ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 249/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune reclamantul A.C., în

contradictoriu cu SC C. SA și A.P.C. Sibiu a solicitat ca prin hotărârea care

se va pronunța să de dispună obligarea pârâtei SC C. SA la plata sumei de

302.644.713 lei dividende actualizate pe anii 1998, 1999 și 2001, la predarea

unui număr de 165 de acțiuni nominative și la daune cominatorii pentru

neachitarea sumei datorate cu titlu de dividende precum și pentru nepredarea

acțiunilor, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Sibiu prin sentința nr. 2144

din 16 iunie 2004, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune

privind dividendele pe anul 1998, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe

pârâta SC C. SA la plata către reclamant a sumei de 18.144.369 lei,

reprezentând dividende pe anii 1999 și 2001, actualizate la data plății și a

respins celelalte capete de cerere. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut în esență, că dreptul la acțiune pentru plata dividendelor se prescrie

în termen de 3 ani, conform art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 și că în

raport de data introducerii acțiunii, dreptul de a pretinde dividendele pe anul

1998 a intrat sub incidența prescripției.

Pentru anii 1999 și 2001, suma

datorată cu titlu de dividende a fost stabilită de expertiza contabilă

efectuată în cauză. Cât privește obligația de remitere a acțiunilor nominative,

instanța de fond a respins atât capătul principal de cerere cât și daunele

cominatorii solicitate. De asemenea s-au respins pretențiile pentru daune

cominatorii aferente obligației de plată a dividendelor cu motivarea că acestea

se acordă numai în cazul obligațiilor de a face care implică faptul personal al

debitorului care nu se poate executa silit.

Sentința a fost apelată de

reclamant, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 270/2004 a respins

apelul acestuia ca nefondat.

Apelantul a criticat sentința în

partea care privește aplicarea prescripției pentru dividendele din anul 1998

cât și în partea care privește respingerea capătului de cerere referitor la predarea

acțiunilor nominative.

S-a stabilit de instanța de apel

față de criticile formulate de reclamant, că dispozițiile art. 67 alin. (5) din

Legea nr. 31/1990 au fost corect aplicate și că în lipsa unor dovezi din care

să rezulte că acțiunile s-au emis în formă materializată pretențiile

reclamantului au fost corect respinse.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs, reclamantul A.C. prin care a invocat motivul prevăzut

de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că:

a) În mod greșit s-a respins ca

nefondat apelul său prin care a criticat greșita admitere a excepției

prescripției extinctive a dreptului material la acțiune. În concret, recurentul

a susținut că termenul de prescripție de 3 ani nu a început să curgă de la data

de 15 aprilie 1999 ci de la data de 25 februarie 2002 când s-a pronunțat

decizia nr. 228/2002 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care i s-a atestat

calitatea de acționar. În drept a invocat art. 7 alin. (3) din decretul nr. 167/1958,

apreciind că dreptul său a fost afectat de o condiție suspensivă și ca urmare

termenul de 3 ani se împlinea la 25 februarie 2005.

b) A doua critică vizează

respingerea capătului de cerere privind predarea celor 165 de acțiuni

nominative, iar în sprijinul acestei critici a invocat art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.

Recurentul a susținut că nu a

existat o hotărâre de anulare a acțiunilor pe care le deține ci doar o

redistribuire a acestor acțiuni, că suplimentul la raportul de expertiză a

conchis în mod clar că redistribuirea nu a vizat acțiunile sale și că potrivit

fișei de identificare din 28 noiembrie 2000 figurează pe lista acționarilor cu

un aport de 165 de acțiuni nominative. În acest sens a făcut trimitere la

prevederile art. 10 din statutul A.P.C., prin care se stipulează că asociația

remite acțiunile participanților imediat după cumpărare, adică la 4 aprilie 1994

și respectiv 9 aprilie 1994.

Recursul este nefondat.

a) Prima critică încadrată de

recurent în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează aplicarea

greșită a legii, respectiv a dispozițiilor legale privind prescripția dreptului

de a pretinde dividendele, care își găsește reglementarea într-o lege specială,

Legea nr. 31/1990.

Anterior modificării textului art. 67

alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care constituie sediul materiei în problema

analizată, obligația de plată a dividendelor devenea exigibilă după aprobarea

exercițiului financiar încheiat pe anul precedent, de către adunarea generală

sau la termenul stabilit de adunarea generală.

Prin urmare, analiza momentului de

la care s-a născut dreptul de a obține dividendele, prin valorificarea acestui

drept în instanță a fost corect stabilit de instanța de apel ca fiind 15

aprilie 1999, data aprobării situației financiare pentru anul 1998.

Nu există nici un argument care să

justifice susținerea recurentului în legătură cu existența unei condiții

suspensive legată de confirmarea calității sale de acționar. În acest sens, art.

67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 stabilea expres că dividendele se plătesc

proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul

constitutiv nu se prevede altfel. Din actele dosarului nu rezultă că i-a fost

contestată calitatea de acționar, ci, dimpotrivă rezultă că și-a valorificat în

instanță dreptul de a pretinde dividende încă din anul 1994, dividende pe care

le-a obținut. Așadar, termenul pe care îl invocă recurentul nu a fost afectat

de o condiție suspensivă așa cum susține neîntemeiat în primul motiv de recurs.

Mai mult recurentul însuși a precizat în ultimul alineat din recursul său că

prin actul adițional din 30 august 1994 încheiat la notariat și înregistrat la

C.C.I.A. Sibiu acesta figura în lista acționarilor cu un aport aferent unui

număr de 165 de acțiuni nominative.

b) Prin al doilea motiv, se invocă art.

304 alin. (10) C. proc. civ., în vigoare la data promovării recursului,

potrivit căruia se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri atunci

„când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi

administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”.

Examinând argumentele aduse în

sprijinul acestui motiv se constată că, în realitate, recurentul face un

comentariu privind raportul de expertiză cu trimitere apoi la pag. 5 din

supliment în legătură cu faptul că acțiunile sale nominative nu au fost anulate

ci a avut loc o redistribuire a unui număr de 2053 de acțiuni. Așadar nu s-a

adus nici un argument în legătură cu cerința punctului 10 din art. 304 C. proc.

civ.

Mai este de reținut că atât instanța

de apel cât și cea de fond au respins capătul de cerere privind predarea celor

165 acțiuni nominative cu motivarea că, în speță, nu s-a dovedit faptul că

acțiunile au fost emise în formă materializată. Aceste constatări ale

instanțelor nu au fost criticate ci se aduc argumente în legătură cu faptul că

reclamantul este acționar, calitate care nu i-a fost contestată ci, dimpotrivă,

reconfirmată prin obligarea societății la plata dividendelor.

În consecință, întrucât și această

critică este nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantului

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul A.C. împotriva deciziei nr. 270/ A din 29 octombrie

2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2006.