ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6604/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6604/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 555 din 16 noiembrie 2004, Judecătoria Liești, județul Galați, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.M. împotriva pârâtului I.E., dispunând obligarea acestuia de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 9600 mp teren, situat în comuna Ivești, sat Bucești, tarlaua 52/1, parcela 14. Pârâtul a mai fost obligat la 28.696.000 lei reprezentând despăgubiri și la daune cominatorii de câte 500.000 lei zi/întârziere până la predarea imobilului. S-a reținut în esență că pârâtul, care este fiul reclamantei, a ocupat și folosește fără drept, însușindu-și recoltele, terenul proprietatea acesteia.
Împotriva sentinței pârâtul a declarat apel. Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 255 din 15 martie 2005, a statuat că: - în raport de dispozițiile art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004 de aprobare a O.U.G nr. 58/2003 și de împrejurarea că litigiul, evaluabil în bani, are o valoare de până la 1 miliard de lei, calea de atac împotriva sentinței de fond este numai recursul; - în speță, față de competența stabilită de art. 2 alin. (3) C. proc. civ., în redactarea dată prin Legea nr. 195/2004, Tribunalul Galați (căruia i s-a trimis dosarul), urmează să soluționeze recursul. Astfel investit, tribunalul Galați, prin decizia civilă nr. 222 din 26 mai 2005, a reținut că în cauză sentința este susceptibilă de a fi atacată și cu apel, dispozițiile art. 282 1 C. proc.
civ. nefiind aplicabile în raport de capătul principal de cerere, care este o acțiune în revendicare. În consecință, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 21 C. proc. civ., și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru un regulator de competență. Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte reține că, așa cum în mod corect a stabilit și Curtea de apel, dispozițiile art. 282 1 , comb. cu art. 2 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul respectiv, sunt în sensul că în cauză, în raport de natura și valoarea obiectului litigiului, calea de atac este recursul, de competența tribunalului. De altfel, soluția tribunalului este greșită și în privința motivării, arătându-se, între altele, că acțiunea în revendicare imobiliară are caracter nepatrimonial.
Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 22 C. proc. civ., se va stabili în favoarea tribunalului Galați competența de soluționare a recursului declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 555/2004 a Judecătoriei Liești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Galați competența de soluționare a recursului declarat de I.E. împotriva sentinței civile nr. 555/2004 a Judecătoriei Liești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.