Decizia nr. 2819/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Asupra contestație în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 24 septembrie 2003, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr. 7344 din 10 iulie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivare, reclamantul a arătat că în perioada 15 septembrie 1955 - 17 martie 1957, a fost încadrat ca ofițer comandant la Detașamentele de muncă Cugir și Eforie, pârâta refuzând în mod nejustificat să-i acorde drepturile legale compensatorii, cu toate că și el a prestat serviciul militar activ, ca și soldații. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 488 din 27 septembrie 2003, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că beneficiază de drepturile din Legea nr. 309/2002, numai cei încorporați pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu, în detașamente de muncă, nicidecum și ofițerii de carieră care conduceau respectivele detașamente. Recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3069 din 11 iunie 2004. Instanța de control judiciar a considerat că soluția se impune, întrucât în sfera de cuprindere a dispozițiilor cu caracter reparatoriu ale Legii nr. 309/2002. nu intră și foștii militari angajați la detașamentele de muncă, fiind reglementată doar activitatea considerată muncă forțată sau obligatorie din timpul stagiului militar, situație în care, evident, recurentul nu se încadrează.

La data de 2 decembrie 2004. reclamantul S.V. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate în recurs. În esență, contestația în anulare a fost întemeiată pe două considerente, și anume: - instanța de recurs nu a analizat nici motivele de casare invocate în cuprinsul recursului, nici eventualele neregularități din sentința atacată: - decizia atacată cuprinde o eroare preluată de ambele instanțe, care vizează faptul interpretării eronate a textului legii. În mod detaliat, contestatorul și-a reiterat și dezvoltat considerentele pentru care apreciază că, pe fondul cauzei, acțiunea sa este întemeiată. Contestația în anulare este nefondată. În conformitate cu prevederile art. 318 C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Afirmația contestatorului, potrivit căreia instanța a comis o eroare, interpretând textul Legii nr. 309/2002 din Norma metodologică de aplicare, nu poate fi asimilată cerinței exprese prevăzută de art. 318 C. proc. civ. Prevederile art. 318 C. proc. civ., nu vizează greșeli de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. A da posibilitate părților de a se plânge aceleiași instanțe, de modul în care a aplicat niște prevederi legale, ar echivala cu o cale ordinară de atac, ceea ce este ilegal.

De asemenea, nici susținerea potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs invocate, nu poate fi reținută, atâta vreme, cât ele au fost analizate la pronunțarea soluției. Față de considerentele expuse, rezultă că în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de S.V. împotriva deciziei nr. 3069 din 11 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.