ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3838/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1996/P/2005, a fost respinsă plângerea formulată de petenta C.R.J. București împotriva rezoluției nr. 158/ C2 din 20 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă. A fost obligată petenta la plata sumei de 40 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 387/P/2004 din 1 februarie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind decesul numitului P.C., față de medicii P.F.

și G.L., pentru săvârșire infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., întrucât lipsește latura obiectivă, neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 357, 358 și 314 C. pen., sesizate de A.N.A.P.A.S.S. și C.R.J., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., și pentru infracțiune prevăzută de art. 249 C. pen., pentru aceleași considerente. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere F.C.R.J., criticând-o ca nelegală și netemeinică, iar prin rezoluția nr. 8902/172/n din 6 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu motivarea că soluția adoptată în dosarul nr. 587/2004 privind decesul bolnavului P.C.

este legală și temeinică, fiind fundamentată pe probele administrate, moartea bolnavului nu a fost consecința săvârșirii vreunei infracțiuni, neputându-se reține din lipsă de probe, o eventuală conduită diagnostică greșită din lipsa investigațiilor, dar bazată pe simptomatologia prezentată de pacient și orientată către o afecțiune digestivă și nu cardiacă, așa cum a rezultat din concluziile raportului medico-legal, a condus în mod determinant la moartea pacientului (actele medico-legale au fost avizate de C.S.M.L., avizele acestei comisii reprezentând documente cu relevanță medico-legală, apte de a fi luate în considerare, în pofida altor concluzii medico-legale din alte lucrări).

Prin rezoluția nr. 158/C2/2005 a prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, examinându-se legalitatea rezoluției nr. 8902/2005, menționată mai sus, a constatat că este nelegală întrucât petenta nu poate formula plângere împotriva actelor procurorului în sensul dispoziției art. 275 C. proc. pen. și ca urmare, a infirmat rezoluția nr. 8902/2005, ca nelegală. Împotriva acestei rezoluții nr. 158/C2/2005, C.R.J. a formulat plângere care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Calafat sub nr. 1608/2005. Prin plângerea formulată petenta a criticat această rezoluție de infirmare, întrucât faza de cercetare penală s-a încheiat prin pronunțarea rezoluției prin care a fost soluționată plângerea formulată de aceasta, astfel încât procurorul nu mai poate adopta nici o măsură legală în cauză, motive pentru care rezoluția atacată este lovită de nulitate.

Prin sentința penală nr. 715 din 17 noiembrie 2005, Judecătoria Caracal a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de F.C.R.J., în favoarea Curții de Apel Craiova, întrucât, în cauză este vorba de infracțiuni a căror competență de soluționare revine în primă instanță Curții de Apel. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1996/P/2005, la dosarul cauzei fiind depuse de către petentă, în susținerea plângerii, în copie, rezoluția nr. 587/2004 și respectiv rezoluției nr. 8902/175/R/2005, precum și un memoriu adresat procurorului general de către aceasta. Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că plângerea formulată este inadmisibilă, întrucât petenta F.C.R.J.

nu poate face parte din categoria persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate, în dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., rezultând că legiuitorul a prevăzut situația în care plângere poate fi făcută numai de persoana vătămată sau persoane interesate, deci persoana asupra căreia s-a răsfrânt în mod direct fapta sau persoana care a fost vătămată indirect, în urma actului emis de procuror, astfel că a respins, ca inadmisibilă plângerea formulată de C.R.J. București, văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs petiționara C.R.J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece cauza a fost soluționată cu încălcarea art. 278 1 alin. (3), nefiind depus dosarul de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, că petiționara a formulat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sesizarea inițială în legătură cu decesul pacienților de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, sesizare în urma căreia a fost declanșată urmărirea penală. Întrucât parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale (rezoluția nr. 587/2004) a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost soluționată și ea (rezoluția nr. 8902/2005), menținându-se prima rezoluție.

Ca urmare a formulat plângere la instanță, conform art. 278 1 introdusă la Judecătoria Calafat, care și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Craiova. Ca urmare, ulterior acestui moment Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai au competența de a dispune nici un fel de măsuri în legătură cu urmărirea penală în această cauză, fiind obligat să se apere în fața instanței de judecată. De observat este faptul că rezoluția atacată în această cauză a fost emisă ulterior atacării în instanță a rezoluțiilor nr. 587/2004 și 8902/2005 și nu infirmă soluția de neîncepere a urmării penale, ci numai calitatea petiționarei de a ataca actele procurorului în temeiul art. 275 – art. 278 1 C. proc.

pen. La dosarul cauzei, în recurs, recurenta petiționară a mai depus o cerere de completare a motivelor de recurs prin care critică soluția instanței de fond, invocând dispozițiile art. 275 C. proc. pen., respectiv că orice persoană poate face plângere împotriva actelor procurorului, cu atât mai mult acea persoană care a formulat sesizarea care a stat la baza declanșării urmăririi penale în cazul deceselor de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare. Faptul că, C.R.J. alături de organizația A.I. și A.N.A.P.A.S a formulat sesizarea inițială reiese chiar din cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale prin care a fost finalizată cercetarea penală, depusă și ea la dosarul cauzei. Mai mult decât atât, în rezoluția prin care se infirmă această ultimă rezoluție și se dispune reînceperea urmăririi penale se menționează aceleași organizații.

Instanța de fond a interpretat greșit textul art. 278 1 , încălcând astfel accesul petiționarei la justiție prevăzut în C.E.D.L.F., art. 13. În calitate de organizație neguvernamentală, având ca obiect protejarea drepturilor omului și a statului de drept, trebuia să aibă dreptul de a ataca în justiție măsurile dispuse de procuror care o privesc în mod direct, privând-o de drepturi fundamentale. În interpretarea dată de instanța de fond textului din art. 278 1 , această rezoluție nu ar putea fi atacată în nici un fel în instanță, fiind definitivă. Or, tocmai acesta a fost motivul introducerii art. 278 1 , imposibilitatea atacării actelor procurorului în instanță fiind neconstituțională și încălcând C.E.D.O.

Totodată, soluționând cauza fără a fi depus dosarul de urmărire penală în care a fost pronunțată rezoluția atacată, precum și considerând că nu poate avea calitate de a ataca actele procurorului, instanța a încălcat art. 278 1 , care dispune în mod imperativ că judecarea cauzei se poate face numai cu depunerea dosarului de urmărire penală, precum și dreptul la un proces echitabil din C.E.D.L.F., art. 6. De asemenea, recurenta petiționară menționează că soluția procurorului a intervenit după finalizarea cercetării penale prin pronunțarea unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, care a fost atacată la procurorul ierarhic superior, precum și în instanță, în termen legal. Astfel, lipsa calității de persoană interesată a C.R.J.

de a ataca actele procurorului se putea invoca numai în fața instanței de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, în toate dosarele soluționate până în prezent, această excepție neinvocându-se (în cazul deceselor de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare au fost comunicate 11 rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, fiind atacate în instanță 9 dintre ele). În toate, după investirea instanței, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a comunicat și rezoluții prin care se infirmau soluțiile dispuse de procurorul ierarhic superior, considerând că C.R.J. nu are calitatea de a ataca actele procurorului, cum este și cea din cauza de față).

Procurorul nu poate ignora instanța de judecată, refuzând depunerea dosarului de urmărire penală (ceea ce s-a întâmplat în toate dosarele, de fond sau având ca obiect calitatea C.R.J. de a ataca actele procurorului, fără excepție), chiar dacă în urma controlului intern se constată că se impune redeschiderea cauzelor de fond. Față de cele arătate, recurenta petiționară a solicitat admiterea recursului, desființarea rezoluției atacate și a se dispune considerarea C.R.J. ca fiind parte ale cărei interese sunt vătămate în cercetarea penală redeschisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 275 – art. 278 1 C. proc. pen., art. 6, 13 din C.E.D.O.

Recurenta petiționară a depus H.G. nr. 1277 din 13 august privind recunoașterea Fundației C.R.J., persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, ca fiind de utilitate publică (M. Of. nr. 771/23.08.2004), actul adițional la actul de constituire al Fundației C.R.J. autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociați L.L., E.C. prin încheierea de autentificare nr. 629 din 11 martie 2005, actul adițional la Statul Fundației C.R.J. autentificat la același cabinet notarial prin încheierea de autentificare nr. 630 din 11 martie 2005. De asemenea, a mai depus la dosar, fotocopii ale încheierii din 24 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București, în dosarul nr. 163/PJ/2003 prin care s-a admis cererea formulată de Fundația C.R.J., luându-se act de modificările intervenite la statutul acesteia în conformitate du hotărârea Consiliului Director al fundației din 05 iunie 2003, autentificată sub nr. 1842 din 28 iulie 2003 de B.N.P.

E. București, dispunându-se înscrierea modificărilor în R.S.A.F. aflat la grefa Judecătoriei sector 2; încheierii nr. 40 din 05 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București, în dosarul nr. 39/F/PJ/2002, prin care a fost admisă cererea formulată de petenta Fundația C.R.J., dispunându-se înregistrarea modificării statului și schimbarea sediului în Registrul special al instanței; sentinței civile nr. 276 din 18 decembrie 1998 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 637/PJ/1998 prin care a fost admisă cererea formulată de F.S.D., acordându-se personalitate juridică fundației C.R.J. și dispunându-se înscrierea acesteia în R.S.P.J.

din cadrul Tribunalului București; încheierii din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București, în dosarul nr. 149/PJ/2003 prin care a fost admisă cererea formulată de petenta Fundația C.R.J., luându-se act de modificările intervenite la statutul acesteia în conformitate cu Hotărârea Consiliului director din 05 iunie 2003, autentificată de B.N.P. E. sub nr. 1840 din 28 iulie 2003, dispunându-se înscrierea modificărilor în R.S.A.F. aflat la grefa Judecătoriei sector 2; a încheierii din 20 aprilie 2005 a Judecătoriei sectorului 2 București, în dosarul nr. 57/PJ/2005 prin care a fost admisă cererea formulată de petenta Fundația C.R.J., luându-se act de modificările intervenite la actele constitutive ale fundației, conform procesului-verbal nr. 1/2005 al Consiliului Director din 11 ianuarie 2005 autentificat sub nr. 628 din 11 martie 2005 de B.N.P.

Asociați L.L. și E.C., dispunându-se înscrierea modificărilor în R.S.A.F. aflat la grefa Judecătoriei sector 2 București; a certificatului de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial la Judecătoria sectorului 4 București. La termenul din 4 mai 2006, prim termen în recurs, s-a solicitat amânarea cauzei de către reprezentantul Ministerului Public pentru a lua la cunoștință de actele noi depuse de recurentă, acordându-se termen la 15 iunie 2006. La termenul de astăzi recurenta petiționară a lipsit, însă a fost primit și depus la dosar un fax din partea acesteia, ce conține note scrise, prin care se solicită admiterea plângerii și a se constata nulitatea rezoluției atacate pentru că orice persoană poate face plângere împotriva actelor procurorului, așa cum dispune art. 275 C. proc.

pen., considerându-se că art. 278 1 din același cod, a fost introdus ca o garanție a accesului la justiție, care este garantat de Constituția României și de C.E.D.O., ca urmare, instanța de judecată este obligată să judece prezenta cauză în spiritul dreptului de acces la justiție. Recurenta petiționară a mai arătat că prin rezoluția atacată a fost adusă atingere dreptului său de a formula plângeri împotriva actelor procurorului, într-o cauză în care cercetarea penală a fost declanșată la sesizarea sa. Prin rezoluția atacată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că ea, ca fundație legal constituită și de utilitate publică nu ar putea să formuleze plângere împotriva actelor procurorului pentru că nu ar avea calitatea de parte ale cărei interese legitime au fost afectate.

Se solicită a se constata că scopul și obiectul de activitate al fundației îl reprezintă interesele legitime de apărarea drepturilor fundamentale ale omului, fiind îndreptățită să formuleze sesizări, plângeri, acțiuni în justiție pentru apărarea acestora. În speță, cercetarea declanșată ca urmare a sesizării formulate de aceasta are ca obiect încălcarea dreptului la viață, sănătate, la îngrijiri medicale ale pacienților de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, drepturi care sunt fundamentale, prevăzute în tratate și convenții internaționale de drepturile omului. Ca urmare, având în vedere numărul mare de decese și circumstanțele morții pacienților, a solicitat a se constata faptul că are interesul legitim de a cere parchetului și instanței de judecată să se pronunțe în legătură cu faptele care au dus la moartea a peste 20 de persoane într-o singură lună.

Totodată, în ceea ce privește interesul său legitim de a ataca rezoluția ce face obiectul acestei dosar nr. 158/C2/2005 se solicită a se constata că aceasta are ca obiect chiar capacitatea sa de a ataca actele procurorului, având un interes subiectiv direct pentru formularea acestei plângeri. Concluziile procurorului asupra recursului declarat de petiționară au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Ulterior rămânerii în pronunțare a fost primit la dosar originalul notelor scrise și transmise anterior prin fax, note ce au fost înregistrate la Registratura Generală a acestei instanțe sub nr. 23514 din 15 iunie 2006. Examinând recursul declarat de petiționara C.R.J.

București împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., precum și art. 13 cu referire la art. 6 din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte apreciază recursul petiționarei ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta. În conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Din perspectiva tehnicii de reglementare, norma procedurală mai sus arătată este complexă, în cuprinsul său, legiuitorul, statuând că plângerea care are un asemenea temei vizează în mod concret soluțiile de netrimitere în judecată, actele procedurale prin care acestea se pot dispune, cum sunt rezoluția sau ordonanța procurorului, titularii unei asemenea plângeri, respectiv persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, termenul de sesizare și actul de la care acesta se calculează, instanța competentă să judece o astfel de plângere. Potrivit art. 13 din C.A.D.O.L.F., orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Din analiza cauzei dedusă judecății rezultă că în mod greșit instanța de fond a pronunțat soluția respingerii, ca inadmisibilă a plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., formulată de petiționara C.R.J., prin excluderea acesteia din categoria persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate, dând o interpretare restrictivă sintagmei folosite de legiuitor „orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate”, în sensul că aceasta vizează numai persoana asupra căreia s-a răsfrânt în mod direct fapta penală sau care a fost vătămată indirect, în urma actului emis de procuror. Or, în accepțiunea legii, pe calea interpretării gramaticale a sintagmei arătate, respectiv prin folosirea pronumelui nehotărât adjectival „orice alte persoane” nu s-a dorit limitarea sferei titularilor, ci dimpotrivă extinderea acestora, fie persoane fizice, fie juridice, de drept privat, urmând ca vătămarea intereselor legitime să fie dovedită.

Astfel, în considerentele rezoluției din 1 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 587/P/2004, se menționează în mod expres că „În luna februarie 2004 O.A.I.A.N.A.P. din A.S.S. (A.N.A.P.A.S.S.) și C.R.J., organizații ce activează în domeniul prevenirii încălcării drepturilor omului au sesizat organele judiciare în legătură cu faptul că, în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Poiana Mare, județul Dolj, au decedat, în condiții suspecte, în lunile ianuarie și februarie 2004, mai mulți bolnavi.

Organizațiile menționate au solicitat organelor judiciare să efectueze cercetări asupra deceselor celor 17 pacienți, invocând în principal, încălcări ale unor atribuții de ordin administrativ, privind lipsa cronică a unor resurse materiale ca: hrana, căldura în saloane, lipsa cronică a unor resurse materiale ca: hrana, căldura în saloane, lipsa îmbrăcămintei, a patului propriu, etc. sau „grija inadecvată acordate pacienților” de către medici și personalul medical mediu și auxiliar care au favorizat sau chiar cauzat moartea bolnavilor internați în Spitalul de Psihiatrie …. C.R.J. a solicitat începerea cercetărilor, identificarea persoanelor răspunzătoare și trimiterea acestora în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor de „rele tratamente aplicate pacienților”, neglijență sau abuz în serviciu…”.

Prin rezoluția din 6 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 8902/172/N/2005 a fost respinsă plângerea Fundației C.R.J., ca neîntemeiată. În considerentele menționate se arată că „Prin plângerea formulată, Fundația C.R.J. a criticat soluția adoptată în dosarul cu numărul de mai sus, în care au fost efectuate acte premergătoare pentru stabilirea împrejurărilor, condițiilor și cauzei morții bolnavului P.C., survenită la 5 februarie 2004 în Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, județul Dolj. Copie a rezoluției de neînceperea urmăririi penale, adoptată în cauză a fost comunicată Centrului de Resurse Juridice, astfel că temeiurile în baza cărora a fost emisă soluția au fost cunoscute în detaliu de persoana care a făcut sesizarea.

Fundația C.R.J. a invocat în cadrul aceleiași plângeri mai multe aspecte considerate ca nelegale și netemeinicie, vizând toate soluțiile adoptate, deși fiecare caz în parte are particularitatea sa, așa cum s-a arătat în fiecare rezoluție adoptată în cauză…”. De asemenea, din actele constitutive ale fundației depuse la dosar a rezultat că Fundația C.R.J. este persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică, recunoscută prin H.G. nr. 1277 din 13/2004. În actele adiționale la actul de constituire și la statutul Fundației C.R.J. autentificate la Biroul Notarilor Publici Asociați L.L., E.C., prin încheierile de autentificare nr. 629 și 630 din 11 martie 2005 în cadrul activităților și obiectivelor se evidențiază printre altele la „pct.

15. conștientizarea de către societate a necesității protecției drepturilor și libertăților fundamentale, a progresului prin eliminarea discriminării și acordarea de șanse egale, a asigurării accesului liber la justiție; 16. promovarea și întărirea calității actului de justiție și susținerea rolului dreptului în asigurarea unei bune guvernări”. Modificările produse în statutul fundației, în actele constitutive au fost înscrise în evidențele speciale ale instanțelor judecătorești, așa cum rezultă din hotărârile depuse la dosar. Înalta Curte consideră că Fundația C.R.J. se circumscrie categoriei de „orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate” evidențiată în conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., legitimitatea interesului său, materializându-se în sesizarea efectuată în vederea aflării împrejurărilor deceselor celor 17 pacienți din Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare, în lunile ianuarie - februarie 2004, în scopul protejării dreptului la viață, a interzicerii tratamentelor inumane și degradante pentru declanșarea unei anchete oficiale aprofundată și efectivă în vedere identificării și pedepsirii persoanelor responsabile de încălcarea dreptului arătat și aplicarea relelor tratamente, în conformitate cu prevederile art. 2 și 3 din C.E.D.O., respectiv de realizare a conștientizării societății de necesitatea protecției drepturilor și libertăților fundamentale, asigurarea accesului la justiție, ceea ce corespunde obiectului său de activitate, ca fundație, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică.

Interesul său legitim a fost dovedit, prin declanșarea efectivă de cercetări, care și în prezent se află în derulare. Totodată, posibilitatea formulării plângerii în condițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., de către categoriile de titulari arătați, din care face parte și recurenta petiționară, iar ulterior exercitarea unui recurs în condițiile art. 278 1 alin. (10), reprezintă o acțiune în justiție, de care petiționara a uzat, ce se înscrie și în accepțiunea prevederilor art. 13 din C.E.D.O., în sensul dreptului la un recurs efectiv în fața instanței naționale, respectiv a unui control judiciar, mecanismul contenciosului european dobândind un caracter subsidiar.

De asemenea, în considerentele sentinței instanței de fond s-a făcut mențiunea că a fost investită prin declinare de competență de către Judecătoria Caracal prin sentința penală nr. 715 din 17 noiembrie 2005, dar din dosarul ce aparține instanței de la care s-a declinat cauza, rezultă că Judecătoria Calafat prin sentința penală nr. 716 din 17 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1614/2005 a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de Fundația C.R.J. împotriva rezoluției nr. 161/C2/2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, (dosarul nr. 1614/2005), iar adresa de investire a Curții de Apel Craiova, a fost emisă de Judecătoria Calafat (dosarul nr. 1996/P/2005).

Totodată, numărul rezoluției atacate în plângerea inițială a petiționarei este 161/C2/2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în conținutul și dispozitivul sentinței se fac referiri la rezoluția nr. 158/ C2 din 20 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte nu poate avea în vedere, solicitarea recurentei petiționare a reține cauza spre rejudecare, în sensul soluționării plângerii formulate, deoarece pe de-o parte s-ar încălca un grad de jurisdicție, iar pe de altă parte urmează a fi făcute verificări cu privire la actul atacat, în raport cu cele mai sus arătate. Înalta Curte apreciază critica formulată de recurenta petiționară C.R.J.

ca fiind întemeiată în limitele arătate. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiționara C.R.J. București împotriva sentinței penale nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Se va casa sentința penală nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, și se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., privind calitatea de petiționară a Fundației C.R.J., verificarea și menționarea legalei sale investiri, precum și a rezoluției atacate, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționara C.R.J. BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Casează sentința penală nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2006.