ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2878/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș, la data de 13 aprilie 1998, reclamanta SC Z. SA Târgu-Mureș, a chemat-o în judecată pe pârâta SC P.B.L. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor datorate cu titlu de preț, a dobânzilor aferente sumei neachitate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 917 din 2 octombrie 1998, Tribunalul Mureș a admis acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată, față de SC R.P.I. SRL Sf. Gheorghe, pe baza stării de fapt expuse de reclamantă prin acțiunea introductivă, precum și a art. 969, 970, 1079 și 1361 C. civ., art. 43 C. com.

și art. 279 C. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC R.P.I. SRL și ca urmare a apărării formulate de apelanta-pârâtă privind adevărata persoană juridică care a încheiat cu ea contractul, a ridicat produsele și a făcut o plată parțială, instanța a dispus suspendarea apelului, până la judecarea acțiunii reclamantei, cu repunerea în termen, înregistrat sub dosar nr. 2440 din 23 aprilie 1999 la Tribunalul Mureș, dosar reconstituit, unde SC Z. SA Târgu-Mureș, a chemat-o în judecată pe SC B.B. SRL (fostă SC R.P.I. SRL Sf. Gheorghe) și reprezentată de același asociat administrator D.C.D., pentru a se dispune obligarea la plata acelorași sume, ca acelea din acțiunea inițială.

Judecând această acțiune în dosarul nr. 2440 din 23 aprilie 1999, dosar reconstituit, prin sentința civilă nr. 1652 din 4 noiembrie 1999, Tribunalul Mureș a hotărât astfel: A admis acțiunea reclamantei SC Z. SA Târgu-Mureș contra pârâtei și în consecință: I A repus pe reclamantă în termenul legal de prescripție pentru introducerea acțiunii în contradictoriu cu pârâta; II A obligat-o pe pârâtă să-i achite reclamantei suma de 63.854.656 lei, cu titlu de preț neachitat după marfa efectiv livrată și suma de 60.328.458 lei, cu titlu de dobânzi bancare aferente prețului neachitat, cu 5.777.262 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că având în vedere că raporturile comerciale existente între părți s-au născut în baza unui contract cadru de furnizare, acesta având ca obiect livrarea eșalonată a unei cantități de 200 tone zahăr în cursul anului 1995, prin plata sumei de 10.000.000 lei, s-a produs în temeiul art. 16 pct. 2 din Legea nr. 167/1958 întreruperea prescripției dreptului la acțiune pentru întreaga sumă datorată cu titlu de preț și nu doar pentru contravaloarea facturii din 7 iulie 1995. Drept consecință, instanța a admis cererea reclamantei și a dispus repunerea acesteia în termenul de exercitare a acțiunii. Prin decizia nr. 13/ A din 24 februarie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul pârâtei SC R.P.I.

SRL Sf. Gheorghe, împotriva sentinței civile nr. 917 din 2 octombrie 1998 a Tribunalului Mureș (dosar nr. 1858/1998), pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC Z. SA Târgu-Mureș, pentru pretenții; a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei-apelante suma de 2.900.000 lei cheltuieli de judecată. A respins ca nefondat apelul pârâtei SC B.B. SRL Sf. Gheorghe, împotriva sentinței civile nr. 1652 din 4 noiembrie 1999 a Tribunalului Mureș (dosar nr. 2440 din 23 aprilie 1999 reconstituit), în litigiul cu reclamanta SC Z. SA Târgu-Mureș, pentru pretenții și altele, păstrând în întregime respectiva sentință. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B.B.

SRL Sf. Gheorghe, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în totalitate, admiterea apelului declarat și modificarea sentinței civile nr. 1652/1999 a Tribunalului Mureș, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, doar în parte, numai pentru suma de 1.247.920 lei, reprezentând diferența neachitată din factura din 7 iulie 1995, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs. Recurenta-pârâtă susține astfel, în esență, că s-a făcut confuzie între instituția juridică a repunerii în termen și cea a întreruperii cursului prescripției, motivându-se repunerea în termenul de prescripție a reclamantei prin întreruperea cursului prescripției, în condițiile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958.

Arată că instituția repunerii în termenul legal de prescripție reglementată de prevederile art. 19 din decretul nr. 167/1958 exclude orice culpă din partea titularului dreptului la acțiune și presupune o temeinică justificare, condiții care în cauză nu sunt realizate, deoarece reclamanta nu cunoștea datele de identificare, care se regăsesc chiar pe facturile emise de reclamantă.

Mai arată că în speță nu poate fi vorba despre întreruperea prescripției extinctive pentru toată datoria, așa cum greșit au apreciat instanțele care s-au pronunțat în cauză, întrucât s-au efectuat livrări succesive, fiind emise facturi pentru fiecare livrare, în perioada 7 iulie 1995 – 23 august 1995 și având în vedere imputația plății, precum și faptul că s-a făcut o plată în sumă de 10.000.000 lei la factura din 7 iulie 1995, aceasta este singura factură pentru care cursul prescripției s-a întrerupt, pentru celelalte facturi dreptul la acțiune al reclamantei, care a introdus acțiunea la 23 aprilie 1999, fiind prescris. În privința dobânzilor bancare acordate, susține că acestea nu se justifică în nici un mod, atât timp cât nu pot fi solicitate, decât în cazul în care se poate dovedi că, din cauza debitorului, unitatea creditoare a fost nevoită să contracteze un împrumut bancar.

Recursul este fondat. Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele: Într-adevăr, instanța de apel a adoptat o manieră confuză în modul de prezentare a motivelor ce au justificat repunerea reclamantei în termenul de exercitare a acțiunii, respectiv a celor legate de termenul legal de prescripție și de întreruperea cursului prescripției, dar indiferent de această împrejurare, esențial este că SC B.B. SRL este succesoarea în drepturi și obligații a pârâtei inițiale, are calitate procesuală pasivă și, această chestiune fiind lămurită, urmează a se analiza motivele de recurs raportate la hotărârea pronunțată de curtea de apel pe fondul cauzei, sub aspectul legalității ei.

Se constată astfel că intimata-reclamantă, prin acțiunea introductivă înregistrată la 23 aprilie 1999 (dosar nr. 2440/1999 al Tribunalului Mureș), a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii a cinci facturi, emise în perioada 7 iulie 1995 – 23 august 1995, în valoare totală de 73.854.656,40 lei, din care a recunoscut că a primit suma de 10.000.000 lei, solicitând prețul neachitat al facturilor în sumă de 63.854.656 lei, dobânzi bancare aferente acestei sume, în cuantum de 60.328.458 lei și cheltuieli de judecată. Referitor la derularea raporturilor contractuale dintre părți, se constată că au fost efectuate livrări succesive, fiind emise facturi pentru fiecare livrare, în care s-a arătat în mod expres că plata se face în termen de 7, respectiv 10 zile de la livrare.

În consecință, devine evident că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care pentru fiecare prestație dreptul la acțiune se stinge printr-o prescripție deosebită și, prin urmare, aprecierea instanței de apel că ne aflăm în prezența unei prescripții pentru toată datoria este greșită, iar critica recurentei-pârâte, este întemeiată.

Ca atare, se reține că având în vedere data introducerii acțiunii, 23 aprilie 1999, pretențiile reclamantei decurgând din facturile emise în perioada 7 iulie 1995 – 23 august 1995, cu termen de plată de 10 zile, sunt prescrise, excepție făcând doar prima factură, din 7 iulie 1995, în valoare de 11.247.920 lei, pentru care s-a făcut o plată de 10.000.000 lei la 17 martie 1997, prin care cursul prescripției s-a întrerupt, rezultând, deci, că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pentru diferența de preț neachitată la această factură, în sumă de 1.247.920 lei, precum și pentru dobânzile aferente acestei sume, pe perioada 17 iulie 1995 – 27 octombrie 1997, calculate corect conform ratei de scont B.N.R.

și datorate conform art. 43 C. com. Față de cele mai sus arătate, recursul pârâtei SC B.B. SRL Sf. Gheorghe va fi admis, se va modifica în parte decizia curții de apel, în sensul că se va admite apelul pârâtei declarat împotriva sentinței tribunalului, care va fi schimbată, va fi admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei și va fi obligată să plătească reclamantei suma de 1.247.920 lei, reprezentând rest de preț neachitat din factură și dobânda aferentă perioadei 17 iulie 1995 – 27 octombrie 1997, calculată conform ratei de scont a B.N.R., constatând prescris dreptul la acțiune al reclamantei pentru restul pretențiilor. Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., intimata-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.066.112 lei, către recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC B.B. SRL Sf. Gheorghe, împotriva deciziei nr. 13/ A din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 220/CC/1990. Modifică în parte decizia în sensul că admite apelul pârâtei declarat, împotriva sentinței civile nr. 1652 din 4 noiembrie 1999 a Tribunalului Mureș, pe care o schimbă și admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC Z. SA Târgu-Mureș, împotriva pârâtei și o obligă să plătească reclamantei suma de 1.247.920 lei, reprezentând rest de preț neachitat din factură și dobânda aferentă perioadei 17 iulie 1995 – 27 octombrie 1997, calculată conform ratei de scont a B.N.R., constatând prescris dreptul la acțiune al reclamantei pentru restul pretențiilor.

Menține restul dispozițiilor deciziei. Obligă intimata-reclamantă către recurenta-pârâtă la plata sumei de 8.066.112 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 mai 2005.