ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2782/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 305 din 8

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins apelul contestatoarei Casa

de economie, credit, asistență și pensii a personalului din poștă și

telecomunicații împotriva sentinței civile nr. 1007 din 7 decembrie 2004 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, sentință potrivit căreia s-a

respins ca neîntemeiată cererea în anulare a dispoziției nr. 3026 din 24 mai

2004, emisă de Primarul General, Primăria Municipiului București, ce a respins

notificarea de restituire a imobilului situat în București.

Pentru aceasta, instanța de apel a

apreciat că trebuia să se probeze de către contestatoare calitatea sa de continuatoare

a persoanei juridice deposedate abuziv, probă care se putea realiza prin

hotărâre judecătorească în condițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Or, a considerat aceeași instanță că

sentința nr. 312/1996 a Judecătoriei Sector 1, prin care s-a validat statutul

contestatoarei ce are drept obiectiv recuperarea tuturor bunurilor preluate

abuziv prin Decretul nr. 358/1949, nu atestă că persoana juridică este

continuatoarea celei desființate prin decretul menționat. Sub acest ultim

aspect, s-a reținut ca lipsită de relevanță împrejurarea că Decretul nr.

358/1949 a fost abrogat expres prin art. 7 din Legea nr. 122/1997, decretul

producându-și efectele cât a fost în vigoare, deci și în privința desființării

„Casei” PTT și trecerii patrimoniului său la Confederația generală a muncii sau

a încetării personalității juridice.

În același timp, s-a avut în vedere

că nu s-a probat dreptul de proprietate al contestatoarei, în pofida

demersurilor întreprinse de aceasta.

S-a mai ținut cont, de asemenea, că

apelanta-contestatoare nu poate beneficia în sensul prevederilor art. 22

1

din Legea nr. 10/2001 de prezumția legală privind proprietatea, căci Decretul

nr. 358/1949, prin care s-a preluat imobilul Casei desființate, nu are anexe

pentru a nu mai discuta că nu sunt probe concludente referitoare la executarea

măsurii de preluare abuzivă.

Împotriva susmenționatei decizii,

pronunțată în apel, a declarat recurs Casa de economie, credit, asistență și

pensii a personalului din poștă și telecomunicații, și care invocă art. 304

pct. 4-9 C. proc. civ.

În detalierea motivelor de recurs,

se face o expunere amplă a istoricului ființării instituției și a actelor ce au

reglementat statutul său de persoană juridică până la desființare și ulterior

reparația sa cu scopul declarat de a-și recupera proprietățile pierdute prin

preluări abuzive de alte instituții ale Statului.

În esență, recurenta arată că nu s-a

admis completarea probatoriului, implicit urma să se identifice imobilul în

Cartea funciară.

De altfel, menționează că instanța nu

i-a recunoscut probele, inclusiv hotărârea judecătorească de atestare a

personalității sale juridice și nu s-a pronunțat că este continuatoarea

persoanei juridice desființate prin Decretul nr. 358/1949.

Totodată, recurenta apreciază că au

fost ignorate excepțiile de fond pe care instanța a omis să se pronunțe, aceste

excepții fiind invocate „în apărarea drepturilor sale legitime”, ale căror

„consecințe sunt esențiale în clarificarea situației… din toate punctele de

vedere”, sens în care face trimiteri la pagini din acțiune, note scrise.

Deliberând, recursul se privește ca

nefondat pentru simpla rațiune că instanța de apel, respectând normele

procedurale chiar și în administrarea probelor pentru ca demersurile părților

să aibă rezultat în susținerea apărărilor lor, a aplicat corect legea,

argumentându-și judicios soluția dată.

Astfel, în condițiile impuse de

textul art. 3 alin. (1) lit. c), teza a II-a din Legea nr. 10/2001, s-a

evidențiat că îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de această lege este

determinată de continuarea activității ca persoană juridică, după desființarea

sa, condiție ce trebuie să rezulte dintr-o hotărâre judecătorească, pronunțată

în acest sens.

Or, în cauză hotărârea invocată

atestă numai persoana juridică a recurentei-contestatoare, dar nu și că ea este

continuatoarea celei ce a avut în patrimoniul său imobilul preluat de stat.

Chiar dacă recurenta e pe cale să

întreprindă demersuri exprese în sensul discutat, aceasta nu este în măsură

până în acest moment, să facă dovada că este continuatoarea instituției ce a

avut în patrimoniul său acest imobil pentru care se pretind măsuri reparatorii.

În același timp, nu s-a probat

dobândirea în nici un mod a proprietății imobilului, prin înscrisurile

prevăzute de Legea nr. 10/2001 și normele sale de aplicare, metodologice.

Față de argumentele prezentate,

circumscrise criticilor puse în discuție, urmează că soluția dată este conform

legii, în sensul că stabilește că nu se poate legitima recurenta-contestatoare,

ca persoană îndreptățită în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

10/2001.

De aceea, celelalte excepții de fond

erau inutil a fi analizate, fără a mai discuta că în recurs asemenea excepții

nu sunt concretizate, iar trimiterea la pagini din acțiune, din concluzii

scrise sau din apel pentru a fi „descifrate”, face inadmisibilă abordarea lor

în recurs.

Drept consecință, cum nu subzistă

nici una din condițiile invocate de art. 304 C. proc. civ., urmează a respinge

ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de C.E.C.A.P.P.T. împotriva deciziei civile nr. 305 din 8 septembrie

2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.