ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 407/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 407/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 8 martie 2005 petenta SC H.C.A. SA a solicitat în contradictoriu cu SC R.R.T. SRL suspendarea executării sentinței arbitrale nr. 340 din 16 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.R. și Municipiului București, în dosarul nr. 265/2004. În motivarea cererii se arată că prin sentința arbitrală menționată, instanța arbitrală a dispus obligarea SC H.C.A. SA la plata sumei de 6.690.000.000 lei cu titlu de despăgubiri și la 111.960.000 lei cheltuieli arbitrale, că s-a formulat acțiune în anulare care face obiectul dosarului nr. 670/2005 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu termen de judecată la 6 mai 2005 și că plata sumei ar paraliza întreaga activitate a societății.
La termenul din 13 mai 2005, în baza art. 365 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a fixat în sarcina petentei o cauțiune în sumă de 669.000.000 lei, obligație care a fost îndeplinită până la termenul următor, conform ordinului de plată din 31 mai 2005. Prin încheierea de la 3 iunie 2005 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins cererea ca nefondată, reținând că motivele invocate de petentă nu sunt de natură a justifica suspendarea executării sentinței arbitrale din 16 decembrie 2004. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs petenta a susținut că nu s-a avut în vedere paguba iminentă care nu s-ar mai putea repara prin executarea hotărârii, și că prin plata sumei s-ar crea blocaje financiare, care ar face imposibilă desfășurarea activității.
Recursul este nefondat. În mod întemeiat, instanța a reținut că motivele invocate de petentă nu sunt de natură a justifica suspendarea executării sentinței arbitrale din 16 decembrie 2004. Constatând că petenta nu a arătat și dovedit paguba iminentă care s-ar produce prin executarea sentinței și care nu s-ar putea repara ulterior, Înalta Curte conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de petentă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de petenta SC H.C.A. SA Bistrița, împotriva încheierii din 3 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.