ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5590/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 195 din 21 martie 2006 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr. 10632/P/2005, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 modificată a fost condamnat inculpatul V.M. la 4 ani închisoare. Pe perioada și în condițiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura reținerii și arestării preventive începând cu data de 07 octombrie 2005 și până la zi. Prin aceeași sentință, în baza art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată a fost condamnat inculpatul D.T.

la 4 ani închisoare. Pe perioada și în condițiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura reținerii și arestării preventive începând cu data de 07 octombrie 2005 și până la zi. Tot prin aceeași sentință, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată a fost condamnat inculpatul N.T. la 4 ani închisoare. Pe perioada și în condițiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura reținerii și arestării preventive începând cu data de 07 octombrie 2005 și până la zi. În baza art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 2000 Euro de la inculpați. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiate, pretențiile părții civile T.N., în sumă de 2000 Euro. A fost obligat fiecare inculpat la 500 RON cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpații au pretins și primit de la partea vătămată T.N. persoană cu dublă cetățenie suma de 3500 Euro pentru ca prin intermediul cunoștințelor pe care pretindeau că le au la poliție și organele judiciare să obțină eliberarea di arest a numitului R.G.

În data de 07 octombrie 2005, în jurul orelor 18,30, la intersecția dintre Bv. Cetății și str. Iancu Flodor a fost realizată surprinderea în flagrant a celor trei inculpați, căruia denunțătorul-parte vătămată le înmânase suma de 1500 Euro pentru a obține eliberarea din arest a numitului R.G. La percheziția corporală efectuată asupra inculpatului V.M. în buzunarul stâng al pantalonilor a fost găsită suma de 1500 Euro, inscripționați cu creionul fluorescent „Mită”. În ceea ce privește solicitarea părții vătămate-civile de a i se restitui suma de 2000 Euro, instanța a respins-o, deoarece potrivit art. 256 alin. (2) C. pen., aceste sume trebuie să fie confiscate de la inculpați. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri inculpații.

În motivare s-a solicitat restituirea cauzei la instanța de fond pentru administrarea probelor și în subsidiar, reducerea pedepselor cu aplicarea suspendării executării. Prin decizia penală nr. 212/ A din 12 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3085/P/2006, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații D.T., N.T. și V.M. împotriva sentinței penale nr. 195 din 21 martie 2006 S-a menținut starea de arest în continuare pentru 60 zile și s-a dedus pentru toți inculpații arestul preventiv până la zi. Au fost obligați la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului. A fost obligat inculpatul N.T. la 100 lei onorariu apărător oficiu. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că desființarea sentinței în apel pentru trimiterea spre rejudecare în fond pe motivul readministrării probelor nu este posibilă.

Instanța de apel dac consideră necesar, poate ea însăși să administreze orice mijloace de probă pe care le consideră necesare. Din acest punct de vedere, curtea de apel a apreciat sentința ca legală și temeinică. Nu s-a impus nici reducerea pedepselor și nici suspendarea executării, în raport cu circumstanțele reale și personale. Așa fiind, apelurile au fost respinse, ca nefondate, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 191 și 192 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul N.T., fără a arăta în scris motivele. La dosarul cauzei a fost depus un memoriu al recurentului inculpat adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a arătat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc. pen., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că în mod greșit s-a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unui probatoriu insuficient, singurele probe împotriva inculpatului fiind un autodenunț și procesul-verbal de confruntare conform căruia denunțătorul afirmă că a dat inculpatului N.T. 1000 Euro. S-a mai susținut că partea vătămată nu a fost niciodată audiată, impunându-se audierea acesteia; cu ocazia organizării flagrantului, altă persoană a primit banii și nu inculpatul N.T., în buzunarele acestuia găsindu-se unele sume de bani și un telefon mobil, iar din înregistrări nu se poate stabili dacă pe casetă este vocea inculpatului sau a șoferului de taxi.

Față de faptul că la dosar nu sunt probe suficiente, din care să rezulte cu certitudine vinovăția inculpatului a solicitat admiterea recursului, iar pe fond în rejudecare achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., și în subsidiar, redozarea pedepsei. Concluziile procurorului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii. Apărătorul recurentului cuvânt luând cuvântul în replică a arătat că în apel, instanța nu a analizat criticile formulate împotriva hotărârii instanței de fond, iar motivarea este contradictorie, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului inculpatului.

Concluziile procurorul, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost arătate în aceeași parte introductivă a deciziei. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat N.T. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 18, 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta. În conținutul art. 371 C. proc. pen., legiuitorul a reglementat efectul devolutiv al apelului și limitele sale, respectiv că „Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

În cadrul limitelor arătate în alineatul precedent instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.” Din analiza hotărârii atacate a rezultat că în partea introductivă au fost consemnate dezbaterile asupra apelurilor declarate de inculpați, în ceea ce îl privește pe inculpatul N.T., apărătorul acestuia a solicitat admiterea apelului și reindividualizarea pedepsei, precum și poziția recurentului inculpat din ultimul cuvânt, solicitând reducerea pedepsei, depunând un memoriu. În memoriul depus la dosarul instanței de apel, inculpatul N.T.

a criticat individualizarea pedepsei aplicate, faptul că nu s-a ținut cont de contribuția fiecăruia, că a colaborat cu Poliția de Frontieră și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru anihilarea unei rețele infracționale de trafic de persoane și minore, relatând aspecte ale acestor împrejurări, menționează că nu a luat nici un ban, este acuzat dar fără nici-o dovadă, învederând că nu a luat el banii, ceea ce se observă pe caseta video, el fiind de față când s-au înmânat acei bani, nu avea nici-o putere și nici-o influență asupra unui polițist sau procuror sau să faciliteze scoaterea din arest a unei persoane arestate cu mandat de tribunal, solicitând a se ține cont de ceea ce arătat și a lua măsurile ce se impun în rezolvarea cauzei pentru aflarea adevărului.

În considerentele deciziei atacate, instanța de apel nu a examinat în mod punctual criticile formulate de apelantul inculpat N.T., în raport cu materialul probator administrat și cu hotărârea pronunțată de prima instanță, rezumându-se la aprecieri generale cu valoare de principii, fără a întemeia în concret în fapt și în drept limitele efectului devolutiv al apelului, față de solicitările apelantului, astfel încât soluția respingerii, ca nefondat, a apelului inculpatului nu se susține din punct de vedere al motivării. Înalta Curte constată că afirmațiile făcute în considerentele deciziei nu au la bază nici un examen propriu al primei instanțe de control judiciar asupra materialul probator administrat și a hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Astfel, afirmații ca cele că „instanța de apel, dacă consideră necesar, poate ea însăși să administreze orice mijloace de probă pe care le consideră necesare. Din acest punct de vedere, curtea apreciază sentința ca legală și temeinică” sau „nu se impune nici reducerea pedepselor și nici suspendarea executării, în raport de circumstanțele reale și personale” nu pot echivala cu motivarea unei hotărâri, proces care implică o analiză proprie asupra criticilor formulate de către apelantul inculpat N.T., atât prin apărător în concluziile orale, cât și în scris cu referire la ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauza respectivă. Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi verificate criticile formulate de către recurentul inculpat N.T., atâta timp cât din considerentele deciziei pronunțate în apel nu rezultă modul în care au fost examinate apărările invocate în scris de către inculpat, în raport cu mijloacele de probă evidențiate expres.

De asemenea, în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate aceluiași inculpat, instanța de apel nu a examinat apărările formulate sub acest aspect, prin adecvarea cauzală concretă a criteriilor generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv, atât a circumstanțelor reale, cât și a celor personale, printr-un examen plural al acestora, în raport cu materialul probator administrat. Mai mult, solicitarea de aplicare a modalității suspendării executării pedepsei, indiferent de felul acesteia, respectiv fie suspendarea condiționată, fie suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 81 alin. (6) și art. 86 1 alin. (4) C. proc. pen., trebuie motivată, obligație legală care nu a fost respectată de către instanța de apel.

Față de cele arătate, Înalta Curte consideră că nemotivarea deciziei instanței de apel, în raport cu apărările invocate de apelantul inculpat echivalează cu o nesoluționare a primei căi ordinare de atac, ce nu poate fi verificată în recurs, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Cazul de recurs mai sus arătat face parte din motivele formale ce prevalează în analiză, în raport cu celelalte motive de recurs invocate de apărătorul recurentului inculpat, respectiv art. 385 9 pct. 18, 14 C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul N.T. împotriva deciziei penale nr. 212/ A din 12 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul N.T.

la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Timișoara, care va efectua propriul examen asupra motivelor de apel invocate, în raport cu mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, în funcție de efectele apelului și cu prevederile legale incidente. În conformitate cu art. 385 17 alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3), 300 2 și 160 b alin. (3) C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive a inculpatului, subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului N.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul N.T. împotriva deciziei penale nr. 212/ A din 12 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpat, la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Timișoara. Menține măsura arestării preventive a inculpatului N.T. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2006.