ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2819/2005

Asupra contestație în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 24 septembrie 2003, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr. 7344 din 10 iulie

2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de

Legea nr. 309/2002.

În motivare, reclamantul a

arătat că în perioada 15 septembrie 1955 - 17 martie 1957, a fost încadrat ca ofițer

comandant la Detașamentele de muncă Cugir și Eforie, pârâta refuzând în mod

nejustificat să-i acorde drepturile legale compensatorii, cu toate că și el a

prestat serviciul militar activ, ca și soldații.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 488 din 27

septembrie 2003, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că beneficiază de drepturile din Legea nr. 309/2002,

numai cei încorporați pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu, în

detașamente de muncă, nicidecum și ofițerii de carieră care conduceau respectivele

detașamente.

Recursul declarat de

reclamantul S.V. împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ,

prin decizia nr. 3069 din 11 iunie 2004.

Instanța de control judiciar

a considerat că soluția se impune, întrucât în sfera de cuprindere a

dispozițiilor cu caracter reparatoriu ale Legii nr. 309/2002. nu intră și

foștii militari angajați la detașamentele de muncă, fiind reglementată doar

activitatea considerată muncă forțată sau obligatorie din timpul stagiului

militar, situație în care, evident, recurentul nu se încadrează.

La data de 2 decembrie 2004.

reclamantul S.V. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate

în recurs.

În esență, contestația în

anulare a fost întemeiată pe două considerente, și anume:

- instanța de recurs nu a

analizat nici motivele de casare invocate în cuprinsul recursului, nici

eventualele neregularități din sentința atacată:

- decizia atacată cuprinde o

eroare preluată de ambele instanțe, care vizează faptul interpretării eronate a

textului legii.

În mod detaliat,

contestatorul și-a reiterat și dezvoltat considerentele pentru care apreciază

că, pe fondul cauzei, acțiunea sa este întemeiată.

Contestația în anulare este

nefondată.

În conformitate cu

prevederile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Afirmația contestatorului,

potrivit căreia instanța a comis o eroare, interpretând textul Legii nr. 309/2002

din Norma metodologică de aplicare, nu poate fi asimilată cerinței exprese

prevăzută de art. 318 C. proc. civ.

Prevederile art. 318 C.

proc. civ., nu vizează greșeli de apreciere a probelor sau de interpretare a

unor dispoziții legale.

A da posibilitate părților

de a se plânge aceleiași instanțe, de modul în care a aplicat niște prevederi

legale, ar echivala cu o cale ordinară de atac, ceea ce este ilegal.

De asemenea, nici susținerea

potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs invocate,

nu poate fi reținută, atâta vreme, cât ele au fost analizate la pronunțarea

soluției.

Față de considerentele

expuse, rezultă că în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de S.V. împotriva deciziei nr. 3069 din 11 iunie 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, ca

nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2005.