Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5564/2005

HOTĂRÂRE
18.11.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5564/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 12876 din 26 octombrie 2004, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, s-a admis cererea înregistrată de B.E.J. B.M., privind pe creditoarea SC F.B. SRL Brașov și debitoarea SC G.R. SRL și în consecință s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, decizia nr. 335/2004 a Curții de Apel Cluj, cu motivarea că în cauză s-au constatat îndeplinite cerințele art. 374, 376 și 373 1 C. proc. civ. Încheierea a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj, care prin decizia nr. 10/2005, a respins ca nefondat apelul debitoarei SC G.R. SRL Cluj Napoca. Criticile aduse încheierii prin care s-a susținut că prin executarea pornită de creditoarea SC G.R.

SA, societatea apelantă ar fi pusă în situația să fie executată silit de două ori, a fost înlăturată pentru considerentul că motivul invocat nu se poate examina prin procedura instituită de art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ., unde instanța este chemată să încuviințeze executarea silită a unei hotărâri care îndeplinește condițiile unui titlu executoriu. Împotriva deciziei nr. 10/2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs, debitoarea SC G.R. SRL Cluj Napoca, prin care pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (9) și (10) C. proc. civ., a solicitat modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și în fond respingerea cererii de încuviințare a executării. În esență, recurenta a susținut că SC F.B.

SRL, prin cererea de încuviințare, urmărește o dublă executare a creanței, că executarea silită s-a pornit cu încălcarea prevederilor titlului executoriu, ce-i stă la bază deoarece suma de plată stabilită în sarcina societății a fost actualizată cu rata dobânzii legale practicate de B.N.R. și nu cu rata inflației. A mai susținut recurenta că împotriva sa au fost formate două dosare de executare, așa cum a susținut și în cererea de apel, susținere pe care instanța nu a avut-o în vedere. Recursul este nefondat. Prin cererea introductivă de instanță, intimata reclamantă a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței nr. 4427/2003, menținută prin decizia civilă nr. 335/2004, iar judecătoria prin încheiere a încuviințat executarea silită a deciziei nr. 335/2004.

Împotriva acestei încheieri creditoarea petiționară nu a formulat nici o cale de atac prin care să invoce faptul că, în realitate, a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței nr. 4427/2003 și nu a deciziei care a menținut sentința amintită. În ce privește motivele de recurs, acestea nu au fost dezvoltate și argumentate separat așa cum dispune art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Din argumentele redate succint pe care își întemeiază susținerile, recurenta a adus critici de netemeinicie și nu de nelegalitate. Ori, recursul nu are caracter devolutiv pentru a se examina împrejurările speței și situația de fapt reținută de instanța de apel într-o cale de atac deschisă anterior modificării codului de procedură prin Legea nr. 219/2005, într-o procedură necontencioasă.

În acest context motivele invocate de recurentă se privesc ca nefondate, cu sublinierea că situația unei eventuale executări pornite și într-un alt dosar de executare poate fi examinată în procedurile contencioase reglementate în cadrul executării propriu-zise, încuviințarea executării fiind doar o procedură prealabilă. Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

D E C I D E Respinge recursul declarat de debitoarea SC G.R. SA Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 10 din 3 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. 13123/2004, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4006/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 502 din data de 17 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 608/2004, Judecătoria Turda a admis cererea formulată de creditoarea SC K
ÎCCJ 2005-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5225/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 26 iulie 2004, Judecătoria sectorului 3 București a admis cererea formulată de B.E.J. S.N., pentru î
ÎCCJ 2005-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2864/2005
Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bistrița sub nr. 1549 din 26 februarie 2004, executorul judecătoresc E.M.I. din Bistrița a solicitat încuvi
ÎCCJ 2005-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3237/2005
, care a criticat această hotărâre judecătorească sub aspectul că în mod greșit a fost stabilită competența în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, deoarece urmăritorul este o societate comercială, aflată în reorganizare judiciară și
ÎCCJ 2005-10-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4511/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 1818 din 17 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 2317/2004 al Judecătoriei Turda s-a admis cererea formulată de creditoarea R.A.G.C.L.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă