Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 651/2005

HOTĂRÂRE
01.02.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 651/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3157 din 22 martie 2000 reclamanta G.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Dolj și Consiliul local al Municipiului Craiova și a solicitat să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 3805 mp teren situat în Craiova. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că suprafața de teren în litigiu, trecută în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 336 din 4 noiembrie 1985 nu a fost folosită pentru scopul de utilitate publică pentru care a fost expropriată. Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 579 din 10 iulie 2000, menținută prin decizia civilă nr. 204 din 12 decembrie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul menționat.

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1389 din 5 aprilie 2002 a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul local al Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 204 din 12 decembrie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a casat decizia recurată precum și sentința civilă nr. 579 din 10 iulie 2000 a Tribunalului Dolj, secția civilă, și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal pentru a se stabili, prin probe concludente, dacă scopul de utilitate publică pentru care terenul a fost expropriat a fost sau nu realizat. Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 308 din 13 iunie 2003 a admis acțiunea și a dispus retrocedarea către reclamantă a suprafeței de 2830 mp teren, cu vecinătățile precizate în dispozitiv, cu motivarea că scopul de utilitate publică al exproprierii nu a fost realizat.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 346 din 19 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul local al Municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr. 308 din 13 iunie 2003 a Tribunalului Dolj, secția civilă, și a considerat că prima instanță a făcut o justă aplicare în speță a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 346 din 19 noiembrie 2003 a declarat recurs Consiliul local al Municipiului Craiova, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut în esență că instanța de apel a aplicat eronat în speță dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 întrucât terenul în litigiu face parte dintr-o zonă sistematizată ce aparține domeniului public al municipiului.

Recursul urmează să fie admis ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin Decretul nr. 336 din 4 noiembrie 1985 al fostului Consiliu de Stat al RSR a fost expropriată suprafața totală de 64657 mp, în care a fost inclusă și suprafața de 7900 mp situată în Craiova, proprietatea reclamantei G.I., pentru sistematizarea străzii C. În prezent terenul în litigiu face parte dintr-o zonă sistematizată, este parțial ocupat de partea carosabilă și trotuarul C. iar parțial este afectat accesului la zona Lacului Craiovița. Această zonă face parte din Parcul Craiovița și, potrivit H.G. nr. 65 din 9 mai 2002, este inclusă în domeniul public al Municipiului Craiova. Cum în speță scopul de utilitate publică pentru care terenul în litigiu a fost expropriat a fost realizat, greșit instanța de apel a considerat că în speță se aplică dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Față de considerentele menționate, Curtea va admite recursul, va casa decizia curții de apel și sentința tribunalului și, în fond, va respinge acțiunea.

MOTIVE

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul local al Municipiului Craiova, prin Primar și D.G.F.P. Dolj împotriva deciziei nr. 346 din 19 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia menționată, precum și sentința civilă nr. 308 din 13 iunie 2003 a Tribunalului Dolj și, în fond, respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3665/2003
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 121 din 28 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj a fost admisă în parte acțiunea reclamantului G.M. împotriva pârâtului
ÎCCJ 2003-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3657/2003
Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 180 din 31 mai 2001 pronunțată de Tribunalul Dolj a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele C.E. și C.V. în contr
ÎCCJ 2005-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1935/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul G.C. a chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Craiova și D.G.F.P. Dolj, solicitând obligarea pârâților să
ÎCCJ 2004-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6401/2004
2000, a respins ca nefondate apelurile reclamantei și al pârâtului Consiliul Local al Municipiului Craiova. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 4976 din 30 octombrie 2001, a admis recursurile reclamantei B.C. și al p
ÎCCJ 2005-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5158/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 14 iunie 2002, I.E.C. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 4629 din 15 mai 2002 a primarului municipiului Craiova, solicitând resti
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă