ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1005/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 20

ianuarie 2006, în dosarul nr. 2833/2/2005 (nr. vechi 2827/M/2005), Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

menținut starea de arest a inculpatului S.S. și a respins cererea de înlocuire

a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul S.S., solicitând, prin apărătorul ales, admiterea

recursului, casarea încheierii și, pe fond, revocarea măsurii arestării

preventive și punerea inculpatului în libertate, întrucât temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă.

Examinând încheierea atacată prin

prisma motivului de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele motive.

Prin sentința penală nr. 966 din 18

iulie 2005 a Tribunalului București, secția a I penală, a condamnat, printre

alții, pe inculpatul S.S. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru infracțiuni

prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 23 iulie

2004 la 18 iulie 2005.

Înalta Curte constată că, în raport

de dispozițiile art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., se impune în continuare privarea de libertate a

inculpatului, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive a inculpatului nu s-au schimbat.

Astfel, la luarea acestei măsuri

s-au avut în vedere incidența cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 143 și

art. 148 lit. h) C. proc. pen., în cauză existând indicii temeinice că

inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, aspecte ce conduc

la concluzia că nu se impune judecarea sa în stare de libertate întrucât

prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Față de aceste considerente, la care

se adaugă și faptul că, în cauză, există o hotărâre de condamnare a

inculpatului, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca

nefondat.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.S. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și familie, în dosarul nr. 28733/2/2005 (nr. vechi 2827/M/2005).

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 februarie 2006.