ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8228/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 206 din 10

martie 2003, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale

active și a respins acțiunea formulată de reclamanta C.F.V., în contradictoriu

cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și SC I. SA

București.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că numitul E.P. a fost titularul firmei individuale Î.A. ing.

E.P., iar reclamanta este moștenitoarea acestuia, însă pentru stabilirea

calității procesuale nu este suficientă calitatea de moștenitoare a reclamantei,

„ci și faptul că dreptul substanțial pretins a aparținut defunctului”.

Reține instanța de fond că, deși la

dosar s-a depus un bilanț contabil al activității Î.A. ing. E.P., în care se

vorbește de existența unor bunuri imobiliare, nu s-a depus vreun înscris cu

care să se facă dovada dreptului de proprietate, iar bilanțul contabil nu ține

loc de titlu de proprietate.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 77 din 26 ianuarie 2004, a respins apelul declarat de

reclamantă, reținând că în raport cu obiectul acțiunii, care este o cerere în

revendicare, reclamanta trebuia să dovedească existența dreptului de

proprietate în patrimoniul său și faptul că titlul său este mai caracterizat

decât cel opus de pârât. Potrivit art. 644 C. civ. proprietatea bunurilor se

dobândește prin succesiune, însă reclamanta, care a invocat dobândirea

dreptului prin succesiune, avea obligația să dovedească existența dreptului în

patrimoniul autorului său, făcând proba directă a faptului sau actului juridic

prin care „acest bun a ajuns în patrimoniul defunctului”.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs reclamanta, care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

formulează următoarele critici:

Greșit s-a reținut lipsa calității

procesuale active, deși o persoană are calitate procesuală activă atunci când,

cel puțin aparent, este titulară a dreptului a cărui recunoaștere o cere pe

calea justiției. În prezenta cauză, cererea cu care a fost investit Tribunalul

București are ca obiect contestația împotriva deciziei nr. 220 din 3 aprilie

2002, prin care pârâta SC I. SA a trimis notificarea către A.P.A.P.S.

De aceea, nu trebuie confundată

calitatea procesuală activă în materia acțiunii în revendicare, cu aceea de a

formula contestație împotriva deciziei emise de SC I. SA, deoarece problema

dovedirii calității procesuale se putea pune numai dacă pârâta respingea

contestația, cu motivarea că nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită.

Susține recurenta, că are calitate

procesuală activă, că pârâta trebuia să răspundă notificării prin care persoana

îndreptățită cere să-i fie restituit imobilul în natură, iar instanțele

trebuiau să judece cererea de anulare în limitele motivelor invocate, care

priveau legalitatea sau nelegalitatea deciziei. În decizia contestată, pârâta

nu s-a pronunțat asupra calității de persoană îndreptățită a titularului

cererii, iar tribunalul trebuia să stabilească doar dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Dacă stabilea că aceste condiții nu

sunt îndeplinite, trebuia ca pârâta SC I. SA să fie obligată să răspundă pe

fond notificării transmise. Neprocedând în acest mod, instanțele s-au pronunțat

asupra altor aspecte decât cele cu care au fost investite.

Mai arată recurenta, că are calitate

de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece tatăl său a

fost asociat unic al Întreprinderii „inginer E.P. ”, care avea în proprietate

depozitul Titan. Potrivit bilanțului general, încheiat la data de 31 decembrie

1947, terenul în suprafață de 34.550 mp și construcțiile făceau parte din

patrimoniul acestei întreprinderi, iar imposibilitatea prezentării actului de

proprietate se datorează faptului că întreaga arhivă a fost distrusă cu ocazia

bombardamentului din cel de al doilea război mondial. Totuși a depus la dosar

acte cu care a făcut dovada calității sale, în sensul art. 22 lit. d) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Intimata-pârâtă SC I. SA a invocat

faptul că motivele pentru care s-a declarat recurs nu fac posibilă încadrarea

în art. 304 C. proc. civ.

Această excepție nu este întemeiată,

deoarece criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., text invocat în declarația de recurs, iar dispozițiile acestui

text sunt incidente în cauză.

Raportat la dispozițiile înscrise în

art. 22 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 din legea republicată) și la actele

aflate la dosar, se constată că tribunalul a soluționat recursul pe excepție,

deși situația de fapt nu era pe deplin stabilită, iar instanța de apel,

reținând greșit că instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii

în revendicare, s-a pronunțat asupra calității procesuale active a reclamantei,

fără să aibă în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 din

legea republicată).

Este de principiu că procesul civil

se particularizează prin disponibilitate, care constă în posibilitatea

conferită de lege părților de a se adresa cu cereri instanțelor judecătorești

și de a dispune atât de obiectul litigiului, cât și de mijloacele de apărare.

Pentru caracterizarea acțiunii

interesează sensul pe care reclamantul a înțeles să îl atribuie termenilor

folosiți în cerere, natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea

acțiunii în justiție.

Or, în prezenta cauză, reclamanta,

care a notificat unitatea deținătoare a imobilului situat în București,

nemulțumită de răspunsul la notificare, comunicat acesteia prin adresa nr. 220

din 3 aprilie 2002 și considerând că acest răspuns este un refuz de restituire

în natură a imobilului, a formulat acțiunea înregistrată la instanță la data de

8 mai 2002, prin care, chemând în judecată Statul Român, unitatea notificată SC

I. SA București și A.P.A.P.S., căreia unitatea notificată i-a înaintat

notificarea spre competentă soluționare, a cerut să se anuleze adresa nr. 220

din 3 aprilie 2002, emisă de SC I. SA București, calificată de reclamantă ca

decizie și să-i fie restituit imobilul în natură.

În cuprinsul acțiunii reclamanta

analizează pe larg dispozițiile art. 3 lit. g), art. 18 lit. a) și art. 27 din

Legea nr. 10/2001, și susține că imobilul fiind preluat fără titlu valabil,

prin Decretul nr. 119/1948, are dreptul la restituirea în natură și nu doar

prin echivalent.

Pârâtele nu au contestat că imobilul

a cărui restituire se cere a aparținut autorilor reclamantei, iar expertul a

cerut să se depună și alte înscrisuri pentru identificarea suprafeței de teren

pretinsă de reclamantă.

Instanța de fond, făcând referiri

doar la bilanțul contabil, reține că reclamanta nu are calitate procesuală

activă, pentru că acest înscris nu poate ține loc de act de proprietate, iar

instanța de apel, caracterizând greșit acțiunea, reține că nu s-a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra bunului, dovadă esențială în acțiunile de

revendicare.

Ignorând faptul că reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu s-au avut în vedere dispozițiile

art. 22 din lege și precizările de la art. 22 lit. d) din Normele metodologice

de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, invocate de recurentă,

potrivit cărora prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care

atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul

său la data preluării abuzive, cum ar fi: extras de carte funciară, istoric de

rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de

la o autoritate în perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul

că bunul aparținea persoanei de la care a fost preluat.

Or, în cauză reclamanta a depus la

dosar atât bilanțul general, în care autorul său este înscris ca unic asociat,

cât și actul întocmit de Comisiunea IV pentru stabilirea definitivă a

sinistraților de bombardament aerian, înregistrat la judecătorie, la nr. 1191,

care cuprinde mențiunile că imobilul proprietatea autorului reclamantei, situat

în comuna Principele Nicolae, lângă Hala Titan, a suferit avarii, că s-a

întocmit un raport de expertiză de către ing. D.P. cu privire la avariile

suferite și că prin „deciziunea nr. 161/1976 s-a declarat fișa de sinistrat

provizorie” a inginerului E.P. Acest act, care emană de la o autoritate, atestă

faptul că la data întocmirii lui terenul aparținea antecesorului reclamantei.

În plus, important ca act doveditor

al dreptului de proprietate este și procesul-verbal întocmit cu ocazia

preluării bunului de către stat, (anexa 5 b la procesul-verbal de

predare-preluare a imobilului, indicată de expert în cererea depusă la dosarul

instanței de fond, pentru termenul din 27 ianuarie 2002), care nu se află la

dosar.

Instanța de fond care, potrivit art.

129 alin. (2) C. proc. civ., putea ordona depunerea la dosar a

procesului-verbal de preluare de către oricare din părți, nu a stăruit în

depunerea acestui act.

De altfel, deși reclamanta a

formulat la termenul din 10 martie 2003 cerere de amânare, întemeiată pe art.

155 C. proc. civ., cerere cu care pârâta SC I. SA, prezentă în instanță la acel

termen, a fost de acord, instanța de fond, fără să se pronunțe asupra acestei

cereri, a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive a

Statului Român și A.P.A.P.S., iar instanța de apel nu a analizat critica

formulată de reclamanta-apelantă,privitoare la neacordarea de către tribunal a

termenului solicitat.

Pentru considerentele expuse, se va

respinge excepția invocată de intimata-pârâtă SC I. SA și se va admite recursul

declarat de reclamantă. Vor fi casate hotărârile atacate și, pentru că

instanțele nu au cercetat pricina în fond, conform art. 312 alin. (5) și art. 297

C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării, se vor

administra probele necesare pentru stabilirea persoanei în patrimoniul căreia

se afla bunul la data aplicării decretului de naționalizare, se va soluționa acțiunea

în limitele în care instanța a fost investită și se vor avea în vedere toate

apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția invocată de

intimata-pârâtă SC I. SA.

Admite recursul declarat de

reclamanta C.F.A.V.

Casează decizia nr. 77 din 26

ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și sentința nr.

206 din 10 martie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și

trimite cauza Tribunalului București pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.