ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5086/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC C. SRL Bârlad a chemat în judecată SC G.C. SRL Bârlad, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 363.600.367 lei, reprezentând diferență în plus adăugată la contravaloarea facturilor din 16 decembrie 2002 și trecută în plus în fila C.E.C. din 16 decembrie 2002, de către reprezentanții societății pârâte. În motivarea acțiunii a susținut că a lăsat pârâtei o filă C.E.C. în alb în vederea completării pentru că a cumpărat de la aceasta marfă, iar pârâta de rea credință a completat titlul de valoare cu 379.750.276 lei și a încasat în mod abuziv suma respectivă, care de fapt îi era datorată de o altă societate.

Tribunalul Vaslui, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1464 din 6 octombrie 2003 a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 363.600.367 lei încasată în plus, daune cominatorii, în sumă de 1.000.000 lei pe zi de întârziere și 21.317.007 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pronunțând această soluție instanța de fond a reținut că în cauză nu poate fi vorba de o plată prin subrogare convențională, așa cum susține pârâta pentru că nu s-a făcut dovada că reclamanta a consimțit să facă plata către creditoarea SC G.C. SRL subrogându-se astfel în toate drepturile și acțiunile pe care aceasta le avea împotriva debitorului SC C.I.B. SA, atâta timp cât administratorul societății reclamante a formulat plângere la P.M.B.

cu privire la încasarea fără justificare a sumei de 363.600.367 lei. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, iar Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 194 din 28 iunie 2004 la admis, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea obligând reclamanta către pârâtă la plata sumei de 48.145.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1107 pct. 1 C. civ., întrucât eliberarea unui C.E.C. în alb, cu numele reclamantei pus la dispoziția pârâtei pentru a fi încasat la nevoie, când C.E.C. - ul primește dată certă, demonstrează cu prisos existența subrogației convenționale. Nemulțumită de decizia pronunțată, reclamanta a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs susține următoarele: - instanța de fond și instanța de apel au reținut că în cauză nu există împrumut, ci ajutor financiar, care nu a fost dovedit și dobânzile au fost stabilite la nivelul dobânzilor practicate de B.C.R., iar nu având în vedere nivelul ratei de scont a B.N.R. conform dispozițiilor O.G. nr. 9/2000; - nu există plată prin subrogare pentru că nu există garanția sub semnătura reclamantei și nici înțelegerea materializată într-un înscris și ca atare Normele metodologice nu pot fi invocate ca temei legal; - instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la ordinea emiterii filelor C.E.C.

în raport cu concluziile expertului și a apreciat în mod greșit că pârâta a acordat ajutor financiar pentru că din actele de evidență contabilă primară rezultă că sumele avansate reprezintă contravaloare marfă; - instanța de apel a obligat-o în mod greșit la plata sumei de 48.150.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, acordându-i pârâtei mai mult decât a cerut, pentru că pârâta nu justifică, ca fiind cheltuită, decât suma de 16.183.504 lei, la care se adaugă onorariile de avocat la instanța de fond și la instanța apel al căror cuantum nu-l cunoaște. Recursul nu este fondat. Cu probele administrate în cauză, documente bancare și expertiză contabilă efectuată în cauză, s-a făcut pe deplin dovada că pârâta a acordat SC C.I.B.

SA un împrumut financiar în sumă de 3.980.000.000 lei, din care această din urmă societate mai avea de restituit la data de 15 decembrie 2002 suma de 382.883.637 lei. Astfel, SC C.I.B. SA a recunoscut existența acestui împrumut aplicând ștampila și semnând extrasul de cont ce i-a fost trimis de SC G.C. SRL la data de 22 august 2002. Cele două anexe aflate la dosarul instanței de fond sunt semnate și ștampilate de reprezentanții celor două societăți sus amintite, iar nu și de reprezentantul reclamantei pentru că semnătura sa nu era necesară în condițiile în care situația reținută privea numai pe cele două societăți semnatare. Cât privește suma datorată cu titlu de dobândă, a fost calculată în mod corect, avându-se în vedere nivelul dobânzii practicate de B.C.R., iar nu nivelul ratei de scont a B.N.R., sucursala Bârlad și astfel nu sunt aplicabile prevederile art. 2 din O.G.

nr. 9/2000. Nici critica privind inexistența în cazul de față a plății prin subrogare nu este întemeiată deoarece pârâta a încasat la data de 16 decembrie 2002 suma datorată de SC C.I.B. SA pe un carnet C.E.C. în alb lăsat la dispoziția sa de reclamantă, plata producându-se în momentul încasării filei C.E.C. și astfel sunt îndeplinite cerințele art. 1107 pct. 1 C. civ. Atâta timp cât reclamanta a predat pârâtei fila C.E.C. în alb înseamnă că și-a dat acceptul ca pârâta să completeze instrumentul de plată respectiv și ca atare încasarea sumei s-a făcut respectându-se normele cadru privind comerțul făcut de societățile bancare. Instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate în cauză reținând în mod corect pe lângă expertizele contabile efectuate în cauză că din actele de evidență contabilă primară aflate la SC C.I.B.

SA, rezultă că această societate a beneficiat din partea pârâtei de împrumut financiar, iar sumele primite cu acest titlu nu reprezentau un avans acordat de pârâtă pentru livrare mărfuri. În fine, nici ultima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este întemeiată. La fixarea cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina intimatei reclamante, instanța de control judiciar a avut în vedere alături de taxa judiciară de timbru, onorariu pentru expert și onorariu pentru avocat suportat de apelanta pârâtă la instanța de fond și la instanța de apel dar și faptul că intimata reclamantă s-a aflat în culpă procesuală, conform art. 274 C. proc. civ. De menționat că la data de 30 august 2004, reclamanta a achitat pârâtei întreaga sumă de 48.150.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, la care a fost obligată de instanța de apel.

Față de aceste considerente Înalta Curte, constatând că toate criticile formulate de reclamantă sunt neîntemeiate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Bârlad, împotriva deciziei nr. 194 din 28 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Respinge cererea privind cheltuielile de judecată. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2005.