ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2006

ÎCCJ, Decizia nr. 32/2006

HOTĂRÂRE
23.01.2006
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 32/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 8 februarie 2005,

Asociația pentru privatizarea SC B.OB. SA București, prin reprezentanții săi

legali, a solicitat strămutarea judecății cauzei care formează obiectul nr.

10478/2004, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București.

Prin încheierea nr. 7749 din 7

octombrie 2005, secția civilă și de proprietate intelectuală, constatând că

litigiul este supus legislației comerciale, a scos cauza de pe rol și a trimis

cererea de strămutare, secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, spre competentă soluționare.

Împotriva acestei încheieri,

intimata SC B.O. SA București a declarat recurs, întemeiat pe cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost

sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția

civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în condițiile art. 137, raportat la art. 40 C. proc. civ., corespunzător competenței

atribuite secțiilor, prin art. 19-21 din Legea nr. 303/2004, nemodificată.

Prin recursul declarat este vizată

provocarea controlului judiciar asupra încheierii menționate, în considerarea

de către pârâtă, a caracterului autonom al acesteia.

Însă, caracterul autonom al

încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc.

civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecății.

Pe de altă parte, potrivit art. 299

fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la regula generală

statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a

suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare.

Cu privire la încheierile prin care

se scoate cauza de pe rol și se trimite dosarul, instanței competente, spre

soluționare, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea atacării

separate cu recurs.

Ca atare, încheierea prin care s-a

dispus trimiterea cauzei, spre soluționare, instanței competente, urmează, sub

aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă pentru

hotărârea finală ce se va pronunța în cauză, în această etapă procesuală.

Or, prin art. 40 alin. (4) C. proc.

civ. s-a prevăzut expres că „hotărârea asupra strămutării nu este supusă nici

unei căi de atac”.

Așadar, constatându-se neîndeplinirea uneia din

condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei

hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă

controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat în

cauză urmează a fi privit ca inadmisibil.

Pe de altă parte, potrivit art. 24

din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă

recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 21 din Legea nr.

304/2004, republicată, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca

recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art.

22 din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă

instanță procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de

calitatea persoanei.

Din coroborarea textelor legale

menționate rezultă că secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția

secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, în toate

cazurile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum recursul nu privește o

cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere a secției

civile și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

dată într-o strămutare, iar încheierea ce se va pronunța în cauză de către

secția comercială a Curții, nu este supusă nici unei căi de atac, este evident

că nu sunt întrunite cerințele art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Ca atare, în raport cu dispozițiile

legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca

inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

Or, a recunoaște unei căi de atac,

aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât cele

prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalității

acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că modul de

determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la

criticile formulate de pârâtă privitoare la încheierea atacată, corespunzător

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

același pentru persoane aflate în situați identice, asigură un control judiciar

efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea

fundamentală, privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind

dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce preced,

precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în

fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu

care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare

stabilite de legea procesual-civilă și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale

de atac neconformă acestora.

Or, în cauză aceste cerințe se

constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca

inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de

București

împotriva

încheierii nr. 7749 din 7 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr.

1751/2005.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-24
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 23/2005
pârâtă SC B.O. SA, prin adresa nr. 103 din 21 ianuarie 2005, a formulat cerere de renunțare la judecata recursului declarat împotriva încheierii nr. 4215 din 28 octombrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comer
ÎCCJ 2007-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1103/2007
țe. În fundamentarea acestei decizii instanța supremă a reținut că pricina a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. și că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 112 C. proc. civ. Tribunalul Buc
ÎCCJ 2006-01-23
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 30/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 6595 din 9 septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea petentului M
ÎCCJ 2005-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5373/2005
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 aprilie 2005, petiționara SC P. SA în contradictor cu intimatele D.G.F.P., A.V.A.S. București, SC T. SA Bucur
ÎCCJ 2013-04-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2013
, și cererea reconvențională. Urmare trimiterii spre rejudecare la instanța de apel, prin decizia nr. 2174 din 29 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a pronunțat de către Curtea de Apel București, secția
Sursă