ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5986/2005

Deliberând asupra recursului de

față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 2

septembrie 2003 reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC B.M.R.

SA Roșiorii de Vede și Oficiul de Stat pentru invenții și mărci (denumit în

continuare O.S.I.M. ), să se dispună anularea certificatului de înregistrare a

mărcii verbale S. nr. 36137 (depășit reacțional reglementar 050090 din 19

martie 1998) eliberat de O.S.I.M. în favoarea societății comerciale pârâte;

obligarea O.S.I.M. la publicarea hotărârii ce se va pronunța în Buletinul

Oficial de Proprietate Industrială și la continuarea procedurii de examinare a

dosarului nr. 2002 02972 din 25 iunie 2001 cu acordarea protecției pentru

clasele pentru care a fost frustrat prin decizia din 27 mai 1996.

Tribunalul București, secția a III a

civilă, investit u soluționarea cererii de chemare în judecată, prin sentința

civilă nr. 938 din 15 octombrie 2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

A reținut că atâta timp cât

reclamantul nu a obținut protecția juridică impusă de lege pentru denumirea S.,

pe care a folosit-o în activitatea sa comercială, nu poate pretinde că ar fi

fost prejudiciat în vreun fel. Reclamantul ar fi trebuit să urmărească

îndeaproape când anume expiră protecția acordată pentru marca internațională și

după aceea să depună diligențe pentru a obține înregistrarea mărcii.

Reclamantul a acționat tardiv, mult după momentul când R. SA a constituit

depozitul național reglementar.

Apelul declarat de reclamant a fost

respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin

decizia civilă nr. 1817 de la 27 septembrie 2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamantul a obținut protecție pentru marca S. cu element figurativ

clasele 9 și 11 la 13. Deși la aceeași dată a solicitat înregistrarea mărcii și

pentru clasa 32,b 28 februarie 1996 a primit aviz provizoriu de respingere a

înregistrării mărcii pentru această clasă cu motivarea că există marcă

internațională S. care beneficia de protecție și în România. Reclamantul nu a

făcut opoziție împotriva acestui aviz de respingere. Pârâta a făcut cerere de

înregistrare pentru clasele 32 și 35 b 19 martie 1998, după expirarea perioadei

de protecție ce a intervenit la 6 octombrie 1995.

Faptul că, în lipsa înregistrării

mărcii și pentru clasa 32, reclamantul și-a extins producția și la băuturi

alcoolice, el deținând protecția mărcii S. pentru clasa 33 b 25 iunie 2001,

nu-i poate fi imputabil nici pârâtei și nici O.S.I.M. Clasa 33 exclude din

categoria băuturilor alcoolice berea, conform clasificării de la Nisa, berea

fiind inclusă în clasa 32. Nu se poate considera că cele două părți foloseau

marca S. pentru produse sau servicii similare, astfel încât să se producă

confuzie pentru public, deoarece clasa 33 exclude berea din cadrul băuturilor

alcoolice.

Reclamantul nu a produs și bere,

astfel încât să se considere că pârâta nu s-a informat în legătură cu existența

pe piață a unui produs similar marca S. și deci să se considere că a fost de

rea credință la înregistrarea mărcii.

În egală măsură nici O.S.I.M. nu a

fost de rea credință atunci când i-a comunicat pârâtei că nu s-a găsit nimic

opozabil pentru denumirea S.

Argumentele prezentate au răspuns

motivelor de apel invocate de reclamant referitoare la faptul că: O.S.I.M. a

acordat protecție intimatei în aceleași condiții în care reclamantului îi

respinsese protecția pe clasele 32 și 35; prima instanță nu a luat în

considerare răspunsul la întâmpinarea intimatei prin care reclamantul argumenta

că societatea a solicitat și a obținut cu rea credință marca S.; reclamantul a

folosit primul denumirea, iar pârâta produce și comercializează sub această

denumire unul din sortimentele de bere din portofoliul propriu de mărci, dar

apare pe etichetă ca o marcă secundară, denumirea principală fiind R.; atât

berea cât și băuturile alcoolice conțin alcool și sunt produse similare, chiar

dacă aparțin unor clase diferite.

Împotriva acestei hotărâri apelantul

a declarat recurs, critică întemeiată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8,

și 9 C. proc. civ., privind următoarele aspecte:

Instanța nu a luat în considerare

argumentele referitoare la obținerea cu rea credință, profitând de neatenția

unui examinator O.S.I.M. a interpretat greșit înscrisurile depuse în apel ori

nu le-a luat în considerare, pronunțând o hotărâre cu interpretarea greșită a

legii.

Curtea de apel nu a observat că

recurentul a fost primul care a solicitat înregistrarea mărcii, pe care a

folosit-o efectiv, iar O.S.I.M. a acordat protecție R. SA, societate fantomă,

în exact aceleași condiții în care recurentului îi fusese refuzat.

Instanța s-a pronunțat asupra

acțiunii în anularea întemeiată în baza dispozițiilor art. 48 alin. (2) din

Legea nr. 84/1998 fără a cere audierea conducerii societății comerciale.

Societatea recurentului produce

băuturi alcoolice sub marca S. Atât berea cât și băuturile alcoolice conțin

alcool și sunt produse similare, chiar dacă berea, alături de sucuri este din

clasa 32, iar băuturile alcoolice din clasa 33.

Băuturile alcoolice S. sunt băuturi

din clasa lux, în timp ce berea S. este o apariție modestă, care se adresează

segmentului ieftin al pieței.

Berea S. și băuturile alcoolice S.

nu pot coexista fără a produce confuzii grave în rândul consumatorilor.

Intimata, în conformitate cu

dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a depus întâmpinare prin care

solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat; se solicită, pe cale

de excepție, să se constate nulitatea cererii de recurs pentru lipsa

mențiunilor prevăzute de art. 301

1

lit. a) C. proc. civ. deoarece

lipsesc mențiunile referitoare la sediul părților, număr de înmatriculare în

Registrul comerțului, C.U.I, cont bancar.

Excepția nulității pentru lipsa

mențiunilor prevăzute de art. 302

1

lit. a) C. proc. civ. este

nefondată întrucât textul a fost declarat neconstituțional în măsura în care se

interpretează ca fiind o nulitate absolută. Fiind în prezența unei nulități

relative, actul de procedură se va declara nul numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor [art.

105 alin. (2) C. proc. civ.). Cum intimata și-a făcut apărările necesare, prin

depunerea întâmpinării și cum aceasta nu a dovedit vreo vătămare ce nu poate fi

înlăturată decât prin anularea cererii de recurs, instanța constată, așa cum

s-a arătat, că excepția este nefondată.

Analizând decizia, în limita

motivelor de recurs invocate art. 304 pct. 7, 8, și 9 C. proc. civ., și în

raport de probatoriul administrat, vor fi reținute următoarele:

Conform art. 48 lit. b) din Legea

nr. 84/1998 anularea unei mărci poate fi cerută de orice persoană interesată

atunci când înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6

din lege. În temeiul art. 6 lit. c) o marcă este refuzată la înregistrare dacă

este similară cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor

produse sau servicii identice, sau similare, dacă există un risc de confuzie

pentru public, incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară, iar

potrivit art. 6 lit. d) refuzul de înregistrare intervine atunci când marca este

identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii

identice sau similare, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii.

În speță, nu sunt îndeplinite

cerințele nici unuia din textele enunțate.

Astfel, reclamantul a obținut

protecție pentru marca S. cu element figurativ, clasele 9 și 11 la 13 octombrie

1993.

Deși la aceeași dată a solicitat

înregistrarea mărcii și pentru clasa 32, a primit aviz provizoriu de respingere

a înregistrării mărcii pentru această clasă cu motivarea că există marca

internațională S.A., care beneficia de protecție și în România până la 6

octombrie 1995.

Intimata a formulat cererea de

înregistrare a mărcii S. pentru clasele 32 și 35 la 19 martie 1998, după

expirarea perioadei de protecție în România a mărcii internaționale, cerere ce

a fost admisă.

Rezultă astfel că motivele ce au

condus la emiterea avizului provizoriu de respingere a mărcii, aviz necontestat

de recurent, sunt divergente motivelor ce au condus la admiterea cererii de

înregistrare a mărcii S. de către intimat, câtă vreme la 13 octombrie 1993

marca internațională S.A. beneficia de protecție în România, iar la 19 martie 1998,

protecția expirase.

Clasa 33 pentru care reclamantul a

obținut protecția mărcii S. exclude din categoria băuturilor alcoolice berea,

care este inclusă în clasa 32 a băuturilor răcoritoare.

În rândul publicului avizat nu poate

exista riscul de confuzie între o băutură alcoolică (vodcă, gin) și bere,

băutură considerată a fi răcoritoare.

Nefondate sunt și motivele referitoare

la nesocotirea notorietății mărcii S. pe piața românească câtă vreme recurentul

deși ținut, de dispozițiile Regulii 16 alin. (4) H.G. 833/1998, să dovedească,

prin orice mijloc de probă, cunoașterea largă a mărcii pe teritoriul României,

nu a produs aceste dovezi.

Depunerea unor diplome obținute în

cadrul unor concursuri ori a unor factori nu reprezintă probe în sensul

dovedirii notorietății mărcii ci doar atestări din partea unor specialiști că

băuturile alcoolice produse sunt de calitate precum și faptul că aceste băuturi

se fabrică și se comercializează.

Nefondate se găsesc a fi și

criticile referitoare la nerealizarea înscrisurilor depuse în apel câtă vreme

acestea nu au fost înscrisuri noi, propuse în condițiile art. 292 C. proc. civ.,

ci înscrisuri care existau și în dosarul de primă instanță (facturi fiscale,

certificate de înmatriculare, etichete etc.).

Reaua credință, invocată de

recurent, trebuia probată, căci buna credință se prezumă.

Astfel intimata a constituit

depozitul național reglementar pentru marca S. clasele 32 și 35 la 19 martie 1998,

decizia de admitere a cererii fiind dată la 22 martie 2000.

Recurentul, dacă s-ar fi considerat

vătămat în drepturile sale de titular al mărcii S. nr. 24136 ar fi putut

formula o opoziție la înregistrarea mărcii S. nr. 3613, cale de atac

neutilizată, cum neutilizat a fost și dreptul de a formula contestație la

înregistrarea parțială a mărcii nr. 24136.

De precizat că în cazul procedurilor

derulate în vederea înregistrării mărcilor, O.S.I.M. nu examinează buna sau

reaua credință a solicitanților la momentul depunerii cererii de înregistrare,

căci reaua credință poate fi un motiv de anulare a mărcii și nu de refuz a

protecției.

Totodată, O.S.I.M. examinează

notorietatea unei mărci doar în eventualitatea în care se formulează o opoziție

în care se invocă ca drept anterior o marcă notorie și nu din oficiu, în faza

de examinare de fond.

Din argumentele prezentate rezultă

netemeinicia motivelor de recurs referitoare la reaua credință a O.S.I.M. (denumit

de recurent ”neglijența unui funcționar”).

Nefondată este și critica

referitoare la ignorarea faptului utilizării de către recurent a denumirii S. începând

cu anul 1990, întrucât acordarea titlului de protecție se face în favoarea

celui care a depus primul o cerere de înregistrare și nu celui care folosește

marca.

Pentru considerentele arătate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul D.I. împotriva deciziei nr. 1817 din 27 septembrie 2004

a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 iulie 2005.