ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3838/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3838/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din 28

februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

1996/P/2005, a fost respinsă plângerea formulată de petenta C.R.J. București

împotriva rezoluției nr. 158/ C2 din 20 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.

A fost obligată petenta la plata

sumei de 40 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție nr. 387/P/2004 din 1 februarie 2005 s-a dispus

neînceperea urmăririi penale în cauza privind decesul numitului P.C., față de

medicii P.F. și G.L., pentru săvârșire infracțiunii de ucidere din culpă,

prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., întrucât lipsește latura obiectivă,

neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 357,

358 și 314 C. pen., sesizate de A.N.A.P.A.S.S. și C.R.J., întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

De asemenea, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de P.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.,

și pentru infracțiune prevăzută de art. 249 C. pen., pentru aceleași

considerente.

Împotriva acestei rezoluții a

formulat plângere F.C.R.J., criticând-o ca nelegală și netemeinică, iar prin

rezoluția nr. 8902/172/n din 6 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, plângerea a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu

motivarea că soluția adoptată în dosarul nr. 587/2004 privind decesul bolnavului

P.C. este legală și temeinică, fiind fundamentată pe probele administrate,

moartea bolnavului nu a fost consecința săvârșirii vreunei infracțiuni,

neputându-se reține din lipsă de probe, o eventuală conduită diagnostică

greșită din lipsa investigațiilor, dar bazată pe simptomatologia prezentată de

pacient și orientată către o afecțiune digestivă și nu cardiacă, așa cum a

rezultat din concluziile raportului medico-legal, a condus în mod determinant

la moartea pacientului (actele medico-legale au fost avizate de C.S.M.L.,

avizele acestei comisii reprezentând documente cu relevanță medico-legală, apte

de a fi luate în considerare, în pofida altor concluzii medico-legale din alte

lucrări).

Prin rezoluția nr. 158/C2/2005 a

prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinându-se legalitatea rezoluției nr. 8902/2005,

menționată mai sus, a constatat că este nelegală întrucât petenta nu poate

formula plângere împotriva actelor procurorului în sensul dispoziției art. 275 C.

proc. pen. și ca urmare, a infirmat rezoluția nr. 8902/2005, ca nelegală.

Împotriva acestei rezoluții nr. 158/C2/2005,

C.R.J. a formulat plângere care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei

Calafat sub nr. 1608/2005.

Prin plângerea formulată petenta a

criticat această rezoluție de infirmare, întrucât faza de cercetare penală s-a

încheiat prin pronunțarea rezoluției prin care a fost soluționată plângerea

formulată de aceasta, astfel încât procurorul nu mai poate adopta nici o măsură

legală în cauză, motive pentru care rezoluția atacată este lovită de nulitate.

Prin sentința penală nr. 715 din 17

noiembrie 2005, Judecătoria Caracal a declinat competența de soluționare a

plângerii formulată de F.C.R.J., în favoarea Curții de Apel Craiova, întrucât,

în cauză este vorba de infracțiuni a căror competență de soluționare revine în

primă instanță Curții de Apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova sub nr. 1996/P/2005, la dosarul cauzei fiind depuse de

către petentă, în susținerea plângerii, în copie, rezoluția nr. 587/2004 și

respectiv rezoluției nr. 8902/175/R/2005, precum și un memoriu adresat

procurorului general de către aceasta.

Analizând actele și lucrările de la

dosarul cauzei, prima instanță a constatat că plângerea formulată este

inadmisibilă, întrucât petenta F.C.R.J. nu poate face parte din categoria

persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate, în dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., rezultând că legiuitorul a prevăzut situația în care plângere

poate fi făcută numai de persoana vătămată sau persoane interesate, deci

persoana asupra căreia s-a răsfrânt în mod direct fapta sau persoana care a

fost vătămată indirect, în urma actului emis de procuror, astfel că a respins,

ca inadmisibilă plângerea formulată de C.R.J. București, văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termen legal, recurs petiționara C.R.J., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, deoarece cauza a fost soluționată cu încălcarea art.

278

1

alin. (3), nefiind depus dosarul de urmărire penală de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, că petiționara a

formulat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizarea inițială în legătură cu decesul pacienților de la Spitalul de

Psihiatrie Poiana Mare, sesizare în urma căreia a fost declanșată urmărirea

penală. Întrucât parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale (rezoluția nr.

587/2004) a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost

soluționată și ea (rezoluția nr. 8902/2005), menținându-se prima rezoluție.

Ca urmare a formulat plângere la

instanță, conform art. 278

1

introdusă la Judecătoria Calafat, care

și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Craiova. Ca urmare,

ulterior acestui moment Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție nu mai au competența de a dispune nici un fel de măsuri în legătură cu

urmărirea penală în această cauză, fiind obligat să se apere în fața instanței

de judecată. De observat este faptul că rezoluția atacată în această cauză a

fost emisă ulterior atacării în instanță a rezoluțiilor nr. 587/2004 și

8902/2005 și nu infirmă soluția de neîncepere a urmării penale, ci numai

calitatea petiționarei de a ataca actele procurorului în temeiul art. 275 –

art. 278

1

C. proc. pen.

La dosarul cauzei, în recurs,

recurenta petiționară a mai depus o cerere de completare a motivelor de recurs

prin care critică soluția instanței de fond, invocând dispozițiile art. 275 C.

proc. pen., respectiv că orice persoană poate face plângere împotriva actelor

procurorului, cu atât mai mult acea persoană care a formulat sesizarea care a

stat la baza declanșării urmăririi penale în cazul deceselor de la Spitalul de

Psihiatrie Poiana Mare. Faptul că, C.R.J. alături de organizația A.I. și

A.N.A.P.A.S a formulat sesizarea inițială reiese chiar din cuprinsul rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale prin care a fost finalizată cercetarea penală,

depusă și ea la dosarul cauzei. Mai mult decât atât, în rezoluția prin care se

infirmă această ultimă rezoluție și se dispune reînceperea urmăririi penale se

menționează aceleași organizații.

Instanța de fond a interpretat

greșit textul art. 278

1

, încălcând astfel accesul petiționarei la

justiție prevăzut în C.E.D.L.F., art. 13. În calitate de organizație

neguvernamentală, având ca obiect protejarea drepturilor omului și a statului

de drept, trebuia să aibă dreptul de a ataca în justiție măsurile dispuse de

procuror care o privesc în mod direct, privând-o de drepturi fundamentale. În

interpretarea dată de instanța de fond textului din art. 278

1

,

această rezoluție nu ar putea fi atacată în nici un fel în instanță, fiind

definitivă. Or, tocmai acesta a fost motivul introducerii art. 278

1

,

imposibilitatea atacării actelor procurorului în instanță fiind

neconstituțională și încălcând C.E.D.O.

Totodată, soluționând cauza fără a

fi depus dosarul de urmărire penală în care a fost pronunțată rezoluția

atacată, precum și considerând că nu poate avea calitate de a ataca actele

procurorului, instanța a încălcat art. 278

1

, care dispune în mod

imperativ că judecarea cauzei se poate face numai cu depunerea dosarului de

urmărire penală, precum și dreptul la un proces echitabil din C.E.D.L.F., art. 6.

De asemenea, recurenta petiționară

menționează că soluția procurorului a intervenit după finalizarea cercetării

penale prin pronunțarea unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, care a

fost atacată la procurorul ierarhic superior, precum și în instanță, în termen

legal. Astfel, lipsa calității de persoană interesată a C.R.J. de a ataca

actele procurorului se putea invoca numai în fața instanței de fond investită

cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, în toate dosarele soluționate

până în prezent, această excepție neinvocându-se (în cazul deceselor de la

Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare au fost comunicate 11 rezoluții de

neîncepere a urmăririi penale, fiind atacate în instanță 9 dintre ele). În

toate, după investirea instanței, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

a comunicat și rezoluții prin care se infirmau soluțiile dispuse de procurorul

ierarhic superior, considerând că C.R.J. nu are calitatea de a ataca actele

procurorului, cum este și cea din cauza de față). Procurorul nu poate ignora

instanța de judecată, refuzând depunerea dosarului de urmărire penală (ceea ce

s-a întâmplat în toate dosarele, de fond sau având ca obiect calitatea C.R.J.

de a ataca actele procurorului, fără excepție), chiar dacă în urma controlului

intern se constată că se impune redeschiderea cauzelor de fond.

Față de cele arătate, recurenta

petiționară a solicitat admiterea recursului, desființarea rezoluției atacate

și a se dispune considerarea C.R.J. ca fiind parte ale cărei interese sunt

vătămate în cercetarea penală redeschisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 275 – art.

278

1

C. proc. pen., art. 6, 13 din C.E.D.O.

Recurenta petiționară a depus H.G. nr.

1277 din 13 august privind recunoașterea Fundației C.R.J., persoană juridică

română de drept privat, fără scop patrimonial, ca fiind de utilitate publică (M.

Of. nr. 771/23.08.2004), actul adițional la actul de constituire al Fundației C.R.J.

autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociați L.L., E.C. prin încheierea de

autentificare nr. 629 din 11 martie 2005, actul adițional la Statul Fundației C.R.J.

autentificat la același cabinet notarial prin încheierea de autentificare nr. 630

din 11 martie 2005.

De asemenea, a mai depus la dosar,

fotocopii ale încheierii din 24 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2

București, în dosarul nr. 163/PJ/2003 prin care s-a admis cererea formulată de

Fundația C.R.J., luându-se act de modificările intervenite la statutul acesteia

în conformitate du hotărârea Consiliului Director al fundației din 05 iunie 2003,

autentificată sub nr. 1842 din 28 iulie 2003 de B.N.P. E. București,

dispunându-se înscrierea modificărilor în R.S.A.F. aflat la grefa Judecătoriei

sector 2; încheierii nr. 40 din 05 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 4

București, în dosarul nr. 39/F/PJ/2002, prin care a fost admisă cererea

formulată de petenta Fundația C.R.J., dispunându-se înregistrarea modificării

statului și schimbarea sediului în Registrul special al instanței; sentinței

civile nr. 276 din 18 decembrie 1998 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, în dosarul nr. 637/PJ/1998 prin care a fost admisă cererea formulată de

F.S.D., acordându-se personalitate juridică fundației C.R.J. și dispunându-se

înscrierea acesteia în R.S.P.J. din cadrul Tribunalului București; încheierii

din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București, în dosarul nr. 149/PJ/2003

prin care a fost admisă cererea formulată de petenta Fundația C.R.J., luându-se

act de modificările intervenite la statutul acesteia în conformitate cu

Hotărârea Consiliului director din 05 iunie 2003, autentificată de B.N.P. E. sub

nr. 1840 din 28 iulie 2003, dispunându-se înscrierea modificărilor în R.S.A.F. aflat

la grefa Judecătoriei sector 2; a încheierii din 20 aprilie 2005 a Judecătoriei

sectorului 2 București, în dosarul nr. 57/PJ/2005 prin care a fost admisă

cererea formulată de petenta Fundația C.R.J., luându-se act de modificările

intervenite la actele constitutive ale fundației, conform procesului-verbal nr.

1/2005 al Consiliului Director din 11 ianuarie 2005 autentificat sub nr. 628

din 11 martie 2005 de B.N.P. Asociați L.L. și E.C., dispunându-se înscrierea

modificărilor în R.S.A.F. aflat la grefa Judecătoriei sector 2 București; a

certificatului de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial la

Judecătoria sectorului 4 București.

La termenul din 4 mai 2006, prim

termen în recurs, s-a solicitat amânarea cauzei de către reprezentantul

Ministerului Public pentru a lua la cunoștință de actele noi depuse de

recurentă, acordându-se termen la 15 iunie 2006.

La termenul de astăzi recurenta

petiționară a lipsit, însă a fost primit și depus la dosar un fax din partea

acesteia, ce conține note scrise, prin care se solicită admiterea plângerii și

a se constata nulitatea rezoluției atacate pentru că orice persoană poate face

plângere împotriva actelor procurorului, așa cum dispune art. 275 C. proc. pen.,

considerându-se că art. 278

1

din același cod, a fost introdus ca o

garanție a accesului la justiție, care este garantat de Constituția României și

de C.E.D.O., ca urmare, instanța de judecată este obligată să judece prezenta

cauză în spiritul dreptului de acces la justiție.

Recurenta petiționară a mai arătat

că prin rezoluția atacată a fost adusă atingere dreptului său de a formula

plângeri împotriva actelor procurorului, într-o cauză în care cercetarea penală

a fost declanșată la sesizarea sa. Prin rezoluția atacată, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că ea, ca fundație legal

constituită și de utilitate publică nu ar putea să formuleze plângere împotriva

actelor procurorului pentru că nu ar avea calitatea de parte ale cărei interese

legitime au fost afectate. Se solicită a se constata că scopul și obiectul de

activitate al fundației îl reprezintă interesele legitime de apărarea

drepturilor fundamentale ale omului, fiind îndreptățită să formuleze sesizări,

plângeri, acțiuni în justiție pentru apărarea acestora.

În speță, cercetarea declanșată ca

urmare a sesizării formulate de aceasta are ca obiect încălcarea dreptului la

viață, sănătate, la îngrijiri medicale ale pacienților de la Spitalul de

Psihiatrie Poiana Mare, drepturi care sunt fundamentale, prevăzute în tratate

și convenții internaționale de drepturile omului. Ca urmare, având în vedere

numărul mare de decese și circumstanțele morții pacienților, a solicitat a se

constata faptul că are interesul legitim de a cere parchetului și instanței de

judecată să se pronunțe în legătură cu faptele care au dus la moartea a peste

20 de persoane într-o singură lună.

Totodată, în ceea ce privește

interesul său legitim de a ataca rezoluția ce face obiectul acestei dosar nr. 158/C2/2005

se solicită a se constata că aceasta are ca obiect chiar capacitatea sa de a

ataca actele procurorului, având un interes subiectiv direct pentru formularea

acestei plângeri.

Concluziile procurorului asupra

recursului declarat de petiționară au fost consemnate în detaliu în partea

introductivă a prezentei decizii.

Ulterior rămânerii în pronunțare a

fost primit la dosar originalul notelor scrise și transmise anterior prin fax, note

ce au fost înregistrate la Registratura Generală a acestei instanțe sub nr. 23514

din 15 iunie 2006.

Examinând recursul declarat de

petiționara C.R.J. București împotriva sentinței pronunțată de instanța de

fond, atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., precum și art. 13 cu referire la art. 6 din C.A.D.O.L.F.,

Înalta Curte apreciază recursul petiționarei ca fiind fondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

În conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,

la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Din perspectiva tehnicii de reglementare,

norma procedurală mai sus arătată este complexă, în cuprinsul său, legiuitorul,

statuând că plângerea care are un asemenea temei vizează în mod concret soluțiile

de netrimitere în judecată, actele procedurale prin care acestea se pot

dispune, cum sunt rezoluția sau ordonanța procurorului, titularii unei asemenea

plângeri, respectiv persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate, termenul de sesizare și actul de la care

acesta se calculează, instanța competentă să judece o astfel de plângere.

Potrivit art. 13 din C.A.D.O.L.F.,

orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta

Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe

naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au

acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Din analiza cauzei dedusă judecății

rezultă că în mod greșit instanța de fond a pronunțat soluția respingerii, ca

inadmisibilă a plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., formulată de petiționara C.R.J., prin excluderea acesteia din

categoria persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate, dând o

interpretare restrictivă sintagmei folosite de legiuitor „orice alte persoane

ale căror interese legitime au fost vătămate”, în sensul că aceasta vizează

numai persoana asupra căreia s-a răsfrânt în mod direct fapta penală sau care a

fost vătămată indirect, în urma actului emis de procuror.

Or, în accepțiunea legii, pe calea

interpretării gramaticale a sintagmei arătate, respectiv prin folosirea

pronumelui nehotărât adjectival „orice alte persoane” nu s-a dorit limitarea

sferei titularilor, ci dimpotrivă extinderea acestora, fie persoane fizice, fie

juridice, de drept privat, urmând ca vătămarea intereselor legitime să fie

dovedită.

Astfel, în considerentele rezoluției

din 1 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 587/P/2004,

se menționează în mod expres că „În luna februarie 2004 O.A.I.A.N.A.P. din A.S.S.

(A.N.A.P.A.S.S.) și C.R.J., organizații ce activează în domeniul prevenirii

încălcării drepturilor omului au sesizat organele judiciare în legătură cu

faptul că, în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Poiana Mare,

județul Dolj, au decedat, în condiții suspecte, în lunile ianuarie și februarie

2004, mai mulți bolnavi. Organizațiile menționate au solicitat organelor

judiciare să efectueze cercetări asupra deceselor celor 17 pacienți, invocând

în principal, încălcări ale unor atribuții de ordin administrativ, privind

lipsa cronică a unor resurse materiale ca: hrana, căldura în saloane, lipsa

cronică a unor resurse materiale ca: hrana, căldura în saloane, lipsa

îmbrăcămintei, a patului propriu, etc. sau „grija inadecvată acordate

pacienților” de către medici și personalul medical mediu și auxiliar care au

favorizat sau chiar cauzat moartea bolnavilor internați în Spitalul de

Psihiatrie …. C.R.J. a solicitat începerea cercetărilor, identificarea

persoanelor răspunzătoare și trimiterea acestora în judecată, pentru săvârșirea

infracțiunilor de „rele tratamente aplicate pacienților”, neglijență sau abuz

în serviciu…”.

Prin rezoluția din 6 mai 2005 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 8902/172/N/2005 a fost respinsă

plângerea Fundației C.R.J., ca neîntemeiată.

În considerentele menționate se

arată că „Prin plângerea formulată, Fundația C.R.J. a criticat soluția adoptată

în dosarul cu numărul de mai sus, în care au fost efectuate acte premergătoare

pentru stabilirea împrejurărilor, condițiilor și cauzei morții bolnavului P.C.,

survenită la 5 februarie 2004 în Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, județul Dolj.

Copie a rezoluției de neînceperea

urmăririi penale, adoptată în cauză a fost comunicată Centrului de Resurse

Juridice, astfel că temeiurile în baza cărora a fost emisă soluția au fost

cunoscute în detaliu de persoana care a făcut sesizarea.

Fundația C.R.J. a invocat în cadrul

aceleiași plângeri mai multe aspecte considerate ca nelegale și netemeinicie,

vizând toate soluțiile adoptate, deși fiecare caz în parte are particularitatea

sa, așa cum s-a arătat în fiecare rezoluție adoptată în cauză…”.

De asemenea, din actele constitutive

ale fundației depuse la dosar a rezultat că Fundația C.R.J. este persoană

juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică,

recunoscută prin H.G. nr. 1277 din 13/2004.

În actele adiționale la actul de

constituire și la statutul Fundației C.R.J. autentificate la Biroul Notarilor

Publici Asociați L.L., E.C., prin încheierile de autentificare nr. 629 și 630

din 11 martie 2005 în cadrul activităților și obiectivelor se evidențiază

printre altele la „pct. 15. conștientizarea de către societate a necesității

protecției drepturilor și libertăților fundamentale, a progresului prin

eliminarea discriminării și acordarea de șanse egale, a asigurării accesului

liber la justiție; 16. promovarea și întărirea calității actului de justiție și

susținerea rolului dreptului în asigurarea unei bune guvernări”.

Modificările produse în statutul

fundației, în actele constitutive au fost înscrise în evidențele speciale ale

instanțelor judecătorești, așa cum rezultă din hotărârile depuse la dosar.

Înalta Curte consideră că Fundația C.R.J.

se circumscrie categoriei de „orice persoană ale cărei interese legitime sunt

vătămate” evidențiată în conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., legitimitatea interesului său, materializându-se în

sesizarea efectuată în vederea aflării împrejurărilor deceselor celor 17

pacienți din Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare, în lunile ianuarie - februarie

2004, în scopul protejării dreptului la viață, a interzicerii tratamentelor

inumane și degradante pentru declanșarea unei anchete oficiale aprofundată și

efectivă în vedere identificării și pedepsirii persoanelor responsabile de

încălcarea dreptului arătat și aplicarea relelor tratamente, în conformitate cu

prevederile art. 2 și 3 din C.E.D.O., respectiv de realizare a conștientizării

societății de necesitatea protecției drepturilor și libertăților fundamentale,

asigurarea accesului la justiție, ceea ce corespunde obiectului său de

activitate, ca fundație, persoană juridică română de drept privat, fără scop

patrimonial, de utilitate publică.

Interesul său legitim a fost

dovedit, prin declanșarea efectivă de cercetări, care și în prezent se află în

derulare.

Totodată, posibilitatea formulării

plângerii în condițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., de către

categoriile de titulari arătați, din care face parte și recurenta petiționară, iar

ulterior exercitarea unui recurs în condițiile art. 278

1

alin. (10),

reprezintă o acțiune în justiție, de care petiționara a uzat, ce se înscrie și

în accepțiunea prevederilor art. 13 din C.E.D.O., în sensul dreptului la un

recurs efectiv în fața instanței naționale, respectiv a unui control judiciar, mecanismul

contenciosului european dobândind un caracter subsidiar.

De asemenea, în considerentele

sentinței instanței de fond s-a făcut mențiunea că a fost investită prin

declinare de competență de către Judecătoria Caracal prin sentința penală nr. 715

din 17 noiembrie 2005, dar din dosarul ce aparține instanței de la care s-a

declinat cauza, rezultă că Judecătoria Calafat prin sentința penală nr. 716 din

17 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1614/2005 a declinat competența de

soluționare a plângerii formulată de Fundația C.R.J. împotriva rezoluției nr. 161/C2/2005

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, (dosarul nr. 1614/2005),

iar adresa de investire a Curții de Apel Craiova, a fost emisă de Judecătoria

Calafat (dosarul nr. 1996/P/2005).

Totodată, numărul rezoluției atacate

în plângerea inițială a petiționarei este 161/C2/2005 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în conținutul și dispozitivul

sentinței se fac referiri la rezoluția nr. 158/ C2 din 20 iulie 2005 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte nu poate avea în

vedere, solicitarea recurentei petiționare a reține cauza spre rejudecare, în

sensul soluționării plângerii formulate, deoarece pe de-o parte s-ar încălca un

grad de jurisdicție, iar pe de altă parte urmează a fi făcute verificări cu

privire la actul atacat, în raport cu cele mai sus arătate.

Înalta Curte apreciază critica formulată

de recurenta petiționară C.R.J. ca fiind întemeiată în limitele arătate.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de petiționara C.R.J. București împotriva sentinței penale nr.

21 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Se va casa sentința penală nr. 21

din 28 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, și se va trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova, cu respectarea dispozițiilor

legale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., privind calitatea de

petiționară a Fundației C.R.J., verificarea și menționarea legalei sale

investiri, precum și a rezoluției atacate, în vederea pronunțării unei hotărâri

legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petiționara C.R.J. BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 21 din 28 februarie

2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Casează sentința penală nr. 21 din

28 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, și trimite cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

iunie 2006.