ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8228/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 206 din 10 martie 2003, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de reclamanta C.F.V., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și SC I. SA București. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că numitul E.P. a fost titularul firmei individuale Î.A. ing. E.P., iar reclamanta este moștenitoarea acestuia, însă pentru stabilirea calității procesuale nu este suficientă calitatea de moștenitoare a reclamantei, „ci și faptul că dreptul substanțial pretins a aparținut defunctului”.

Reține instanța de fond că, deși la dosar s-a depus un bilanț contabil al activității Î.A. ing. E.P., în care se vorbește de existența unor bunuri imobiliare, nu s-a depus vreun înscris cu care să se facă dovada dreptului de proprietate, iar bilanțul contabil nu ține loc de titlu de proprietate. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 77 din 26 ianuarie 2004, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând că în raport cu obiectul acțiunii, care este o cerere în revendicare, reclamanta trebuia să dovedească existența dreptului de proprietate în patrimoniul său și faptul că titlul său este mai caracterizat decât cel opus de pârât. Potrivit art. 644 C. civ.

proprietatea bunurilor se dobândește prin succesiune, însă reclamanta, care a invocat dobândirea dreptului prin succesiune, avea obligația să dovedească existența dreptului în patrimoniul autorului său, făcând proba directă a faptului sau actului juridic prin care „acest bun a ajuns în patrimoniul defunctului”. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta, care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici: Greșit s-a reținut lipsa calității procesuale active, deși o persoană are calitate procesuală activă atunci când, cel puțin aparent, este titulară a dreptului a cărui recunoaștere o cere pe calea justiției. În prezenta cauză, cererea cu care a fost investit Tribunalul București are ca obiect contestația împotriva deciziei nr. 220 din 3 aprilie 2002, prin care pârâta SC I. SA a trimis notificarea către A.P.A.P.S.

De aceea, nu trebuie confundată calitatea procesuală activă în materia acțiunii în revendicare, cu aceea de a formula contestație împotriva deciziei emise de SC I. SA, deoarece problema dovedirii calității procesuale se putea pune numai dacă pârâta respingea contestația, cu motivarea că nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită. Susține recurenta, că are calitate procesuală activă, că pârâta trebuia să răspundă notificării prin care persoana îndreptățită cere să-i fie restituit imobilul în natură, iar instanțele trebuiau să judece cererea de anulare în limitele motivelor invocate, care priveau legalitatea sau nelegalitatea deciziei. În decizia contestată, pârâta nu s-a pronunțat asupra calității de persoană îndreptățită a titularului cererii, iar tribunalul trebuia să stabilească doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Dacă stabilea că aceste condiții nu sunt îndeplinite, trebuia ca pârâta SC I. SA să fie obligată să răspundă pe fond notificării transmise. Neprocedând în acest mod, instanțele s-au pronunțat asupra altor aspecte decât cele cu care au fost investite. Mai arată recurenta, că are calitate de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece tatăl său a fost asociat unic al Întreprinderii „inginer E.P. ”, care avea în proprietate depozitul Titan. Potrivit bilanțului general, încheiat la data de 31 decembrie 1947, terenul în suprafață de 34.550 mp și construcțiile făceau parte din patrimoniul acestei întreprinderi, iar imposibilitatea prezentării actului de proprietate se datorează faptului că întreaga arhivă a fost distrusă cu ocazia bombardamentului din cel de al doilea război mondial.

Totuși a depus la dosar acte cu care a făcut dovada calității sale, în sensul art. 22 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Intimata-pârâtă SC I. SA a invocat faptul că motivele pentru care s-a declarat recurs nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. Această excepție nu este întemeiată, deoarece criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., text invocat în declarația de recurs, iar dispozițiile acestui text sunt incidente în cauză.

Raportat la dispozițiile înscrise în art. 22 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 din legea republicată) și la actele aflate la dosar, se constată că tribunalul a soluționat recursul pe excepție, deși situația de fapt nu era pe deplin stabilită, iar instanța de apel, reținând greșit că instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii în revendicare, s-a pronunțat asupra calității procesuale active a reclamantei, fără să aibă în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 din legea republicată). Este de principiu că procesul civil se particularizează prin disponibilitate, care constă în posibilitatea conferită de lege părților de a se adresa cu cereri instanțelor judecătorești și de a dispune atât de obiectul litigiului, cât și de mijloacele de apărare.

Pentru caracterizarea acțiunii interesează sensul pe care reclamantul a înțeles să îl atribuie termenilor folosiți în cerere, natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție. Or, în prezenta cauză, reclamanta, care a notificat unitatea deținătoare a imobilului situat în București, nemulțumită de răspunsul la notificare, comunicat acesteia prin adresa nr. 220 din 3 aprilie 2002 și considerând că acest răspuns este un refuz de restituire în natură a imobilului, a formulat acțiunea înregistrată la instanță la data de 8 mai 2002, prin care, chemând în judecată Statul Român, unitatea notificată SC I. SA București și A.P.A.P.S., căreia unitatea notificată i-a înaintat notificarea spre competentă soluționare, a cerut să se anuleze adresa nr. 220 din 3 aprilie 2002, emisă de SC I. SA București, calificată de reclamantă ca decizie și să-i fie restituit imobilul în natură.

În cuprinsul acțiunii reclamanta analizează pe larg dispozițiile art. 3 lit. g), art. 18 lit. a) și art. 27 din Legea nr. 10/2001, și susține că imobilul fiind preluat fără titlu valabil, prin Decretul nr. 119/1948, are dreptul la restituirea în natură și nu doar prin echivalent. Pârâtele nu au contestat că imobilul a cărui restituire se cere a aparținut autorilor reclamantei, iar expertul a cerut să se depună și alte înscrisuri pentru identificarea suprafeței de teren pretinsă de reclamantă. Instanța de fond, făcând referiri doar la bilanțul contabil, reține că reclamanta nu are calitate procesuală activă, pentru că acest înscris nu poate ține loc de act de proprietate, iar instanța de apel, caracterizând greșit acțiunea, reține că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului, dovadă esențială în acțiunile de revendicare.

Ignorând faptul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 22 din lege și precizările de la art. 22 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, invocate de recurentă, potrivit cărora prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul său la data preluării abuzive, cum ar fi: extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate în perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul aparținea persoanei de la care a fost preluat.

Or, în cauză reclamanta a depus la dosar atât bilanțul general, în care autorul său este înscris ca unic asociat, cât și actul întocmit de Comisiunea IV pentru stabilirea definitivă a sinistraților de bombardament aerian, înregistrat la judecătorie, la nr. 1191, care cuprinde mențiunile că imobilul proprietatea autorului reclamantei, situat în comuna Principele Nicolae, lângă Hala Titan, a suferit avarii, că s-a întocmit un raport de expertiză de către ing. D.P. cu privire la avariile suferite și că prin „deciziunea nr. 161/1976 s-a declarat fișa de sinistrat provizorie” a inginerului E.P. Acest act, care emană de la o autoritate, atestă faptul că la data întocmirii lui terenul aparținea antecesorului reclamantei.

În plus, important ca act doveditor al dreptului de proprietate este și procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării bunului de către stat, (anexa 5 b la procesul-verbal de predare-preluare a imobilului, indicată de expert în cererea depusă la dosarul instanței de fond, pentru termenul din 27 ianuarie 2002), care nu se află la dosar. Instanța de fond care, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., putea ordona depunerea la dosar a procesului-verbal de preluare de către oricare din părți, nu a stăruit în depunerea acestui act. De altfel, deși reclamanta a formulat la termenul din 10 martie 2003 cerere de amânare, întemeiată pe art. 155 C. proc.

civ., cerere cu care pârâta SC I. SA, prezentă în instanță la acel termen, a fost de acord, instanța de fond, fără să se pronunțe asupra acestei cereri, a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive a Statului Român și A.P.A.P.S., iar instanța de apel nu a analizat critica formulată de reclamanta-apelantă,privitoare la neacordarea de către tribunal a termenului solicitat. Pentru considerentele expuse, se va respinge excepția invocată de intimata-pârâtă SC I. SA și se va admite recursul declarat de reclamantă. Vor fi casate hotărârile atacate și, pentru că instanțele nu au cercetat pricina în fond, conform art. 312 alin. (5) și art. 297 C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării, se vor administra probele necesare pentru stabilirea persoanei în patrimoniul căreia se afla bunul la data aplicării decretului de naționalizare, se va soluționa acțiunea în limitele în care instanța a fost investită și se vor avea în vedere toate apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge excepția invocată de intimata-pârâtă SC I. SA. Admite recursul declarat de reclamanta C.F.A.V. Casează decizia nr. 77 din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și sentința nr. 206 din 10 martie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza Tribunalului București pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.