ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5086/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC C. SRL Bârlad a chemat în

judecată SC G.C. SRL Bârlad, pentru a fi obligată să-i plătească suma de

363.600.367 lei, reprezentând diferență în plus adăugată la contravaloarea

facturilor din 16 decembrie 2002 și trecută în plus în fila C.E.C. din 16

decembrie 2002, de către reprezentanții societății pârâte.

În motivarea acțiunii a susținut că

a lăsat pârâtei o filă C.E.C. în alb în vederea completării pentru că a

cumpărat de la aceasta marfă, iar pârâta de rea credință a completat titlul de

valoare cu 379.750.276 lei și a încasat în mod abuziv suma respectivă, care de

fapt îi era datorată de o altă societate.

Tribunalul Vaslui, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1464 din 6 octombrie 2003 a

admis acțiunea și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de

363.600.367 lei încasată în plus, daune cominatorii, în sumă de 1.000.000 lei

pe zi de întârziere și 21.317.007 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pronunțând această soluție instanța

de fond a reținut că în cauză nu poate fi vorba de o plată prin subrogare

convențională, așa cum susține pârâta pentru că nu s-a făcut dovada că

reclamanta a consimțit să facă plata către creditoarea SC G.C. SRL

subrogându-se astfel în toate drepturile și acțiunile pe care aceasta le avea

împotriva debitorului SC C.I.B. SA, atâta timp cât administratorul societății

reclamante a formulat plângere la P.M.B. cu privire la încasarea fără

justificare a sumei de 363.600.367 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta, iar Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 194 din 28 iunie 2004 la

admis, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea obligând reclamanta

către pârâtă la plata sumei de 48.145.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1107 pct. 1 C. civ., întrucât

eliberarea unui C.E.C. în alb, cu numele reclamantei pus la dispoziția pârâtei

pentru a fi încasat la nevoie, când C.E.C. - ul primește dată certă,

demonstrează cu prisos existența subrogației convenționale.

Nemulțumită de decizia pronunțată,

reclamanta a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 9

și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

susține următoarele:

- instanța de fond și instanța de

apel au reținut că în cauză nu există împrumut, ci ajutor financiar, care nu a

fost dovedit și dobânzile au fost stabilite la nivelul dobânzilor practicate de

B.C.R., iar nu având în vedere nivelul ratei de scont a B.N.R. conform

dispozițiilor O.G. nr. 9/2000;

- nu există plată prin subrogare

pentru că nu există garanția sub semnătura reclamantei și nici înțelegerea

materializată într-un înscris și ca atare Normele metodologice nu pot fi

invocate ca temei legal;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

cu privire la ordinea emiterii filelor C.E.C. în raport cu concluziile

expertului și a apreciat în mod greșit că pârâta a acordat ajutor financiar

pentru că din actele de evidență contabilă primară rezultă că sumele avansate

reprezintă contravaloare marfă;

- instanța de apel a obligat-o în

mod greșit la plata sumei de 48.150.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, acordându-i pârâtei mai mult decât a cerut, pentru că pârâta nu

justifică, ca fiind cheltuită, decât suma de 16.183.504 lei, la care se adaugă

onorariile de avocat la instanța de fond și la instanța apel al căror cuantum

nu-l cunoaște.

Recursul nu este fondat.

Cu probele administrate în cauză,

documente bancare și expertiză contabilă efectuată în cauză, s-a făcut pe

deplin dovada că pârâta a acordat SC C.I.B. SA un împrumut financiar în sumă de

3.980.000.000 lei, din care această din urmă societate mai avea de restituit la

data de 15 decembrie 2002 suma de 382.883.637 lei.

Astfel, SC C.I.B. SA a recunoscut

existența acestui împrumut aplicând ștampila și semnând extrasul de cont ce i-a

fost trimis de SC G.C. SRL la data de 22 august 2002.

Cele două anexe aflate la dosarul

instanței de fond sunt semnate și ștampilate de reprezentanții celor două

societăți sus amintite, iar nu și de reprezentantul reclamantei pentru că

semnătura sa nu era necesară în condițiile în care situația reținută privea

numai pe cele două societăți semnatare.

Cât privește suma datorată cu titlu

de dobândă, a fost calculată în mod corect, avându-se în vedere nivelul

dobânzii practicate de B.C.R., iar nu nivelul ratei de scont a B.N.R., sucursala

Bârlad și astfel nu sunt aplicabile prevederile art. 2 din O.G. nr. 9/2000.

Nici critica privind inexistența în

cazul de față a plății prin subrogare nu este întemeiată deoarece pârâta a

încasat la data de 16 decembrie 2002 suma datorată de SC C.I.B. SA pe un carnet

C.E.C. în alb lăsat la dispoziția sa de reclamantă, plata producându-se în

momentul încasării filei C.E.C. și astfel sunt îndeplinite cerințele art. 1107 pct.

1 C. civ.

Atâta timp cât reclamanta a predat

pârâtei fila C.E.C. în alb înseamnă că și-a dat acceptul ca pârâta să

completeze instrumentul de plată respectiv și ca atare încasarea sumei s-a

făcut respectându-se normele cadru privind comerțul făcut de societățile

bancare.

Instanța de apel s-a pronunțat

asupra tuturor probelor administrate în cauză reținând în mod corect pe lângă

expertizele contabile efectuate în cauză că din actele de evidență contabilă

primară aflate la SC C.I.B. SA, rezultă că această societate a beneficiat din

partea pârâtei de împrumut financiar, iar sumele primite cu acest titlu nu

reprezentau un avans acordat de pârâtă pentru livrare mărfuri.

În fine, nici ultima critică

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este întemeiată.

La fixarea cuantumului cheltuielilor

de judecată stabilite în sarcina intimatei reclamante, instanța de control

judiciar a avut în vedere alături de taxa judiciară de timbru, onorariu pentru

expert și onorariu pentru avocat suportat de apelanta pârâtă la instanța de fond

și la instanța de apel dar și faptul că intimata reclamantă s-a aflat în culpă

procesuală, conform art. 274 C. proc. civ.

De menționat că la data de 30 august

2004, reclamanta a achitat pârâtei întreaga sumă de 48.150.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, la care a fost obligată de instanța de apel.

Față de aceste considerente Înalta

Curte, constatând că toate criticile formulate de reclamantă sunt neîntemeiate,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

SC C. SRL Bârlad, împotriva deciziei nr. 194 din 28 iunie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Respinge cererea privind

cheltuielile de judecată.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 octombrie 2005.