ÎCCJ, Decizia nr. 183/2006

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, secția penală, în rejudecare în fond după casare, prin sentința penală nr. 49/PI din 19 ianuarie 2005, a condamnat pe inculpatul B.C., la 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 114/A din 21 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe. Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei pronunțate în apel a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2946 din 11 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 2247/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul a declarat un nou recurs, solicitând rejudecarea cauzei, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 404/2004, pronunțarea unei soluții de achitare și punerea sa în libertate. Recursul a fost respins ca inadmisibil, prin decizia nr. 1 din 23 ianuarie 2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. S-a reținut că recursul cu care condamnatul a sesizat completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, privește o hotărâre penală definitivă. Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul B.C. a formulat contestație în anulare. Contestatorul a susținut că recursul cu care a fost învestit completul de 9 judecători, nu privea decizia instanței de control judiciar, ci pe magistrații din compunerea instanței de recurs din 11 mai 2005. Contestatorul a susținut că instanța de recurs s-a pronunțat cu încălcarea dreptului de apărare.

Drept urmare, acesta a fost condamnat pentru o infracțiune neprobată, pe care nu a săvârșit-o. Față de această situație, contestatorul arată că înțelege a solicita sancționarea disciplinară a tuturor magistraților care au instrumentat dosarul penal, respectiv au judecat cauza penală de față. Examinând cauza, în raport cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., se constată următoarele: Cale extraordinară de atac fiind, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la darea acesteia cu încălcarea normelor de procedură sau ca urmare a pronunțării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Prin urmare, r epunerea procesului în etapa anterioară pronunțării hotărârii atacate pe această cale, are loc exclusiv în situația îndeplinirii condițiilor arătate. Or, în cauză aceste condiții se constată a fi neîndeplinite. Astfel, criticile formulate de petent nu se încadrează în nici unul din cazurile de contestație stabilite prin art. 386 C. proc. pen. Or, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. În cauză, criticile formulate de contestator nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., așa încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare. Totodată, calea de atac exercitată de condamnat nu privește o hotărâre prevăzută de art. 386 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de condamnatul B.C., ca inadmisibilă. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul B.C. împotriva deciziei nr. 1 din 23 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 295/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2006.