Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.11.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9210/2005

HOTĂRÂRE
14.11.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9210/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Sibiu, prin încheierea nr. 6002 din 14 septembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 8525/2004 a încuviințat începerea executării silite împotriva debitoarei J.A., la cererea creditorului M.I.P. Debitoarea a declarat apel Curtea de Apel Alba, prin decizia civilă nr. 326 din 11 martie 2005 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea că fiind o procedură necontencioasă, executarea silită este supusă art. 339 C. proc. civ. La rândul său, Tribunalul Sibiu s-a dezinvestit prin decizia civilă 155 din 16 mai 2005, considerând că este de competența Curții de apel Alba să soluționeze apelul împotriva sentinței prin care s-a încuviințat executarea silită.

Legal investită cu soluționarea prezentului conflict negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că aparține Tribunalului Sibiu competența de soluționare a căii de atac declarate în speță, care este un recurs, pentru următoarele considerente. Procedura în materia încuviințării silite este fără echivoc, necontencioasă. Fiind vorba despre o etapă ulterioară soluționării irevocabile a litigiului, instanța de executare nu este sesizată pentru a stabili un drept potrivnic față de o altă persoană, atribuțiile ei în această etapă limitându-se la verificările strict formale ale titlului executoriu, impuse de art. 374 și art. 379 C. proc. civ. O astfel de cerere se soluționează într-un cadru specific necontencioase.

Or, potrivit art. 336 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care se încuviințează cererea este supusă recursului. Aceeași este calea de atac și în cazul încheierilor pronunțate în condițiile art. 339 C. proc. civ., alin. (3) prevăzând în mod expres competența tribunalului de a soluționa recursul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei. A fortiori , încheierea dată într-o procedură necontencioasă de alt judecător [chiar stagiar, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor] va fi supusă recursului la tribunal.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii nr. 6002 din 14 septembrie 2004 a judecătoriei sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4940/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii înregistrate la data de 29 septembrie 2003 îl constituie încuviințarea executării silite a titlului executoriu Contractul de împrumut
ÎCCJ 2005-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7809/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 169/A din 10 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia s-a declinat competența de soluționare
ÎCCJ 2005-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7098/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Biroul Executorului Judecătoresc C.I. din Sibiu a solicitat Judecătoriei Sibiu la cererea creditoarei SC B. SA încuviințarea execu
ÎCCJ 2005-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7675/2005
2005. Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin decizia nr. 233 din 21 iunie 2005, a declinat competența soluționării apelului declarat de apelanții SC O. SA și D.A.I. împotriva încheierii civile nr. 1023 din 7 februarie 2005 pronunțată de Jude
ÎCCJ 2005-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8814/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Sibiu prin încheierea civilă nr. 5638 din 27 august 2004 a admis în parte cererea formulată de executorul judecătoresc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă