ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7401/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7401/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 78 din 20 ianuarie 2005 a Curții de Apel Galați s-a dispus declinarea competenței de soluționare a apelului declarat de reclamantul L.V. împotriva sentinței civile nr. 3197 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Galați, în favoarea Tribunalului Galați, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea în revendicare cu privire la terenul situat în Galați în suprafață de 473 mp. S-a reținut că potrivit art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei, că deci calea de atac admisibilă este recursul și nu apelul și este de competența tribunalului.
La rândul său Tribunalul Galați s-a declarat necompetent să judece apelul de față și a dispus prin decizia nr. 174 din 20 aprilie 2005 declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Galați. S-a avut în vedere că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 282 1 C. proc. civ., întrucât s-a urmărit instituirea ca singura cale de atac a recursului, în cauzele de importanță redusă. Or, acțiunea în revendicare este o acțiune deosebită, punând în discuție însăși realizarea dreptului de proprietate. Ca atare hotărârea instanței de fond poate fi atacată cu apel, care de regulă este de competența Curții de Apel, tribunalul având o competență specială și de excepție în această materie. Ivindu-se un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc.
civ., întrucât prin hotărâri irevocabile două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să soluționeze aceeași pricină cauza a fost înaintată acestei instanțe spre a stabili instanța competentă. În acest scop, se are în vedere în primul rând obiectul cererii și valoarea acestuia. De observat că ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au reținut incidența prevederilor art. 282 1 C. proc. civ., numai că tribunalul nu a considerat că acțiunea de față se regăsește în textul menționat, deși se reține că acțiunea în revendicare este o acțiune deosebită, prin care se pune în discuție realizarea dreptului de proprietate. Ori, dacă se recunoaște că o astfel de acțiune nu este de constatare, ci de realizare a unui drept, rezultă că aceasta este evaluabilă în bani.
Și în adevăr acțiunea în revendicare este o acțiune reală, petitorie prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicită restituirea acestuia de la posesorul neproprietar. Prin această acțiune se tinde să se stabilească direct existența dreptului de proprietate și are ca efect imediat redobândirea posesiei, readucerea în patrimoniul titularului a dreptului ce i-a fost încălcat. Prin urmare, o astfel de acțiune este evaluabilă în bani. De altfel și potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 acțiunile în revendicare sunt considerate ca evaluabile, pentru că anumite cereri de restituire a imobilelor sunt scutite de taxe judiciare de timbru. Fiind stabilit deci că acțiunea de față este evaluabilă în bani și că valoarea acesteia se înscrie sub un anumit plafon, rezultă că sunt incidente prevederile art. 282 1 C. proc.
civ., potrivit căruia nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în anumite materii, între care și litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei inclusiv. Astfel de hotărâri, date fără drept de apel sunt susceptibile de recurs, conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, iar potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ. competența de soluționare a acestei căi de atac revine tribunalului. De aceea, în rezolvarea conflictului de competență de față, urmează a se stabili competența de soluționare a recursului declarat de partea interesată în favoarea Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Galați competența soluționării recursului declarat de L.V. împotriva sentinței nr. 3197 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.