ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5033/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 731/ PI din 21 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 8828/P/2004, în baza art. 2 alin. (7) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul V.G.P. la pedeapsa de 5 ani închisoare. A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestului preventiv din data de 18 septembrie 2004 la zi. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul B.C.O., la două pedepse de 4 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului două pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.pen., pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii. A constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul sunt concurente cu infracțiunea de deținere de droguri pentru consum propriu, prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000, săvârșită de inculpatul B.C.O., faptă pentru care a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., prin sentința penală nr. 868/ P din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr. 12871/P/2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 57/ A din 2 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, cu privire la inculpat.

În baza arft.33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 36 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, pedeapsă pe care a sporit-o cu un an închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestului preventiv din data de 18 septembrie 2004 la zi.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul P.I., pentru fapta din 5 iulie 2004, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe același inculpat, pentru fapta din 6 iulie 2004 la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, acesta executând pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul S.D.M. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea cantității de 18,50 gr. rezină de cannabis, ridicată de la inculpatul P.I., indisponibilizată de I.G.P.R.

– Direcția cazier judiciar și evidență operativă, conform dovezii seria B nr. 3196, a cantității de 1,97 gr rezină de cannabis, ridicată de la inculpatul B.C.O., indisponibilizată de I.G.P.R. – Direcția cazier judiciar și evidență operativă, conform dovezii seria B nr. 33309, a cantității de 32,12 gr. rezină de cannabis ridicată de la inculpatul V.G.P., indisponibilizată de I.G.P.R. – Direcția cazier judiciar și evidență operativă, conform dovezii seria B nr. 3310. În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus distrugerea acestor cantități de droguri, arătate mai sus, cu păstrarea de contraprobe. A constatat că au fost consumate în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,13 gr.

rezină de cannabis ridicată de la inculpatul P.I., 0,75 gr. rezină de cannabis din proba cu masa de 19,25 grame ridicată de la inculpatul P.I., o țigaretă confecționată artizanal cu conținut de cannabis ridicată de la inculpatul B.C.O., 0,18 gr. rezină de cannabis din proba cu masa de 2,15 gr. rezină de cannabis ridicată de la inculpatul B.C.O., 0,21 gr. rezină de cannabis din proba cu masa de 32,33 gr rezină de cannabis ridicată de la inculpatul V.G.P. În baza art. 117 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea sumelor de 5.000.000 ROL și 250 euro de la inculpatul P.I., respectiv a sumelor de 200.000 ROL, 500.000 ROL de la inculpatul B.C.O. A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1104/2004 din 24 mai 2005 emis de Tribunalul Timiș pe numele inculpatului B.C.O.

și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform hotărârii. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpații V.G.P. și B.C.O. la plata sumelor de câte 600 RON, iar inculpații P.I. și S.D.M. la plata sumelor de 500 RON, fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul emis la data de 8 noiembrie 2004, în dosarul nr. 457/PA/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 8828/2004 au fost trimiși în judecată inculpații V.G.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, B.O.C., pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., P.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 33 C. pen. și inculpatul S.M.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., combinat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000. În fapt, s-a reținut că, în data de 5 iulie 2004, investigatorul sub acoperire cu numele de cod D., l-a cunoscut printr-o cunoștință comună pe inculpatul P.I., care a fost de acord să-i ofere spre vânzare rezină de cannabis în schimbul sumei de 500.000 lei gramul, iar în jurul orei 22,00, în zona Calea Șagului din Timișoara, s-au întâlnit, predând investigatorului sub acoperire un fragment vegetal de culoare brună, cu miros înțepător, marfă acceptată de acesta; cei doi s-au înțeles că în ziua următoare inculpatul să vândă investigatorului sub acoperire circa 30 gr.

hașiș. În data de 6 iulie 2004, inculpatul l-a întâlnit în zona magazinului B. din Timișoara, pe investigatorul sub acoperire D.D. și P.C. (și ea investigator sub acoperire) și în autoturismul aparținând investigatorului sub acoperire la schimbul sumei de 15.000.000 ROL (formați din 5.000.000 lei ROL și 250 euro) a vândut investigatorului sub acoperire D.D., cantitatea de 30 gr. hașiș. Această cantitate de hașiș a fost predată de investigatorul sub acoperire organelor de poliție din cadrul C.Z.C.C.O.A. Timiș, iar în data de 3 septembrie 2004., inculpatul a fost invitat la sediul C.Z.C.C.O.A. Timiș pentru a fi audiat. În cursul urmăririi penale, inculpatul și-a manifestat intenția de a colabora pentru identificarea și tragerea la răspundere și a altor persoane care au comis infracțiuni ce cad sub incidența Legii nr. 143/2000.

În dosarul nr. 457/PA/2004, organele de poliție din cadrul C.Z.C.C.O.A. Timiș s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B.O.C., cercetat în anul 2003 și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de consum de droguri de risc, intenționează să intermedieze comercializarea de rezină de cannabis și au obținut autorizația necesară folosirii colaboratorului sub acoperire I.P. La data de 13 septembrie 2004, colaboratorul acoperit I.P. s-a întâlnit cu B.O.C. și după ce i-a oferit o țigară artizanală din hașiș pentru suma de 200.000 lei s-au înțeles ca B.O.C. să-i aducă o probă de hașiș pentru a o oferi unor cetățeni italieni interesați să cumpere acest drog, iar pentru garanție, I.P.

i-a dat suma de 500.000 lei. În data de 16 septembrie 2004, cei doi s-au întâlnit pe strada Gh. Doja din Timișoara, unde colaboratorul acoperit trebuia să primească 10 grame hașiș, căruia B.O.C. i-a predat cantitatea de aproximativ 5 gr. hașiș, urmând ca cei doi prin telefon, să stabilească următoarea întâlnire. În data de 18 septembrie 2004, cei doi s-au reîntâlnit în Parcul Plevnei din Timișoara și întrucât I.P. nu avea asupra sa banii necesari plății drogului s-au deplasat la locul de staționare al echipajului C.Z.C.C.O.A. Timiș, iar după ce a intrat în posesia sumei de 700 euro și 3.000.000 lei a revenit la locul unde era așteptat de B.O.C. și un alt individ pe nume S.D.M., toți trei, așteptându-l pe al treilea individ care punea în vânzare hașiș, pe nume V.G.P..

V.G.P. i-a cerut lui S.D.M. să-l însoțească pe cel interesat de marfă la o casă de schimb valutar pentru a se asigura în acest fel că banii nu au trecut prin filtrul organelor de poliție; inculpatul B.O.C. a primit drept recompensă pentru această intermediere suma de 3.000.000 lei. După 20 minute, S.D.M. și I.P. au revenit de la casa de schimb valutar, în parc s-au apropiat de V.G.P., care se așezase pe o bancă, unde au purtat discuții referitoare la modalitatea de schimb. Lucrătorii de poliție din cadrul C.Z.C.C.O.A. Timiș împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în prezența martorilor asistenți R.M., S.I. și S.V. au realizat flagrantul, au stabilit că cei trei se numesc V.G.P., B.O.C., S.D.M., la percheziția corporală găsindu-se asupra lor următoarele: la B.O.C.

suma de 3.000.000 lei; la V.G.P. s-a găsit o carcasă de casetă din plastic în interiorul căreia se afla o pungă de plasă transparentă suspectă a fi rezină de cannabis, iar asupra lui I.P., suma de 300 euro, 16.320.000 lei, toate fiind ridicate pentru cercetări. Analizele efectuate au pus în evidență faptul că substanța găsită asupra persoanelor mai sus-menționate este tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă biosintetizată de plantă cannabis ce face parte din tabelul anexa nr. III la Legea nr. 143/2000. Administrând probatoriul în cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpaților în raport cu infracțiunile pentru săvârșirea cărora au fost trimiși în judecată și le-a aplicat pedepsele înscrise în dispozitivul sentinței penale apelate.

Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații B.O.C., S.D.M. și P.I., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât pedepsele aplicate sunt mari, s-a solicitat reținerea dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen., reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege și suspendarea condiționată a executării acestora. Prin memoriul depus la dosar, inculpatul Iacob a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, avându-se în vedere declarația martorilor P.I. și P.I., impunându-se încetarea procesului penal, precum și aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., și nu a dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., iar pe cale de consecință, aplicarea unei pedepse apropiate de minimul special prevăzut de Legea nr. 143/2000.

Prin decizia penală nr. 160/ A din 19 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 12500/P/2005, apelurile declarate de inculpat au fost respinse, ca nefondate, reținându-se că la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., iar starea de fapt și încadrarea juridică au fost corect reținute. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs cei trei inculpați, reiterând motivele de apel. Prin decizia penală nr. 6056 din 19 octombrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 7935/1/2006, au fost admise recursurile inculpaților B.O.C., P.I. și S.D.M. împotriva deciziei penale nr. 160/ A din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, a casat în parte hotărârile pronunțate în cauză și schimbând încadrarea juridică a faptelor, în temeiul art. 334 C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul B.O.C., la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Instanța supremă a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea de deținere de droguri pentru consum propriu, prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000, săvârșită de inculpatul B.O.C., faptă pentru care a fost condamnat la 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 869/ PJ din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia nr. 57/ A din 2 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., cu aplicarea art. 36 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului B.O.C. s-a computat durata reținerii și arestării preventive de la 18 septembrie 2004 la 19 octombrie 2006. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1104/2004 din 24 mai 2005, emis de Tribunalul Timiș pe numele inculpatului B.O.C. și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Referitor la inculpatul S.D.M. s-a făcut aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. și a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, de la 2 ani și 6 luni închisoare la un an închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. Instanța supremă a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 160/ A din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor. În apel, după desființarea cu trimitere pentru rejudecare, numai cu privire la inculpatul I.P., prin decizia penală nr. 89/ A din 12 aprilie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.P.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a analizat materialul probator administrat și a concluzionat că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, în cazul inculpatului, nu ne aflăm în fața rezoluției infracționale unice, iar pedeapsa aplicată acestuia este legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14 și 17 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru inculpat, susceptibile să garanteze drepturile fundamentale ale acestuia și să influențeze în mod decisiv soluția.

În esență, se susține că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel invocate de inculpat, dând o interpretare defectuoasă deciziei instanțe supreme „considerându-se că rejudecarea s-a limitat la verificarea incidenței dispozițiilor art. 15 din legea specială.” Al doilea motiv de recurs se referă la greșita încadrarea juridică a faptelor, deoarece instanța de apel a reținut concursul de infracțiuni deși, în cauză, erau incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., care consacră teza unității infracțiunii continuate. Se apreciază că acțiunile inculpatului au fost săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ele regăsindu-se în conținutul unei singure fapte de trafic ilicit de droguri.

Hotărârea este criticată și pentru motivul că, în cauză nu s-a făcut aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000, deși erau îndeplinite condițiile. Un ultim motiv de recurs se referă la greșita individualizare a pedepsei, considerându-se că pedeapsa aplicată, de 2 ani și 6 luni închisoare este aspră, iar modalitatea de executare a acesteia prin privațiunea de libertate, este nejustificată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate de recurent, Înalta Curte reține următoarele considerente. Prin decizia de casare, instanța supremă a reținut că recursul inculpatului P.I. este fondat, deoarece nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au analizat dacă acesta beneficiază de clauza de impunitate prevăzută de lege, deși în cauză au fost audiați doi martori.

Instanța supremă a recomandat instanței de apel să examineze și celelalte motive invocate de recurent. Limitele rejudecării sunt înscrise în art. 385 18 C. proc. pen., iar instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care, situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului. Prin hotărârea atacată, instanța de apel face referire în mod indirect la aceste limite atunci când susține că analiza ar trebui să se limiteze numai cu privire la verificarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 143/2000. Susținerea este greșită, deoarece instanța superioară a recomandat să se analizeze și celelalte motive, cum corect menționează recurentul în dezvoltarea motivelor de recurs.

Deși instanța de apel face această mențiune, analizează și celelalte apărări ale inculpatului, reținând că inculpatul nu a săvârșit două acte materiale ale aceleiași infracțiuni, nu ne aflăm în fața rezoluției infracționale unice ci a două infracțiuni, considerând că aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., este corectă. De asemenea, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate s-a reținut că se încadrează între jumătate din minimul și jumătate din maximul pedepsei prevăzute de lege. În consecință, analizându-se și celelalte motive, nu se poate reține că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, nesubzistând cazul de casare invocat de recurent, respectiv art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. În mod corect, instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 15 din Legea nr. 143/2000. Potrivit acestui text de lege „nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților competente participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute de art. 2 – art. 10, permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți.” Din actele dosarului rezultă că la data de 3 septembrie 2004 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La data de 3 septembrie 2004 s-a luat declarație inculpatului, prin care recunoaște săvârșirea celor două infracțiuni, iar în partea finală a acestei declarații, inculpatul se obligă ca în două săptămâni să pună la dispoziția organelor de cercetare penală toate datele necesare tragerii la răspundere a celor vinovați. În mod corect, instanța a reținut că această declarație nu constituie denunț, în sensul art. 15 din Legea nr. 143/2000, deoarece fapta acestuia a fost mai întâi denunțată organelor de poliție de către investigatorul sub acoperire D.D. Acesta împreună cu alt instigator sub acoperire, s-au deplasat la organele de poliție din cadrul C.Z.C.C.O.A. Timiș, predând hașișul cumpărat de la P.I., la data de 6 iulie 2004. Declarațiile celor doi martori audiați în cauză, martora P.I.

și P.I., sora inculpatului nu sunt de natură a atrage o altă concluzie decât cea reținută de instanță, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000. Manifestarea intenției de a colabora cu organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a altor persoane pentru traficul ilicit de droguri de către inculpat are drept consecință aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și nu cea prevăzută de art. 15 din acest act normativ. Recurentul a mai susținut în dezvoltarea motivelor de recurs că acțiunile au fost săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ele regăsindu-se în conținutul unei singure fapte de trafic ilicit de droguri. Condițiile de existență a infracțiunii continuate sunt unitatea de subiect activ, pluralitatea actelor de executare, unitatea de rezoluție.

Pentru a uni toate actele de executare, rezoluția infracțională trebuie să fie suficient de determinată, în sensul că inculpatul a avut imaginea de ansamblu a activității sale ulterioare ce o va desfășura prin acte de executare separate, iar cu fiecare executare, hotărârea să se concretizeze. Analizând toate elementele și împrejurările ce pot concura la stabilirea unității de rezoluție se poate concluziona că inculpatul a luat o hotărâre generică de a săvârși în viitor mai multe infracțiuni de un anumit tip, fără a avea reprezentarea în mod concret al faptelor pe care le va comite, neexistând elementul subiectiv unificator al acțiunilor săvârșite, ele constituind infracțiuni autonome în concurs.

Criticile referitoare la individualizarea modalității de executare a pedepsei sunt corecte. Ținând seama că scopul pedepselor, prevenirea săvârșirii de noi in fracțiuni, poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, iar infractorul se poate autoreeduca, legiuitorul a prevăzut în Codul penal o serie de instituții juridice, ce-i conferă instanței posibilitatea de a stabili prin hotărâre de condamnare și modul în care pedeapsa aplicată să fie executată.

Constatând că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, cu privire la natura și mărimea pedepsei a cărei executare poate fi suspendată sub supraveghere și cele cu privire la persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat anterior, a avut o atitudine procesuală corectă, a cooperat cu organele de urmărire penală, furnizând date și informații utile despre modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, contribuind la elucidarea cazului și fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile, se apreciază că în cauză se putea face aplicarea art. 86 1 C. pen. Fiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa în totalitate decizia și în parte sentința și aplicând art. 86 1 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 2 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., art. 359 C. proc.

pen. și art. 86 C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., se va suspenda și executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr. 89/ A din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează, în totalitate, decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 731 din 21 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiș și rejudecând: În baza art. 86 1 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.I. În baza art. 86 2 C. pen., fixează termen de încercare pe o durată de 5 ani. Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen. Pentru obligația de la lit. a) inculpatul se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de acesta.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2007.