ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 249/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune reclamantul A.C., în contradictoriu cu SC C. SA și A.P.C. Sibiu a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să de dispună obligarea pârâtei SC C. SA la plata sumei de 302.644.713 lei dividende actualizate pe anii 1998, 1999 și 2001, la predarea unui număr de 165 de acțiuni nominative și la daune cominatorii pentru neachitarea sumei datorate cu titlu de dividende precum și pentru nepredarea acțiunilor, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Sibiu prin sentința nr. 2144 din 16 iunie 2004, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind dividendele pe anul 1998, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâta SC C. SA la plata către reclamant a sumei de 18.144.369 lei, reprezentând dividende pe anii 1999 și 2001, actualizate la data plății și a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că dreptul la acțiune pentru plata dividendelor se prescrie în termen de 3 ani, conform art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 și că în raport de data introducerii acțiunii, dreptul de a pretinde dividendele pe anul 1998 a intrat sub incidența prescripției. Pentru anii 1999 și 2001, suma datorată cu titlu de dividende a fost stabilită de expertiza contabilă efectuată în cauză. Cât privește obligația de remitere a acțiunilor nominative, instanța de fond a respins atât capătul principal de cerere cât și daunele cominatorii solicitate. De asemenea s-au respins pretențiile pentru daune cominatorii aferente obligației de plată a dividendelor cu motivarea că acestea se acordă numai în cazul obligațiilor de a face care implică faptul personal al debitorului care nu se poate executa silit.

Sentința a fost apelată de reclamant, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 270/2004 a respins apelul acestuia ca nefondat. Apelantul a criticat sentința în partea care privește aplicarea prescripției pentru dividendele din anul 1998 cât și în partea care privește respingerea capătului de cerere referitor la predarea acțiunilor nominative. S-a stabilit de instanța de apel față de criticile formulate de reclamant, că dispozițiile art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 au fost corect aplicate și că în lipsa unor dovezi din care să rezulte că acțiunile s-au emis în formă materializată pretențiile reclamantului au fost corect respinse. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, reclamantul A.C.

prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că: a) În mod greșit s-a respins ca nefondat apelul său prin care a criticat greșita admitere a excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune. În concret, recurentul a susținut că termenul de prescripție de 3 ani nu a început să curgă de la data de 15 aprilie 1999 ci de la data de 25 februarie 2002 când s-a pronunțat decizia nr. 228/2002 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care i s-a atestat calitatea de acționar. În drept a invocat art. 7 alin. (3) din decretul nr. 167/1958, apreciind că dreptul său a fost afectat de o condiție suspensivă și ca urmare termenul de 3 ani se împlinea la 25 februarie 2005. b) A doua critică vizează respingerea capătului de cerere privind predarea celor 165 de acțiuni nominative, iar în sprijinul acestei critici a invocat art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. Recurentul a susținut că nu a existat o hotărâre de anulare a acțiunilor pe care le deține ci doar o redistribuire a acestor acțiuni, că suplimentul la raportul de expertiză a conchis în mod clar că redistribuirea nu a vizat acțiunile sale și că potrivit fișei de identificare din 28 noiembrie 2000 figurează pe lista acționarilor cu un aport de 165 de acțiuni nominative. În acest sens a făcut trimitere la prevederile art. 10 din statutul A.P.C., prin care se stipulează că asociația remite acțiunile participanților imediat după cumpărare, adică la 4 aprilie 1994 și respectiv 9 aprilie 1994. Recursul este nefondat. a) Prima critică încadrată de recurent în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor legale privind prescripția dreptului de a pretinde dividendele, care își găsește reglementarea într-o lege specială, Legea nr. 31/1990. Anterior modificării textului art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care constituie sediul materiei în problema analizată, obligația de plată a dividendelor devenea exigibilă după aprobarea exercițiului financiar încheiat pe anul precedent, de către adunarea generală sau la termenul stabilit de adunarea generală. Prin urmare, analiza momentului de la care s-a născut dreptul de a obține dividendele, prin valorificarea acestui drept în instanță a fost corect stabilit de instanța de apel ca fiind 15 aprilie 1999, data aprobării situației financiare pentru anul 1998. Nu există nici un argument care să justifice susținerea recurentului în legătură cu existența unei condiții suspensive legată de confirmarea calității sale de acționar.

În acest sens, art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 stabilea expres că dividendele se plătesc proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Din actele dosarului nu rezultă că i-a fost contestată calitatea de acționar, ci, dimpotrivă rezultă că și-a valorificat în instanță dreptul de a pretinde dividende încă din anul 1994, dividende pe care le-a obținut. Așadar, termenul pe care îl invocă recurentul nu a fost afectat de o condiție suspensivă așa cum susține neîntemeiat în primul motiv de recurs. Mai mult recurentul însuși a precizat în ultimul alineat din recursul său că prin actul adițional din 30 august 1994 încheiat la notariat și înregistrat la C.C.I.A.

Sibiu acesta figura în lista acționarilor cu un aport aferent unui număr de 165 de acțiuni nominative. b) Prin al doilea motiv, se invocă art. 304 alin. (10) C. proc. civ., în vigoare la data promovării recursului, potrivit căruia se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri atunci „când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”. Examinând argumentele aduse în sprijinul acestui motiv se constată că, în realitate, recurentul face un comentariu privind raportul de expertiză cu trimitere apoi la pag. 5 din supliment în legătură cu faptul că acțiunile sale nominative nu au fost anulate ci a avut loc o redistribuire a unui număr de 2053 de acțiuni.

Așadar nu s-a adus nici un argument în legătură cu cerința punctului 10 din art. 304 C. proc. civ. Mai este de reținut că atât instanța de apel cât și cea de fond au respins capătul de cerere privind predarea celor 165 acțiuni nominative cu motivarea că, în speță, nu s-a dovedit faptul că acțiunile au fost emise în formă materializată. Aceste constatări ale instanțelor nu au fost criticate ci se aduc argumente în legătură cu faptul că reclamantul este acționar, calitate care nu i-a fost contestată ci, dimpotrivă, reconfirmată prin obligarea societății la plata dividendelor. În consecință, întrucât și această critică este nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantului va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.C. împotriva deciziei nr. 270/ A din 29 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2006.