ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 557/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 10520 din 10 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei SC S.I. SRL și pe cale de consecință a anulat acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Olt împotriva pârâtei SC S.I. SRL. De asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu O.R.C. de pe lângă Tribunalul București.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că societatea pârâtă a fost dizolvată de drept și radiată din oficiu, conform Legii nr. 314/2001, pentru neînscrierea mențiunii privind majorarea capitalului social la limita maximă legală, prin încheierea judecătorului delegat din 19 noiembrie 2001, potrivit înregistrărilor din 20 noiembrie 2001 și 29 martie 2002. De la data încetării persoanei juridice încetează și capacitatea procesuală de folosință de care se bucură aceasta, împrejurare pentru care a fost admisă excepția ridicată din oficiu. Pe cale de consecință, în baza art. 161 C. proc. civ. a fost anulată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, fără capacitate de folosință.

Referitor la fondul cauzei, s-a apreciat că în raport de dispozițiile Legii nr. 428/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 18/2001 și de dispozițiile Legii nr. 314/2001, dreptul reclamantei nu formează obiectul unui litigiu care să fie înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești, că cererea de încuviințare a executării silite nu suplinește această cerință și că reclamanta avea la dispoziție un titlu executoriu, respectiv biletul la ordin, pe care în conformitate cu art. 106 coroborat cu art. 61 din Legea nr. 58/1934 putea să îl pună în executare. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 98 din 10 februarie 2005 a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC C. SA, societate în lichidare, reprezentată de lichidator judiciar SC E.G.

SRL, împotriva sentinței nr. 10520 din 10 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în sensul că a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins cererea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a stabilit că anulând cererea de chemare în judecată numai în ce o privește pe SC S.I. SRL, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții legale sunt incidente numai în cazul în care se constată lipsa capacității de exercițiu, nu a capacității de folosință. Mai mult, soluția de anulare a cererii în ce o privește pe această pârâtă nu poate fi primită, deoarece soluția trebuie să fie opozabilă chiar societății în legătură cu care se tinde la redobândirea capacității de folosință, fie și limitată la actele de lichidare.

Pe fondul litigiului dintre părți, instanța de apel a pus în discuție la 10 februarie 2005 aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 428/2002, raportat la data efectuării mențiunii din oficiu privind radierea și a apreciat cererea ca fără temei legal. Astfel dispozițiile Legii nr. 428/2002, care prevăd nulitatea de drept a radierii în anumite situații, au intrat în vigoare la 10 iulie 2002, deci ulterior dizolvării și radierii societății intimate pârâte. Împotriva deciziei nr. 98 din 10 februarie 2005, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC C. SA Olt prin lichidator judiciar SC E.G.

SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească sub aspectele că a fost interpretat greșit actul dedus judecății și aplicată greșit legea, prin aceea că dispozițiile cuprinse în Legea nr. 428/2002 sunt în completarea Legii nr. 314/2001, în sensul că radierea societăților comerciale aflate în situația de a avea datorii față de creditori se radiază în cel mult 6 luni de la apariția legii, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimata pârâtă SC S.I. SRL București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.

Printr-o integrală și corectă apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit o reală situație de fapt și de drept, care a impus respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, în esență deoarece dispozițiile Legii nr. 428/2002 care prevăd nulitatea de drept a radierii în anumite situații, au intrat în vigoare la 10 iulie 2002, deci ulterior dizolvării și radierii societății pârâte. Amplu argumentat și documentat, a fost evidențiată împrejurarea că temeiul de drept al cererii reclamantei l-a constituit cadrul legal conferit de Legea nr. 428/2002, iar intrarea în vigoare a acestei legi a avut loc la data publicării ei în M. Of., adică la 10 iulie 2002. În contextul expus anterior, își găsește aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor ridicate de acțiunea în timp a legilor civile, care este principiul neretroactivității.

Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ. în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”. Doctrina juridică a definit principiul neretroactivității legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecință firească a principiului neretroactivității există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.

În același sens sunt și dispozițiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Cadrul juridic și argumentele expuse, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC C. SA Olt prin lichidator judiciar SC E.G. SRL să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia comercială nr. 98 din 10 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA prin lichidator SC E.G. SRL Slatina, împotriva deciziei nr. 98 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 februarie 2006.