ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5961/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 septembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 28733/2/2005 (2827/M/2005) de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a fost menținută starea de arest a inculpaților S.S. și D.S., respingându-se, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul D.S. pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că nici la acest moment nu se poate vorbi despre schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpaților S.S. și D.S., fiind întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 143 și 148 lit. f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, în condițiile în care există cel puțin indicii temeinice în sensul săvârșirii de către cei doi inculpați a faptelor ce li se impută, gravitatea acestora, determinată de împrejurările în care se reține că ar fi fost comise, precum și circumstanțele personale ale inculpaților, justificând aprecierea că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă și la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică, impunându-se în continuare privarea lor de libertate. În ce privește durata arestului preventiv, Curtea își menține opinia, exprimată în detaliu în încheierea anterioară, că acesta nu a depășit o limită rezonabilă, în raport cu particularitățile cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.S. pentru motivele consemnate în practicaua prezentei. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate până în această fază, cât și din oficiu, instanța constată recursul nefondat. Inculpatul D.S. a fost condamnat de Tribunalul Municipiului București, secția I penală, prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005, la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, sporită la 13 ani închisoare, ca pedeapsă principală, și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) ș b) C. pen., pe o durată de 5 ani. S-au aplicat de asemenea dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., privind pedeapsa accesorie, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la data de 4 mai 2004, până la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a avut în vedere, la pronunțarea acestei hotărâri că inculpatul a comis infracțiunile de: tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen.; de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. și de lipsire de libertate (10) prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., pentru care s-au aplicat pedepse diferențiate, respectiv: 11 ani pentru infracțiunea de tâlhărie, 11 ani pentru infracțiunea de înșelăciune, 2 ani și 6 luni pentru infracțiunea de șantaj, 4 ani pentru infracțiunea de ultraj și câte 10 ani închisoare pentru fiecare din faptele de lipsire de libertate.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul D.S. a declarat apel, care formează obiectul dosarului nr. 2827/II/2005 al Curții de Apel București. În cursul judecății acestui apel, instanța a menținut în mai multe rânduri starea de arest a inculpatului D.S. apreciind că nu s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cauzei și că un termen de 2 ani de soluționare, în fond și în apel, nu este de natură a constitui o încălcare a art. 6 din C.E.D.O. S-a mai avut în vedere că prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, în lipsa căreia ordinea publică ar fi efectiv amenințată. S-a mai motivat că în cauză sunt, de asemenea, cercetați 11 inculpați pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate, proxenetism, șantaj, trafic de persoane, elementul comun fiind constrângerea victimelor, prin violență sau amenințare.

S-a concluzionat că multitudinea infracțiunilor de care inculpații sunt acuzați, tulburarea pe care au produs-o în opinia publică, circumstanțele în care se reține că au fost comise faptele, justifică aprecierea că la acest moment lăsarea lor în libertate ar reprezenta o amenințare la adresa opiniei publice. În fața Curții de Apel București, ca instanță de apel, a fost invocată o excepție de neconstituționalitate. Printre motivele invocate de inculpatul apelant D.S., pentru punerea lui în libertate, în cursul soluționării apelului, figurează acelea că s-au schimbat temeiurile, față de cele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, și că nu mai poate influența în nici un fel martorii din cauză, nesolicitând probe în apel; a cerut, de asemenea, să fie avută în vedere sinceritatea lui.

În raport, într-adevăr, de natura cauzei, de numărul persoanelor implicate în raportul penal, de gradul de afectare a relațiilor care vizează siguranța persoanei, în mod corect a apreciat instanța de apel că prezintă pericolul pentru ordinea publică și nu sunt temeiuri pentru punerea în libertate a inculpatului D.S. Cât privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei, instanța de recurs este de acord cu concluzia instanței de apel în sensul că nici acesta nu a fost afectat, față de complexitatea cauzei. De-a lungul diferitelor etape procesuale pe care le-a parcurs această cauză până în prezent, organele judiciare au dat dovadă de celeritate, fiind afectate mai multe termene de judecată pentru discutarea, pe rând a stării de arest a celor 11 inculpați din cauză sau pentru soluționarea altor cereri ale acestora în fața instanței de apel.

Cum în mod corect s-a apreciat astfel că subzistă temeiurile de arestare privindu-l pe inculpatul D.S. și că măsura preventivă luată față de acesta rezistă și la proba timpului, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de acesta, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b), cu referire la art. 160 b , 300 2 C. proc. pen. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., privind cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva încheierii din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 28733/2/2005 (nr. vechi 2827/M/2005). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2006.