ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2878/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Mureș, la data de 13 aprilie 1998, reclamanta SC Z. SA Târgu-Mureș,

a chemat-o în judecată pe pârâta SC P.B.L. SRL, solicitând obligarea acesteia

la plata sumelor datorate cu titlu de preț, a dobânzilor aferente sumei

neachitate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 917 din 2

octombrie 1998, Tribunalul Mureș a admis acțiunea reclamantei, așa cum a fost

formulată, față de SC R.P.I. SRL Sf. Gheorghe, pe baza stării de fapt expuse de

reclamantă prin acțiunea introductivă, precum și a art. 969, 970, 1079 și 1361 C.

civ., art. 43 C. com. și art. 279 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel SC R.P.I. SRL și ca urmare a apărării formulate de

apelanta-pârâtă privind adevărata persoană juridică care a încheiat cu ea

contractul, a ridicat produsele și a făcut o plată parțială, instanța a dispus

suspendarea apelului, până la judecarea acțiunii reclamantei, cu repunerea în

termen, înregistrat sub dosar nr. 2440 din 23 aprilie 1999 la Tribunalul Mureș,

dosar reconstituit, unde SC Z. SA Târgu-Mureș, a chemat-o în judecată pe SC B.B.

SRL (fostă SC R.P.I. SRL Sf. Gheorghe) și reprezentată de același asociat

administrator D.C.D., pentru a se dispune obligarea la plata acelorași sume, ca

acelea din acțiunea inițială.

Judecând această acțiune în dosarul nr.

2440 din 23 aprilie 1999, dosar reconstituit, prin sentința civilă nr. 1652 din

4 noiembrie 1999, Tribunalul Mureș a hotărât astfel:

A admis acțiunea reclamantei SC Z.

SA Târgu-Mureș contra pârâtei și în consecință:

I A repus pe reclamantă în termenul

legal de prescripție pentru introducerea acțiunii în contradictoriu cu pârâta;

II A obligat-o pe pârâtă să-i achite

reclamantei suma de 63.854.656 lei, cu titlu de preț neachitat după marfa

efectiv livrată și suma de 60.328.458 lei, cu titlu de dobânzi bancare aferente

prețului neachitat, cu 5.777.262 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că având în vedere că raporturile comerciale existente

între părți s-au născut în baza unui contract cadru de furnizare, acesta având

ca obiect livrarea eșalonată a unei cantități de 200 tone zahăr în cursul

anului 1995, prin plata sumei de 10.000.000 lei, s-a produs în temeiul art. 16 pct.

2 din Legea nr. 167/1958 întreruperea prescripției dreptului la acțiune pentru

întreaga sumă datorată cu titlu de preț și nu doar pentru contravaloarea

facturii din 7 iulie 1995.

Drept consecință, instanța a admis

cererea reclamantei și a dispus repunerea acesteia în termenul de exercitare a acțiunii.

Prin decizia nr. 13/ A din 24 februarie

2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelul pârâtei SC R.P.I. SRL Sf. Gheorghe, împotriva

sentinței civile nr. 917 din 2 octombrie 1998 a Tribunalului Mureș (dosar nr. 1858/1998),

pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC Z. SA Târgu-Mureș, pentru pretenții; a obligat-o pe reclamantă

să-i plătească pârâtei-apelante suma de 2.900.000 lei cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondat apelul pârâtei

SC B.B. SRL Sf. Gheorghe, împotriva sentinței civile nr. 1652 din 4 noiembrie

1999 a Tribunalului Mureș (dosar nr. 2440 din 23 aprilie 1999 reconstituit), în

litigiul cu reclamanta SC Z. SA Târgu-Mureș, pentru pretenții și altele,

păstrând în întregime respectiva sentință.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC B.B. SRL Sf. Gheorghe, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate,

în totalitate, admiterea apelului declarat și modificarea sentinței civile nr. 1652/1999

a Tribunalului Mureș, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, doar în parte,

numai pentru suma de 1.247.920 lei, reprezentând diferența neachitată din

factura din 7 iulie 1995, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.

Recurenta-pârâtă susține astfel, în

esență, că s-a făcut confuzie între instituția juridică a repunerii în termen

și cea a întreruperii cursului prescripției, motivându-se repunerea în termenul

de prescripție a reclamantei prin întreruperea cursului prescripției, în

condițiile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958.

Arată că instituția repunerii în

termenul legal de prescripție reglementată de prevederile art. 19 din decretul nr.

167/1958 exclude orice culpă din partea titularului dreptului la acțiune și

presupune o temeinică justificare, condiții care în cauză nu sunt realizate,

deoarece reclamanta nu cunoștea datele de identificare, care se regăsesc chiar

pe facturile emise de reclamantă.

Mai arată că în speță nu poate fi

vorba despre întreruperea prescripției extinctive pentru toată datoria, așa cum

greșit au apreciat instanțele care s-au pronunțat în cauză, întrucât s-au

efectuat livrări succesive, fiind emise facturi pentru fiecare livrare, în

perioada 7 iulie 1995 – 23 august 1995 și având în vedere imputația plății,

precum și faptul că s-a făcut o plată în sumă de 10.000.000 lei la factura din

7 iulie 1995, aceasta este singura factură pentru care cursul prescripției s-a

întrerupt, pentru celelalte facturi dreptul la acțiune al reclamantei, care a

introdus acțiunea la 23 aprilie 1999, fiind prescris.

În privința dobânzilor bancare

acordate, susține că acestea nu se justifică în nici un mod, atât timp cât nu

pot fi solicitate, decât în cazul în care se poate dovedi că, din cauza

debitorului, unitatea creditoare a fost nevoită să contracteze un împrumut

bancar.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată următoarele:

Într-adevăr, instanța de apel a

adoptat o manieră confuză în modul de prezentare a motivelor ce au justificat

repunerea reclamantei în termenul de exercitare a acțiunii, respectiv a celor

legate de termenul legal de prescripție și de întreruperea cursului

prescripției, dar indiferent de această împrejurare, esențial este că SC B.B.

SRL este succesoarea în drepturi și obligații a pârâtei inițiale, are calitate

procesuală pasivă și, această chestiune fiind lămurită, urmează a se analiza

motivele de recurs raportate la hotărârea pronunțată de curtea de apel pe

fondul cauzei, sub aspectul legalității ei.

Se constată astfel că

intimata-reclamantă, prin acțiunea introductivă înregistrată la 23 aprilie 1999

(dosar nr. 2440/1999 al Tribunalului Mureș), a solicitat obligarea pârâtei la

plata contravalorii a cinci facturi, emise în perioada 7 iulie 1995 – 23 august

1995, în valoare totală de 73.854.656,40 lei, din care a recunoscut că a primit

suma de 10.000.000 lei, solicitând prețul neachitat al facturilor în sumă de

63.854.656 lei, dobânzi bancare aferente acestei sume, în cuantum de 60.328.458

lei și cheltuieli de judecată.

Referitor la derularea raporturilor

contractuale dintre părți, se constată că au fost efectuate livrări succesive,

fiind emise facturi pentru fiecare livrare, în care s-a arătat în mod expres că

plata se face în termen de 7, respectiv 10 zile de la livrare.

În consecință, devine evident că în

speță sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din decretul nr. 167/1958, în

conformitate cu care pentru fiecare prestație dreptul la acțiune se stinge

printr-o prescripție deosebită și, prin urmare, aprecierea instanței de apel că

ne aflăm în prezența unei prescripții pentru toată datoria este greșită, iar

critica recurentei-pârâte, este întemeiată.

Ca atare, se reține că având în

vedere data introducerii acțiunii, 23 aprilie 1999, pretențiile reclamantei

decurgând din facturile emise în perioada 7 iulie 1995 – 23 august 1995, cu

termen de plată de 10 zile, sunt prescrise, excepție făcând doar prima factură,

din 7 iulie 1995, în valoare de 11.247.920 lei, pentru care s-a făcut o plată

de 10.000.000 lei la 17 martie 1997, prin care cursul prescripției s-a

întrerupt, rezultând, deci, că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pentru

diferența de preț neachitată la această factură, în sumă de 1.247.920 lei,

precum și pentru dobânzile aferente acestei sume, pe perioada 17 iulie 1995 –

27 octombrie 1997, calculate corect conform ratei de scont B.N.R. și datorate

conform art. 43 C. com.

Față de cele mai sus arătate,

recursul pârâtei SC B.B. SRL Sf. Gheorghe va fi admis, se va modifica în parte

decizia curții de apel, în sensul că se va admite apelul pârâtei declarat

împotriva sentinței tribunalului, care va fi schimbată, va fi admisă în parte

acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei și va fi obligată să

plătească reclamantei suma de 1.247.920 lei, reprezentând rest de preț

neachitat din factură și dobânda aferentă perioadei 17 iulie 1995 – 27

octombrie 1997, calculată conform ratei de scont a B.N.R., constatând prescris

dreptul la acțiune al reclamantei pentru restul pretențiilor.

Vor fi menținute restul

dispozițiilor deciziei.

În conformitate cu dispozițiile art.

274 C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 8.066.112 lei, către recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC B.B. SRL Sf. Gheorghe, împotriva deciziei nr. 13/ A din 24 februarie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,

pronunțată în dosarul nr. 220/CC/1990.

Modifică în parte decizia în sensul

că admite apelul pârâtei declarat, împotriva sentinței civile nr. 1652 din 4

noiembrie 1999 a Tribunalului Mureș, pe care o schimbă și admite în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC Z. SA Târgu-Mureș, împotriva pârâtei și o

obligă să plătească reclamantei suma de 1.247.920 lei, reprezentând rest de

preț neachitat din factură și dobânda aferentă perioadei 17 iulie 1995 – 27

octombrie 1997, calculată conform ratei de scont a B.N.R., constatând prescris

dreptul la acțiune al reclamantei pentru restul pretențiilor.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Obligă intimata-reclamantă către

recurenta-pârâtă la plata sumei de 8.066.112 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 13 mai 2005.