ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7121/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

29 iulie 2002, reclamanta W.A. a chemat în judecată Prefectura județului

Vrancea și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca

pârâții să fie obligați să-i restituie suma de 136.078 lei, reactualizată în

raport de coeficientul de inflație.

Prin motivarea acțiunii, întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei

a dobândit cu soțul său W.I.A. un imobil situat în comuna Golești, județul

Vrancea și în urma plecării soțului în străinătate, în baza Decretului nr.

223/1974, cota de ½ din imobil cuvenită acestuia a trecut în

proprietatea statului.

Prin sentința civilă nr. 1954 din 18

mai 1987 Judecătoria Focșani a admis acțiunea formulată de reclamanta W.A. împotriva

Consiliului Popular al comunei Golești și Administrației Financiare a Județului

Vrancea, ca reprezentanți ai Statului Român, a dispus ieșirea din indiviziune

și a atribuit reclamantei în exclusivitate imobilul din comuna Golești,

obligând-o pe aceasta să plătească statului cu titlu de sultă suma de 136.078

lei. Reclamanta a achitat această sumă, a cărei restituire o solicită prin

prezenta acțiune, calculată la indicele de inflație.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Vrancea, prin sentința civilă nr. 57 din 27 februarie 2003, a admis acțiunea și

a stabilit valoarea despăgubirilor bănești la care este îndreptățită reclamanta

la suma de 310.250.363 lei ce reprezintă valoarea actualizată a sumei de

136.078 lei plătită Statului Român în luna august 1978.

A respins ca neîntemeiate excepțiile

prematurității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că întrucât cota de ½ din imobil a fost preluată în mod abuziv

de către Statul Român, în sensul art. 2 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, se cuvine

a fi despăgubită reclamanta cu suma actualizată achitată de aceasta cu titlu de

sultă urmare a ieșirii din indiviziune cu statul.

Prin decizia nr. 90 A din 11 iunie

2003, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul formulat de Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, a

schimbat sentința tribunalului și a respins acțiunea pentru lipsa calității

pasive a reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că reclamanta nu are calitatea de a formula cererea

de restituire a cotei de ½ din imobil conform Legii nr. 10/2001, această

calitate având-o numai soțul reclamantei W.J. a cărei cotă de ½ a fost

trecută în proprietatea statului conform Decretului nr. 223/1974.

S-a mai reținut că restituirea sumei

de 136.078 lei (reactualizată) achitată de reclamantă cu titlu de sultă în

cadrul procesului de ieșire din indiviziune cu statul, privind imobilul din comuna

Golești, nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamanta W.A a declarat recurs invocând motivarea prevăzută de art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ.

Susține, în esență, că în prezent nu

este divorțată de soțul său și se află în continuare în stare de indiviziune

devălmașă și că potrivit art. 38 din codul familiei are mandatul tacit al

soțului pentru a efectua acte de dispoziție, apreciind că în aceste condiții

are și calitate procesuală activă.

Prin cel de al doilea motiv,

reclamanta mai susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

apărare, respectiv asupra cererii de intervenție formulată de soțul său W.J.

Recursul este nefondat.

Prin sentința civilă nr. 1954 din 18

mai 1987 a Judecătoriei Focșani s-a dispus ieșirea din indiviziune și s-a

atribuit reclamantei în exclusivitate imobilul, aceasta fiind obligată la plata

către stat (care preluase în proprietate conform Decretului nr. 223/1974 cota

de ½ ce a aparținut soțului reclamantei) a unei sulte de 136.078 lei.

Deci, reclamanta nu se mai află în stare de indiviziune cu soțul său, în

condițiile în care prin menționata sentință s-a dispus sistarea devălmășiei.

În aceste condiții, în mod just a

reținut instanța de apel că reclamanta nu are calitate procesuală activă și a

respins acțiunea formulată de aceasta.

Referitor la motivul de recurs

vizând nepronunțarea instanței cu privire la cererea de intervenție formulată de

W.J., soțul reclamantei, se constată că instanța nu a fost investită cu o atare

cerere. Petiția depusă la dosarul de fond nu îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 50 alin. (1) raportate la art. 112 C. proc. civ. pentru a fi putut să

fie considerată de instanțe ca o cerere de intervenție în interes propriu. De

altfel, chiar recurenta-reclamantă în ședința de la 11 iunie 2003 a învederat

instanței de apel că cererea respectivă nu este o cerere de intervenție, ci un

memoriu.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse și constatând legalitatea deciziei atacate, curtea urmează

a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta W.A. împotriva deciziei civile nr. 90 din 11 iunie 2003

a Curții de Apel Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2005.