ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5784/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 1583 din 9 octombrie 2001 la Tribunalul Buzău, reclamantul A.G.P. a chemat în judecată S.C.P.L. Buzău, solicitând ca instanța, prin sentința ce o va pronunța să anuleze dreptul pârâtei de a mai înscrie în Catalogul Oficial al Soiurilor de plante de cultură din România și de a mai comercializa semințe de varză de toamnă sub titulatura „de Buzău”. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pentru producerea și comercializarea soiului de varză „de Buzău” pârâta trebuia să aibă un brevet de invenție eliberat de O.S.I.M.

București pe care însă nu îl deține, deoarece soiul de varză a fost înregistrat în 1952 iar pârâta a fost înființată ulterior, respectiv în 1957. Reclamantul a mai arătat că el este titularul unui brevet de invenție pentru soiul de varză „Măgura” cu caracteristici net superioare aceleia „de Buzău” și care este pretinsul soi de varză „de Buzău”, comercializat de S.C.P.L. Buzău. Pentru acest soi de varză s-a emis brevetul de invenție 108143, iar soiul a fost creat în cadrul unui contract de cercetare pe care petiționarul l-a avut cu stațiunea de cercetare. Prin contractul de cesiune încheiat cu S.C.P.L. Buzău, reclamantul pretinde că a renunțat la redevențele ce i se cuveneau din vânzarea soiului de varză „Măgura” conform Legii nr. 75/1995 cu excepția unei sume de bani, ce acoperea cheltuielile de brevetare.

Cu toate acestea, S.C.P.L. Buzău comercializează soiul de varză „de Buzău” în locul soiului de varză „Măgura” încălcând astfel art. 58 din Legea nr. 64/1991. Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 517 din 8 octombrie 2003 a respins acțiunea reclamantului, reținând că Stațiunea de Cercetare pârâtă are înscrise în catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură ambele soiuri de varză de toamnă „de Buzău” și „Măgura” fiind și menținător de priorități biologice a acestor soiuri. În considerentele sentinței, s-a reținut că soiul verzei „de Buzău” a fost atribuit pârâtei de la înființarea acesteia, fiind un soi local cultivat în această regiune, anterior înființării pârâtei și reînscris în catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură.

Soiul de varză „Măgura” creat de reclamant nu este supus nici unui risc atâta vreme cât este legal înregistrat și brevetat, iar perioada de valabilitate a brevetului nu a expirat. Prin decizia nr. 181 din 29 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.G.P. S-a reținut în considerentele deciziei că la data de 23 iulie 2003 reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând obligarea Stațiunii de cercetare dacă dorește sau nu să fie titularul brevetului de invenție privind soiul de varză „Măgura”, în caz contrar reclamantul urmând să devină titular de brevet. În apel și-a reformulat cererea, solicitând transmiterea dreptului de titular al brevetului de invenție nr. 108 și 143 din 9 noiembrie 1993 pentru soiul de varză „Măgura”, deoarece stațiunea nu s-a achitat de obligațiile legate de brevet.

Instanța de apel a concluzionat că stațiunea, care este titulara brevetului poate renunța la brevet potrivit Legii nr. 203/2002 de modificare a Legii nr. 64/1991, în baza unei declarații scrise înregistrată la O.S.I.M., fără însă să aibă o atare obligație, cenzurabilă de instanță. Prin adresa nr. 46182 din 22 iulie 2002, stațiunea pârâtă nu a consimțit să renunțe la brevet, precizând că și-a respectat toate obligațiile decurgând din contractul de cesiune, iar întârzierile de plată a taxelor de menținere în vigoare a brevetului la O.S.I.M. nu afectează în nici un fel valorificarea în producție a invenției, iar radierea unor soiuri din catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România se face numai atunci când soiul în cauză nu mai îndeplinește condițiile și parametrii prevăzuți de legislația în vigoare și nu în funcție de plata sau neplata taxelor către O.S.I.M.

a soiurilor brevetate. În recursul declarat împotriva deciziei nr. 181 din 29 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, A.G.P. arată că instanțele au soluționat greșit cauza, deoarece stațiunea pârâtă nu a prezentat dovezi care să ateste achitarea taxelor de protecție a brevetului către O.S.I.M. București și că ar fi solicitat în 2003 reînscrierea în catalogul oficial al soiurilor din România a verzei „de Măgura”. Se poate așadar trage concluzia că S.C.D.L. Buzău a decăzut conform art. 45 din Legea nr. 64/1991 modificată și completată, din drepturile decurgând din Brevetul de invenție nr. 108/43 din 9 noiembrie 2003 privind soiul de varză „Măgura”. Recursul este nefondat. Inițial, prin acțiune, A.G.P.

a solicitat anularea dreptului S.C.P.L. Buzău de a se mai înscrie în Catalogul Oficial al Soiurilor de plante de cultură și comercializarea materialului biologic a soiului de varză „de Buzău” înscriere în care stațiunea pârâtă beneficiază din 1957. De asemenea, recurentul a susținut că deși valabilitatea brevetului de invenție al acestui soi de varză a expirat, societatea pârâtă continuă să comercializeze soiul de varză „Buzău” în locul verzei „Măgura” încălcând în opinia sa, dispozițiunile art. 58 din Legea nr. 64/1991. Prin acțiunea modificatoare, reclamantul a solicitat obligarea S.C.P.L. Buzău să precizeze dacă mai dorește să fie titularul brevetului nr. 108143 privind soiul de varză „Măgura”, în caz contrar, el urmând să devină titular.

Corect instanțele au reținut netemeinicia capătului de cerere privind anularea dreptului S.C.P.L. Buzău de a mai înscrie și comercializa materialul biologic „varza de Buzău”, deoarece în legătură cu acest soi, în prezent petiționarul nu se bucură de protecția unui brevet, iar acest soi a fost atribuit pârâtei încă de la înființare motiv pentru care aceasta apare înscrisă în catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură pe numele acesteia. Mai mult, reclamantul nu a probat în vreun fel înscrisul că S.C.P.L., nu ar avea dreptul să comercializeze acest soi de varză. În ceea ce privește soiul de varză „Măgura”, aceasta fiind creată în baza unui contract de cercetare pe care reclamantul l-a avut cu S.C.P.L., dreptul la brevetul nr. 108143 aparține conform hotărârii O.S.I.M.

nr. 7/985 din 31 ianuarie 1994, stațiunii pârâte. Brevetul are o durată de valabilitate de 20 de ani sub condiția achitării taxelor legale de menținere. Așa cum se menționează în brevetul de invenție, soiul de varză albă de toamnă „Măgura” a fost obținut prin selecție individuală repetată, având la bază soiul de varză „de Buzău”. Între petiționar și stațiunea de cercetare pârâtă a intervenit un contract de cesiune a soiului de varză „Măgura”, în temeiul căruia stațiunea a dobândit dreptul de înmulțire și comercializare a acestui soi de varză după introducerea pe lista specială a soiurilor. În temeiul contractului, stațiunea s-a obligat doar să acordă inventatorului 5% din vânzările de semințe din soiul „Varza de Măgura” și să-l anunțe din timp de eventualele modificări în structura biologică.

Față de obligațiile asumate prin contractul de cesiune, stațiunea de cercetare nu poate fi culpabilizată pentru întârzierile în plata taxelor de întreținere în vigoare a brevetului și aceasta cu atât mai mult cu cât brevetul îi aparține, iar întârzierea plăților către O.S.I.M. nu afectează în nici un fel valorificarea în producție a invenției. Pretinsa radiere a soiului de varză în discuție din catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură în România, motivat de neplata taxelor către O.S.I.M., argument adus de petiționar în sprijinul acțiunii modificatoare nu este întemeiat, deoarece așa cum se precizează și în adresa nr. 46182 din 22 iulie 2003 a Ministerului Agriculturii o atare radiere operează numai atunci când soiul în cauză nu mai îndeplinește condițiile și parametrii prevăzuți de legislația în vigoare și nu în funcție de plata sau neplata taxelor către O.S.I.M.

Așadar, în privința soiului de varză „Măgura” nu există riscul de a-și pierde protecția conferită de brevetul de invenție, de vreme ce chiar Ministerul Agriculturii precizează că S.C.P.L. Buzău s-a conformat tuturor obligațiilor legale ce decurg din calitatea de titular de brevet. Potrivit art. 41 din Legea nr. 64/1991 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 203/2002, titularul de brevet poate renunța în tot sau în parte la brevet pe baza declarației scrise înregistrată la O.S.I.M. Renunțarea poate interveni de la data apariției legii și operează începând cu publicarea acesteia în Buletinul Oficial de proprietate industrială. Renunțarea la brevet, așa cum reține și instanța de apel, este un drept lăsat de legiuitor la latitudinea titularului, astfel că refuzul de renunțare nu poate fi cenzurat de instanță, după cum instanța nu se poate nici substitui voinței titularului de brevet pentru a-l obliga să renunțe la acesta.

În temeiul contractului de cesiune, care nu are o durată determinată, stațiunea pârâtă Buzău, are dreptul, pe toată durata de valabilitate a brevetului, de a exploata invenția, de a comercializa materialul biologic cu respectarea drepturilor patrimoniale ale reclamantului, așa cum acestea au fost stabilite în contract. Din perspectiva susținerilor pe care recurentul le-a făcut de-a lungul tuturor fazelor procesuale, se mai poate spune că ele nu se înscriu în latura valabilității dreptului de exploatare al S.C.P.L. Buzău ci în latura executării obligațiilor integrate contractului de cesiune și conținutului suportului juridic generat de aplicarea art. 5 din Legea nr. 64/1991, în condițiile în care cadrul procesual nefiind marcat de o acțiune în reziliere, nu pot fi analizate, fără riscul încălcării art. 129 pct. 6 C. proc.

civ. Față de cele mai sus expuse, recursul declarat de A.G.P. este nefondat și va fi respins potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.G.P. împotriva deciziei nr. 181 din 29 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.