente.

Or, pentru a se putea determina dacă

terenul solicitat de reclamant și intervenienți a împlinit utilitatea publică

pentru care a fost expropriat, în cauză era necesar a fi depus Decretul nr.

291/1985 de expropriere din conținutul căruia să se stabilească și care a fost

scopul respectivei exproprieri și dacă acesta a fost realizat.

De asemenea, era necesar a se

verifica, în raport și de Planul urbanistic general pentru municipiul București

dacă pentru terenul în discuție existau planuri de utilitate publică.

În fine, întrucât instanța de apel a

reținut că terenul solicitat făcea parte din incinta Școlii generale nr. 309

însă la dosar nu exista o astfel de dovadă, apare util a se cere pârâtei să

prezinte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate cu privire la

terenul ce constituie curtea școlii.

În funcție de conținutul

înscrisurilor menționate poate apărea util și un supliment de expertiză care să

stabilească statutul juridic al terenului în litigiu și în raport de

concluziile formulate să se decidă și dacă în cauză sunt incidente disp. art.

35 din Legea nr. 33/1994 și respectiv ale Deciziei nr. VI/1999 a Secțiilor

Unite ale C.S.J.

Față de cele ce preced, recursul urmează

a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza aceleiași curți de apel

pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

A.N. și de intervenienții în nume propriu A.V. și A.C. împotriva deciziei nr.

506 din 19 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe

care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2005.