ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la
Tribunalul Gorj la 27 octombrie 2003, reclamanta SC B.I.P. SRL, în
contradictoriu cu pârâta C.N.L. O. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea
ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.192.705.355
lei cu titlu de dobânzi prevăzute de O.G. nr. 9/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
arătat că în baza contractelor din 27 februarie 2001, din 1 martie 2001 și din
7 iunie 2001 încheiate de reclamantă cu subunitățile E.M.C. P., E.M.C. R. și E.M.S.
A., a efectuat prestații în valoare de 2.437.190.437 lei, recunoscute de pârâtă
și care au fost achitate cu întârziere, reclamanta fiind lipsită de folosința
acestei sume.
Urmare a reorganizării societății
pârâte, pe parcursul procesului, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând
introducerea în cauză a subunităților care au luat naștere prin divizarea
pârâtei, ultima precizare efectuând-o la 2 iunie 2004, când a arătat că
înțelege să se judece cu S.N.L. O. SA și SC Î.C.M. SA.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 681
din 7 octombrie 2004 a admis în parte acțiunea reclamantei, pârâta S.N.L. O. SA
fiind obligată la plata sumei de 2.050.122.730 lei și SC Î.C.M. SA la plata
sumei de 370.387.455 lei plus cheltuieli de judecată de 42.909.680 lei și respectiv
11.938.380 lei.
În fundamentarea acestei soluții
instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta a recunoscut prestațiile
efectuate de reclamantă, pârâta obligându-se prin protocol să achite integral
suma recunoscută.
Împotriva hotărârii instanței de
fond au declarat apel ambele pârâte, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Curtea de Apel Craiova, secția
comercială, prin decizia nr. 226 din 8 iulie 2005, a admis apelurile pârâtelor
și SC Î.C.M. SA, a obligat pârâta S.N.L. O. SA să plătească reclamantei
1.784.333.314 lei cu titlu de dobânzi legale iar pe pârâta SC Î.C.M. SA la
355.986.011 lei cu titlu de dobânzi legale, a respins capătul de cerere privind
penalitățile de întârziere și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În pronunțarea acestei hotărâri
instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
- pârâtele-apelante au calitate
procesuală pasivă în raport de dispozițiile H.G. nr. 103/2004, prin care s-a
dispus reorganizarea C.N.L. O. SA, cu consecința înființării S.N.L. O. SA și SC
Î.C.M. SA, care, potrivit art. 6 și 7 din același act normativ, au preluat
capitalul social aferent E.C.M., E.S.M., E.M.M., E.C.R., E.C.B., M.A., B.R. și
B.M. (S.N.L. O. SA), respectiv obligația încasării creanțelor și plata
datoriilor și la exploatările miniere și subunitățile care au fuzionat cu C.P.E.E.T.
(SC Î.C.M. SA).
- menținerea în proces a
subunităților chemate în proces nu este de natură să atragă obligarea acestora
la plata datoriilor, ci numai să asigure caracterul unitar al judecății.
- dobânzile au fost corect acordate
de instanță, în temeiul art. 43 C. com., modul de calcul al acestora făcându-se
prin raportare la rata de referință a dobânzii stabilită de B.N.R.
Împotriva hotărârii pronunțate de
instanța de apel au declarat recurs reclamanta SC B.I.P. SRL și pârâtele S.N.L.
O. SA și SC Î.C.M. SA.
Recurenta-reclamantă își subsumează
criticile motivelor de modificare prevăzute de art. 304 punctele 9 C. proc.
civ., cu referire la faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea
greșită a legii cât privește neacordarea penalităților de întârziere datorate,
în opinia recurentei reclamante, în temeiul art. 13
1
din O. nr.
26/2001.
Recurenta-pârâtă S.N.L. O. SA își
subsumează criticile motivului de modificare prevăzut de art. 304. 9 C. proc.
civ. și vizează, în esență, faptul că hotărârea instanței de apel a fost
pronunțată cu aplicarea greșită a O.G. nr. 9/2000, aceasta neavând, în opinia
acestei recurente, aplicabilitate în speță în raport de împrejurarea că între
părți nu au existat raporturi de natură contractuală.
Recurenta-pârâtă SC Î.C.M. SA își
subsumează criticile motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc.
civ., în sensul că instanța de apel a dat o greșită interpretare H.G. nr. 103/2004,
privind unele măsuri pentru restructurarea activității de producere a energiei
electrice și termice pe bază de lignit, respectiv art. 15 alin. (1) din
evocatul act normativ, neexistând, în opinia acestei recurente, identitate
între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în
raportul juridic dedus judecății, astfel că nu se poate realiza interesul din
actul introductiv de instanță față de SC Î.C.M. SA.
Curtea, analizând decizia recurată
prin prisma motivelor de recurs invocate constată că recursurile sunt nefondate
pentru motivele ce se vor arăta.
Referitor la recursul reclamantei
se reține că, potrivit art. 13 din Ordonanța nr. 26 din 26 iulie 2001, pentru
modificarea O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, pentru
achitarea cu întârziere a obligațiilor bugetare, debitorii datorează majorări
de întârziere calculate pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua
următoare, în procent de 0,5 %.
Acest act normativ a fost avut în
vedere de expert în stabilirea cuantumului penalităților datorate de pârâte.
Raporturile juridice dintre părțile
în litigiu au temei contractual (contractele din 27 februarie 2001, din 1
martie 2001 și din 7 iunie 2001), cadrul procesual fiind stabilit și în raport
de prevederile H.G. nr. 103/2004, privind unele măsuri pentru restructurarea
activității de producere a energiei electrice și termice pe bază de lignit.
Luând în considerare natura pur
contractuală a raporturilor în litigiu, instanța de apel, în mod legal, în
respectarea principiului autonomiei de voință a părților consacrată de art. 969
C. civ., constatând că părțile nu au prevăzut în contract clauza penală, a
făcut numai aplicarea art. 43 C. com. potrivit dispozițiilor căruia datoriile
comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când
devin exigibile.
În ceea ce privește recursul
formulat de pârâta S.N.L. O. SA, Înalta Curte reține că apărarea acestei
recurente cu privire la neaplicarea în speță a O.G. nr. 9/2000 este nefondată.
Este de necontestat cadrul
contractual al litigiului reținut atât de instanța de fond cât și de cea de
control judiciar.
Astfel cum rezultă din actele
dosarului cele patru unități semnatare ale contractelor de prestări servicii
mai sus enumerate au acționat în calitate de simple entități ale aceleiași
persoane juridice, respectiv C.N.L. O. SA.
De altfel, prin protocolul încheiat
cu reclamanta la data de 8 noiembrie 2002 pârâta C.N.L. O. SA a recunoscut că
obligațiile derivate din contracte îi revin și s-a obligat să le achite. Prin
același protocol, reclamanta nu a contestat pretențiile reclamantei la dobânzi
pe motiv că nu i-ar fi incumbat obligația de plată, ci a arătat că, în opinia
sa nu sunt datorate întrucât părțile nu ar fi convenit în acest sens.
Astfel în mod legal instanța de apel
a constatat incidența în speță a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000, în raport de
natura contractuală care guvernează raporturile dintre părți.
Nu poate fi primită nici susținerea
pârâtei C.N.L. O. SA potrivit căreia în speță nu sunt incidente dispozițiile art.
43 C. com., întrucât datoria sa, deși lichidă, urma să fie plătită conform
contractelor prin compensare sau în limita posibilităților, prin numerar.
Faptul că în contract s-a prevăzut
compensația ca mijloc de plată a obligațiilor bănești nu înlătură caracterul
lichid, cert și exigibil al obligației de plată, compensația fiind numai un
mijloc de stingere a obligației.
Referitor la recursul declarat de
pârâta SC Î.C.M. SA, Înalta Curte reține că, în mod legal instanța de control
judiciar a reținut calitatea procesuală pasivă a SC Î.C.M. SA pentru
obligațiile corespunzătoare derivate din contractul semnat de E.M.C. R.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (1)
din H.G. nr. 103/2004 pe data intrării în vigoare a evocatei hotărâri,
denumirea C.N.L. O. SA se modifică în SC Î.C.M. SA și are ca principal de
activitate, astfel cum rămâne după divizare, obligația încasării creanțelor și
plata datoriilor preluate de la exploatările miniere și subunitățile care au
fuzionat cu centralele de producere a energiei electrice și termice în
condițiile art. 1 alin. (1) (..)”.
În temeiul art. 1 alin. (1) din
actul normativ invocat, E.M.C. R. a fuzionat cu C.P.E.E.T., dând naștere C.E.R.
În temeiul art. 7 alin. (1) din același act normativ plata datoriilor preluate
de la E.M.C. R. a rămas în sarcina C.N.L. O. SA, a cărei denumire a devenit SC
Î.C.M. SA., aceasta fiind o prevedere specială față de art. 15 alin. (1) din H.G.
menționată, aplicându-se astfel cu preferință.
În considerarea celor ce preced,
Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1)
C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarate de reclamanta SC B.I.P. SRL, împotriva deciziei nr. 226 din 8 iulie
2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Respinge ca nefondate recursurile
declarate de pârâtele S.N.L. O. SA și SC Î.C.M. SA împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 29 martie 2006.