ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5303/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Focșani la data de 16 decembrie 2002, reclamanta O.E. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții G.E.M. și SC A. SA, sucursala Vrancea, obligarea

acestora la plata sumei de 215.944.659 lei reprezentând despăgubiri civile

(materiale și morale).

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la data de 4 iunie 2001 a fost accidentată de o mașină condusă de

pârâtul G.E.M., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani

întocmit în dos. nr. 8820/P/2000 dispunându-se trimiterea în judecată a

acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă

prevăzută de art. 178 alin. (2) și (4) C. pen.

Prin sentința penală nr. 404 din 19

februarie 2002 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 319 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului Vrancea, inculpatul a

fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC A. SA, la plata

sumei de 80.000.000 lei reprezentând daune morale și despăgubiri materiale acordate

reclamantei.

Reclamanta a susținut, prin acțiunea

introdusă la data de 16 decembrie 2002, că ulterior pronunțării sentinței

penale amintite anterior a suferit alte prejudicii materiale și morale,

generate de aceeași faptă ilicită a pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 3883 din 29

octombrie 2003, Judecătoria Focșani a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâta SC A. SA Vrancea la data de 15 ianuarie

2003.

A fost admisă acțiunea și au fost

obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 226.976.959 lei,

din care 126.976.959 lei despăgubiri materiale și 100.000.000 lei daune morale.

Au fost obligați pârâții, în

solidar, să plătească reclamantei suma de 2.272.210 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

S-a reținut, cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a SC A. SA Vrancea, că aceasta nu este

întemeiată întrucât, deși între reclamantă și SC A. nu există un raport

contractual direct, dreptul la acțiune împotriva asiguratului de răspundere

civilă izvorăște din lege, citarea în proces a persoanei responsabile

civilmente îmbrăcând forma coparticipării procesuale.

S-a mai constatat că în cauză nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b) din H.G. nr. 1194/2000, acest text

de lege având o aplicabilitate restrânsă, limitată la situațiile strict

enunțate de lege și în condițiile stabilite de aceasta, el urmând a fi

interpretat în concordanță cu principiile generale ale dreptului civil,

respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

daunele materiale și morale pentru care reclamanta a solicitat despăgubiri sunt

produse ca urmare a faptei ilicite a pârâtului și nu au putut fi avute în

vedere de aceasta la data pronunțării hotărârii penale, având un caracter incert.

Împotriva sentinței civile nr. 3883

din 29 octombrie 2003 a declarat apel pârâta SC A. SA, sucursala Vrancea,

criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.

Apelanta a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, susținând că între societate și reclamantă nu

există nici un fel de raport juridic care să antreneze răspunderea contractuală

sau delictuală, A. nemaiavând vreo răspundere și, în consecință, nici calitate

procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, apelanta a

susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât se întemeiază pe

prevederile Decretului nr. 471/1971 care a fost abrogat la 1 februarie 1996,

legea aplicabilă în cauză fiind Legea nr. 136/1995.

Pârâtul G.E.M. a formulat cerere de

aderare la apel conform art. 293 C. proc. civ., susținând că hotărârea

instanței de fond este nelegală și netemeinică, în mod greșit fiind obligat la

plata despăgubirilor în sumă de 226.976.959 lei către reclamantă, acestea fiind

nejustificate.

Prin decizia civilă nr. 285/A din 5

martie 2004, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA,

sucursala Vrancea, și a schimbat în parte sentința civilă nr. 3883/29 octombrie

2003 a Judecătoriei Focșani, în sensul că a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei, SC A. SA și a respins acțiunea reclamantei în

contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Au fost înlăturate dispozițiile

privind solidaritatea și menținute celelalte dispoziții din sentința apelată.

A fost respinsă cererea de aderare

la apel formulată de pârâtul G.E.M. ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut următoarele:

Cu privire la motivul de apel

privind lipsa calității procesuale pasive a SC A. SA s-a apreciat că acesta

este întemeiat, societatea de asigurare neavând această calitate față de

dispozițiile H.G. nr. 1194/2000 care prevăd că în caz de vătămare corporală se

plătesc despăgubiri de către asiguratori de până la 80.000.000 lei, sumă la

care SC A. SA, sucursala Vrancea, a fost obligată prin sentința penală nr.

404/2002 a Judecătoriei Focșani.

Prin urmare, societatea nu mai putea

fi obligată la plata unor despăgubiri suplimentare întrucât s-ar încălca

prevederile actului normativ menționat anterior.

Referitor la cererea de aderare la

apel formulată de către pârâtul G.E.M., s-a considerat că este neîntemeiată

întrucât din probele administrate în cauză a rezultat fără putință de tăgadă

apariția unor prejudicii noi care își au izvorul în fapta ilicită a pârâtului,

existând un cert raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a formulat recurs reclamanta O.E., invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei

recurate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de SC A. SA.

În esență, recurenta a criticat

hotărârea sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor legale privind

răspunderea civilă delictuală a asigurătorului, cu consecința admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC A. SA.

S-a susținut că dreptul la acțiune

direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă izvorăște din lege,

citarea în proces a persoanei responsabile civilmente îmbrăcând forma

coparticipării procesuale.

S-a mai apreciat că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b) din H.G. nr. 1994/2000, limita daunelor

prevăzute în textul de lege menționat referindu-se strict la daune materiale

asupra bunurilor, în cazul vătămărilor corporale aplicându-se principiul reparării

integrale a prejudiciului.

S-a criticat și înlăturarea

solidarității între SC A. SA și pârâtul G.E.M., considerându-se că din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 41, art. 49 și art. 51 din Legea

nr. 136/1995 cu dispozițiile art. 1039 C. civ. rezultă o solidaritate pasivă.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor urma:

Între reclamanta O.E. și pârâta SC

A. SA nu există un raport juridic direct, existând însă un raport juridic

derivat, dreptul la acțiune al reclamantei împotriva asiguratorului de

răspundere civilă izvorând din lege (art. 57 din Legea nr. 136/1995).

În speță însă, societatea de

asigurări nu are calitate procesuală pasivă având în vedere dispozițiile H.G.

nr. 1194/2000 privind unele măsuri în legătură cu asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de

autovehicule.

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. b)

din actul normativ menționat, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru

cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, de până la 80.000.000 lei

pentru fiecare persoană, în caz de vătămări corporale sau deces, inclusiv

pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Prin sentința penală nr. 404 din 19

februarie 2002 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 319 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului Vrancea, pârâta SC A.

SA, sucursala Vrancea, a fost obligată la plata sumei de 80.000.000 lei cu

titlu de despăgubiri civile către reclamantă, sumă pe care societatea de

asigurări a și achitat-o acesteia.

Prin urmare, societatea de asigurări

fiind obligată la plata unor despăgubiri în cuantumul maxim prevăzut de H.G.

nr. 1194/2000, reclamanta nu mai poate solicita acesteia să-i plătească alte

sume de bani cu titlu de despăgubiri întrucât ar însemna să se încalce

dispozițiile legale menționate anterior.

Despăgubirile suplimentare

solicitate de reclamantă, depășind limita maximă a despăgubirilor de asigurare

prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului (4

iunie 2001), vor fi suportate exclusiv de pârâtul G.E.M. în calitate de

persoană vinovată de producerea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

În ce privește critica referitoare

la înlăturarea solidarității între SC A. SA și pârâtul G.E.M., aceasta nu va

mai fi analizată, având în vedere lipsa calității procesuale pasive a

societății de asigurări care, implicit înlătură și principiul solidarității.

Pentru considerentele expuse

anterior, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul declarat de reclamanta O.E. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de O.E. împotriva deciziei nr. 285/A din 5 martie 2004 a Curții de

Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.