ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Gorj la 27 octombrie 2003, reclamanta SC B.I.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta C.N.L. O. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.192.705.355 lei cu titlu de dobânzi prevăzute de O.G. nr. 9/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza contractelor din 27 februarie 2001, din 1 martie 2001 și din 7 iunie 2001 încheiate de reclamantă cu subunitățile E.M.C. P., E.M.C. R. și E.M.S. A., a efectuat prestații în valoare de 2.437.190.437 lei, recunoscute de pârâtă și care au fost achitate cu întârziere, reclamanta fiind lipsită de folosința acestei sume.

Urmare a reorganizării societății pârâte, pe parcursul procesului, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a subunităților care au luat naștere prin divizarea pârâtei, ultima precizare efectuând-o la 2 iunie 2004, când a arătat că înțelege să se judece cu S.N.L. O. SA și SC Î.C.M. SA. Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 681 din 7 octombrie 2004 a admis în parte acțiunea reclamantei, pârâta S.N.L. O. SA fiind obligată la plata sumei de 2.050.122.730 lei și SC Î.C.M. SA la plata sumei de 370.387.455 lei plus cheltuieli de judecată de 42.909.680 lei și respectiv 11.938.380 lei. În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta a recunoscut prestațiile efectuate de reclamantă, pârâta obligându-se prin protocol să achite integral suma recunoscută.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel ambele pârâte, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 226 din 8 iulie 2005, a admis apelurile pârâtelor și SC Î.C.M. SA, a obligat pârâta S.N.L. O. SA să plătească reclamantei 1.784.333.314 lei cu titlu de dobânzi legale iar pe pârâta SC Î.C.M. SA la 355.986.011 lei cu titlu de dobânzi legale, a respins capătul de cerere privind penalitățile de întârziere și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. În pronunțarea acestei hotărâri instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: - pârâtele-apelante au calitate procesuală pasivă în raport de dispozițiile H.G. nr. 103/2004, prin care s-a dispus reorganizarea C.N.L.

O. SA, cu consecința înființării S.N.L. O. SA și SC Î.C.M. SA, care, potrivit art. 6 și 7 din același act normativ, au preluat capitalul social aferent E.C.M., E.S.M., E.M.M., E.C.R., E.C.B., M.A., B.R. și B.M. (S.N.L. O. SA), respectiv obligația încasării creanțelor și plata datoriilor și la exploatările miniere și subunitățile care au fuzionat cu C.P.E.E.T. (SC Î.C.M. SA). - menținerea în proces a subunităților chemate în proces nu este de natură să atragă obligarea acestora la plata datoriilor, ci numai să asigure caracterul unitar al judecății. - dobânzile au fost corect acordate de instanță, în temeiul art. 43 C. com., modul de calcul al acestora făcându-se prin raportare la rata de referință a dobânzii stabilită de B.N.R.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel au declarat recurs reclamanta SC B.I.P. SRL și pârâtele S.N.L. O. SA și SC Î.C.M. SA. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare prevăzute de art. 304 punctele 9 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii cât privește neacordarea penalităților de întârziere datorate, în opinia recurentei reclamante, în temeiul art. 13 1 din O. nr. 26/2001. Recurenta-pârâtă S.N.L. O. SA își subsumează criticile motivului de modificare prevăzut de art. 304. 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, faptul că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a O.G.

nr. 9/2000, aceasta neavând, în opinia acestei recurente, aplicabilitate în speță în raport de împrejurarea că între părți nu au existat raporturi de natură contractuală. Recurenta-pârâtă SC Î.C.M. SA își subsumează criticile motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a dat o greșită interpretare H.G. nr. 103/2004, privind unele măsuri pentru restructurarea activității de producere a energiei electrice și termice pe bază de lignit, respectiv art. 15 alin. (1) din evocatul act normativ, neexistând, în opinia acestei recurente, identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel că nu se poate realiza interesul din actul introductiv de instanță față de SC Î.C.M.

SA. Curtea, analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta. 1. Referitor la recursul reclamantei se reține că, potrivit art. 13 din Ordonanța nr. 26 din 26 iulie 2001, pentru modificarea O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, pentru achitarea cu întârziere a obligațiilor bugetare, debitorii datorează majorări de întârziere calculate pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare, în procent de 0,5 %. Acest act normativ a fost avut în vedere de expert în stabilirea cuantumului penalităților datorate de pârâte. Raporturile juridice dintre părțile în litigiu au temei contractual (contractele din 27 februarie 2001, din 1 martie 2001 și din 7 iunie 2001), cadrul procesual fiind stabilit și în raport de prevederile H.G.

nr. 103/2004, privind unele măsuri pentru restructurarea activității de producere a energiei electrice și termice pe bază de lignit. Luând în considerare natura pur contractuală a raporturilor în litigiu, instanța de apel, în mod legal, în respectarea principiului autonomiei de voință a părților consacrată de art. 969 C. civ., constatând că părțile nu au prevăzut în contract clauza penală, a făcut numai aplicarea art. 43 C. com. potrivit dispozițiilor căruia datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile. 2. În ceea ce privește recursul formulat de pârâta S.N.L. O. SA, Înalta Curte reține că apărarea acestei recurente cu privire la neaplicarea în speță a O.G.

nr. 9/2000 este nefondată. Este de necontestat cadrul contractual al litigiului reținut atât de instanța de fond cât și de cea de control judiciar. Astfel cum rezultă din actele dosarului cele patru unități semnatare ale contractelor de prestări servicii mai sus enumerate au acționat în calitate de simple entități ale aceleiași persoane juridice, respectiv C.N.L. O. SA. De altfel, prin protocolul încheiat cu reclamanta la data de 8 noiembrie 2002 pârâta C.N.L. O. SA a recunoscut că obligațiile derivate din contracte îi revin și s-a obligat să le achite. Prin același protocol, reclamanta nu a contestat pretențiile reclamantei la dobânzi pe motiv că nu i-ar fi incumbat obligația de plată, ci a arătat că, în opinia sa nu sunt datorate întrucât părțile nu ar fi convenit în acest sens.

Astfel în mod legal instanța de apel a constatat incidența în speță a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000, în raport de natura contractuală care guvernează raporturile dintre părți. Nu poate fi primită nici susținerea pârâtei C.N.L. O. SA potrivit căreia în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 43 C. com., întrucât datoria sa, deși lichidă, urma să fie plătită conform contractelor prin compensare sau în limita posibilităților, prin numerar. Faptul că în contract s-a prevăzut compensația ca mijloc de plată a obligațiilor bănești nu înlătură caracterul lichid, cert și exigibil al obligației de plată, compensația fiind numai un mijloc de stingere a obligației. Referitor la recursul declarat de pârâta SC Î.C.M.

SA, Înalta Curte reține că, în mod legal instanța de control judiciar a reținut calitatea procesuală pasivă a SC Î.C.M. SA pentru obligațiile corespunzătoare derivate din contractul semnat de E.M.C. R. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004 pe data intrării în vigoare a evocatei hotărâri, denumirea C.N.L. O. SA se modifică în SC Î.C.M. SA și are ca principal de activitate, astfel cum rămâne după divizare, obligația încasării creanțelor și plata datoriilor preluate de la exploatările miniere și subunitățile care au fuzionat cu centralele de producere a energiei electrice și termice în condițiile art. 1 alin. (1) (..)”. În temeiul art. 1 alin. (1) din actul normativ invocat, E.M.C.

R. a fuzionat cu C.P.E.E.T., dând naștere C.E.R. În temeiul art. 7 alin. (1) din același act normativ plata datoriilor preluate de la E.M.C. R. a rămas în sarcina C.N.L. O. SA, a cărei denumire a devenit SC Î.C.M. SA., aceasta fiind o prevedere specială față de art. 15 alin. (1) din H.G. menționată, aplicându-se astfel cu preferință. În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarate de reclamanta SC B.I.P. SRL, împotriva deciziei nr. 226 din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele S.N.L. O. SA și SC Î.C.M. SA împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 martie 2006.