ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7809/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 169/A din 10 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia s-a declinat competența de soluționare a apelului formulat de debitoarea I.M. împotriva încheierii civile nr. 4854 din 4 iulie 2004 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. 6185/2004, în favoarea Tribunalului Sibiu. Curtea de Apel Oradea a apreciat că încheierea atacată este pronunțată în cadrul procedurii necontencioase, iar potrivit art. 339 C. proc. civ., tribunalul este competent a soluționa apelul împotriva acestora. Prin decizia civilă nr. 85 din 12 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu și-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, constatându-se conflict negativ de competență.

Tribunalul Sibiu a reținut că în lipsa unor dispoziții speciale, competența de soluționare a căii de atac a apelului formulat împotriva încheierii de încuviințare a executării silite este reglementată de normele dreptului comun ale procedurii contencioase, în aceste condiții, conform art. 3 pct. 2 C. proc. civ., competența revine curții de apel. Asupra conflictului de competență, Curtea constată: Prin încheierea civilă nr. 4845 din 2 iulie 2004 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a încuviințat începerea executării silite. Încuviințarea executării silite face parte din cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței, fără să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de altă persoană, fiind aplicabile prin urmare dispozițiile procedurii necontencioase.

Potrivit art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ., în vigoare la data declinării competenței de soluționare a cauzei, instanța încuviințează executarea silită prin încheierea dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Potrivit art. 336 C. proc. civ. în forma nemodificată de Legea nr. 219/2005, făcându-se și aplicarea art. 725 C. proc. civ., încheierea prin care se încuviințează cererea este supusă apelului și recursului. Art. 339 C. proc. civ. are în vedere cazurile în care legea dă în căderea președintelui instanței luarea unor măsuri cu caracter necontencios. Acest text procedural nu își găsește însă aplicabilitatea în cauză, deoarece cererea soluționată prin încheierea atacată nu este în căderea președintelui instanței, în condițiile art. 339 C. proc.

civ. Cererea de încuviințare a executării silite, se soluționează de instanță, potrivit procedurii necontencioase prin încheiere fiind supusă apelului și recursului, art. 336 C. proc. civ. Deși prin Legea nr. 219/2005 s-a introdus o procedură specială de contestare a încheierii pronunțate asupra cererii de încuviințare a executării silite, căile de atac sunt cele prevăzute de art. 366 și art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ. sus menționat, avându-se în vedere prevederile art. 725 alin. (3) C. proc. civ. Având în vedere că prin art. 336 C. proc. civ. se prevedeau apelul și recursul, fără a se indica instanțele cărora le revine competența de soluționare, competența se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun; art. 338 alin. (1) C. proc.

civ. prevede că procedura prevăzută în materie necontencioasă se întregește cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii. Potrivit art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 65/2004 aprobată prin încheierea nr. 493/2004, curțile de apel judecă apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță. Prin urmare, competența de soluționare a cauzei revenea Curții de Apel Alba Iulia, care la data la care și-a declinat competența de soluționare era competentă potrivit textelor procedurale menționate; competența revenea aceleași instanțe și la data intervenirii conflictului de competență în fața Tribunalului Sibiu, potrivit acelorași dispoziții legale.

Prin Legea nr. 219/1995 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, s-a modificat art. 2 C. proc. civ. care reglementează competența de soluționare ce revine tribunalelor; conform art. 2 pct. 2 C. proc. civ., tribunalele judecă, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță; potrivit art. 3 alin. (2) C. proc. civ., curțile de apel judecând apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță. Totodată, art. 725 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Având în vedere aceste dispoziții legale precum și dispozițiile procedurale tranzitorii de aplicare a Legii nr. 219/1995, Curtea urmează să stabilească în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a apelului declarat de debitoarea I.M. împotriva încheierii civile nr. 4854 din 2 iulie 2004 a Judecătoriei Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2005.