ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10621/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10621/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea dată de Judecătoria sectorului

2 București, la 17 februarie 2005, în dosarul nr. 436/2005, a fost admisă

excepția de conexitate și, potrivit dispozițiilor art. 404

2

alin. (1)

C. proc. civ., și art. 164 C. proc. civ. s-a trimis cauza privind pe reclamantul

I.I. și pe pârâții M.A. și A.E. Tribunalului București, secția civilă, în

vederea întrunirii cu pricina care face obiectul dosarului nr. 306/2004.

Primind dosarul, Tribunalul

București, prin sentința civilă nr. 222 din 15 martie 2005, a admis excepția de

necompetență materială a tribunalului. În temeiul art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., raportat la art. 164 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București și, constatând ivit

conflict negativ de competență a înaintat dosarul Curții de Apel București

pentru soluționarea conflictului.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 16 din 27 aprilie 2005, a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a reținut că „în condițiile în care judecătoria nu a invocat

propria necompetență, ci a apreciat că operează o prorogare de competență în

favoarea tribunalului investit cu un litigiu aflat în strânsă legătură cu

pricina pe care o soluționa” nu este îndeplinită situația premisă pentru un

conflict negativ de competență. Se analizează însă dispozițiile incidente în

materia conexității, în vederea stabilirii instanței competente, deoarece excepția

conexității, invocată de instanțe, a produs ca efect dezinvestirea succesivă a

judecătoriei și tribunalului.

Potrivit art. 164 alin. (1) C. proc.

civ. pot fi întrunite pricini care se află înaintea aceleiași instanțe sau la

instanțe deosebite de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar

împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă

legătură.

Or, în cauză, cele două pricini nu

sunt în același grad de jurisdicție. Acțiunea care are ca obiect anularea

actului de adjudecare, este la faza procesuală a judecării, în primă instanță,

iar litigiul privitor la partajul bunurilor se judecă de instanța de apel, cu

evocarea fondului, în temeiul art. 297 C. proc. civ.

De aceea, nefiind incidente

dispozițiile art. 164 alin. (1) C. proc. civ., competența să soluționeze în

fond cererea pentru anularea actului de adjudecare este judecătoria ca instanță

de drept comun.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta care, invocând art. 304

1

C. proc. civ.,

prezintă istoricul procesului de partaj purtat de părți și contextul în care

intimatul-reclamant a formulat cerere pentru anulare act, înregistrată la

Judecătoria sectorului 2 București, iar în finalul declarației de recurs

apreciază că tribunalul este instanța competentă să soluționeze cererea,

deoarece, prin decizia civilă nr. 277/A din 26 aprilie 2005, pronunțată în

dosarul nr. 306/2004, procesul de partaj a fost soluționat în fond tot la

tribunal.

Recursul este nul.

Conform art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 306 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.1, care se referă la motivele de

ordine publică.

Motivele de recurs sunt prevăzute

limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 304

1

C. proc. civ.,

invocat de recurentă, prevede că recursul declarat împotriva unei hotărâri

care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele

de casare prevăzute de art. 304.

În prezenta cauză, recurenta, căreia

hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 9 iunie 2005, a declarat

recurs la data de 14 iunie 2005, iar în declarația de recurs nu formulează

critici care să privească modul de aplicare a art. 164 C. proc. civ., text pe

care curtea de apel și-a întemeiat soluția pronunțată prin hotărârea atacată.

Recurenta prezintă modul de

desfășurare a procesului de partaj, contextul în care intimatul-reclamant a

formulat acțiune pentru constatare nulitate act și apreciază că tribunalul

(care a soluționat deja pricina cu care urma să se întrunească această acțiune)

este instanța competentă să soluționeze cererea în fond, fără să critice

soluția pronunțată prin hotărârea atacată, în raport de prevederile legale care

fac posibilă întrunirea mai multor pricini.

Or, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., indicat de recurentă, pot fi invocate și dezvoltate și alte motive

de recurs decât cele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., însă partea

trebuie să invoce motive de recurs și nu să facă simple aprecieri, iar în

motivele invocate trebuie să se refere la modul de judecată al instanței și nu

la împrejurări care nu privesc legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, constatându-se că

recurenta nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 lit. c) și art. 304

1

C. proc. civ. și că nu există motive de ordine publică pentru a se aplica art. 306

alin. (2) C. proc. civ. conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va

constata nul recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de pârâta A.E. împotriva

sentinței civile nr. 16 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a

VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2005.