ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2006

ÎCCJ, Decizia nr. 1/2006

HOTĂRÂRE
23.01.2006
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 1/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Timiș, secția penală, în rejudecare în

fond după casare, prin sentința penală nr. 49/PI din 19 ianuarie 2005, a

condamnat pe inculpatul B.C., la 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia penală nr. 114/A din 21 martie 2005, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe.

Recursul declarat de inculpat

împotriva deciziei pronunțate în apel a fost respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 2946 din 11 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 2247/2005, al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

condamnatul a declarat un nou recurs, solicitând rejudecarea cauzei, în temeiul

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 404/2004, pronunțarea unei soluții de achitare

și punerea sa în libertate.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesuală penală a stabilit

un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României,

revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea

protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele

art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții

interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea

procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului

constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea

procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade

de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului

judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de

casare.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală

definitivă de condamnare a inculpatului B.C., ca urmare a parcurgerii celor

două grade de jurisdicție reglementate de legea procesual-penală.

Tinzând la reluarea controlului

judiciar, condamnatul a formulat un „recurs extraordinar”,

iar la data

de 2 iunie 2005 a declarat un nou recurs

.

Or, potrivit reglementării date prin Codul de

procedură penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi

exercitate nelimitat, atâta timp, cât părțile ar fi nemulțumite de soluția

definitivă dată cauzei penale.

Astfel, potrivit art. 385

1

hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac

menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de

procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care

posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la

această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Inculpatul exercitându-și dreptul la

recurs, cel de al doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu

care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului

menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu

este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă

instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite

completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, Curtea va obliga recurentul, la plata cheltuielilor judiciare,

conform dispozitivului.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul

B.C. î

mpotriva deciziei nr. 2946 din 11 mai 2005,

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul

nr. 2247/2005.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 240 lei (2.400.000 ROL), cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând

onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-05-15
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 183/2006
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, secția penală, în rejudecare în fond după casare, prin sentința penală nr. 49/PI din 19 ianuarie 2005, a condamnat pe inculpatul B
ÎCCJ 2004-04-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2200/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.94/PI din 12 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 927/2002, în baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul
ÎCCJ 2009-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4073/2009
Deliberând asupra contestației în anulare, pe baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată sub nr. 6185/1/2009 din 16 iulie 2009 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție condam
ÎCCJ 2005-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1357/2005
, L.A.M., I.R., T.M., V.V., V.G., A.E. și D.S., probe coroborate cu declarațiile inculpaților care au recunoscut infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 4/ A din 10 ian
ÎCCJ 2006-02-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 43/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 55/F din 20 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul F.M., la 8 ani închisoare pent
Sursă