ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5536/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la 16 ianuarie

2003 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul I.Ș.C. a contestat încetarea

convenției civile dintre el, în calitate de consultant și SC S. SA în calitate

de beneficiar, solicitând reintegrarea sa în funcția deținută anterior și

obligarea intimatei la plata drepturilor bănești de care a fost lipsit începând

cu 16 decembrie 2002 data emiterii deciziei nr. 19.

S-au depus în copie la dosar convenția

civilă de prestări servicii, precum și decizia nr. 19 din 16 decembrie 2002.

Prin sentința civilă nr. 51 din 24

ianuarie 2003 Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă, a declinat în

favoarea Judecătoriei Craiova competența de soluționare a cauzei, cu motivarea

că în speță nu este vorba despre un conflict de drepturi în înțelesul Legii nr.

168/1999.

În fața acestei instanțe, reclamantul

și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită obligarea intimatei la încheierea

unui contract de muncă și ca temei în drept a indicat dispozițiile art. 7 din

Legea nr. 130/1999.

În raport cu aceste precizări, prin

sentința nr. 5238 din 19 mai 2003 Judecătoria Craiova și-a declinat competența

în favoarea Tribunalului Dolj, secția de conflicte și litigii de muncă, cu

motivarea că potrivit art. 67 din Legea nr. 168/1999, conflictele în legătură

cu încheierea contractelor individuale de muncă sunt considerate a fi conflicte

de drepturi, de competența tribunalului.

Această concepție a fost împărtășită și

de Curtea de Apel Craiova, care prin decizia civilă nr. 61 din 11 decembrie

2003, soluționând regulatorul de competență dintre cele două instanțe de pe

raza sa de activitate, a stabilit că Tribunalul Dolj este competent să se pronunțe

în primă instanță, în litigiul dedus judecății.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs SC S. SA care a invocat nelegalitatea, motiv de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut astfel că în mod greșit a fost calificat

litigiul ca unul de drepturi, deși decurge dintr-un alt contract decât

contractul individual de muncă.

Recursul este fondat și conform art. 312 C.

proc. civ. urmează a fi admis, cu consecința modificării deciziei recurate, în

sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Craiova, pentru următoarele considerente:

Conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. judecătoriile

judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date

prin lege în competența altor instanțe.

În discuție este incidența sau nu a unei

excepții de la această regulă de plenitudine de competență a judecătoriei,

Curtea de Apel Craiova considerând, prin decizia recurată, că potrivit art. 2

lit. b) C. proc. civ., tribunalul este competent în primă instanță.

Argumentul adus de instanță, acela al

precizării acțiunii de către reclamant, care dorește obligarea pârâtei să

încheie cu el un contract de muncă pe durată nedeterminată, nu este hotărâtor.

Din actele depuse la dosar rezultă fără

echivoc că între cele două părți s-a încheiat la 20 aprilie 2001 un contract

civil de prestări servicii pe durata de 1 an prin care, în schimbul unei sume

de 2 milioane lei/lună, reclamantul (pensionar) s-a obligat să acorde

consultanță și asistență juridică pârâtei. Potrivit art. VII alin. (2) din

contract „litigiile în legătură cu derularea prezentei convenții civile se

soluționează pe cale amiabilă sau de către judecătorie”.

Ca atare, văzând și dispozițiile art. 969

C. civ. competența de primă instanță aparține Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC S.

SA Craiova împotriva deciziei civile nr. 61 din 11 decembrie 2003 a Curții de

Apel Craiova.

Modifică decizia în sensul că stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

8 octombrie 2004.