ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5986/2005

Deliberând asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la 2 septembrie 2003 reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC B.M.R. SA Roșiorii de Vede și Oficiul de Stat pentru invenții și mărci (denumit în continuare O.S.I.M. ), să se dispună anularea certificatului de înregistrare a mărcii verbale S. nr. 36137 (depășit reacțional reglementar 050090 din 19 martie 1998) eliberat de O.S.I.M. în favoarea societății comerciale pârâte; obligarea O.S.I.M.

la publicarea hotărârii ce se va pronunța în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială și la continuarea procedurii de examinare a dosarului nr. 2002 02972 din 25 iunie 2001 cu acordarea protecției pentru clasele pentru care a fost frustrat prin decizia din 27 mai 1996. Tribunalul București, secția a III a civilă, investit u soluționarea cererii de chemare în judecată, prin sentința civilă nr. 938 din 15 octombrie 2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată. A reținut că atâta timp cât reclamantul nu a obținut protecția juridică impusă de lege pentru denumirea S., pe care a folosit-o în activitatea sa comercială, nu poate pretinde că ar fi fost prejudiciat în vreun fel. Reclamantul ar fi trebuit să urmărească îndeaproape când anume expiră protecția acordată pentru marca internațională și după aceea să depună diligențe pentru a obține înregistrarea mărcii.

Reclamantul a acționat tardiv, mult după momentul când R. SA a constituit depozitul național reglementar. Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 1817 de la 27 septembrie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a obținut protecție pentru marca S. cu element figurativ clasele 9 și 11 la 13. Deși la aceeași dată a solicitat înregistrarea mărcii și pentru clasa 32,b 28 februarie 1996 a primit aviz provizoriu de respingere a înregistrării mărcii pentru această clasă cu motivarea că există marcă internațională S. care beneficia de protecție și în România. Reclamantul nu a făcut opoziție împotriva acestui aviz de respingere.

Pârâta a făcut cerere de înregistrare pentru clasele 32 și 35 b 19 martie 1998, după expirarea perioadei de protecție ce a intervenit la 6 octombrie 1995. Faptul că, în lipsa înregistrării mărcii și pentru clasa 32, reclamantul și-a extins producția și la băuturi alcoolice, el deținând protecția mărcii S. pentru clasa 33 b 25 iunie 2001, nu-i poate fi imputabil nici pârâtei și nici O.S.I.M. Clasa 33 exclude din categoria băuturilor alcoolice berea, conform clasificării de la Nisa, berea fiind inclusă în clasa 32. Nu se poate considera că cele două părți foloseau marca S. pentru produse sau servicii similare, astfel încât să se producă confuzie pentru public, deoarece clasa 33 exclude berea din cadrul băuturilor alcoolice.

Reclamantul nu a produs și bere, astfel încât să se considere că pârâta nu s-a informat în legătură cu existența pe piață a unui produs similar marca S. și deci să se considere că a fost de rea credință la înregistrarea mărcii. În egală măsură nici O.S.I.M. nu a fost de rea credință atunci când i-a comunicat pârâtei că nu s-a găsit nimic opozabil pentru denumirea S. Argumentele prezentate au răspuns motivelor de apel invocate de reclamant referitoare la faptul că: O.S.I.M.

a acordat protecție intimatei în aceleași condiții în care reclamantului îi respinsese protecția pe clasele 32 și 35; prima instanță nu a luat în considerare răspunsul la întâmpinarea intimatei prin care reclamantul argumenta că societatea a solicitat și a obținut cu rea credință marca S.; reclamantul a folosit primul denumirea, iar pârâta produce și comercializează sub această denumire unul din sortimentele de bere din portofoliul propriu de mărci, dar apare pe etichetă ca o marcă secundară, denumirea principală fiind R.; atât berea cât și băuturile alcoolice conțin alcool și sunt produse similare, chiar dacă aparțin unor clase diferite. Împotriva acestei hotărâri apelantul a declarat recurs, critică întemeiată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, și 9 C. proc.

civ., privind următoarele aspecte: Instanța nu a luat în considerare argumentele referitoare la obținerea cu rea credință, profitând de neatenția unui examinator O.S.I.M. a interpretat greșit înscrisurile depuse în apel ori nu le-a luat în considerare, pronunțând o hotărâre cu interpretarea greșită a legii. Curtea de apel nu a observat că recurentul a fost primul care a solicitat înregistrarea mărcii, pe care a folosit-o efectiv, iar O.S.I.M. a acordat protecție R. SA, societate fantomă, în exact aceleași condiții în care recurentului îi fusese refuzat. Instanța s-a pronunțat asupra acțiunii în anularea întemeiată în baza dispozițiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 fără a cere audierea conducerii societății comerciale.

Societatea recurentului produce băuturi alcoolice sub marca S. Atât berea cât și băuturile alcoolice conțin alcool și sunt produse similare, chiar dacă berea, alături de sucuri este din clasa 32, iar băuturile alcoolice din clasa 33. Băuturile alcoolice S. sunt băuturi din clasa lux, în timp ce berea S. este o apariție modestă, care se adresează segmentului ieftin al pieței. Berea S. și băuturile alcoolice S. nu pot coexista fără a produce confuzii grave în rândul consumatorilor. Intimata, în conformitate cu dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a depus întâmpinare prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat; se solicită, pe cale de excepție, să se constate nulitatea cererii de recurs pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art. 301 1 lit. a) C. proc.

civ. deoarece lipsesc mențiunile referitoare la sediul părților, număr de înmatriculare în Registrul comerțului, C.U.I, cont bancar. Excepția nulității pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art. 302 1 lit. a) C. proc. civ. este nefondată întrucât textul a fost declarat neconstituțional în măsura în care se interpretează ca fiind o nulitate absolută. Fiind în prezența unei nulități relative, actul de procedură se va declara nul numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor [art. 105 alin. (2) C. proc. civ.). Cum intimata și-a făcut apărările necesare, prin depunerea întâmpinării și cum aceasta nu a dovedit vreo vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea cererii de recurs, instanța constată, așa cum s-a arătat, că excepția este nefondată.

Analizând decizia, în limita motivelor de recurs invocate art. 304 pct. 7, 8, și 9 C. proc. civ., și în raport de probatoriul administrat, vor fi reținute următoarele: Conform art. 48 lit. b) din Legea nr. 84/1998 anularea unei mărci poate fi cerută de orice persoană interesată atunci când înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6 din lege. În temeiul art. 6 lit. c) o marcă este refuzată la înregistrare dacă este similară cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice, sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară, iar potrivit art. 6 lit. d) refuzul de înregistrare intervine atunci când marca este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii.

În speță, nu sunt îndeplinite cerințele nici unuia din textele enunțate. Astfel, reclamantul a obținut protecție pentru marca S. cu element figurativ, clasele 9 și 11 la 13 octombrie 1993. Deși la aceeași dată a solicitat înregistrarea mărcii și pentru clasa 32, a primit aviz provizoriu de respingere a înregistrării mărcii pentru această clasă cu motivarea că există marca internațională S.A., care beneficia de protecție și în România până la 6 octombrie 1995. Intimata a formulat cererea de înregistrare a mărcii S. pentru clasele 32 și 35 la 19 martie 1998, după expirarea perioadei de protecție în România a mărcii internaționale, cerere ce a fost admisă. Rezultă astfel că motivele ce au condus la emiterea avizului provizoriu de respingere a mărcii, aviz necontestat de recurent, sunt divergente motivelor ce au condus la admiterea cererii de înregistrare a mărcii S. de către intimat, câtă vreme la 13 octombrie 1993 marca internațională S.A.

beneficia de protecție în România, iar la 19 martie 1998, protecția expirase. Clasa 33 pentru care reclamantul a obținut protecția mărcii S. exclude din categoria băuturilor alcoolice berea, care este inclusă în clasa 32 a băuturilor răcoritoare. În rândul publicului avizat nu poate exista riscul de confuzie între o băutură alcoolică (vodcă, gin) și bere, băutură considerată a fi răcoritoare. Nefondate sunt și motivele referitoare la nesocotirea notorietății mărcii S. pe piața românească câtă vreme recurentul deși ținut, de dispozițiile Regulii 16 alin. (4) H.G. 833/1998, să dovedească, prin orice mijloc de probă, cunoașterea largă a mărcii pe teritoriul României, nu a produs aceste dovezi.

Depunerea unor diplome obținute în cadrul unor concursuri ori a unor factori nu reprezintă probe în sensul dovedirii notorietății mărcii ci doar atestări din partea unor specialiști că băuturile alcoolice produse sunt de calitate precum și faptul că aceste băuturi se fabrică și se comercializează. Nefondate se găsesc a fi și criticile referitoare la nerealizarea înscrisurilor depuse în apel câtă vreme acestea nu au fost înscrisuri noi, propuse în condițiile art. 292 C. proc. civ., ci înscrisuri care existau și în dosarul de primă instanță (facturi fiscale, certificate de înmatriculare, etichete etc.). Reaua credință, invocată de recurent, trebuia probată, căci buna credință se prezumă.

Astfel intimata a constituit depozitul național reglementar pentru marca S. clasele 32 și 35 la 19 martie 1998, decizia de admitere a cererii fiind dată la 22 martie 2000. Recurentul, dacă s-ar fi considerat vătămat în drepturile sale de titular al mărcii S. nr. 24136 ar fi putut formula o opoziție la înregistrarea mărcii S. nr. 3613, cale de atac neutilizată, cum neutilizat a fost și dreptul de a formula contestație la înregistrarea parțială a mărcii nr. 24136. De precizat că în cazul procedurilor derulate în vederea înregistrării mărcilor, O.S.I.M. nu examinează buna sau reaua credință a solicitanților la momentul depunerii cererii de înregistrare, căci reaua credință poate fi un motiv de anulare a mărcii și nu de refuz a protecției.

Totodată, O.S.I.M. examinează notorietatea unei mărci doar în eventualitatea în care se formulează o opoziție în care se invocă ca drept anterior o marcă notorie și nu din oficiu, în faza de examinare de fond. Din argumentele prezentate rezultă netemeinicia motivelor de recurs referitoare la reaua credință a O.S.I.M. (denumit de recurent ”neglijența unui funcționar”). Nefondată este și critica referitoare la ignorarea faptului utilizării de către recurent a denumirii S. începând cu anul 1990, întrucât acordarea titlului de protecție se face în favoarea celui care a depus primul o cerere de înregistrare și nu celui care folosește marca. Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva deciziei nr. 1817 din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iulie 2005.