ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2508/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180 din 29 noiembrie 2005, Tribunalul Teleorman, secția penală, a condamnat pe inculpatul L.I., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, în baza art. 334 C. proc. pen., din art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) și e) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de viol.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsă perioada reținerii și a arestării preventive de la 5 aprilie 2005 la zi, menținându-se starea de arest.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile D.A. suma de 100 milioane lei daune materiale și 100 milioane lei morale, 770.000 lei către C.A.S. Teleorman și 148.644.639 lei către C.A.S. Hunedoara.

Instanța a reținut, în esență, că, la data de 1 aprilie 2005, inculpatul L.I. a pătruns în imobilul proprietatea părții vătămate D.A., prin escaladare, agresând-o fizic pe aceasta, pentru a-i da banii pe care îi poseda. Totodată, inculpatul a încercat să o violeze, dar datorită rezistenței opuse de partea vătămată, inculpatul a părăsit locuința acesteia fără a consuma faptele de tâlhărie și viol.

Prin decizia penală nr. 27/ A din 18 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței menționate, apel vizând greșita individualizare a pedepsei. Inculpatul a solicitat aplicarea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 (când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică) și pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.).

Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză cazurile de casare invocate, recursul fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanțele au dat o corectă încadrare juridică faptei de tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) și e), întrucât tentativa a avut urmările prevăzute de art. 182 C. pen., violențele inculpatului împotriva părții vătămate având ca urmare vătămarea gravă a sănătății acesteia (leziuni care au necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața).

Or, în cazul tentativei la infracțiunea de furt calificat, în care s-a cerut schimbarea încadrării juridice, folosirea violenței nu face parte din conținutul laturii obiective și subiective a infracțiunii. Actele de violență au fost săvârșite în ambele scopuri de către inculpat, atât pentru a sustrage bunuri, cât și pentru ca prin constrângere să aibă raport sexual cu victima, căreia i s-a cauzat de către inculpat o vătămare gravă a sănătății.

În mod legal ambele instanțe au încadrat juridic faptele inculpatului, astfel încât nu poate fi incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Recursul inculpatului nu este fondat nici sub aspectul aplicării prevederilor art. 74 – art. 76 C. pen., deoarece faptele comise prezintă un pericol social deosebit, iar lipsa antecedentelor penale și recunoașterea inculpatului pot fi considerate circumstanțe atenuante, fiind la aprecierea instanței acordarea acestora, împrejurările menționate nefiind circumstanțe atenuante obligatorii.

Astfel, cum a motivat instanța de apel, o bună individualizare a pedepsei pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de tâlhărie și a pedepsei rezultante s-a realizat prin stabilirea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, aplicarea pedepsei pentru concursul de infracțiuni neavând drept consecință sporirea pedepsei celei mai grele ci doar aplicarea acesteia.

Înalta Curte reține că individualizarea pedepsei aplicate recurentului s-a făcut corect, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în esență, ținându-se seama, atât de gravitatea faptelor (tentativă de viol și de tâlhărie), cât și de persoana inculpatului, infractor primar.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În baza art. 88 C. pen., se va scade din durata pedepsei perioada arestării preventive începând de la data de 5 aprilie 2005, la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 27/ A din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 aprilie 2005 la 17 aprilie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2006.